Am fost cu copiii in excursie in aceste locuri care conserva ruine vechi de mii de ani. Am stat 7 ore la dus si 7 la intors intr-un autocar al firmei Setur, cu 40 de copii incredibil de cuminti, care au ascultat muzica, au jucat carti, au povestit si au facut concurs de talente la microfon (si erau foarte talentati!!). Am descins la basilica Sf. Ioan din Selçuk pe o caldura de aproape 30 de grade, desi statea sa se insereze.
Biserica asta, construita de imparatul Iustinian in secolul VI dupa Christos, a fost o constructie, se pare, foarte mare si frumoasa, ridicata pe locul unei foste capele din secolul al doilea, care marca locul unde a fost inmormantat apostolul Ioan, autor al Evangheliei dupa Ioan. Dealtfel ni se spune ca bucati din evanghelia lui au fost scrise chiar acolo, la Selçuk, unde, pe un alt deal, e si casa Fecioarei Maria, incredintata in grija lui Ioan de Mantuitorul rastignit pe cruce.
Fiecare religie are povestile ei si le credem de mii de ani si de mii de ani ele ne influenteaza viata, in bine sau in rau, facandu-ne mai buni si mai toleranti, sau – dimpotriva – inchisi la minte, intoleranti si critici.
La biserica Sf. Ioan, elevii mei musulmani au auzit povesti despre Dumnezeul Bibliei, despre Fiul Sau, despre evanghelii, apostoli si fecioare insarcinate cu prunci divini. Au auzit povesti despre pelerinaje, minuni, credinta, apostoli si sfinti.
La moscheea Isa Bey de alaturi, a fost randul meu sa invat de la ei despre Coran, rugaciunile namaz, detaliile de constructiei ale moscheii, cum se tin palmele la rugaciune si ce cuvinte se spun, despre spalarea rituala si alte forme de manifestare ale credintei islamice.
La Efes, a doua zi, recunosteam locurile prin care trecusem cu un an inainte, dar acum am pornit invers: de la intrarea de sus spre cea de jos. Copiilor le-a placut mai mult sa se joace cu pisicile tolanite pe coloanele de marmura decat sa asculte explicatiile ghidei. Eu le-as fi ascultat, dar cine sa inteleaga atatea cuvinte in turceste? De aceea m-am bucurat ca in urma noastra venea un grup de indieni, cu ghid care vorbea in engleza. Asa am aflat povestea basoreliefului zeitei Nike, care nu stia ca va deveni un brand global, dar si cum statuile au fost castrate intr-o epoca mai pudica.
Am ajuns si la Didim, unde nu mai fusesem. Ruinele templului lui Apollo se spune ca atrag mii si mii de vizitatori, dar cand am ajuns noi acolo era doar un sat somnoros, ascuns la umbra. Soarele ardea ingrozitor. Sub fiecare umbrar sau bolta de vita de vie se ascundea care un batranel care sforaia usor cu ziarul pe fata, care un vanzator de la chioscul din colt, de unde copiii nu au avut voie sa-si cumpere decat apa, care un negustor de la taverna acoperita cu iasomie, care-a sarit in picioare fericit la vederea grupului de peste 100 de copii numai ca sa ofteze dezamagit cand si-a dat seama ca nu ii vom face vanzare.
La Didim a fost un templu reconstruit pe vremea lui Alexandru Macedon, din care au ramas in picioare doua coloane si multe, multe, blocuri de marmura raspandite pe o suprafata mare. Era si oracol – Didyma, al doilea cel mai faimos oracol dupa Delphi; un loc unde oamenii veneau sa-si afle soarta, daca nu cumva sa si-o creeze. Acum este un sit arheologic unde te impresioneaza imensitatea coloanelor care s-au pastrat si a constructiei in sine – cat ti-o poti imagina. Considerand ca oamenii nu au devenit din giganti, pitici in zilele noastre, ci ne-am pastrat cam aceeasi inaltime pe care-o aveau si contemporanii lui Alexandru cel Mare, acest templu trebuie sa fi fost strivitor.
Mai departe, la Milet, fondat in anul 500 inainte de Christos si cunoscut noua pentru Thales din Milet, am vizitat amfiteatrul greco-roman urias, reconstruit de imparatul Traian pentru 25 000 de spectatori. Multe povesti se pot spune despre acest loc care a avut parte de o mare glorie, fiind asezat pe malul marii si la confluenta drumurilor comerciale si a diferitelor civilizatii antice. Vizitat de apostolul Pavel in drumul sau spre Efes, Milet a fost unul dintre cele mai importante orase grecesti ale antichitatii – azi nu mai e nici grecesc, nici la mare.
Ultima oprire a fost satul Sirince, celebru pentru casutele grecesti pitoresti care impestriteaza colina pe care e asezat. Am descoperit cu aceasta ocazie ca la Sirince este si Satul Matematicii, un loc unde se organizeaza tabere si concursuri educative. Mie mi-a amintit – prin asezare si constructiile din lemn, stuf si piatra – mai mult de un ashram indian. Oricum, mi-e clar ca-n locul ala chiar si eu as putea intelege ceva din matematica.
Puzzle 