Ma felicit ca in ziua 1 m-a dus capul sa-mi fac un program, pentru ca ma simt f fericita ori de cate ori bifez un element de pe lista. Pana acum mi-am atins toate obiectivele, am citit mai mult decat de obicei, am vazut mai putin netflix, nu am vegetat deloc pe canapea, am gatit si am facut 5000 de pasi zilnic.
Azi am iesit cu masina din campus, am dat o tura prin satele invecinate si, din pacate, in ciuda avertismentelor TV, acolo viata merge inainte, oamenii stau la coada si-si sufla in ceafa unii altora, se tuseste, se lucreaza, magazinele deschise, farmaciile pline de oameni care-s lasati sa intre toti odata. In mall-ul unde merg de obicei, care e un outlet, adica totul e afara (fapt pe care-l blestemam, acum il binecuvantez!!) nu era lume mai deloc. La supermarket se dezinfecteaza casele de marcat, banda, produsele. Nu se mai vinde nimic varsat, totul e ambalat. Se gasesc de toate, cu unele goluri, dar nu lipseste niciun produs.
E interesanta disonanta cognitiva. E greu de acceptat, totusi, ideea ca acest virus ne-a dat vietile peste cap. E greu de crezut ca „prostia asta” nu se va termina in cateva zile, urmand ca viata sa revina la normalul acela cu job, aglomeratie, consum, zile si luni si ani intregi cand nici nu-ti trece prin cap sa stergi clanta de la usa dupa ce intri in casa. Eu observ la mine ca mi-e greu sa vad filme despre altceva decat virusi si doctori. Cand vad in film un tip care se aseaza la masa intr-o cafenea ma apuca furia. E normal? Conform acestui splendid articol pe care l-am citit in The Atlantic, da. E normal sa oscilezi intre apreciere si furie. Sa simti ca ai fost jefuit de ceva care nu credeai ca-ti poate fi luat. Sa simti anxietate si grija pentru cei dragi. Sa te urci pe pereti intre patru pereti. Sa te bucuri ca au revenit delfinii pe coastele Italiei si apele de la Venetia sunt cristaline pentru prima oara. Ideea e sa functionezi pe modul both/ and – si furios, si recunoscator, si speriat, si optimist, si stresat, si odihnit.
Ma sperie balbaiala guvernelor, lipsa unei reactii coordonate la nivel global, masurile de criza gen stare de necesitate, panica din jur care duce la penurie de provizii, inconstienta oamenilor care expun alti oameni la virus, vestile contradictorii din China (e doar o raceala, versus e un virus care te rapune), efortul continuu de a decide care surse de stiri sunt sigure, faptul ca nu stim exact cand se va termina (si cu ce consecinte economice etc.). In capul meu e cumva o chestie care ar trebui sa aiba o solutie simpla, un medicament, ceva, nu sa bage in faliment economia unei tari.
Pentru moment, insa, realitatea este ca am multa bafta. Sunt foarte recunoscatoare pentru ca:
- am un job care continua sa ma plateasca si pot lucra de acasa cu succes (o vreme);
- sunt inca in vacanta, deci odihnita;
- dorm bine;
- nu am copii, catei, pisici („nici macar un iepuras?” a intrebat socata vecina mea Eliza, de cinci ani, cand a vazut ceea ce pentru ea era prima casa fara copii de pe lume!!) si sunt libera sa-mi fac ce program vreau;
- am masina si pot sa ies;
- locuiesc intr-un campus verde caruia ii dai ocol in 10 000 de pasi;
- turcii pana acum au raspuns eficient si preventiv;
- avem o infirmiera non-stop in campus.
Voi cum va descurcati cu pandemia? Sanatate, rabdare, compassion and compliance. Vom fi bine.
Mi-a placut poza asta. Eu dupa pandemie sigur voi continua sa fac zilnic sport de-acasa. Chiar e usor si ajuta foarte mult, mental.
Puzzle 