Ciudatenii

Standard

Dinte

Vis ingrozitor azi-noapte: m-am trezit brusc cu o durere ascutita intr-unul dintre dintii din fata. Ah, sentimentul ala cand te uiti la ceas si e 4 dimineata si pe tine te doare ceva si nu vrei sa te doara nimic, pentru ca trebuie sa dormi, pentru ca la 6 suna ceasul sa pleci la scoala.

De ce, de unde? Nu am facut nimic, nu m-am lovit, dintele e sanatos. Si vreau sa dorm! Sa ma duc sa ma uit in oglinda de ce ma doare? Am pipait nitel: nu are carie, nu m-a mai durut niciodata. Sa ma scol? Poate sa ma spal pe dinti? Dar nu vreau sa ma scol! Lasa ca-l vad maine dimineata. Dar nu voi mai putea musca poate?! Nu voi putea manca un mar! Lasa ca vad maine dimineata.

Cand m-am trezit: fusese doar un vis. Nu ma durea nimic. Dintele, pe care azi l-am pipait obsesiv, nu are nicio problema. Facebook memory scrie: azi e un an de la izbucnirea ingrozitoarei dureri de masea – „maseaua cu ac” de anul trecut.

Memoria corpului?

Eu

E 7 jumate si imi fac intrarea in cantina scolii, somnoroasa si adormita. Ma mir ca reusesc sa mai si salut in turca, in starea de somn in care sunt. E iarna si e intuneric afara inca si in cantina miroase a ciorba de linte si arunc repede o privire sa vad ce mancam si mancam chiar ciorba de linte, ou fiert si branza si legume si ceai. Imi iau farfurie, tacamuri. La care masa sa ma asez? Mereu ma asez la aceeasi masa, „masa strainilor”, unde se vorbeste in engleza si-n spaniola, dar uneori e plin, asa ca ma asez la o masa unde se vorbeste in turca. Oricum, de ce ma agit, la cum dorm pe mine oricum nu aduc nicio contributie la conversatie, indiferent in ce limba.

Dar da, trebuie sa ma asez undeva. Si dorm pe mine. Arunc o privire la masa „strainilor” si, brusc, ma trezesc. Pentru ca ma vad la masa. Eu stau deja la masa si mananc! Eu stau la masa si mananc, dar eu stau la coada cu o farfurie in mana sa-mi iau mancare. Una dintre noi nu e reala, zic si, sure enough, cea de la masa nu sunt eu, ci e colega mea Carmelle de la scoala primara, care e filipineza si nici macar nu seamana cu mine. Carmelle nu vine des la micul dejun, de aceea nu sunt obisnuita sa o vad acolo, dar ce trebuie sa se fi intamplat in capul meu ca sa mi se para ca sunt eu?!

In fine, astea sunt ciudateniile zilei de azi.

4 răspunsuri »

  1. Chiar că ciudățenii. Hai să-ți zic și eu una de-a subconștientului, nu chiar ciudată, dar amuzantă.

    Mașina noastră a fost bușită și e la reparat. Cătălin a primit la schimb o altă mașină cu care să circule temporar, un Renault. Azi dimineață mă uit pe geam la locul pe care parchează de obicei și văd… o mașină albă. De ce nu e roșie? Mă așteptam să fie roșie. Apoi îmi dau seama că bunicul avea pe vremuri un Renault roșu (sau vișiniu), iar în capul meu marca asta are culoarea roșie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s