iyi bir komşu/ un bun vecin

Standard

A inceput Bienala de Arta din Istanbul, iar tema anului este ce inseamna sa fii un bun vecin. Expozitiile sunt gazduite de spatii diverse: cateva muzee, doua gari, o scoala primara abandonata, un hamam din secolul 14 si diverse galerii, dar si de cateva baruri si restaurante unde parola „un bun vecin” iti aduce o bautura gratis. Conceptul de vecinatate este abordat din perspectiva sociala, politica si personala. Se discuta vecinatatile intre state si culturi, la fel de mult ca spionatul pe vizor sau pe dupa perdea. Expozitiile cuprind pictura, sculptura, film, dans, diverse instalatii multimedia si performance-uri. E interesant sa explorezi orasul cu scopul bienalei; pentru a ajunge la expozitii treci prin diverse cartiere si patrunzi in spatii de la foarte vechi, la ultramoderne. Bienala se imbina cu orasul si preia din farmecul lui, sau ii adauga un nivel de culoare, de „joaca” cu elemente altfel banale si chiar invizibile.

In gara Haydarpasa, din partea asiatica, un grup de artisti expune Taste of Tea. Ceaiul, cum stim, e o bautura preferata a turcilor. Gustul ceaiului e gustul Turciei si, prin extensie, al Orientului la a carui poarta strajuia odinioara gara Haydarpasa. La nivel personal, gustul ceaiului e gustul copilariei, al vizitelor obligatorii si plicticoase la rude, sau al mai recentelor si placutelor intalniri cu prietenii. E gustul traditiei si al prieteniei.

Expozitia se intinde pe un peron intreg – in fiecare vagon din cele doua trenuri gasesti alta poveste, alta idee – care mai ciudate, care mai dragute, dar toate interesante.

In scoala primara Rum İlkokulu din cartierul Beyoğlu m-a impresionat instalatia de mai jos. Este expusa intr-o sala care are balcon si consta din platforme care se imbina ca un puzzle, pe care sunt montate mobile tipice dintr-o casa. Platformele sunt pe roti, asa ca tot la cateva minute o data aranjamentul se schimba imperceptibil, construind, in timp, toate casele in care ai locuit. Se poate vizita si partea de jos, unde vezi artistii la lucru, in costumele lor negre, impingand insesizabil de incet platformele, dar si de sus, din balcon, unde vezi casa care, sub ochii tai, se dezmembreaza si rearanjeaza incontinuu.

IMG_1495

In muzeul de arta contemporana am vazut si cel mai dureros exponat: documentarul Wonderland (2016) al artistului vizual turc Erkan Özgen, care prezinta povestea unui episod al razboiului din Siria vazuta si povestita de Mohammed, un baiat surdomut. Sunt cele mai intense 3 minute si 54 de secunde! Mohammed nu are cuvinte, dar are gesturi, icnete, expresii faciale pe care nu le poti uita si privindu-l nu doar auzi si afli ce s-a intamplat, ci simti ca traiesti experienta razboiului alaturi de el.

O buna parte din instalatii au mesaje politice si sociale; ecologice, anti-razboi etc. Exista si cateva tampenii, prost realizate si cu o idee extrem de subtire dedesubt, dar in cea mai mare parte sunt lucrari destepte care te pun pe ganduri.

Intrarea la toate evenimentele si muzeele e gratuita si se face pe baza unui QR code pe care-l primesti atunci cand te inregistrezi la intrare.

In incheiere, o „vedere” din Istanbul.

IMG_1529

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s