Parinti si copii

Doamna care statea in fata mea avea o expresie dezolata.

– Nu vreau sa va pierdeti timpul cu mine, a inceput ea, dar as vrea sa stiu cum se descurca fiica mea la spaniola. Nu vorbiti turceste, nu?
– Din pacate…
– Of, putem chema pe cineva sa traduca?

Ma bucuram sa o vad, fiindca recent fiica ei a facut mari progrese. Fetita este insa extrem de pesimista si chiar acest lucru voiam sa-l discut cu mama.

– Doamna, as vrea sa incep cu notele fiicei dvs., fiindca stiu ca va intereseaza. La examen a luat 8,80. La teme, participare la clasa si purtare are 9. De cateva ori nu si-a adus tema, sau a adus-o prea tarziu si i-am scazut din cauza asta. Daca comparam cu rezultatele din primul semestru, progresul este vizibil. Nota de la examen s-a marit cu 2 puncte; nota de participare cu doua puncte si jumatate. Vreau totusi sa subliniez ca, mai mult decat notele, pentru mine conteaza atitudinea fata de scoala, felul in care abordeaza invatatura. Or aici cred ca putem vorbi de un progres fantastic! Fiica dvs. a inceput anul cu impresia ca nu stie nimic la spaniola. La ore parea mereu pesimista si negativa. Nu pot sa fac asta, oricum nu inteleg nimic, eu la spaniola nu stiu o boaba… asta era tot ce auzeam de la ea. Am avut cateva discutii pe tema asta. Am stat putin cu ea sa ii explic anumite lucruri. A primit niste materiale pe intelesul ei, pe care a vazut ca poate sa le lucreze corect. Increderea in sine i s-a intarit. De curand am auzit-o spunand: „eu nu inteleg nimic…” numai ca apoi sa continue, zambind, „dar pot sa fac un efort, sau sa inteb pe cineva si voi intelege.” Aici cred, doamna draga, ca se afla cel mai mare progres al fiicei dvs. Mai e mult pana departe, dar e un inceput bun.
– Ma scuzati, a inceput umila mamica, dar cred ca n-ati inteles. Nu stiu despre cine vorbiti. Eu sunt mama lui X. Fata mea nu stie nimic la spaniola. Abia isi spune numele. La examen cred ca a facut de 3. A invatat toata seara, dar de dimineata mi-a zis ca numai Allah o poate ajuta, ca ea nu stie nimica.
– La examen a luat 8,80…
– Nu va suparati, s-a intors mama catre translator, doamna e sigura ca vorbeste despre fiica mea? Cat zice ca a luat?
– 8,80.
– Bine, a zis doamna din ce in ce mai uluita, dar a mea e tamaie, nu stie nici …. Adica… Adica stie spaniola?
– Spaniola stie si cu cat i se intareste increderea in ea, cresc si cunostintele… si notele! Dar trebuie lucrat la incredere, sa stiti.

Atunci mamica s-a intors catre translator si s-a pornit intr-un torent de cuvinte din care am inteles ca nu se astepta la asta, ca ii era rusine sa vina la mine sa ma vada fiindca credea ca ii voi spune ca fiica ei e corigenta, ca fiica ei mereu se vaieta ca nu stie nimic la spaniola, ca e de acord ca fiica ei nu are incredere in ea, dar nu-si daduse seama in ce masura asta o afecteaza la scoala, ca imi multumeste ca o ajut pe fiica ei si nu o pedepsesc, ca e prima veste buna pe care o aude la o sedinta cu parintii, ca e atat de fericita!… Si, inainte sa credeti ca sunt mare vorbitoare de turca, trebuie sa stiti ca imediat s-a intors spre mine si, inainte ca translatorul sa fi deschis gura, mi-a turuit acelasi lucru in engleza!

Apoi a zis ceva foarte dragut:

– Vedeti, eu stiu bine engleza. Dar am vrut sa fie un translator aici pentru ca nu am incredere in mine… Cu cine sa semene si X-ulica mea?

&&&

Doamna extrem de eleganta cu care stateam de vorba s-a scuzat ca trebuie sa raspunda la un sms urgent. Apoi a reluat discutia despre feciorul ei, recent diagnosticat cu depresie la varsta de 12 ani.

– M-a innebunit. Nu vrea sa stea decat in camera lui. Nu vrea sa iasa si el sa bata mingea cu baietii. Nu vrea sa se joace nici pe calculator. La scoala e aproape repetent. Dau o caruta de bani pe psihologul ala inutil la care merge de doua ori pe saptamana.
– Dar eu il vad zambind mai des ca inainte… A inceput sa se joace cu baietii in pauze. Nu mai sta chircit intr-un colt… L-am vazut vorbind cu alti baieti si in clasa uneori raspunde, mai ales daca il intreb direct pe el. Are un simt al umorului foarte bun.
– Dumneavoastra sunteti o draguta, dar pe mine copilul asta o sa ma bage in mormant. Nu putea sa fie si el un copil normal!? Dumneavoastra aveti copii?
– Nu.
– Vai! Imi pare rau! Va rog sa ma iertati! Ati incercat si cu IVF? Presupun ca nu puteti ramane gravida, nu-i asa? Ma scuzati, poate sunt prea directa. Eu cu IVF l-am avut pe asta. Vai, ce ne mai doream copii. Parea normal de mic. Mereu a fost asa, mai singuratic, dar se juca si cu copiii. Nimic nu i-a lipsit! Nu stiu de ce ne-a lovit Dumnezeu asa…
– Dumnezeu v-a lovit cu un copil frumos, istet, fizic sanatos. Sufleteste, acum trece printr-o suferinta careia nu ii intelegem cauza. Dar va rog sa nu fiti suparata nici pe el, nici pe dvs. Sa nu credeti ca e defect. Cu dvs., parintii, alaturi va trece peste asta, speram. Noi il iubim asa cum este! Stiu ca nu va e usor, dar pastrati-va speranta.

De cate ori nu trebuie sa le spun direct parintilor: „il iubim asa cum este!”

Mamica a zambit pentru prima oara si cu ochii.

– Vai, doamna, mi-a zis. Il iubesc ca pe ochii din cap. Numai pe el il am si greu mi-a mai fost sa-l fac. Nu e deloc asa cum mi-am imaginat, sa stiti. E greu si el e un copil dificil. Dar cumva vom razbi, nu-i asa?

Si-a luat poseta, telefonul, mi-a intins mana.

– Va multumesc pentru vorbele frumoase. Si… va felicit, sa stiti. Ati fost foarte desteapta ca n-ati vrut copii!