Arhive pe categorii: alergie

In vis

Standard

Am dormit de la 9 jumate pana la 7 si ceva. In vis aflasem ca ma intorc in India de la anul. Eram fericita. Fiu, ziceam usurata, gata cu frigul si stresul si balamucul. Ma duc acasa.

Adaptarea e lunga si are multe etape. Invat turca si am inceput sa ma descurc in ea. Nu imi place. Profii care sunt deja aici nu sunt interesati sa cunoasca oameni noi; asa cum venim ne ducem, se pare, poate daca ramanem cativa ani avem o sansa sa ne bage cineva in seama, dar nu-si pierd vremea cu noi de la inceput. Asa ca ne bucuram de singuratate, ignore total, fiecare pe cont propriu. Invat Istanbulul si imi place marea, cu barcutele ei, imi plac simitii, ceaiul si pacea anumitor locuri. Dar nu locuiesc in centrul cu Bosfor si case frumoase, nici pe departe. Locuiesc intr-o padure de la marginea orasului, de unde uneori „scap” in oras, ca un inecat care mai iese la suprafata pentru o ultima gura de aer.

De cinci luni e iarna si – intre frig, indiferenta si efortul de a ma adapta la o noua tara, de a invata o limba complet diferita, de a castiga respectul si prietenia unor oameni carora nu le pasa de tine – cred ca au fost cele mai lungi si grele cinci luni din viata mea.

Nu e de mirare ca in vis ma duceam inapoi la soare, la gulmohari, la rochite si sandale. Si era bine, cald, pomi infloriti, pamant rosu.

Ce bine, ziceam, era si cazul sa ma intorc, destul am tras pe aici cu frig, geci, ghete si caciuli.

M-am trezit usurata, aproape fericita, in sfarsit lucrurile aveau sa se repare, gata cu diminetile de negura, cu alergia, cu geaca, cu cizmele.

Cand mi-am dat seama ca a fost doar un vis i-am multumit creierului meu ca imi administreaza el caldura care imi lipseste.

Inauntru, ca si afara

Standard

Rutina te pocnește pe neașteptate. Azi ești decis să-ți schimbi viața, s-o iei de la capăt în Honolulu și să te reinventezi și cât ai clipi constați cu groază, după doi ani de Hawaii, că ai ajuns să faci același lucru în fiecare zi; ești sclavul rutinei. Firește că la tropice e mișto de tot și poate 99% dintre semenii tăi ar da orice să aibă o rutină ca a ta de sculat la prânz, înotat în ocean și câteva ore de engleză la o școală privată plină de fițe după-amiaza – doar atât cât să nu uiți că totuși nu ești în paradis – dar chiar și așa, tot rutină se cheama că este și tot nostalgie simți când te gândești la bursa de acum 6 ani de la Salonic (mamă! ce petreceri! și grecii, ce simpatici!), la orele de la școala din București, la libertatea fără opreliști din facultate, sau chiar la tabăra cu doamna învățătoare dintr-a IV-a, când te-ai spălat cu apă rrrrece din izvor (ceea ce acum, iaca, alergia nu ne lasa).

Nostalgia te învăluie pe nesimțite. Norii se aleargă pe cer ca-n ziua când ai aflat că ai intrat la facultate. Cu ceva imaginație poți să închizi ochii și să te închipui în Vamă, sperând, când îi deschizi, c-ai să vezi și câțiva tâmpiți poștind o bere, veseli nevoie-mare că s-a terminat sexiunea. Afară e cald ca-n vara aia când ai descoperit Madridul prin moteluri, la braț de gât cu un el pe care-l părăsise iubita cam pe când te certai tu cu fostul.

Furia te cuprinde ca o durere de măsele. Întâi dai cu limba și ceva nu e-n regulă. Apeși, sugi, muști: e de rău. Cu fiecare explorare durerea se întețește, până vine momentul să recunoști că ai, într-adevăr, o durere de măsele. Prima reacție e să te superi, dar probabil că e mai înțelept să mergi la medic. Nu rezolvi nimic dacă te superi pe o măsea. Nu repari trecutul fiind furios pe tine pentru eșecul relațiilor pe care le credeai „serioase”. Pur și simplu s-au terminat și până la urmă prea puțin contează dacă le jelești acasă la mama, în patul tău de copil, sau pe șezlongul din Kailua Kona. Principiul e același: pierzi complet legătura cu momentul prezent și dai roată unui stârv care-a fost deja transformat în albe oase de un vultur mai nemilos ca tine: timpul.

Șoptesc valurile ca-n versurile pe care le-ai învățat ani de zile pe derost la școală. Uneori bubuie și împroașcă stropi mari. Pe plajă toți oamenii devin trupuri, iar tu te-ai făcut deja demult una cu șezlongul. Cartea a rămas în geantă, alungată fiind de paginile de literatură care se scriu permanent în mintea ta. Cu greu te-ai putea urni să le pui vreodată pe hârtie, dar îți place să le știi acolo, in nuce, în potențialul ăla de care ți-e așa de frică mereu că nu se va materializa. E mai bine să știi că ai ceva acolo care colcăie (oare e un roman? pagini după pagini de fir narativ bine întins, care vibrează?), decât să privești cu atenție, să aprinzi lumina în tine, să ridici capacul și să constați că e un vierme mic, o tenie albă încolăcită, un limbric nesuferit de care mai bine te scapi. Curățenia e întotdeauna bună. Oare e chiar un limbric? Relativitatea asta!

Pe plajă încep să apară copiii de la școală.

– Hi, teacher!

– Hello.

Sau nu mai suntem pe plajă?

– am scris chestia asta la sfarsitul anului scolar trecut, acum o public, pentru ca ceea ce am scris acum nu se poate afisa pe blog (va aparea, oare la sf anului asta scolar?) Tin sa precizez ca orice asemanare cu realitatea e ireala.

Un joc nou?

Standard

De la o vreme ma gandesc la povestea reginei din castelul pustiu – cupele goale, frigul, alb-negru, prizoniera intr-o sala prin care intra totusi soarele. Cine o tine pe ea captiva acolo? Cine a inchis-o, condamnand-o sa caute cheia care va aprinde patratele de iesire? Cine i-a zis ca lumea e facuta din patrate albe si negre?

Eu cred  acum ca regina e o copila speriata care s-a inchis singura intr-o camera pentru a se contine si a-si contine durerea atunci cand lumea (concentrata intr-o persoana, nu asa se intampla?) a respins-o ca inutila. Cred ca i s-a parut mai normal sa adopte atitudinea nemuritor si rece, you don’t fire me i quit, decat sa accepte ca usa e deschisa, dar iesirea intre oameni presupune pericol si, uneori, respingere.

Nu, regina nu e lasa, doar copila neobisnuita cu gandirea adulta, responsabila. Asteapta ca altcineva sa dea tonul ospatului, in vreme ce ea se ofileste admirand curgerea timpului in reflexiile cupelor de pret de pe masa rece de piatra. O masa ca o piatra funerara. Regina s-a ingropat de vie.

Intr-o zi o Exploratoare in pantaloni scurti, parlita de soare si foarte curioasa a patruns in Castel. Toate usile erau deschise, iar intr-o camera se afla o femeie mai singura decat oricine altcineva, pentru ca fugise din timpul ei si se ascunsese de lumea ei, lasand viata sa se scurga doar ca o reflexie intr-o cupa goala. Auzindu-i povestea de durere si fuga, Exploratoarea a vrut s-o ia in brate, s-o mangaie, sa-i spuna ca lumea prafuita si luminata de soare merita, ca inimile frante au vindecare si ca in momentul in care accepti ca esti un fir dintr-o tesatura cresti…

Intareste-te! i-a zis Exploratoarea, intinzandu-i mana. Dupa atatia ani de recluziune, lumea poate fi un loc periculos. Lumina soarelui te poate orbi, galagia oamenilor te va asurzi. Si cat de greu e sa renunti la orgoliul rece care zice “vino tu la mine, sparge trei ziduri, descuie sapte lacate”… si vei gasi golul meu interior, in care m-am ferecat. Ai fost singura aici atatia ani. Atatia ani te-ai tinut departe de lume, captiva in poveste, inchisa in metafora castelului. Iesi la lumina, Regina mea! Soarele iti va topi inima de gheatza.

Si atunci Regina…

dar mai bine continuati voi!

Undeva, candva, in Groenlanda

Standard

A inghetat marea si nu ma pot duce s-o vad. A inghetat si Pisique in parcare. Cand am iesit azi mi s-au lipit narile si aveam senzatia, in ciuda gecii de iarna, a fularului si-a caciulii, ca am iesit afara direct in pijamale si papuci.

Busul scolii nu porneste si ne „lipim” la tot felul de ocazii. Poate daca n-ar fi aceste ocazii as mai dezgheta-o si eu pe Pisique, dar fiindca ele se ivesc, my baby sta in parcare, acoperita de o caciula alba.

In fiecare dimineata la radio aud acelasi cantec, care-mi lalaie in cap moooore, and more and more, I try to find you, but you’re not here, still I believe… si tot asa. Habar n-am cine canta si de ce aceasta lalaiala iremediabila cu gust de cafea matinala. Till the very end I will hmhmhm you, and more and more…

Cine stie?

Azi am aflat „cele 5 elemente esentiale”, dar asta nu mi-a afectat viziunea pe care o am despre ele ca niste sfere transparente de sticla, plutind undeva in aer in fata ochilor mei. Cred ca cuvantul „esentiale” does the trick. Cam ca uleiurile esentiale si Esentiala care se vorbea in cartile lui Orson Scott Card, despre care am nu stiu de ce impresia ca i-ar placea lui Vio :P [aici e cu substrat, pentru ca momentan nu-i place Jocul lui Ender, dar eu tot am impresia ca i-ar putea placea Xenocidul si Vorbitorul…]. Pe de alta parte, Vio, ce ne zici de „Avatar”?

In Groenlanda nu cred ca ingheatza vapoarele asa frumos ca la Constanta. Imaginile pe care le vad la televizor sunt de-a dreptul fantastice.

Azi am terminat scoala la opt seara, iar miercuri voi face la fel. Am o saptamana grea, cu prezentari si intalniri cu parintii. Mi-ar placea sa fie mai putin frig, chiar daca se dezgheatza marea…

V-am zis ca nu mai fac alergie aproape deloc? :-) Rili. Si tin regim & stuff.

Si ma bucur cand copiii de-a 6-a citesc! Si cand chinezii imi invata cuvintele pe care le-am dat ora trecuta si le pronunta in felul lor dragut, cu l in loc de r si cantat, dar corect.

Am foarte multe ore anul asta si-mi plac toate. Dar simt deja ca am nevoie de ziua de 48 de ore ca sa mai fac si altceva, school-related. Asa am confundat eu intotdeauna jobul cu viata.

New Year’s Resolutions

Standard

In 2010…as vrea sa-l intalnesc pe Printz. Calul alb il dau eu :))

Si mai vreau:

  1. sa plec din Romania
  2. sa scriu o carte
  3. sa invat limba germana
  4. sa-mi vad elevii de-a 12-a studenti unde vor ei!
  5. sa-mi las parul lung si sa chiar creasca :)
  6. sa ascult mai mult si sa vorbesc mai putin
  7. sa port fuste
  8. sa tin regimul lui Vlad pana la rezultatele lui Vlad
  9. sa ma vindec de alergie

asa sa stiti.

Maine incepe scoala si imi doresc succes si-un an usor, desi e foarte greu :) Dar vom trece cu brio de toate incercarile, pentru ca suntem optimisti si eficienti.

Iata poza care mi-a inveselit ziua de azi (azi am avut ‘pana de creier’, deci nici sa citesc n-am putut, doar sa ma uit la poze):

Dimineata, frig

Standard

Al meu país la pluja no sap ploure:
o plou poc o plou massa;
si plou poc és la sequera,
si plou massa és la catàstrofe.
Qui portarà la pluja a escola?
Qui li dirà com s’ha de ploure?
Al meu país la pluja no sap ploure.

(Raimon)

In mod miraculos mi s-au reparat iar boxele (e un contact care cand se pune, cand se ia) si ascult, ca de obicei, Raimon. Azi am citit un blog care scrie ca mine al unei fete careia ii e dor de trecutul ei asa cum imi (era? este?) si mie. Cand ascult Raimon, de exemplu, mi-e dor de Gironella si de orele de catalana cu Joan si cu Alfred. Cand aud „por el imperio hacia Dios” mi-e dor de Madrid si de Jose si de cartile pe care le citeam impreuna acum foarte foarte multi ani, cand eu eram inca blonda, iar el avea o claie de par in cap :) Pentru ca tempers fuggit si numai deunazi am vazut la Carturesti ca s-a publicat in traducere romaneasca Witches Abroad la RAO, Prin cele strainatati. Si  traducerea ok, din ce mi-am putut da seama citind in librarie. Pentru cei care nu stiu, WA e prima carte tradusa de mine, la 19 ani, in anul 1 de facultate, cand eram iremediabil indragostita de Andrei Gheorghe, iar el vorbise la MK de Terry Pratchett. Am tradus cartea cap coada, intai pe masina de scris, apoi pe un computer. Mi-a luat cam 1 an si nu am publicat-o niciodata. Anul trecut cand am vrut s-o dau la RAO era deja cineva angajat sa o traduca si mi-au zis ca e prea tarziu [oricum banii pe Josep Pla nu mi i-au platit inca…].

Nu stiu daca inteleg bine conceptul de mentor, dar daca un mentor e cineva care-ti schimba viata macar un pic si ireversibil, atunci AG mi-a fost mentor si datorita lui am supravietuit in primii doi ani de facultate [hell, si datorita lui am dat la limbi straine in the first place! bine, sa n-o uitam pe Andreea…]. Iar mai de curand, Raluca a jucat acelasi rol si adesea ma gandesc cat de mult mi-a influentat modul de a gandi.

Dar trecutului ii sade bine acolo la stanga pe axa timpului, pentru ca momentul nostru e prezentul. Today is yesterday’s tomorrow. Iar in prezent e rece, vine nitel iarna, iar dimineata cand ma duc la bus pe jumatate adormita alergia ma pisca nitel de urechi, dar mult mai delicat ca in alti ani, aproape imperceptibil.

Imi plac diminetile mele uber-matinale (6 – 6:15) cu cafea cu lapte, paine cu gem si 5 minute de mers alert pe jos (sau de sarit in primul taxi, daca vremea o cere, iar portofelul ne-o permite). Imi place sa ma trezesc, uneori fara ceas, si sa ma gandesc cu drag la noua zi ce incepe. Am trecut printr-un proces de adaptare, iar acum am ajuns la concluzia ca am un orar chiar misto! Merci, Alina :)

Mi se pare ca Raimon merge cu diminetile mele…

P.S. O veste mare: nu mai am lamai! Dupa 7 ani de carnet, lamaile erau mai mult o stare de spirit :)

Red alert!

Standard

A inceput sa se cam termine vacanta de 5 zile + 2 weekenduri si abia ma obisnuisem cu ea :))

Fireste ca lista de to-do sta muerta de risa pe birou, dar am reusit sa fac multe lucruri pe care NU mi le-am propus, intre care:

  • cartofi frantuzesti (usor nefierti, au necesitat reparatii ulterioare, apoi au fost chiar buni)
  • vizita la Vladiceasca pentru a-l cunoaste pe bebe Mircea (momentan pe silent, uneori pe gangurit, adesea in sleep mode), foarte cuminte si curios si puternic la cele 4 luni jumate cu care se lauda xxx
  • excursii cu Pisicutza la ore de maxim trafic, cu strecurari elegante printre jeepuri si soferi dezorientati care se incurca unii pe altii; parcari pe trotuar cu mare finete la urcarea unei borduri imense (grrrrr); descoperiri de noi scurtaturi si stradute care sa ocoleasca aglomeratia de pe bulevarde
  • cafele interesante si deloc messy la expresorul Nescafe care seamana cu animalut de casa
  • punere la punct cu ultimele barfe pe desprecopii.com (dupa muuulta vreme)
  • excursii prin mall-uri si magazine de haine, de la TCM pana la Zara, via C&A
  • haina de iarna, model 2009 + cizme
  • update la un blog de-al verisoarei lu’ mama (I’m the online guru of teh family, ce sa fac =))
  • lecturi SF din Philip K. Dick: Timpul dezarticulat [click pt o recenzie bestiala] si Viseaza androizii oi electrice. Ce sa zic, „Timpul…” treaca-mearga, e tokish & stuff, dar dezamagire mare cu oile electrice; de la asa un titlu ma asteptam la muuult mai mult! Sau poate m-am obisnuit eu cu filosofeala lui Orson Scott Card si cu stilul eliptic al lui Theodore Sturgeon, my personal fav SF writers. Oricum, Philip K. Dick va mai primi o sansa daca baga Nemira ceva reduceri la Gaudeamus 2009.
  • lecturi pentru clasa a 6-a (Absolutely Normal Chaos a fost delicioasa! Bridge to Terabithia e trista, dar sper sa avem niste discutii misto pe ea)
  • excursie la Real soldata cu poze cu ursi panda uriasi :))
  • plimbari prin ploaie cu si fara alergie
  • more shopping

Si tot asa. Maine ma duc la Ikea, ca sa-mi aduc aminte in ce zona ma voi invarti de luni. Scoala Americana s-a inchis partial, dar sper ca la noi sa nu fie probleme. Si da Doamne sa nu ne oblige sa purtam masca! I find people who wear flu masks on the street/ in stores pretty scary :-S

 

In alta ordine de idei, imi place ca a venit Craciunul in hypermarketuri!!