In cautarea verii

Standard

Mi s-a parut ca am luat decizia cam brusc – ce-ar fi sa plec in vacanta la Bangalore? In vacanta asta de ne-Craciun, vacanta intersemestriala de doua saptamani pe care o primim la scoala din Stambul.

Zis si facut; au aparut biletul, cadourile pentru cei din India, bagajul si viza. Pe 20 ianuarie am luat vacanta si pe 21 eram deja in zbor spre Bengaluru! Ah, cum va fi? Oare mai exista copacii aceia care acopera toata strada? Cum e sa fie vara cand de cinci luni nu ti-ai mai vazut degetele de la picioare din sosete si cizme? Oare o sa racesc la schimbarea de temperatura? Isi mai aduc aminte colegii de mine? Sa ma duc sau sau nu ma duc pe la scoala? Oare sa le duc baclavale sau rahat turcesc? Ce am sa fac acolo?

Dar zborul prin Doha a fost usor si rapid (va recomand filmul L’avenir cu Isabelle Huppert, vazut in avion) si imediat eram in aeroportul atat de familiar, pe numele lui (pe care nu il stie nimeni), Kempegowda International Airport. Apoi totul a devenit cum era, adica normal, familiar, haotic si minunat totodata.

Cam inteleg si de ce am venit si ce caut si de ce am plecat. E cum mi-am imaginat. Mi-am dorit sa vin sa revad locurile si oamenii cu privirea aceea detasata pe care o capeti cand nu mai ai, de fapt, de-a face cu ei. Ma bucur ca masina a ramas la Zee si ca o pot folosi – ma simt ca si cand n-am plecat niciodata. Fireste ca toti copacii sunt inca aici; la fel si ospatarii, vanzatorii, cersetorii de la semafor, nenea care vinde apa de cocos sub un umbrar de palmier, femeia care iti ghiceste in palma, baiatul de la More Megastore delivery, fetele de la masaj, instructorul de yoga.

Asa cum era si cazul, prima oprire a fost la salon pentru pedichiura. Am avut parte si de o mustrare:

– Ma’am, demult nu v-am mai vazut. Cel putin de 4-5 luni. Nu cumva v-ati gasit alt salon?

Ah, dar bucuria cu care mi-am revazut degetele de la picioare din nou in sandale!

La scoala a fost fain – copiii m-au primit frumos, colegii – colegial. Ma bucur ca am cativa prieteni, ma bucur ca si-au facut timp sa ma vada, sa petrecem timp impreuna, sa mergem in locurile noi si sa ne povestim vietile, de unde am ramas cand ne-am vazut ultima oara.

Asa cum imi sade bine, umblu cu gura cascata din nou; entuziasmata de soare si de caldura mai mult decat de orice; fericita ca imi revad copacii, magazinele cu haine colorate, strazile nebune cu autobuze ruginite care zboara pe 2 roti cu 50 la ora, vacile, claxoanele, haosul, nisipul in papuci si libertatea pe care le asociez cu India.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s