Arhive pe categorii: Bucuresti

Sapte saptamani la Bucuresti

Standard

Am petrecut sapte saptamani in Bucuresti si m-am simtit ca si cand n-as fi plecat niciodata si, in acelasi timp, ca si cand niciand n-as fi locuit acolo. M-am ratacit in drum spre Piata Amzei si am ajutat oameni sa ajunga la adrese mult mai obscure. La intrebarea tuturor „cat mai stai acolo” nu am avut niciun raspuns, pentru ca in fiecare an mai stau inca un an si tot asa pana nu voi mai sta si ma voi intoarce, sau ma voi duce altundeva. E limpede ca Istanbulul nu e la fel de glamorous ca India; unii se mira ca aleg nesilita de nimeni sa locuiesc intr-un oras potential periculos si invitatiile mele adresate prietenilor se lovesc adesea de nu-uri categorice.

Cu toate astea, Istanbulul e un oras frumos, bine pregatit pentru turisti, prietenos la transporturi, preturi si servicii. Unele locuri pe Bosfor iti taie cu adevarat respiratia; unele croaziere cu vaporasul as vrea sa nu se termine niciodata. Desigur ca asta face parte si din „programul” meu de a ma concentra pe aspectele pozitive, de a vedea partea buna a lucrurilor in orice moment, pentru a putea continua sa locuiesc intr-o tara cu totul straina, de care nu ma leaga nimic in fond.

M-am mutat la Istanbul in primul rand pentru a fi mai aproape de Bucuresti si acum vad ca a fost o idee buna. Cand te urci in avion pentru a incepe un nou an scolar, chiar conteaza daca zbori o ora sau zece. Chiar conteaza daca la capat dai de un loc bine pus la punct, unde lucrurile merg ok si in care te descurci usor, sau de un haos colorat si zgomotos, unde miroase a betisoare parfumate si ziua de maine nu stii ce mai aduce. Desi, acestea fiind zise, daca India ar fi la o ora de zbor de Romania, as locui acolo cu siguranta!

Viata e lunga si e bine ca e asa. Am avut in vara asta bani si timp sa umblu prin locuri pe unde imi doream sa ajung (Moldova! sau etajul 36!) pe cand eram in criza de timp si de bani, acum 6-7 ani. Am umblat iar prin locurile de care imi era grozav de dor cand eram departe: Ateneul, strada Mihai Eminescu, catedrala Sf. Iosif… Am aflat ce mai e nou in materie de reclame romanesti (ficatul a fost, fara doar si poate, vedeta vacantei! forti-ficat, slabo-ficat si cate si mai cat reclame – ori la constructii, ori la ficat). Am vazut filme, am citit carti, am fost la munte si la mare, am explorat noi terase si restaurante din Bucuresti, am citit Dilema Veche, am fost la muzee si concerte.

Am gasit Bucurestiul murdar, neingrijit, mai plin de turisti straini ca odinioara, cu un aer de mare WC public in zona centrala din pricina acelor mazgaleli de pe peretii caselor si a magazinelor inchise dupa Colectiv. Parcul Cismigiu, murdar, neingrijit si invadat de ciori, m-a intristat. Bulevardul Carol, aproape neluminat noaptea, deprima. Magheru, presarat cu magazine goale, arata ca o gura stirba.

Epoca nomada a vietii mele continua. Nu atat de nomada ca si cand as trai in rulota, dar nici atat de asezata ca si cand as avea apartament in Bucuresti, un job, o familie etc. – ce se presupune ca are omul la 38 de ani.

In vara asta am identificat o credinta cu care operam: daca faci planuri, grabesti timpul. Am venit in vacanta absolut fara niciun plan si am facut ce s-a nimerit, ce m-a inspirat pe moment si unele chestii care mi s-au propus si pe care le-am gasit atragatoare: mare, munte, Moldova, incercand astfel sa lungesc timpul. Nestiind in iulie ce voi face in august, am gustat mai intens fiecare zi, fara sa astept un viitor in care urmeaza sa fac ceva „si mai” interesant! Am constatat in urma acestui experiment cateva lucruri:

  • ca cei din jurul meu prefera planurile; „cum sa nu stii ce faci in vacanta” a fost o intrebare recurenta. E drept ca atunci cand ai vacanta 20 de zile ti-o dramuiesti mult mai judicios decat atunci cand o lalai o luna jumate, ca mine. Mai ales dupa un an in care te-ai simtit in vacanta in fiecare weekend si ti-ai facut plinul de turism, hoteluri si experiente noi in strainatate.
  • ca uneori se intampla lucruri frumoase fara plan si nu s-ar fi putut intampla daca tu aveai deja un alt plan!
  • ca uneori e mai scump sa nu-ti faci planuri atunci cand vine vorba de costuri last-minute. Alteori e mai ieftin, uneori gratis.
  • ca timpul oricum trece, cu plan sau fara. Doh!

Este cum spune tatal meu: viitorul devine trecut cat ai clipi, iar deciziile prezentului formeaza baza viitorului.

Sa inceapa, asadar, un nou an scolar (al zecelea in sistemul privat) cu decizii intelepte, copii isteti si timp bine folosit!

Bafta tuturor profilor si elevilor in noul an scolar!

 

 

Anunțuri

Cand am fost la Bugiuresti

Standard

*”c” in turca se citeşte „gi” ca in cuvintele cam (geam) sau sürücü (şofer sau surugiu). Natural ca Bucureşti se citeste Bugiureşti. De fapt in turca se zice Bükreş.

Era o zi normala cand colega de engleza mi-a zis ca pleaca in Romania peste 2 saptamani. Mi-a zis ca merge la Therme un weekend, ca e avion la 5 vineri si profita si daca vreau sa-mi aduca ceva. Raspunsul meu a fost “nu-mi aduce nimic; vin si eu”. Zis si facut si ne-am aliat si cu doua colege din Venezuela, ca sa fie o excursie amuzanta, am luat biletele si hai la Bucuresti!

Pe vremea cand locuiam in India, cam asta era unul din visele mele: sa fiu asa aproape, incat daca am chef sa vin un weekend la Bucuresti, sa ma sui in avion si sa vin. Pentru asta am ales Istanbulul – zbor de nici o ora, scoala la 15 min de aeroport. Traiam, deci, in visul meu de odinioara!

In Bucuresti nu mai era asa de frig ca in noiembrie, iar duminica am prins chiar o zi minunata si insorita de primavara. Desi am stat doar doua nopti, am putut sa ma vad cu o multime de prieteni si sa fac si cumparaturi, sa stau si la soare si sa merg si la targul de martisoare. E drept ca la avion am ajuns cand se inchidea poarta de imbarcare, dar, din fericire, ne-au primit.

E interesant sa amesteci oameni din diferitele tale vieti; Romania, Canada si Venezuela; expati, fosi expati si localnici, bucuresteni si istanbulezi. Pentru ca la One Love eu voiam sa stau cu prietenii mei si pentru ca venisera multi si diversi si pentru ca prea adesea aceste adunari se termina cu toti vorbind cu toti – tot ei, care locuiesc in acelasi oras! – iar eu cine stie cu cine, ei bine, pentru toate astea am decis ca voi fi putin egoista si voi vorbi in romaneste, desi poate nu e politicos fata de colegele cu care venisem. Le-am lasat putin pe cont propriu, ca sa pot sa schimb cateva vorbe cu prietenii dragi de acasa. Si mi-am adus aminte de mine in partea cealalta, la Mussoorie, unde venisem cu Zeenat, dar tocmai pe ea nu apucam s-o vad. Cred ca am mai inteles niste lucruri de atunci.

A fost multa bucurie, multa durere in gat (cosmar, vineri), mult fum la One Love care imi distrugea gatul, multa dragoste. Iulius a fost mereu de serviciu, a facut cald in casa, ne-a rasfatat, ne-a dus la Therme cu masina… Therme sambata nu e o idee grozava, dar era vant si frig afara si a fost un loc ok, unde doamnele s-au simtit bine. Seara am reusit si sa bifam Casa Gorjeana; era frig, ceata la intoarcere, dar la Casa Gorjeana era un botez si, asa cum se intampla, in scurta vreme eram toti pe ringul de dans.

A fost bizar sa fiu in tara mea cu straini; sa trebuiasca sa explic, sa traduc, sa judec ceea ce mie mi se pare normal. A fost greu sa impac intalnirile cu prietenii si timpul cu ele. A fost ciudat sa nu fie mama acasa.

A fost frumoasa reactia oamenilor cand ne auzeau vorbind in spaniola. Clar tot romanul rupe doua vorbe de spaniola!! La Mega Image mi-am amintit de India… doua vanzatoare, femeia de serviciu si un paznic se adunasera roata in jurul colegelor mele strigand hola, hola, muchas gracias, te gusta Bucarest si cine mai stie ce. Au fost incantate ca in taxi ne-a pus muzica in spaniola, iar taximetristul canta si el cu noi.

A fost frumos afara duminica; frumos ca prietenii nostri au venit sa ne vada la targul de martisoare si am baut o cafea, ca soarele stralucea, ca oamenii din jur vorbeau romaneste, ca dupa multa vreme am vazut un targ de martisoare!

Lipscanii mereu surprinzatori

Standard

Zilele trecute cascam gura prin Lipscani, cu un aparat foto in mana si cu aerul ala curios si surprins al omului care vrea sa vada cum se schimba lucrurile de la an la an. Cersetori, case noi, case vechi, terase labartate peste strada (majoritatea de un negru funebru), preturi mari, o pozitionare ca pentru pitipoance si turisti fraieri. Cautam viitorul sediu al librariei Carturesti, dar nestiind exact unde se afla / se va afla, nu l-am gasit. In schimb, am gasit un magazin de suveniruri. Souvenirs of Romania.

– Hello, mi-a suras vanzatoarea inca din usa.

– Buna ziua, am suras si eu.

S-a fastacit.

– Hihi, buna ziua…

Oale, linguri, clopotei, ceramica, ganditorul de la Hamangia, semne de carte, magneti. Totul la preturi uriase. M-am oprit la papusicile pupacioase. Imi placeau foarte mult cand eram mica, cu capetele lor cu magnet care se atrageau si se „pupau” cand le puneai aproape. 55 de lei.

– This is Romanian traditional dolls, ciripeste iar vanzatoarea, desi tocmai ne dadusem buna-ziua in romaneste.

– I know, mormai eu.

– There is a magnet in the head and they kiss, look, kissing dolls.

Zambesc.

– They are really cute, I’ve always loved them.

– Yes, they are cute. Let me know if you need anything else.

Din fericire, in acel moment a intrat in magazin un englez autentic cu iubita lui romanca si vanzatoarea s-a pornit sa ciripeasca despre:

– Dracula’s castle or the Bran castle in the Carpathian mountains, a very nice fridge magnet…

Am iesit iute, putin zapacita de sentimentul ciudat de a fi turista in tara mea.

 

Indienii vazuti din partea asta

Standard

Povestesc ce-am vazut, ce-am patit, ce oameni am cunoscut, ce am inteles si ce nu. Raspunsurile de la prieteni sunt variate si unele exprima lucruri care nu mi-ar fi trecut prin cap. Mi-ar placea sa ne mutam toti in India o vreme, ca sa ne dam seama, totusi, cat suntem de rasfatati aici, in Romania.

1. Cum adica se ia curentul? Frate, am fost eu in Japonia acum doi ani – aia erau in viitor demult! Indienii par a fi in trecut.

2. Sunt prosti! Adica de ce sa fie sofer de ricsa? De ce nu pleaca si ei din tara, sa-si caute un job mai bun?

3. Pai si daca sunt asa de multi nu-i castreaza? Sau sa bage un program din ala social sa-i mai opreasca din facut copii. De ce fac copii daca n-au cu ce-i creste?

4. Pai si cati sobolani ai vazut? Si aia dorm cu sobolanii in casa? Hai, lasa-ma, ca am vazut eu la televizor. Dorm cu vaca in casa si sobolanii ii prajesc si-i mananca. E, vegetarieni.

5. Si pe strada la ei e ca la nebuni asa, nu? Nicio regula, niciun  semafor, mor aia pe capete.

6. Ai si sclavi acolo banuiesc. Adica negri d-aia mititei de sar sa-ti faca toate mofturile. Asa am vazut in filme ca au albii prin India.

7. E si normal, ma, sa se uite la noi cu respect. Pai nu i-am civilizat noi? Aia dormeau sub copaci pana in ziua de azi, daca nu erau englezii sa le faca drumuri, case, locuri de munca.

8. Cum adica conduc cu faza lunga? Pai de ce? Sunt prosti?

9. Si ce daca vaca e sfanta? Sa o bage la abator la noi aici, ca noi o mancam si sfanta! Pai decat sa umble lelea pe sosele cum am vazut la televizor…

10. Nu e ca si cum locuiesti acolo. Dar nici nu esti in vacanta. E ciudat pentru tine? Adica ai ce vorbi cu ei? Vorbiti in hindi?

11. Civilizatia indiana a apus demult, dar ei s-au culcat pe-o ureche ca au dat ceva umanitatii. Nu mai au nevoie sa dovedeasca nimic.

12. In 50 de ani i-ajunge progresul si pe-astia. Pacat.

13. Si femeile poarta sari? Mi se pare foarte misto ca-si pastreaza traditia. Daca ne pastram si noi costumul popular, ce frumos ar fi fost.

14. Deci nu put. Se spala? Dar apa au?

15. Da, dar acolo probabil ca se face yoga de-aia, de la mama ei. Cum e la yoga?

16. Dar de ce sunt unii care zic ca India e superba, ca mister, ca culoare, ca explozia simturilor? E mai frumoasa in poze decat in realitate, asta e.

Eu o povestesc cum am vazut-o: colorata, mizera, haotica, buna la suflet, incompetenta, luptandu-se cu birocratia uluitoare, zgomotoasa, mirositoare, fojgainda, in curs de dezvoltare.

Povestesc si cum vad Bucurestiul: ordonat, prea mazgalit de grafitti, prea cu trotuarele in pioneze, prea putitor a pipi pe la colturi, dar frumos, curat in general, cu oameni imbracati frumos, usor de strabatut si de descifrat, cu magazine bine aprovizionate, cu o viata culturala si gastronomica intensa, populat de ceainarii si gradini, cu case care cad, cu un transport public in general bine organizat, cu un metrou care salveaza o gramada de timp, cu parcuri tot mai frumoase.

Neschimbata

Standard

Profit de vacanta in Bucuresti si ma plimb. Pe Calea Victoriei de la un capat la altul. Pe la Ateneu. Prin Crangasi. Pe Podul Basarab, care ma emotioneaza ca-n prima zi. Prin Pantelimon si Colentina. Prin Titan. Prin Cotroceni. Prin Bucurestii Noi. Pe la Snagov. Numai in Drumul Taberei n-am ajuns inca si nici Balaurei nu i-am raspuns la telefon… (am un telefon mai retro asa, pe care nu-l aud decat daca-l vad).

Profit de vacanta si casc gura. Pe la Human Body, la Antipa. Pe la Muzeul de Arta. Pe la muzicile din Piata Revolutiei. Pe la magazine. Pe la „Martorii lui Charlie”, in care joaca minunata mea Ina (nici nu te-am intrebat cum a fost la Cannes, dar ne mai vedem!!). Pe la metrou. Prin troleibuze.

Si vad. Vad multe covrigarii, enorm de multe, mai multe decat Mega Image-urile care deja sunt incredibil de multe (in curand vom gasi unul si-n paharul cu periute de dinti, vorba catavencilor). Vad bere cu lamaie mai multa decat curgea prin halbele noastre anul trecut. Vad fete care se imbraca ca niste fetite, cu fuste colorate si funde in par. Vad multi oameni vorbind singuri pe strada, fie din pricina schizofreniei paranoide (pe care mi-a invocat-o un nene ca sa primeasca pomana), fie pentru ca au bluetooth. Vad multi oameni care cersesc. Vad cladiri frumoase renovate si cladiri care stau sa cada. Vad ordine in trafic, vad copaci de care mi-a fost dor (nuc, salcam, tei), vad alt fel de ceruri si de nori decat am vazut in ultimul an.

La Snagov m-a intepat un paianjen si de o saptamana vad si multe cabinete medicale si farmacii, deocamdata cam fara succes, ceea ce ma enerveaza.

Mi se spune ca sunt neschimbata, ca am un „zen de India”, ca parca n-am plecat niciodata.

E minunat sa te intorci si sa primesti atata atentie si dragoste, asta e tot ce pot sa spun. Mi-nu-nat!

San Francisco – Basarab

Standard

Cartierul unde locuiesc acum se prezinta ca o combinatie de nou si vechi, de eleganta si decadere, de blocuri, case, vile, piete si market-uri, restaurante si bombe de cartier.

Locuiesc intre doua poduri, amandoua vizibile de pe fereastra bucatariei noastre. In stanga – podul Basarab, elegant, luminat noaptea, ca un Golden Gate. In dreapta – podul Grand cu emblematicul tramvai 41.

Cand pornesc la plimbare pe stradutele din jur, nu stiu niciodata daca voi da peste maidane cu caini, vile din anii 50, case cu liliac si magnolii in curte, biserici ascunse, scoli sau fabrici. Aici se parcheaza numai masini de lux, stralucitoare si mari; dincolo vecinul bocane zi de vara pana-n seara la un Opel vechi, pe care nu mai trage sperante sa-l mai porneasca vreodata.

La Mega Image cumpara si Gabriel Liiceanu, si Andreea Raicu, si brazilianca trupesa, frumoasa si nespus de exotica, si bunica sarmana cu basma, care-si tine banii innodati in batista. Casieritele dupa o vreme zambesc clientilor frecventi si ii saluta.