Consideratii lingvistice

Standard

Intr-o saptamana, lumea s-a oprit in loc. Virusul care in ianuarie facea ravagii in China a ajuns acum pe toate continentele, mai putin Antarctica. Este o epidemie globala de un fel de boala respiratorie contagioasa cauzata de un virus nou si agresiv. Pe 11 martie 2020 OMS a declarat ca lumea se confrunta cu o pandemie.

Cuvintele:

Pandemie – adica o epidemie „pan” – universala. De ce am simtit nevoia sa avem un cuvant mai grav ca epidemie? Ce sentimente ne produce sa stim ca traim o perioada de pandemie? Ne simtim speriati pentru ca percepem ca e ceva mai grav? Sau linistiti ca macar nimeni nu mai e mai cu mot in situatia data – pandemia ne loveste pe toti la fel, americani sau chinezi, bogati sau saraci. Oare sa fie asa, insa? Evident ca nu. In primul rand se stie ca nu ne loveste pe toti la fel, fiindca nu avem toti aceeasi stare de sanatate si imunitate. Unii sunt mult mai expusi ca altii (expunerile repetate maresc incarcatura virala – caut link si va spun unde am citit) pentru ca nu au optiunea sa STEA acasa (sau macar sa LUCREZE de acasa, ceea ce cu totul altceva). Unii nu au casa. Unii nu au apa curenta sau alte metode de a isi dezinfecta mainile etc. Deci treaba cu egalitatea nu sta in picioare. Ma mira sa citesc pe social media cuvinte (frumoase, nu zic, emotionante maxim si uneori chiar bine scrise) care pleaca cumva de la premiza ca toti stam acasa si ne plictisim si singura noastra preocupare acum este sa facem mai des yoga, sa respiram si sa ne conectam cu sinele nostru profund sau, maxim, sa ne tinem copiii fericiti si ocupati. Uneori ma gandesc daca mai mor oameni si de altceva? Daca se mai nasc copii? E ciudat sentimentul asta ca lumea s-a oprit in loc. Dar la supermarket e deschis. Gunoaiele nu ne-au inundat inca. Avem apa, curent, ba chiar si strazi spalate cu detergent. Si-mi inchipui doar cum trebuie sa fie sa lucrezi acum intr-un spital, sa ai o secunda, sa intri pe net si sa vezi cum se plictisesc altii.

Covid-19 – in orice limba e un cuvant bizar. In romana are o conotatie putin comica data de asemanarea cu „guvid”. Nu e o raceala. Nu e o gripa. Nu e nici macar o boala, pentru ca bolile in limba romana sunt feminine. E un covid. Oare ne temem de covid mai mult decat de gripa? Oare il asociem cu imaginea aceea a bilei cu tepi care e omniprezenta? Oare descrieri de tipul „virusul ucigas” ne induc teama? Oare daca se numea SARS-19 il asociam cu altceva?

Izoleta si contactii – doua cuvinte noi pe care ni le-a daruit pandemia. Intrati si cititi articolul din Dilema Veche, ca merita. Discutia despre „izoleta” ca un feminin cochet e misto.

Nu ies din casa. Am cumparaturi facute pentru multa vreme si nu consum mult. Am inceput scoala! Mi-e dor de ore, de copii, de vocile lor. Mi-e drag sa-i regasesc online si ei – adolescentii! – sunt bucurosi ca deocamdata lucram asincronic si inca se pot trezi la 10 si nu le pune nimeni absenta. Lucrez zilnic mai mult de 10 ore – am opt ore online cu elevii / colegii, plus eseuri IB de corectat. Gatesc mai mult ca oricand, fiindca e o activitate creativa si relaxanta. In vacanta de saptamana trecuta am vazut doua filme cu pandemii si TED Talk-ul faimos al lui Bill Gates. O trece si asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s