O intalnire cu Marina Abramovic in Istanbul

Standard

Zi frumoasa pe Bosfor cu prieteni dragi din India, plimbare, soare, apa albastra, cer albastru, bucurie. Voiam sa merg la muzeul Sabancisa vad expozitia Marina Abramovic si am mers. Bilet redus, doar 25 de lire, pret de profesor. Expozitia era in subsol, unde au ei expozitiile temporare. Inainte sa intru, chiar cand incercam sa ma orientez prin muzeul in care n-am mai fost de vreo doi ani, m-a apucat o groaznica durere de spate.

Marina Abramovic face performance art („It can be any situation that involves four basic elements: time, space, the performer’s body or presence in a medium, and a relationship between performer and audience” (Wikipedia) – nu stiu cum se zice in romana?).

In subsol am vazut video-urile Marinei:

  • Aici se piaptana cu o perie intr-o mana si un piepten de metal in mana cealalta. Se piaptana intr-o nestire, pana se raneste, pana isi rupe parul din cap, repetand mereu „arta trebuie sa fie frumoasa.”
  • Aici atarna cumva cu capul in jos si racneste pana ramane fara voce.
  • Aici sta spate in spate cu Ulay, amandoi legati de par.
  • Aici Ulay si ea se palmuiesc incet si tresar pe rand de durere.
  • Aici Ulay o atinteste cu un arc cu sageata, din care ea tine un capat.
  • Aici danseaza si cand ea iese din cadru, danseaza umbra.
  • Aici mananca o ceapa necojita, musca din ea ca dintr-un mar, plange si zice ca nu mai vrea durere pe lume, in timp ce continua sa manance.
  • Aici spala cu clabuc oasele unui schelet.
  • Aici priveste in ochi un cal.
  • Aici sta intinsa intr-o stea in flacari.
  • Aici canta in nestire cantece populare sarbesti.
  • Aici e masa cu obiecte din expozitia Rythm 0 din 1974. Unele dintre ele au fost folosite pentru a o rani.
  • Aici e video-ul cu cele trei luni din 2010, „The Artist is Present” la MoMA.

Apoi alte performances, de data asta in direct, cu artisti turci sau straini care lucreaza cu Marina Abramovic Institute:

  • Aici o fata care-si construieste in jur un labirint, legata la ochi. Pune caramida peste caramida. Le pipaie incet muchiile. Le stropeste cu apa. Caramizile se lipesc. Lumea face poze, filmeaza. E liniste deplina. Munceste in liniste, laborios, pe pipaite. Pe masura ce labirintul se inalta, ea dispare.
  • Aici un cuplu intr-un spatiu cu caramida rosie: ea e suspendata si face acrobatii pe o franghie sau doar spanzura in gol, ca o papusa. El o misca uneori, de capatul celalalt al franghiei. Un al treilea participant scoate caramizi dintr-un zid, ca intr-un joc de Jenga. Din cand in cand totul innebuneste: fata se contorsioneaza, tipul alearga in nestire cu capatul franghiei in mana, celalalt arunca in stanga si-n dreapta cu caramizile. Apoi totul revine la nemiscare.

Ideea de baza: depasirea limitelor corpului.

Dar ce e dincolo de aceste limite? Neputinta, nebunia, boala. Libertatea?

Marina are peste 70 de ani. Ulay a murit de curand. Ultima limita nu o poate nimeni incalca. Asta face ca totul sa fie inutil, desertaciune, goana dupa vant?

Arta trebuie sa fie frumoasa, pentru ca viata nu este.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s