In ’97 cand invatam pentru examenul de admitere am ascultat Midnight Killer si m-am indragostit de Andrei Gheorghe. Era tot ce nu indrazneam eu sa fiu: destept, puternic, plin de incredere in el, in culmea succesului. Si arogant si taios si [unii ziceau] nesimtit, dar asta nu ma deranja. Vorbea urat in direct la radio. Avea intotdeauna o replica super-desteapta si nu se sfia sa le spuna oamenilor ca il plictisesc. Daca n-avea chef sa faca emisiune, punea muzica si se invartea cu scaunul, iar scartaitul scaunului era tot talk show-ul din seara aia. Citea carti si le recomanda si toate erau misto. Terminase Limbi Straine, unde eu aspiram sa intru. Era persoana care voiam sa devin.
Asa ca m-am schimbat. Treptat, cu notite luate in timpul emisiunilor, cu replici taioase exersate pe noii mei colegi de facultate, cu 13-14 si MK inregistrate pe casete si ascultate de zeci de ori, cu o lista de lecturi mare cat o zi de post parcursa cu sfintenie, cu muzica recomandata de Andrei, cu 13-14 ascultat in timpul cursului la radio!! Si da, era un aparat de radio normal, adica mare. Si-l caram zilnic in ghiozdan! Ce timpuri :)
Cineva care-ti schimba viata un pic (si ireversibil)
Nu stiu daca inteleg bine conceptul de mentor, dar daca un mentor e cineva care-ti schimba viata macar un pic si ireversibil, atunci AG mi-a fost mentor si datorita lui am supravietuit in primii doi ani de facultate.
Pe site-ul lui Andrei Gheorghe am scris primul meu blog, in anul 2004.
Nu l-am cunoscut niciodata, dar l-am iubit ca pe un model de libertate, de minte deschisa, de gandire critica si de curaj.
Ieri Andrei Gheorghe a murit, dovedind ca era adevarat ce scria pe blogul lui: nemuritorii traiesc putin.
Haideti sa mai privim o data emisiunea lui despre Eminescu:
Puzzle 
Mulțumesc! Nu știam.