Arhive pe categorii: carti

Rilke

Standard

Privirea stinge-mi-o: Te pot zari,
urechea-nchide-mi: Te pot auzi,
si fara de picioare vin la Tine
si fara gura te implor, divine!
Frange-mi chiar bratul: Te voi tine sus
cu inima mea, precum cu o mana,
inima tine-mi: creierul va bate
si creierul de-mi arzi in flacari,
pana si-n sangele-mi Te voi purta, ca-n toate. (trad. de Eugen Jebeleanu)

Reclame

Zambete si carti

Standard

E saptamana cartii si citim cu copiii la toate clasele. Mai ales cei mai mici, incepatorii, au trecut de la respingere („nu stiu destula spaniola ca sa citesc o carte”) la incantare („putem sa mai citim una?”). Nu citim capodopere, ci doar carti simple, scrise la timpul prezent si foarte repetitive, care ii fac pe incepatori sa se simta confortabil ca recunosc cuvinte pe care le stiu deja. Copiilor le place sa interpreteze textul, sa-si verifice intelegerea textului cu un joc de Kahoot! sau sa isi consolideze vocabularul folosind Quizlet.

Au si invitati, scriitori turci ale caror carti le studiaza la scoala si care le sunt foarte dragi. Eu sunmanuelt bucuroasa si ii laud pentru ca, iata, citesc in trei limbi chiar inainte de a implini 14 ani, ceea ce e minunat!

Azi, o experienta frumoasa la clasa a 7-a, unde am citit cartea din imagine.

– Señorita, ma intreaba un copil caruia eu ii zic dansatorul meu preferat, fiindca e in trupa de dans si e foarte talentat. Avem tema de vacanta?

– Dragii mei, eu sunt de parere ca in vacanta copilul trebuie sa zburde, sa se joace, sa se bucure si sa uite de teme! Nu aveti tema la spaniola. Dealtfel stiu ca aveti suficiente tema la engleza, turca si mate.

– Asa e! Yeee! Sunteti cea mai tare! striga copiii.

Dar dansatorul meu preferat continua:

– Dar daca mai vrem sa luam de la biblioteca o carte de-asta si s-o citim, cred ca nu va suparati, nu? Chiar a inceput sa-mi placa sa citesc in spaniola.

#opozapezi si multe zambete, fiindca asa e cand lucrezi cu copiii :)

***

Ah, trebuie sa va spun si de M. Elevul meu, M., de la clasa a 5-a.

Azi a venit imbracat in Palarierul Nebun din Alice in Tara Minunilor. De haina avea prinsa o foaie pe care scria: „Nu te teme sa fii nebun; cei mai misto oameni sunt si ei nebuni.”

Ce tare, zic, asa ai luat costumul?

Nu, asa am scris eu. Am citit asta pe internet si mi-a placut.

Adica cum cei mai misto oameni sunt nebuni?

Adica asa.

Hmmm…

Cum suntem si noi. Eu sunt nebun, dar tu nu te superi. Inseamna ca intelegi. Adica esti putin nebuna.

#wereallmadhere

 

 

O poza pe zi/ Carti

Standard

Citesc mult mai putine carti decat citeam in copilarie, dar am pastrat placerea de a citi in vacanta, cand ma duc acasa si citesc o carte pe zi. Sunt o cititoare conservatoare, prefer sa recitesc sau sa merg la sigur cu autori care deja imi plac. Rareori am rabdare cu ceva nou, dar am cativa prieteni in gustul carora am incredere si mai citesc si carti noi, daca-s recomandate de ei.

In vara trecuta am descoperit colectia youngART si, dupa cum se vede, mi-a placut. Tot vara trecuta am citit doua carti de Lavinia Braniste si nu am regretat. In rest, Saramago e o veche iubire, la fel si Oliver Sacks sau Terry Pratchett.

In imagine, o parte din cartile pe care le-am citit in vara trecuta la Bucuresti.

Ce sa citesc in vara asta?

IMG_8605

 

O poza pe zi/ 7 / Muzeul Inocentei

Standard

În octombrie am fost cu colegii la Muzeul Inocenței, creat de Orhan Pamuk într-o casă boierească de secol 19 din cartierul Çukurcuma. Colegii mei citiseră cartea care dă numele muzeului, eu nu. Nu că n-aș fi încercat, dar nu prea pot eu să am răbdare cu stilul minuțios, detaliat și alambicat al lui Pamuk. În același timp în care scria acest roman, Pamuk bătea în lung și-n lat anticariatele din Istanbul, cumpărând obiectele care acum sunt expuse la muzeu. În catalogul colecției, Pamuk povestește că a creat în paralel muzeul și romanul, ”pentru că-i plac muzeele”.

Oricum, chiar dacă n-ai citit cartea, e bine să ai la tine un exemplar: orice exemplar din carte conține un bilet de intrare la muzeu – se ștampilează la casă și gata. Iar muzeul în sine e mai mult decât o călătorie uimitoare prin capitolele romanului; este și un muzeu al vieții private a unui Istanbul încă prins la mijloc între vechile obiceiuri turcești, otomane și libertățile lumii moderne. Este un muzeu al colecțiilor, unde eroul romanului – Kemal – colecționează avid obiecte pe care le asociază cu iubirea lui obsesivă și imposibilă pentru Füsun: de la cele 4213 mucuri de țigări expuse pe peretele de la intrare și minuțios însemnate, la cercelul în formă de fluture al lui Füsun, unde mulți vizitatori se opresc cu ochii-n lacrimi.

Deocamdată nu pot decât să-mi închipui cum e să citești romanul, să-ți placă și-apoi să vizitezi acest muzeu. Continuitatea între literatură și realitate trebuie să fie un șoc extraordinar și o bucurie aproape incredibilă.

 

Website: The Museum of Innocence

Adresa: Çukurcuma Caddesi, Dalgıç Çıkmazı, 2 | Beyoğluİstanbul 34425, Türkiye

Intrarea: 30 TL sau biletul din carte

Audioghid: 5 TL

O poza pe zi/ 5

Standard

Am tradus prima carte nici nu mai stiu din ce intamplare, demult, prin 2003. A fost o experienta traumatizanta, s-a dovedit ca mestesugul talmacirii limbilor era ceva cu totul diferit fata de usurinta cu care invatam si vorbeam limbi straine si s-a mai dovedit ca trebuie sa citesti mult ca sa traduci bine si ca trebuie sa fii foarte foarte bine organizat, cu timpul si cu capul ca sa iasa o treaba buna.

Eu nu am fost; am intarziat mult predarea traducerii pentru ca nu m-am apucat la timp de ea; m-am chinuit enorm cu cuvintele – era o carte despre… nici nu mai stiu despre ce… oricum, spre marele meu noroc, nu s-a publicat niciodata si toata munca mea a fost degeaba. Nu am primit nici bani pe ea, fireste, sau nu mai mi-aduc aminte.

Oricum, foarte optimista si, cu siguranta, destul de saraca incat sa ma arunc in orice mi-ar fi adus un plus de venit, am acceptat, in 2007, sa traduc alta carte. Asta era deja de alt nivel: urma sa apara la editura RAO, era o traducere din catalana, un autor pe care nu-l citisem inca, Josep Pla. Bun, m-am apucat sa citesc; mi-a placut cartea, asa lenta si sacadata cum era si m-am apucat de tradus. Numai ca, ce sa vezi, parandu-mi-se mie cartea prea lenta si prea sacadata, eu in traducere il infloream pe Josep Pla de nici el nu se mai putea recunoaste. Spre marele meu noroc, dupa ce-am tradus vreo 4-5 capitole, fiindca eram la prima traducere din catalana, editura mi-a cerut sa trimit cartea unui profesor si traducator catalan, care stia perfect romaneste (este si un foarte apreciat traducator din limba romana), ca sa mi-o verifice.

Sincer, acela a fost un moment esential, in care Xavier mi-a schimbat pe veci felul in care ma raportam la traduceri si a facut-o intr-un mod bland si prietenesc, pentru care ii multumesc enorm! M-a invatat sa analizez, sa inteleg si sa respect stilul autorului si, totodata, sa apreciez bogatia limbii romane. Sa fiu coerenta in alegerile lingvistice si stilistice si sa nu recontextualizez textul. Desi sunt sigura ca s-a luat cu mainile de cap si usor putea sa stearga cu mine pe jos si sa-mi spuna, bunaoara, sa ma apuc de clatite in loc de traduceri (asa cum mi-a spus, demult, un instructor de la scoala de soferi, dar asta e alta poveste), Xavier a avut rabdare si mi-a explicat cum sa citesc, cum sa inteleg si cum sa aleg cele mai potrivite cuvinte in limba romana, astfel incat sa nu tradez nici textul original, nici limba mea materna. Si toate astea prin e-mail: el fiind la Barcelona, iar eu la Bucuresti!

Cartea a aparut, banii s-au lasat asteptati vreo doi ani, ceea ce iar m-a dezamagit, fiindca pana la sfarsit depusesem o munca dubla, enorma, intr-un timp cand lucram la scoala, alergam la meditatii si timpul pentru traducere era, de fapt, timpul meu liber. Mi-am jurat atunci sa nu mai traduc decat carti usoare, care sa nu ma lase stoarsa de vlaga pentru doi euro pe pagina. Asa s-a facut ca am acceptat o serie Roald Dahl, la editura Art si am tradus „Charlie si fabrica de ciocolata”, „Charlie si marele lift de sticla”, „Matilda” si alte carti, tot pentru copii.

Eram deja in India, nu mai alergam la meditatii, aveam mai mult timp liber si mai putini prieteni cu care sa ies si eram insetata dupa limba romana. Am tradus aceste carti in cu totul alta stare de spirit, cu mult mai mare usurinta (fiindca erau alt gen si erau traduceri din limba engleza, cu care am douazeci de ani de experienta) si cu multa bucurie. Am lucrat enorm, migalos, am avut momente cand ma obsedau anumite fraze sau cuvinte, am exploatat-o pe mama sau anumiti prieteni sa citeasca si sa imi dea feedback, pentru ca erau carti pentru copii si copiii sunt cei mai sinceri critici.

Apoi, multi ani dupa Josep Pla, a mai aparut o traducere din catalana si am facut-o cu multa munca si suferinta, la editura Meteor Press. Apoi a aparut „Cer de plumb”, tot din catalana tradusa, in colaborare cu Oana Balas (de la care am invatat iarasi foarte mult despre organizare si profesionalism in mestesugul traducerii. Multumesc, Oana!).

Doamna Neus Català a implinit in octombrie 102 ani si este singura supravietuitoare de origine catalana a lagarului de concentrare de la Ravensbruck. Povestea ei („Cer de plumb”) este povestea secolului XX european in aspectele lui cele mai crude si cele mai inaltatoare. Nu este un jurnal, asadar un mare merit ii revine autoarei Carme Martí.

Dascalia si traducerile sunt meseria mea de-o viata si inca imi plac si invat lucruri noi.

M-am bucurat cand mi-au scris prieteni ca le-au citit copiilor lor „Matilda” sau ca unii copii mai mari au citit „Tabara” si le-a placut si i-a prins povestea. Dealtfel „Tabara” e o carte pe care elevii nostri o citesc la scoala si o citeau si elevii mei in Romania si in India („Holes”, in original – autor: Louis Sachar); o poveste minunata despre depasirea limitelor, un exemplu de „growth mindset” la lucru, pe care chiar si eu am recitit-o asta vara, in traducerea mea.

Ma bucur cand imi intalnesc traducerile in librarii sau pe tarabe. „Ivan cel fara de seaman” e o alta poveste minunata, pe care am iubit-o si am recitit-o odata. Intotdeauna recitesc critic, gasesc stangacii si prostioare, dar na, atat s-a putut, insa ceea ce s-a putut s-a facut cu munca, cu efort, cu respect fata de autor, fata de carte si fata de limba romana.

Poza de azi: Matilda, traducere de Christina Anghelina, fotografiata de mine in vara lui 2017 la un targ de carte de la Brasov.

IMG_8348

O poza pe zi / 1

Standard

E greu sa scrii ceva zilnic, dar eu voi incerca. Si ca sa-mi fie mai usor, voi scrie in fiecare zi ceva pe marginea unei poze facute de mine in anul 2017.

Azi am sa va povestesc despre „Pasare cantatoare”, o carte publicata de Editura ART pentru publicul tanar si nu numai pe care-am citit-o vara trecuta, in vacanta, apoi am daruit-o mai departe, sa se bucure si altii. Iata descrierea de pe site-ul editurii:

Caitlin e o fetiţă mai specială: suferă de sindromul Asperger. Lucrurile sunt albe sau negre, mâncarea nu trebuie să i se amestece pe farfurie, spune tot ce-i trece prin cap, desenele pe care le face (şi la care e foarte talentată) nu pot fi în culori; altfel, totul devine confuz. Devon, fratele său mai mare, îi era cel mai bun ajutor când lumea ajungea să fie copleşitoare, dar acum a dispărut. Tatăl nu-i e de prea mare folos, pierderea lui Devon a lăsat un gol imens. Caitlin nu vrea decât ca lucrurile să fie exact ca-nainte. Ştie că trebuie să ajungă la „împăcare“, dar nu înţelege ce înseamnă asta, în ciuda definiţiilor din dicţionarele pe care le consultă. În încercările ei de a obţine împăcarea, Caitlin descoperă că lucrurile în viaţă nu sunt neapărat albe sau negre.

 

IMG_1233

„E o decizie curajoasă să narezi povestea din perspectiva lui Caitlin. Modul în care Kathryn Erskine a tratat «gândirea Asperger» e impresionant şi sensibil.“ The Guardian

„Pe măsură ce cititorii trec împreună cu Caitlin peste această încercare, îşi dau seama că şi ei au devenit mai empatici punându-se în pielea ei, experimentând felul ei diferit de a vedea şi de a interacţiona cu lumea.“ Kirkus Reviews

Cartea e frumos tradusa in romaneste de Iulia Pomagă si se citeste dintr-o rasuflare. Recomandata tuturor copiilor, parintilor, profesorilor. Daca empatia s-ar preda la scoala, aceasta carte ar fi lectura obligatorie.

La multi ani!

Ce citesc in vacanta

Standard

Am descoperit ca editura Art a tradus multe carti pentru copii si adolescenti medaliate cu Newbery Medal si am citit cateva dintre ele cu mare incantare. Am mai citit si prostii, dar per total sunt multumita si de cantitate, si de proportia de literatura/ carti misto versus pierdere de vreme. Dupa „Castelul de sticla” urmeaza sa apara si un film, pe care sigur voi merge sa-l vad. E o carte splendida si ravasitoare.

De Lavinia Braniste am mai citit si „Interior zero” si mi-a placut, de aceea l-am facut cadou. De Susan Lewis mi-am mai comandat doua carti, deoarece chiar scrie bine.

IMG_8605

De baza in aceasta vacanta e si manualul de turca, care e destul de bun. Planul meu e sa memorez efectiv cateva dialoguri, ca sa ma intorc putin mai desteapta decat am plecat.