Elevii mei

Pentru ca predau in scoli private si in sistemul international, sunt intrebata adesea… cum sunt elevii mei? Au stea in frunte? Corn de inorog? Faptul ca vin din familii cu foarte multi bani ii face sa fie diferiti? Increzuti poate? Optimisti? Lenesi?

Pentru ca am predat in Romania, India si Turcia, sunt intrebata: sunt copiii la fel peste tot?

La aceste intrebari de obicei raspund ca, fireste, copiii sunt copii. Nu au corn de inorog (desi unii vai ce si-ar mai dori!) si nici stea in frunte. Indiferent ce limba vorbesc de acasa, la diferite varste vor manifesta – cu mici variatiuni – aceleasi trasaturi*, care se pot gestiona, cu rabdare si blandete, in acelasi fel la clasa. Intervine intotdeauna si specificul clasei si cultura scolii, care sunt foarte importante.

Sunt constienta ca nu predau doar spaniola, ci predau un fel de-a fi om care mi-e propriu si la care copiii raspund chiar inainte de a rupe doua vorbe in spaniola. Predau si abilitati de invatare, implicit si explicit: predau organizare, moduri de a lua notite, managementul timpului si atentia concentrata si distributiva. La mine in clasa putem fi cine suntem; nu ma intereseaza sa fim toti la fel. De cand ma stiu am avut o orbire completa fata de tot ce inseamna par verde, cercei, guma de mestecat, elevi care stau unde se simt ei comod in clasa (pe scaune, pe jos, pe banci sau chiar pe pervazul geamului – asta cand clasa nu e prevazuta cu spatii diferite de invatare, covorase, canapea, puf etc.) etc., adica acele lucruri care nu interfereaza deloc, dupa parerea mea, cu procesul de invatare. La intrebarea: „Cum, n-ai vazut cum clefaia la guma aia?” nu am alt raspuns decat sa ridic din umeri. Daca guma nu ajunge pe banca sau scaun, daca nu se transforma in baloane care distrag atentia altor copii, chiar nu-mi pasa ca fetita mesteca guma in timp ce scrie o compunere spectaculoasa, sau isi ajuta colegii la sa inteleaga cum se combina substantivele cu adjectivele la feminin plural.

Imi pasa, insa, si elevii mei inteleg repede asta, de bunul simt, de comportamentul adecvat circumstantelor, de respectul reciproc, de cei sapte ani de acasa pe care ii cer elevilor mei de oriunde, pentru ca, inainte de a fi elevi de orice natie, sunt oameni care traiesc intre alti oameni. La „Miss Angelina” in clasa ne ascultam unii pe altii, ne respectam punctele de vedere, spatiul personal si dreptul de a invata si, in general, ne concentram pe a invata si a iesi din clasa aia cu un milimetru mai destepti decat am intrat. Stim ca avem dreptul sa fim diversi, obositi, fara chef, plictisiti, trazniti, cu probleme de invatare, dar nu mitocani, nesimtiti si indiferenti fata de oboseala, plictiseala, problemele celorlalti.

Stiu ca ma veti intreba cum fac asta, asa ca voi detalia in alte postari si cateva metode pe care le folosesc.

Nota:

*Informatii bazate pe observatiile mele si pe carti de educatie si psihologia copilului. Trasaturile specifice diferitelor varste se manifesta de obicei la fel. In clasa 1 sunt indrazneti, curiosi, traiesc intr-o lume minunata in care imaginatia si realitatea se contopesc si se continua („cand ma fac mare, vreau sa fiu Superman!” „cel mai mult mi-ar placea sa fiu Peppa Pig!”). Pana intr-a patra au devenit mini-adolescenti, preocupati de relatiile de prietenie (sau chiar de iubire!) care se infiripa, de cum sunt perceputi de ceilalti etc. Pana printr-a sasea absorb invatatura ca bureteii, sunt curiosi, neobositi si infloresc din laude si incurajari. Intre clasele 7-9 sunt cel mai vulnerabili la vorbele celorlalti si hormonii deja isi fac de cap, disperandu-i pe parinti. De asemenea, dorm mult, mananca haotic, totul e dat peste cap si scoala ajunge pe ultimul loc, ocupati fiind sa-si gestioneze tornada interioara. Acum incearca alcool, droguri, sex, sunt teribilisti, inconstienti, se taie, sunt deprimati, se imbraca numai in negru, devin obsedati de vreun artist, vor sa fie mari, adulti, independenti si complet lipsiti de orice raspundere. Sau, dimpotriva, declara ca ei vor muri inainte de a implini 30 de ani; viata de adult e o eterna corvoada, singurul mod de a trai e unul liber de orice constrangeri. Pare naspa perioada si chiar este, dar sunt si extrem de receptivi la mesajele constructive, fiindca ei chiar asta fac acum: se construiesc pe ei. Pe nervii nostri! Acum e important sa li se puna limite ferme si blande, sa faca sport pentru a se dezvolta fizic si a mai procesa energia negativa, sa fie intelesi cand nu se inteleg nici ei singuri, sa fie constienti ca e o etapa.

Printr-a zecea se aseaza si incep sa se intrebe cine sunt si ce vor sa faca in viata. Multi se implica in proiecte de voluntariat, isi urmeaza pasiuni si, fireste, socializeaza peste masura de mult. Acum prietenii sunt cele mai importante persoane, de aceea le spun mereu sa isi faca prieteni de toate varstele, ca sa aiba o diversitate de perspective. Daca sunt bine indrumati si sprijiniti de acasa, acum vor incerca sa devina tot mai independenti: excursii, tabere, drumetii, proiecte care-i duc departe de casa, in cort, in contexte noi, preferabil indrumati de adulti responsabili si deschisi la minte.

Bibliografie:

Pentru psihologia varstelor

Erik Erikson, Teoria dezvoltarii psihosociale, cartea Childhood and Society, 1963 si link articol 1 , link articol 2 si articol 3

Silvia Briceag, Psihologia varstelor

Pentru managementul clasei de elevi, cartea mea de capatai este Bill Rogers, Classroom Management.