In vis

Am dormit de la 9 jumate pana la 7 si ceva. In vis aflasem ca ma intorc in India de la anul. Eram fericita. Fiu, ziceam usurata, gata cu frigul si stresul si balamucul. Ma duc acasa.

Adaptarea e lunga si are multe etape. Invat turca si am inceput sa ma descurc in ea. Nu imi place. Profii care sunt deja aici nu sunt interesati sa cunoasca oameni noi; asa cum venim ne ducem, se pare, poate daca ramanem cativa ani avem o sansa sa ne bage cineva in seama, dar nu-si pierd vremea cu noi de la inceput. Asa ca ne bucuram de singuratate, ignore total, fiecare pe cont propriu. Invat Istanbulul si imi place marea, cu barcutele ei, imi plac simitii, ceaiul si pacea anumitor locuri. Dar nu locuiesc in centrul cu Bosfor si case frumoase, nici pe departe. Locuiesc intr-o padure de la marginea orasului, de unde uneori „scap” in oras, ca un inecat care mai iese la suprafata pentru o ultima gura de aer.

De cinci luni e iarna si – intre frig, indiferenta si efortul de a ma adapta la o noua tara, de a invata o limba complet diferita, de a castiga respectul si prietenia unor oameni carora nu le pasa de tine – cred ca au fost cele mai lungi si grele cinci luni din viata mea.

Nu e de mirare ca in vis ma duceam inapoi la soare, la gulmohari, la rochite si sandale. Si era bine, cald, pomi infloriti, pamant rosu.

Ce bine, ziceam, era si cazul sa ma intorc, destul am tras pe aici cu frig, geci, ghete si caciuli.

M-am trezit usurata, aproape fericita, in sfarsit lucrurile aveau sa se repare, gata cu diminetile de negura, cu alergia, cu geaca, cu cizmele.

Cand mi-am dat seama ca a fost doar un vis i-am multumit creierului meu ca imi administreaza el caldura care imi lipseste.

Inauntru, ca si afara

Rutina te pocnește pe neașteptate. Azi ești decis să-ți schimbi viața, s-o iei de la capăt în Honolulu și să te reinventezi și cât ai clipi constați cu groază, după doi ani de Hawaii, că ai ajuns să faci același lucru în fiecare zi; ești sclavul rutinei. Firește că la tropice e mișto de tot și poate 99% dintre semenii tăi ar da orice să aibă o rutină ca a ta de sculat la prânz, înotat în ocean și câteva ore de engleză la o școală privată plină de fițe după-amiaza – doar atât cât să nu uiți că totuși nu ești în paradis – dar chiar și așa, tot rutină se cheama că este și tot nostalgie simți când te gândești la bursa de acum 6 ani de la Salonic (mamă! ce petreceri! și grecii, ce simpatici!), la orele de la școala din București, la libertatea fără opreliști din facultate, sau chiar la tabăra cu doamna învățătoare dintr-a IV-a, când te-ai spălat cu apă rrrrece din izvor (ceea ce acum, iaca, alergia nu ne lasa).

Nostalgia te învăluie pe nesimțite. Norii se aleargă pe cer ca-n ziua când ai aflat că ai intrat la facultate. Cu ceva imaginație poți să închizi ochii și să te închipui în Vamă, sperând, când îi deschizi, c-ai să vezi și câțiva tâmpiți poștind o bere, veseli nevoie-mare că s-a terminat sexiunea. Afară e cald ca-n vara aia când ai descoperit Madridul prin moteluri, la braț de gât cu un el pe care-l părăsise iubita cam pe când te certai tu cu fostul.

Furia te cuprinde ca o durere de măsele. Întâi dai cu limba și ceva nu e-n regulă. Apeși, sugi, muști: e de rău. Cu fiecare explorare durerea se întețește, până vine momentul să recunoști că ai, într-adevăr, o durere de măsele. Prima reacție e să te superi, dar probabil că e mai înțelept să mergi la medic. Nu rezolvi nimic dacă te superi pe o măsea. Nu repari trecutul fiind furios pe tine pentru eșecul relațiilor pe care le credeai „serioase”. Pur și simplu s-au terminat și până la urmă prea puțin contează dacă le jelești acasă la mama, în patul tău de copil, sau pe șezlongul din Kailua Kona. Principiul e același: pierzi complet legătura cu momentul prezent și dai roată unui stârv care-a fost deja transformat în albe oase de un vultur mai nemilos ca tine: timpul.

Șoptesc valurile ca-n versurile pe care le-ai învățat ani de zile pe derost la școală. Uneori bubuie și împroașcă stropi mari. Pe plajă toți oamenii devin trupuri, iar tu te-ai făcut deja demult una cu șezlongul. Cartea a rămas în geantă, alungată fiind de paginile de literatură care se scriu permanent în mintea ta. Cu greu te-ai putea urni să le pui vreodată pe hârtie, dar îți place să le știi acolo, in nuce, în potențialul ăla de care ți-e așa de frică mereu că nu se va materializa. E mai bine să știi că ai ceva acolo care colcăie (oare e un roman? pagini după pagini de fir narativ bine întins, care vibrează?), decât să privești cu atenție, să aprinzi lumina în tine, să ridici capacul și să constați că e un vierme mic, o tenie albă încolăcită, un limbric nesuferit de care mai bine te scapi. Curățenia e întotdeauna bună. Oare e chiar un limbric? Relativitatea asta!

Pe plajă încep să apară copiii de la școală.

– Hi, teacher!

– Hello.

Sau nu mai suntem pe plajă?

– am scris chestia asta la sfarsitul anului scolar trecut, acum o public, pentru ca ceea ce am scris acum nu se poate afisa pe blog (va aparea, oare la sf anului asta scolar?) Tin sa precizez ca orice asemanare cu realitatea e ireala.

Un joc nou?

De la o vreme ma gandesc la povestea reginei din castelul pustiu – cupele goale, frigul, alb-negru, prizoniera intr-o sala prin care intra totusi soarele. Cine o tine pe ea captiva acolo? Cine a inchis-o, condamnand-o sa caute cheia care va aprinde patratele de iesire? Cine i-a zis ca lumea e facuta din patrate albe si negre?

Eu cred  acum ca regina e o copila speriata care s-a inchis singura intr-o camera pentru a se contine si a-si contine durerea atunci cand lumea (concentrata intr-o persoana, nu asa se intampla?) a respins-o ca inutila. Cred ca i s-a parut mai normal sa adopte atitudinea nemuritor si rece, you don’t fire me i quit, decat sa accepte ca usa e deschisa, dar iesirea intre oameni presupune pericol si, uneori, respingere.

Nu, regina nu e lasa, doar copila neobisnuita cu gandirea adulta, responsabila. Asteapta ca altcineva sa dea tonul ospatului, in vreme ce ea se ofileste admirand curgerea timpului in reflexiile cupelor de pret de pe masa rece de piatra. O masa ca o piatra funerara. Regina s-a ingropat de vie.

Intr-o zi o Exploratoare in pantaloni scurti, parlita de soare si foarte curioasa a patruns in Castel. Toate usile erau deschise, iar intr-o camera se afla o femeie mai singura decat oricine altcineva, pentru ca fugise din timpul ei si se ascunsese de lumea ei, lasand viata sa se scurga doar ca o reflexie intr-o cupa goala. Auzindu-i povestea de durere si fuga, Exploratoarea a vrut s-o ia in brate, s-o mangaie, sa-i spuna ca lumea prafuita si luminata de soare merita, ca inimile frante au vindecare si ca in momentul in care accepti ca esti un fir dintr-o tesatura cresti…

– Intareste-te! i-a zis Exploratoarea, intinzandu-i mana. Dupa atatia ani de recluziune, lumea poate fi un loc periculos. Lumina soarelui te poate orbi, galagia oamenilor te va asurzi. Si cat de greu e sa renunti la orgoliul rece care zice “vino tu la mine, sparge trei ziduri, descuie sapte lacate”… si vei gasi golul meu interior, in care m-am ferecat. Ai fost singura aici atatia ani. Atatia ani te-ai tinut departe de lume, captiva in poveste, inchisa in metafora castelului. Iesi la lumina, Regina mea! Soarele iti va topi inima de gheatza.

Si atunci Regina…

dar mai bine continuati voi!

Undeva, candva, in Groenlanda

A inghetat marea si nu ma pot duce s-o vad. A inghetat si Pisique in parcare. Cand am iesit azi mi s-au lipit narile si aveam senzatia, in ciuda gecii de iarna, a fularului si-a caciulii, ca am iesit afara direct in pijamale si papuci.

Busul scolii nu porneste si ne „lipim” la tot felul de ocazii. Poate daca n-ar fi aceste ocazii as mai dezgheta-o si eu pe Pisique, dar fiindca ele se ivesc, my baby sta in parcare, acoperita de o caciula alba.

In fiecare dimineata la radio aud acelasi cantec, care-mi lalaie in cap moooore, and more and more, I try to find you, but you’re not here, still I believe… si tot asa. Habar n-am cine canta si de ce aceasta lalaiala iremediabila cu gust de cafea matinala. Till the very end I will hmhmhm you, and more and more…

Cine stie?

Azi am aflat „cele 5 elemente esentiale”, dar asta nu mi-a afectat viziunea pe care o am despre ele ca niste sfere transparente de sticla, plutind undeva in aer in fata ochilor mei. Cred ca cuvantul „esentiale” does the trick. Cam ca uleiurile esentiale si Esentiala care se vorbea in cartile lui Orson Scott Card, despre care am nu stiu de ce impresia ca i-ar placea lui Vio :P [aici e cu substrat, pentru ca momentan nu-i place Jocul lui Ender, dar eu tot am impresia ca i-ar putea placea Xenocidul si Vorbitorul…]. Pe de alta parte, Vio, ce ne zici de „Avatar”?

In Groenlanda nu cred ca ingheatza vapoarele asa frumos ca la Constanta. Imaginile pe care le vad la televizor sunt de-a dreptul fantastice.

Azi am terminat scoala la opt seara, iar miercuri voi face la fel. Am o saptamana grea, cu prezentari si intalniri cu parintii. Mi-ar placea sa fie mai putin frig, chiar daca se dezgheatza marea…

V-am zis ca nu mai fac alergie aproape deloc? :-) Rili. Si tin regim & stuff.

Si ma bucur cand copiii de-a 6-a citesc! Si cand chinezii imi invata cuvintele pe care le-am dat ora trecuta si le pronunta in felul lor dragut, cu l in loc de r si cantat, dar corect.

Am foarte multe ore anul asta si-mi plac toate. Dar simt deja ca am nevoie de ziua de 48 de ore ca sa mai fac si altceva, school-related. Asa am confundat eu intotdeauna jobul cu viata.

New Year’s Resolutions

In 2010…as vrea sa-l intalnesc pe Printz. Calul alb il dau eu :))

Si mai vreau:

1. sa plec din Romania
2. sa scriu o carte
3. sa invat limba germana
4. sa-mi vad elevii de-a 12-a studenti unde vor ei!
5. sa-mi las parul lung si sa chiar creasca :)
6. sa ascult mai mult si sa vorbesc mai putin
7. sa port fuste
8. sa tin regimul lui Vlad pana la rezultatele lui Vlad
9. sa ma vindec de alergie

asa sa stiti.

Maine incepe scoala si imi doresc succes si-un an usor, desi e foarte greu :) Dar vom trece cu brio de toate incercarile, pentru ca suntem optimisti si eficienti.

Iata poza care mi-a inveselit ziua de azi (azi am avut ‘pana de creier’, deci nici sa citesc n-am putut, doar sa ma uit la poze):

Dimineata, frig

Al meu país la pluja no sap ploure:
o plou poc o plou massa;
si plou poc és la sequera,
si plou massa és la catàstrofe.
Qui portarà la pluja a escola?
Qui li dirà com s’ha de ploure?
Al meu país la pluja no sap ploure.

(Raimon)

In mod miraculos mi s-au reparat iar boxele (e un contact care cand se pune, cand se ia) si ascult, ca de obicei, Raimon. Azi am citit un blog care scrie ca mine al unei fete careia ii e dor de trecutul ei asa cum imi (era? este?) si mie. Cand ascult Raimon, de exemplu, mi-e dor de Gironella si de orele de catalana cu Joan si cu Alfred. Cand aud „por el imperio hacia Dios” mi-e dor de Madrid si de Jose si de cartile pe care le citeam impreuna acum foarte foarte multi ani, cand eu eram inca blonda, iar el avea o claie de par in cap :) Pentru ca tempers fuggit si numai deunazi am vazut la Carturesti ca s-a publicat in traducere romaneasca Witches Abroad la RAO, Prin cele strainatati. Si  traducerea ok, din ce mi-am putut da seama citind in librarie. Pentru cei care nu stiu, WA e prima carte tradusa de mine, la 19 ani, in anul 1 de facultate, cand eram iremediabil indragostita de Andrei Gheorghe, iar el vorbise la MK de Terry Pratchett. Am tradus cartea cap coada, intai pe masina de scris, apoi pe un computer. Mi-a luat cam 1 an si nu am publicat-o niciodata. Anul trecut cand am vrut s-o dau la RAO era deja cineva angajat sa o traduca si mi-au zis ca e prea tarziu [oricum banii pe Josep Pla nu mi i-au platit inca…].

Nu stiu daca inteleg bine conceptul de mentor, dar daca un mentor e cineva care-ti schimba viata macar un pic si ireversibil, atunci AG mi-a fost mentor si datorita lui am supravietuit in primii doi ani de facultate [hell, si datorita lui am dat la limbi straine in the first place! bine, sa n-o uitam pe Andreea…]. Iar mai de curand, Raluca a jucat acelasi rol si adesea ma gandesc cat de mult mi-a influentat modul de a gandi.

Dar trecutului ii sade bine acolo la stanga pe axa timpului, pentru ca momentul nostru e prezentul. Today is yesterday’s tomorrow. Iar in prezent e rece, vine nitel iarna, iar dimineata cand ma duc la bus pe jumatate adormita alergia ma pisca nitel de urechi, dar mult mai delicat ca in alti ani, aproape imperceptibil.

Imi plac diminetile mele uber-matinale (6 – 6:15) cu cafea cu lapte, paine cu gem si 5 minute de mers alert pe jos (sau de sarit in primul taxi, daca vremea o cere, iar portofelul ne-o permite). Imi place sa ma trezesc, uneori fara ceas, si sa ma gandesc cu drag la noua zi ce incepe. Am trecut printr-un proces de adaptare, iar acum am ajuns la concluzia ca am un orar chiar misto! Merci, Alina :)

Mi se pare ca Raimon merge cu diminetile mele…

P.S. O veste mare: nu mai am lamai! Dupa 7 ani de carnet, lamaile erau mai mult o stare de spirit :)

Red alert!

A inceput sa se cam termine vacanta de 5 zile + 2 weekenduri si abia ma obisnuisem cu ea :))

Fireste ca lista de to-do sta muerta de risa pe birou, dar am reusit sa fac multe lucruri pe care NU mi le-am propus, intre care:

• cartofi frantuzesti (usor nefierti, au necesitat reparatii ulterioare, apoi au fost chiar buni)
• vizita la Vladiceasca pentru a-l cunoaste pe bebe Mircea (momentan pe silent, uneori pe gangurit, adesea in sleep mode), foarte cuminte si curios si puternic la cele 4 luni jumate cu care se lauda xxx
• excursii cu Pisicutza la ore de maxim trafic, cu strecurari elegante printre jeepuri si soferi dezorientati care se incurca unii pe altii; parcari pe trotuar cu mare finete la urcarea unei borduri imense (grrrrr); descoperiri de noi scurtaturi si stradute care sa ocoleasca aglomeratia de pe bulevarde
• cafele interesante si deloc messy la expresorul Nescafe care seamana cu animalut de casa
• punere la punct cu ultimele barfe pe desprecopii.com (dupa muuulta vreme)
• excursii prin mall-uri si magazine de haine, de la TCM pana la Zara, via C&A
• haina de iarna, model 2009 + cizme
• update la un blog de-al verisoarei lu’ mama (I’m the online guru of teh family, ce sa fac =))
• lecturi SF din Philip K. Dick: Timpul dezarticulat [click pt o recenzie bestiala] si Viseaza androizii oi electrice. Ce sa zic, „Timpul…” treaca-mearga, e tokish & stuff, dar dezamagire mare cu oile electrice; de la asa un titlu ma asteptam la muuult mai mult! Sau poate m-am obisnuit eu cu filosofeala lui Orson Scott Card si cu stilul eliptic al lui Theodore Sturgeon, my personal fav SF writers. Oricum, Philip K. Dick va mai primi o sansa daca baga Nemira ceva reduceri la Gaudeamus 2009.
• lecturi pentru clasa a 6-a (Absolutely Normal Chaos a fost delicioasa! Bridge to Terabithia e trista, dar sper sa avem niste discutii misto pe ea)
• excursie la Real soldata cu poze cu ursi panda uriasi :))
• plimbari prin ploaie cu si fara alergie
• more shopping

Si tot asa. Maine ma duc la Ikea, ca sa-mi aduc aminte in ce zona ma voi invarti de luni. Scoala Americana s-a inchis partial, dar sper ca la noi sa nu fie probleme. Si da Doamne sa nu ne oblige sa purtam masca! I find people who wear flu masks on the street/ in stores pretty scary :-S

 

In alta ordine de idei, imi place ca a venit Craciunul in hypermarketuri!!

Asta fuse

Trebuia sa aiba un titlu, dar l-am uitat. In Elvetia, pe scurt, a fost asa:

==zapada.copii.galagie.bani.shopping.bagaje.geaca rosie.da-mi mana.teacher Christina.scoala.relaxare.magazine. scari verzi.teppich boden.zurich.psihologi. tramvaiul 6.oras.pod.urechi infundate.bomboane.zapada.patinaj. doamna diriginta.interior.asternut verde pe un pat ingust. foehn.obositor.frumos.alb.alb-negru==

Pe lung, a fost asa:

Ziua 1 – cazare la hotelul Buchserhof; plimbare in jurul hotelului cu uimire zgomotoasa in fata linistii si a curateniei de pe strada. Identificat strada cu magazine.

Ziua 2 – patinaj si curling intr-o statiune montana. Copil transportat la dispensar. Tobogan in zapada si colegi prietenosi.

Ziua 3 – Scoala. Ore de germana, muzica, sport, arta. Mici cumparaturi in drum spre hotel. Intoarcere la hotel cu intarziere la cina si dat peste cap mecanismul elvetian. Ninsoare abundenta toata ziua.

Ziua 4 – Excursie la Zurich. Scoala inchisa din cauza zapezii. Excursie la Kuhr pentru copiii mici. Shopping.

Ziua 5 – Scoala. Serbare. Turai si turai. Crazy lil thing called love. Sweet child o’mine. Petrecere de Fasching. Bagaje.

Ziua 6 – Bagaje. Autocar pana la Zurich. Avion pana acasa. Copiii predati safe and sound catre parintii lor.

Pe repede inainte a fost asa (bughi mambo rag):

Teacher Christina, da’ daca e frig mai mergem la schi? Si salopeta cand o port? Nu tipa! De ce pui mana acolo? Avionul a aterizat intr-o pista mare. Pilotul a trebuit sa fie foarte atent sa aterizeasca corect. Mergem cu tramvaiul 6. Biletele se composteaza in statie. Gruezie! la revedere! Copii, nu acolo. Va rog sa stati langa doamna diriginta. Teacher Christina, tu ma intelegi, nu? Da’ n-am aruncat eu. Pai daca n-am fost eu? Ce cauta sapca asta aici? Pai l-am lasat pe tejghea… teacher, ma ajuti la bagaje? Mi-a ciordit menjera banii! Uite, iti place? Si aici am o peruca. Poti sa mergi cu pantofii astia. Ariana! Ale cui sunt? Nu mai am loc. Da, spune. Adica i-am gasit.. erau in buzunar. Vezi ca ne suparam. Strange mizeria. Jocul asta e plictisitor. Mie-mi place de Alex. Ralfi, caciulita! Ramaneti aici, copii! Unde e Razvan? Hai sa mergeeeeeem. Mai sunt cereale? Ciocolata vrei? Teacher Christina, cat inseamna 76 de franci in euro? Dar in lei? Si asta e mult? Pe cine? Ti-ai uitat punga la scoala, desteptule. Doamna, ziceti-i sa nu mai zica asa! Unde e caciula? Am vrut sa facem o farsa. Teacher Christina, ea de ce are voie? Ce lebede frumoase! Sa-i spunem Dinaricris. Nu vrea nimeni la castel? Si totusi, cand e masa? S-au suparat pe noi. Mecanismul elvetian a fost naruit. Nu mergem si noi pe-afara? Se mananca aici? Teaaaaacher, mergem la Mc Donald’s? Unde ai fost ieri? Alo. Da, poti sa mergi. Copii, aici suntem. Arunca sticla, te rog. Regulile le face fiecare aeroport si se respecta. Unde e mama? Ai vazut-o? Hai, fugi!

Acum e liniste. Doar ca vacanta s-a terminat. Si – atentie! – in Elvetia n-am avut alergie.

Ada Milea la Teatrul ACT

Azi la 4 am vazut un status: „Nasul” diseara, ora 19, Teatrul ACT. Imediat mana pe telefon si sunat la teatru sa fac rezervare. „Nu e nevoie de rezervare”, mi-a raspuns vocea de la celalalt capat al inexistentului fir. „Veniti asa, o sa fie bilete”.

La 6:10 eram in strada, rosie ca racul, toate alea ma mancau, ma frigeau… varza de varza dupa doua zile fara pastila magica de alergie. Prima farmacie era la Romana; deja ma infasurasem mai strans ca o mumie, cu fularul pe ochi, cu caciula pe frunte, cu gluga.Cu Xyzalul in vena m-am simtit deodata mai bine.

La teatru, alta patanie: „Nu avem bilete. De ce n-aveti rezervare?” Ei, asta e buna, m-am revoltat. „Pai cand v-am sunat la ora 4 si mi-ati zis…” „Aaaaa, dvs. ati sunat la 4?” Imediat a aparut si locul: B25. Eram enorm de fericita si in cap imi rasuna „Kovaliov nu putea trai fara nas, Kovaliov nu era o tata la piata, Kovaliov aspira la o functie in stat si avea mare nevoie sa aiba nasul pe fataaaaa”, alternativ cu „Kovaliov credea ca viseaza si s-a piscat. S-a piscat atat de tare, incat l-a durut si a tipat: Deci e-adevaraaaaaaaaaaaaaaaaaat!” Nu-mi inchipuiam ca poate fi si mai bine, dar in momentul ala intra pe usa Toapsa! In urma apare si Alex, ne salutam, ne pupam, incepe spectacolul.

S-a terminat intr-o clipita si a fost PERFECT. Acompaniat de proiectii, intens, amuzant, plin de miscare si de viata, o lume din cuvinte si gesturi, la fel ca si Quijote. Nu-l vazusem niciodata de la un cap la altul; la bis au cantat cateva fragmente la… nas, iar ca ultim bis, dupa ce-au chicotit si susotit nitel, ne-am trezit cu Dom Dom sa-naltam la 2 nari :)) Genial!

Acum am nimerit direct pe TVR la aniversarea a 80 de ani si ascult niste melodii pe care nu le-am mai auzit de doojde ani si-s asa fericita!

Ca sa nu mai spun c-am poposit cu Tops si Alex la Il Calcio si-am mancat un fritto di mozarella e zucchine, care intotdeauna ma incanta.

Si la sfarsitul saptamanii viitoare ma asteapta VACANTA! [sper sa ma astepte si salariul :))]

Sa aveti o saptamana minunata!

Sf. Dumitru reloaded

Azi e sf. Dumitru, maine e sf. Dimitrie, ora s-a dat inapoi si ma zapaceste, iar pe AXN e MARATONUL DOCTOR HOUSE – sezonul 2. Ce tare! Sa dai drumul la TV la orice ora si sa vezi un episod din House! Sa apara in pauzele de publicitate Robert Sean Leonard, Lisa Edelstein et co. care ureaza la multi ani postului AXN! Acuma tot ce-mi doresc e un maraton Hugh Laurie :”> … pentru ca Hugh inseamna mult mai mult decat House MD si mi-ar placea sa i se recunoasca asta. Sau sa stie mai multi fani House despre asta.

Oricum, la Muzeul Satului e targ de Sf. Dumitru si am sa merg sa caut un fluier, o basca pentru Jose si kurtos kalacs. E frig, mainile ma mananca, visez sa incep saptamana cu toate lucrarile corectate si un dosar organizat traznet… visez sa citesc, sa-mi termin/schimb planificarea la ToK, visez sa ascult Raimon pe malul lacului, la Village Museum, langa morile acelea vechi de apa, unde Si em mor rasuna cutremurator.

Si visez la un ceai verde, fierbinte, amarui, cu Joaquin Sabina pe fundal, intr-o sufragerie draguta din Madrid :-)

Alergia la frig se vindeca!

Disclaimer: Contine vorbe urate si murdare si nume de organe pe care le avem cu totii, chiar daca unii mai norocosi nu afla niciodata de ele :p 

Ieri am fost la doctor, din nou. Cu jdemii de analize-n dinti. Yeah, I wish. De fapt am avut o singura, amarata, prapadita foaie cu trei rezultate de la analiza din 8 ianuarie. Pentru ca restul rezultatelor le-am uitat acasa, unde am uitat si ecografia si tot. Asa ca a trebuit sa-i povestesc ecografia, ca sa reiasa ca o ghicea el mai bine decat i-o puteam povesti eu!

– Si cum a iesit ecografia?
– Bine.
– Ce inseamna bine?
– Pai doamna mi-a zis ca totul e normal.
– Deci nu aveti colecistul marit sau probleme cu rinichii…
– Pai colecistul, da, mi-a zis ca e putin stramb si din cauza asta bila nu se varsa bine… dar e din nastere…
– Si daca un copil e prost din nastere nu-l mai dam la scoala?!

Deci v-am zis ca e cel mai simpatic doctor la care am fost vreodata!

In concluzie, colecistul meu stramb a cules de undeva o bacterie care i-a produs o infectie. Alergia la frig apare ca o reactie a organismului la infectia aia. S-a nimerit catalizator frigul, da’ putea fi si praful sau un alt alergen.

Tratament: antibiotic pentru infectie, enzime digestive pentru stimularea bilei, regim si antihistaminic inca vreo 3 luni. Iar dupa 3 luni mi-a zis ca voi fi ca noua, garantat.

Inca o problema rezolvata! ;)

Fa vuit anys que tinc vint anys :)

• Ce cuvant frumos: pieziş!
• Serrat si Sabina se potrivesc, desi n-as fi zis. Sabina e ragusit, dar are un timbru inconfundabil. Serrat e mai domn, are o voce mult mai melodioasa si accentul lui catalan nitel nazal e irezistibil. Impreuna sunt „Dos pajaros de un tiro” . Nunca mejor dicho :)
• Imi place „fa vint anys que tinc vint anys” („de 20 de ani am 20 de ani” – i no tinc l’ànima morta, sufletul mi-e inca viu), dar imi place si mai mult cum Serrat adapteaza titlul la cei 65 de ani ai lui si zice: „fa vint anys que dic que fa vint anys que tinc vint anys” – „sunt 20 de ani de cand spun ca de 20 de ani am 20 de ani”. :x
• Autorul versurilor de la Nube negra e Luis Garcia Montero. Deci am stiut si Luis si G! :pp De mirare, avand in vedere ca de obicei cand zic „incepe cu M” e clar ca „M” nici macar nu exista in tot numele! Am o memorie foarte proasta a numelor pe care le aud pentru prima data si a celor carora nu le dau importanta pe moment. „Cum a zis ca o cheama?” „Cu A, ceva…” „Cornelia!” „A, deci nu era cu A” :)) Cam asa.
• Am facut rost de Ovidi Montllor, inca nu stiu daca imi place. E tot valencian, vorbeste cu „hui” si cu „e” la persoana 1 si mi se pare mult mai folk decat ceilalti. E un gen de cantec mai „chanson française”, Brassens si Maurice Chevalier, bizar, misto? Ramane de vazut. el roce hace el cariño. pofta vine mancand.
• A nins si fac alergie pana in creieri! Dar mama e atat de incantata de zapada, incat imi zic ca la ceva tot foloseste :)

Mai e putin si se termina vacanta. A fost foarte frumoasa si sunt foarte recunoscatoare pentru ea.

No soy un fulano con la lágrima fácil de esos que se quejan sólo por vicio,
si la vida se deja yo le meto mano, si no, aun me excita mi oficio.

3 motive pentru care vin la serviciu cu taxi

1. e asa de frig, incat mi-ar trebui o cagula ca sa ajung pana in statia lui 133 fara sa arat ca Frankenstein din cauza alergiei

2. 133 nu poate s-o ia pe stradute si staaaaaaaaaaa cu jumatatile de ora la intersectie la Traian!!

3. de la 133 mai am de mers pe jos si inca n-am cagula :))

Concluzia:

Ziceti voi: sa ma duc azi la tuns, sau nu?

Toamna e o compunere care nu da alergie

Pe blogul meu ajung foarte multi oameni care cauta compuneri. De curand a ajuns si cineva care cauta un alergolog bun. Pe mie azi ma doare capul si citesc blogul Inozzei. N-a mai scris nimic nou de cand am intrat ultima oara, asa ca citesc povestile mai vechi. Si cand termin, ma duc pe blogul lui Alex-Omul-Paine. N-a mai scris nimic de FOARTE multa vreme, stiu pe dinafara multe din pastilele lui [sau sunt cocoloase de paine cu care arunca in noi din plictiseala? :)] si-mi place mult de tot! Printre preferatele mele: Pepenas, Ego panis non sum, Cascaval :))

Pentru alergii, a aparut Alergo.ro, un forum pe care deocamdata nu prea vorbeste nimeni. Si exista site-ul Societatii romane de alergologie, care e destul de la zi. Si, gugalind alergologi, am aflat cu stupoare ca a murit dna Jeana Radu, un nume foarte mare in alergiile respiratorii :-(

Miercuri plec la Madrid. O sa fie mai cald decat aici, o sa fie vacanta si muzee si strazi largi si paella si sangria si Jose. Caruia trebuie sa-i cumpar un cadou de ziua lui. Big problem as usual. Anul trecut i-am facut pagina pe yahu 360 :)) The first virtual gift I ever made.

Toamna e un anotimp plictisitor. Ploua, e frig, incep scolile, se aglomereaza pe strada. Dimineata e intuneric si mohorat de nu-ti vine sa te dai jos din pat. La pranz incepe sa ploua (in caz ca dimineata a fost bine), de nu mai poti sa iesi la masa si trebuie (iar si iar si iar) sa comanzi chinezi sau pizza de la Cuptor. Cum nu te uiti pe geam vreo doo zile, cum constati ca au chelit amarnic copacii din fata blocului, care pana mai ieri erau verzi… sau hai, galbeni-aurii-roscati.

Intr-o zi cand eram cu Simonik in balcon am vazut o frunza cazand. Fara sa vreau am inceput sa turui: s-a desfacut din mugur intr-o dimineata calda a inceputului de primvara. Cea dintai raza de soare s-a impletit pe dansa ca o frunza de aur, facand-o sa tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Emil Garleanu, sau Bratescu Voinesti – la fel de sinistri amandoi cu puii lor morti de frig si frunzele lor cazute. Nu stiu ce cauta acesti domni in manualele de copii mici.

Oricum, toamna e urata. Toamna mergi pe strada si parca mergi prin toate toamnele din viata ta. De la toamna cand ai intrat in clasa 1 (si-ai vomitat ceva verde pe coltul spre curtea scolii, de emotie), pana la toamna cand ai dat prima si ultima restanta; sau toamna cand ai fost data afara dintr-o firma care dadea faliment; toamna cand ai rupt o logodna si No one is there era tot ce ai fi putut simti (daca la momentul ala ai fi stiut cantecul, ceea ce nu e cazul); toamna cand ai plecat la Marsilia sau Madrid si ai plans lacrimi de crocodil o luna de zile; toamna cand ai dat cu capul de semnul de sens interzis de la Institutul Cervantes.

Toamna nu poti sa iesi la photowalking decat daca esti deprimat.

Toamna nu poti sa te plimbi daca ai alergie la frig [dar sunt bucuroasa sa va anunt ca pe mine aproape ca nu ma mai supara! :)]

Toamna vrei sa te duci la scoala, sa stai in banca, sa mirosi creta, sa fii batut cu linia la palma, sa iti uiti halatul la ora de chimie, sa faci cornete sau avioane, sa pleci de la ultimele doua ore, sa te duci la toate balurile bobocilor ca sa-ti demonstrezi cat esti de popular, sa te desparti, sa cauti pulovere de anul trecut care nu-ti mai plac, sa stai la coada la prima bursa vreo doua zile, sa zugravesti repede, in cele 2 zile frumoase, ca sa nu te prinda iarna nezugravit. Sa-ti pui raft, sa-ti iei pat mare mare mare in care sa dormi singura (pentru ca meriti), sa te doara capul si sa-ti amintesti de toate toamnele din viata ta.

Toamna e morocanoasa, taraita, matzaita, intunecata, suparata, galbena, uda, rece, noroioasa, nostalgica.

_____________________________________________

Asta a fost compunerea mea despre toamna. Puteti s-o copiati cu o singura conditie: sa-mi lasati comment si sa-mi ziceti ce nota v-a dat pe ea ;)

Smilla over and out.

Azi ma fac bine

La 4 jumate ma vindec de alergie. Asa mi-am propus :) Am programare la un super doctor, din cate am inteles, specialist in alergii cutanate si care a mai dat cu ochii de dragalasa mea alergie la frig (are si un nume stiintific, da’ l-am uitat), deci n-o sa ma intrebe „ce-o sa te faci la iarna?!” Abia astept!

In continuare sunt topita dupa iPod si ascult muzica in fiecare clipa :x

Disparates

Greutatea mea ideala este de 56 de kilograme. Azi am fost la nutritionista si mi-a dat regim: 950 – 1100 de calorii pe zi; peste, pui, legume, fructe – u know the drill. Fara zahar, gem, merdenele. Fara protocol de la evenimente cu staif, fara zile de nastere, nunti, botezuri, cumetrii, fara grasimi. 2-4 kile pe luna, slabite, muuulte luni inainte in care sa-mi formez obiceiul de a manca sanatos. Dureaza cam 7 luni sa-ti formezi un obicei alimentar sanatos. De fapt dureaza vreo 4, dar 7 e necesar ca sa-l poti mentine. Adica sa mananc toata viata pui fara piele (ptiu! scrisesem pile!), legume fierte, ciorba si salate. Yadda, yadda, yadda.

Azi s-a terminat Grey iar in mare suspans. Iar saptamana viitoare e ultimul episod din seria a 2-a. Imi place ca s-au luminat si mai-marii-facatori-de-grile de pe la noi si dau serialele cu sezon si episod, sa stii si tu unde ai ramas, la o adica. Deci vreau sezonul trei din Grey. Chiar daca rimeaza. Cred ca o sa moara Denny, pentru ca l-am vazut la RachelRay – care, btw, e foarte simpatica si azi a avut-o invitata pe Elaine din Seinfeld – oare in ce 2009 vom vedea si noi emisiunea?? – deci ziceam ca l-am vazut pe Denny la Rachel Ray si era unbelievably cute si Rachel ii tot zicea „you look pretty good for a dead man”! Asa ca sigur moare. Iar Cristina se marita cu Burke, tocmai am citit pe blogul domnilor scenaristi. Si Meredith se impaca iar cu papagalul de Derek. Oh, this is so boring. Devine o mare telenovela si e primul serial la care m-am uitat deja la 2 sezoane! La LOST am renuntat dupa primul. Dar pe-asta l-am vazut asa, in stil clasic, marti de marti la TVR1. Cam cum vedeam pe vremuri Familia Guldenburg sau alte minuni.

Azi la florarie am vazut bumbac. Costa 10 lei tulpina, cu ghemotoace mici si pufoase pe ea. Vreau sa-mi cumpar si sa pun intr-o vaza delicata de sticla transparenta, in noua mea casa. Sau in noua mea camera :-) Whichever comes out.

Iau in continuare medicamente pentru alergie. In fiecare zi imi iau pastiluta minune si pe urma devin un fel de Superman: pun mana pe sticle inghetate, ma spal cu apa rece, ating bare si margini de metal reci, merg prin vant si ploaie. Bucurati-va ca puteti face toate astea fara o pastiluta mica de 5 grame, care sa va blocheze explozia de histamina :p

Azi am comentat cu Getitza blogul lui Steve Pavlina (in special the 10 Reasons You Should Never Get a Job) si toata povestea cu The Secret si legea atractiei si a ras de mine cand i-am zis ca am reusit sa atrag un 104 fix cand ma grabeam mai tare. :)

Iar ieri am vazut „Tragedia lui Carmen” la National, sa nu zic ca n-am mers si eu la un spectacol din cadrul festivalului Enescu. Daca pe catalani i-am ratat… „Carmen” a fost ok – I’m not the biggest opera fan, deci m-am mai uitat si pe pereti, dar cred ca fost un spectacol ok, chiar daca Runbaby il desfiinteaza complet. M-a derutat un actor dintr-o telenovela, care ma distragea de la piesa ori de cate ori aparea pe scena, pentru ca nu reuseam sa-mi amintesc in ce telenovela l-am vazut. Si mi-a placut de toreador, care semana cu Andrei Gheorghe… pe vremea cand eram eu moarta dupa el. Si-s de acord ca biata femeie era vulgara, da’ m-am gandit ca asa o fi rolul. Mi-au placut copiii si decorurile.

In public au fost Albulescu, Stefan Iordache, Caramitru insusi, Peter Imre si nevasta si alti mondeni.

In afara de randul 8, toate locurile la Sala Mare a TNB sunt EXTREM de inghesuite si abia ai loc de picioare. Daca langa tine mai sta si un domn „de la presa”, unsuros si nesimtit, care pute de-ti muta nasul, esti dus. Aer conditionat nu exista. Dar poate asta face arta mai deosebita: te transpune intr-o lume unde uiti de conditiile exterioare.

P.S. Vreau la Tate Modern!

P.S. 2 Am aflat din Tabu ca nostalgia dupa tineretea comunista/ eugenii/ ciocolata pitic/ coada la lapte/ insigna si cravata de pionier etc. etc. se numeste estalgie. I like this word.

domnule doctor, am o vestalgie…. [adica ma doare la vesta?]

N-am inspiratie, dar am alergie

Afara sunt 100 de grade, bate un vant fierbinte care aduce caldura in casa si nu ma pot baga intr-o cada cu gheatza pentru ca sunt alergica la rece. Ultima oara cand am mancat inghetata (am poftit la de-aia pe batz de ice tea, gen apa inghetata, so yummy!!) mi s-au umflat buzele de ma strigau toti Angelina Jolie! Nu zic, eram foarte sexy ;)) doar ca nu mai articulam bine, aveam o senzatie de-aia de anestezie.

Aseara am fost in noul Becker Brau (fost Why Not), la un concert cu trupa ASHA. N-au fost rai, suna chiar bine si solistul e un bun entertainer. Doar ca in club nu merge nici un fel de aer conditionat si e inuman de cald.

Peste tot e inuman de cald. Si nu pot visa la zone racoroase, pentru ca alergia atata asteapta.

Da, am sa ma duc la doctor!