Newbie/ new bee

Standard

Ben Türkçe bilmiyorum. Nu vorbesc turceste.

Ce limba ciudata. Din cauza alfabetului pare normala, dar nimic nu seamana cu nimic. Ieri am avut iar ora, dar trebuie sa studiez, altfel totul e in van. Am deja 12 pagini scrise cu saluturi, cuvinte uzuale, culori, numere, adjective, verbe.

Cuvintele aproape sau identice cu romana sunt multe: masa, para, tavan, bagaj, dus, peron, cioban, liman, bilet, tarif sau mai exoticele yavaş-yavaş, surugiu, musteriu, giugiuc, geamie,  hai sictir (in turca: hassiktir – un cuvant care le-a facut pe colegele mele sa roseasca feciorelnic, fiindca se pare ca are de-a face cu f* romanesc), tarlic, haide (in turca: hadi), cusur, efendi, aferin, bairam.

A fost prima mea saptamana de scoala pe 2016-17! Nici n-ai zice ca de 100 de zile n-am mai predat o lectie. Like a fish in the water. Copiii sunt buni si foarte cuminti, desi spaniola e limba a treia aici si ei au 10 (zece!!!!!) ore pe zi din cele mai diverse. In sistemul turc se studiaza 15 materii. Uneori cand vin la mine la ultima ora imi vine mie sa le pun muzica in surdina si sa facem asa ca la final de yoga o lectie de relaxare si descarcare de stres. Dar, desigur, trebuie sa facem spaniola. Si dragii de ei apar, obositi dar totusi curiosi si atenti.

Se lipesc cuvinte de mine: günaydın (ne salutam in fiecare dimineata), iyi akşamlar (buna seara – la plecare, sau in busul care ne duce la magazine), nasılısın/ iyim (ce faci/bine), uçak (avion). Avioane trec cu nemiluita, multe, mari, zgomotoase, parca pica pe tine, parca e raid aerian in Londra celui de-al doilea razboi mondial. Numai ieri am numarat 47 si astea, vorba Liviei, cand eram atenta. Cica ne vom obisnui, eu aproape ca m-am, dar inca nu. Campusul e fix la capatul unei piste a aeroportului Sabiha Gokçen – aeroportul asiatic al Istanbulului, care in ultimul an a devenit extrem de aglomerat, mi se spune.

Eram „veche” in Bangalore, acomodata, aranjata. Aveam masina si o harta mentala a orasului foarte clara. Aveam prieteni si rutine saptamanale. Stiam cele mai bune locuri de iesit, de cumparat, de vazut, de experimentat. Aveam un calendar anual de sarbatori, targuri, evenimente, vacante. Adio! Iata-ma din nou la inceput, izolata intr-un campus la 1 ora de malul asiatic al Bosforului, dependenta de autobuzele scolii, fara masina, fara nici cea mai vaga idee cum sa ajung oriunde fara okulu takșiti.

In primul meu weekend aici am dezbatut mental chestiunea „sa ies sau sa nu ies la plimbare prin Istanbul” (retineti: cu busul scolii o ora pana la vapor, cu vaporul 15 min pana in Europa, apoi turiiiiiiiism cat cuprinde!). Aveam 270 de e-mailuri de citit. Dar sunt la Istanbul! Ok, nu plec maine, mai am doi ani de stat. Dar au trecut patru in India ca vantul si ca gandul… nu e timp de pierdut!

Mi-era teama ca ma pierd. Nu aveam telefon de Turcia si nici credit pe cel de Romania (desi inca nu stiam). Ma temeam ca ma voi rataci, ca voi pierde busul de intoarcere, ca marele oras ma va rapune. De aceea am iesit. Fa un lucru de care ti-e frica in fiecare zi! :)) La 11 eram la bus, la 11:45 eram la debarcader, la 11:50 pe vapor spre Europa. Auzind ca vreau sa iau vaporul, colegul meu Jesus, dragul si bunul de el, m-a luat aproape pe sus sa imi arate cum se procedeaza. El si sotia lui m-au adoptat din prima zi, empatizand imediat cu figura mea ratacita. Si ei sunt noi aici, dar din august au avut ceva timp sa se dezmeticeasca.

La 12 si ceva eram in Europa. M-am indreptat spre turnul Galatei, apoi pe jos prin Beyoglu, Taksim, Istiklal. Ioi, zic, blegomana ce sunt. Exact pe unde dau astia cu bombe. Dar nu a fost nicio bomba, era cald si soare, in cea mai frumoasa zi de cand am venit.M-am bucurat de vreme, de oameni, de cladiri, de minunata experienta a traversarii Bosforului pe feribot. Si, desigur, m-am intors acasa vesela si nevatamata.

Luni la prima ora am incremenit la intonarea imnului national; eram toti in pozitie de drepti, cu mainile pe langa corp. E un mars upbeat asa, dar imaginea aceea a unei armate de copii m-a marcat si mi-au dat lacrimile. La masa vorbeam cu Jesus despre asta, imi povestea cu tristete si resemnare despre Venezuela, de unde vin el si sotia lui… ei au evadat, dar altii traiesc inca cosmarul acela. Are aceeasi resemnare blanda ca toti venezuelenii pe care i-am cunoscut: “Chrihtina, zice, que le vamos a hacer. Es un pais donde la gente viven como revolucionarios y los que mandan como capitalistas.” Are impresia ca jocurile se fac departe si bietul om e doar sub vremi si e bucuros sa fie in Turcia, unde e prosperitate, mancare, libertate. Perspective.

Mancarea la scoala e exceptionala, desi colegii mei anglofoni nu sunt de acord cu mine. Poate fiindca mie mi-a fost dor de mancarea de acasa cand eram in India si aici se mananca fix ca acasa: tocanite, ghiveci, ciorba (se zice çorba), salata de vinete, ardei umpluti, placinte de tot felul… mult, bun, gras, uleios, carnos, vaaaai de fundul meu, ce sa mai!

Pentru colegii mei englezi, mancarea nu are niciun haz si s-au plictisit de sosurile de rosii in care se gateste tot. Le e dor de mancare chinezeasca, de paste, de fructe de mare si ma invidiaza pentru tot ce am mancat in India. Perspective.

E frustrant sa fii din nou la inceput intr-un oras. E naucitor, obositor sa depinzi de transportul scolii ca sa iesi din campus, de google translate in orice loc, de taxiuri al caror fel nu-l cunosti, de bunatatea necunoscutilor. Sa redevii din top dog un catelandru. Dar sunt unde mi-am dorit sa fiu, imi place scoala si imi place ce fac, profesional sunt multumita, personal ma amuz din nou cu descoperirea si depasirea unor limite de tot felul.

Si va veni si ziua cand voi vorbi turca, ma voi fatai cu aplomb intre campus si oras impreuna cu prietenii mei, etc. etc. – adica imi voi fi gasit (iar) locul.

Seni seviyorum, İstanbul.

4 responses »

  1. foarte fain ai scris, nicio surpriză aici! :)
    uite ce cuvinte mai știi (mi-am amintit de cînd am făcut eu inventarul, dar unul îmi lipsește!):
    dulap, geam, chilot, cizma, mușteriu, param ioc (nu am bani). :)
    :*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s