Arhive pe categorii: carti

Al fin y al cabo

Standard

Imi plac foarte mult pozele lui Daniel de pe flickr. Mi-amintesc de ziua cand le-am descoperit, cine mai stie prin ce linkuri, si-am stat cateva ore pe site, ca sa fiu sigura ca le-am vazut pe toate. Pe urma a trebuit sa le aleg pe cale care-mi placeau cel mai mult (una cu pietre si cea cu zidul cu „te iubesc”-uri; nu mai zic de pozele cu Ana si Iulia, care sunt foarte expresive!) si a doua zi am intrat sa le revad. De cand am fost la Paris, intru uneori si ma uit la setul cu Parisul si-mi mai trece de dor. Mi se pare ca fiecare poza spune o poveste, iar la cateva am ramas muta secunde in sir, pentru ca mi s-au parut foarte foarte frumoase!

Asta ca sa intelegeti de ce atunci cand Daniel si Ana ne-au dus la casa lui Victor Hugo mie mi-era rusine sa scot aparatul si sa fac poze :) Si i-am zis:

– Mi-e rusine sa pozez, pentru ca am vazut ce poze faci tu si sunt atat de frumoase!

Si mi-a raspuns ceva de genul:

– Nu le-ai vazut si pe cele sterse, sau care nu ajung pe flickr.

Si mi-a placut raspunsul lui de om artist calculat, care se prezinta lumii cu ce are mai bun, nu cu tot ce are. Mi-a placut ideea de selectie, de autocenzura. Selectia o face el. M-a surprins, pentru ca eu as fi facut tocmai dimpotriva: as fi pus tot pe flickr, in speranta ca macar una-doua vor placea privitorului.

Nu stiu de ce mi-am adus aminte acum de asta. Azi la ToK am vorbit despre arta (si-am facut arta!!) si m-am gandit la Daniel si la arta lui foto.

In alta ordine de idei, aeroportul Baneasa are snack attack (si e bun); nisipul face alb pe pantofi si maine si poimaine dorm pana la 10, pentru ca merit!

Pisicutza face bine, multumim. Este, in continuare, lumina ochilor mei :D si – as I always say – se conduce singura. Chiar si cand e murdara pe parbriz ca porcu’.

Cafeaua cu lapte la 7 dimineata la Obor are un gust pe care nu-l poti regasi niciunde altundeva. Chiar daca azi am bocit si la dus si la intors, pentru ca ne-au plecat doi colegi dragi.

Sunt FOARTE obosita. Si fericita, pentru ca-mi place cartea pe care-o citesc. Cred ca e literatura :)

perque sabessis com t’enyoro

Au innebunit salcamii

Standard

„Inceput contradictoriu” (mi se sufla in casca). Imi place cum suna. Sfarsit si inceput. And, boy, you will be missed!

Vremea a fost azi tipica pentru prima zi de scoala. Ploaie, nor, noapte la 6 jumate dimineata, fris si urat, ca sa nu-ti para rau ca s-a terminat vacanta, sa nu te intorci din lungile luni de concediu cu o strangere de inima.

Vama a pecetluit foarte frumos incheierea vacantei de vara. Am ajuns repede, am gasit imediat o cazare minunata, apa era calda, hamsia absenta – o suplinea foarte bine un alt peste la fel de mic – , borsul bun si mamaliga potrivit de sarata. De puiul copt in lipie m-am lecuit, in schimb pestele sub orice forma imi place din ce in ce mai tare.

Am citit „Doamna si licornul”, care mi-a placut mult, mai ales ca tocmai ce-am vazut tapiseriile la Parigi si m-au incantat. Mi-am luat Musicophilia in romaneste, dar in schimb am citit un japonez, Inoue, cu „Dragostea, si moartea, si valurile”, o carticica mica cu trei povestioare, dintre care prima nu mi-a placut, a doua mi-a dat o satisfactie extraordinara, iar a treia a fost cea mai draguta.

Am facut turul de onoare in Stuf si Expirat si-am constatat iar ca nu inteleg oamenii care beau si arata de parca asteapta ceva, acolo in fata la Stuf. Nu inteleg cluburile, muzica tare, bautul de dragul de-a bea (dar fara o conversatie alaturi, pentru ca ce conversatie poti sa urli peste muzica aia?) si hanging  out cu oameni cu care abia daca schimbi o vorba. Cred ca nu traiesc muzica =))

In Paipira nu s-a schimbat nika, nici macar gropile de pe strada eroului demult decedat. S-a astupat un sant, dar in locul lui a aparut o groapa in mijlocul soselei. A fost aglomeratie toata ziua si abia maine e 1 sectembrie. L’ecole arata cum am lasat-o, oleaca zurgavita (cum ziceam cand eram mica) si in continuare cu mult verde, nori si avioane, lucru pentru care ma bucur. Tot asa cum ma bucur ca mi-am revazut colegii, ca ne-am pupat si ne-am povestit vacantele si mi-e drag de ei.

Spre sf saptamanii va fi si-un examen pe care trebe sa-l iau, apoi incepe scoala.

Ma tot gandesc daca sa merg cu masina la Obor, sau cu ratb. Poate o combinatie de amandoo.

Here’s to a lovely autumn!

Citit, recitit, de citit

Standard

In vacanta asta am citit in franceza, pentru prima data dupa 10 ani. Lista pe iulie-august arata asa (recitirile marcate cu *):

  • Vintila Mihailescu – Socio hai-hui prin Arhipelagul Romania
  • Edmond Constantinescu – Dumnezeu nu joaca zaruri
  • Gabriel Liiceanu – Usa interzisa* [inainte si dupa Paris, fireste]
  • Georges Simenon – Prietena doamnei Maigret*
  • Michael Crichton – Sfera + Prisonnier du temps
  • Victor Hugo – Les Miserables [ambele volume in franceza, Les Classiques de Poche, foarte bine adnotate]
  • Francoise Dolto – Le cas Dominique
  • Fr Dolto – Paroles aux adolescents ou le complexe du homard
  • Fr Dolto – Enfances + Autoportrait d’une psychanalyste
  • Alice Miller – Revolta trupului *
  • Stephen Fry – The Stars’ Tennis Balls
  • Tadeusz Dolega Mostowicz – Vraciul
  • Josep Pla – Strada Ingusta
  • Milan Kundera – Ignoranta*

Am inceput „Ghidul autostopistului galactic”, „Pianistul” si inca cateva carti pe care le-am abandonat la jumatate. Mi-am luat de la Parigi „L’Africain” a lui Le Clezio pentru ca inca n-am citit nimic de el si o carte numita „Encahntment”, de Orson Scott Card, pana astept sa se traduca al doilea volum din trilogia cu „Amintirea pamantului”.

**

Faza zilei: vin doi domni de la Romtelecom sa ne puna niste fire de telefon. Lucreaza, mesteresc, se urca pe scara, intreaba de numere de telefon si ne cer sa verificam daca merge. Ajung cu firele pana la doamna Cioplea, care-i priveste cu atentie, sprijinita in matura, si intreaba:

– Auziti, nu tot dumneavoastra ati venit acum 30 de ani cand ne-a bagat astia telefon? Ca parca tot dvs ni l-ati instalat.

Dupa un moment de surpriza, domnul grizonat de pe scara raspunde razand:

– Ba da, eu am fost. Da’ ce, nu m-am schimbat de atunci?

Talk about employee loyalty, frate. Domnul lucreaza la Romtelecom de 30 de ani.

(Ieri am fost la posta sa-mi iau un pachet de la amazon. Si doamna de la posta lucreaza acolo tot de 30 de ani.)

Procrastinez

Standard

De la 11 fac diverse chestii care ma impiedica sa fac ceea ce am de facut. Nu e atat de dreadful, dar e o chestie pe care nu stiu de unde s-o apuc si astept divine guidance on it.

Intre timp am citit The Stars’ Tennis Balls a lui Stephen Fry [si cred ca e dedicata lui M’colleague pentru ca Hugh Laurie zice de multe ori ca ii plac cartile cu spioni si urmariri si sange pe pereti, iar Fry ii face pofta – overdoes it, if you ask me!!] si mi-am strans rufele de pe sarma si-am mancat de dimineata si-am baut 2 cafele si am stat pe facebook, twitter si bloguri si mi-am amintit ca nu mai am toner la imprimanta, dar nu vreau sa ma gandesc inca la asta (desi am de tras la xerox pt diseara).

Si uite-asa s-a facut ora 2, am inca traista de scoici in camera si n-am nici cea mai vaga idee ce sa fac cu ele, mi se pare ca e dezordine indiferent de cate ore petrec facand curat, am 5 tricouri de calcat si trebuie musai sa ajung la posta si sa mai iau ceva de mancare, sau macar paine.

Sambata plec la Parigi, n-am nici valiza, sunt in dubiu daca sa-mi cumpar sau sa imprumut, pana la ora 6 mai sunt doar 4 ore si e momentul sa ma mobilizez.

There, I said it.

Strada Ingusta (El carrer Estret)

Standard

Cea mai ingusta strada din Bucuresti se numeste Petre Marinescu si se gaseste in Rahova. Are 198 de cm, zice o sursa online, iar masinile care au ambitia sa treaca pe-acolo trebuie sa-si plieze oglinzile. Acum eu cred ca Tico ar trece fara probleme, dupa ce l-am vazut ieri cum s-a strecurat la semafor pe o banda de dreapta absolut minuscula!

Cea mai ingusta strada din Europa insa e strada Sforii din Brasov, celebra strada a Sforii, pe care daca mergi cu mainile intinse in lateral poti sa atingi ambele laturi. Mie mi se pare mai mult un culoar decat o strada :)

Si totusi cea mai ingusta strada din literatura nu e nici una din cele doua, ci pare a fi strada Ingusta din Torrelles; o strada unde carele cand trec ating cu incarcatura de fan peretii caselor, iar automobilele nu pot trece decat daca se cocoata cu rotile pe trotuar. Ca un facut, pe strada asta locuiesc cele mai bizare personaje: veterinarul-fara-nume care ne spune povestea; ceasornicarul Massaguer cu un mare talent artistic, dar incapabil sa-si satisfaca nevasta; Joan-cat-e-ceasul si magarusul Baldiri, pe care-l tine in casa si-l rasfata ca pe un animal de companie; opincarul Epifani Pujol si cainele Murillo si altii inca… niste oameni cu nume ciudate :-) pentru care viata se scurge lent si previzibil asa, ca la tara si care devin personajele unei carti care se vrea o oglinda purtata pe drum, asa cum cere canonul romanului realist.

Cartea a aparut la RAO, o gasiti in librarii si m-as bucura s-o cititi pentru ca e tradusa de mine :-)

O carte-fenomen: Vraciul

Standard

Pe vremea cand eram prieteni cu marele popor sovietic, eram buni amici si cu polonezii de la care luam filme si carti. Stiam ca Pane inseamna Domnule si citeam cu totii Vraciul.

Vraciul era, in copilaria mea, un fenomen aproape la fel de important ca Shogun si alte cateva carti care circulau prin toate cercurile sociale si le comenta toata lumea, indiferent de sex sau opinie politica. Viata sarmanului profesor chirurg care-si pierde nevasta, fetita si memoria si traieste douazeci de ani ca vraci intr-un sat din nordul Poloniei ne impresiona pe toti, pe fiecare la nivelul lui de intelegere. Eu eram uimita inca de pe atunci de fenomenul amneziei – cum poti sa uiti cine esti? Si daca uiti cine esti, devii altcineva sau ramai tot cine erai, doar ca nu mai stii? Argumentele pledau pentru prima varianta. Profesorul Rafal Wilczur printr-un furt de identitate a devenit taranul Antoni Kosiba si ma obisnuisem asa de bine cu el ca parca nici nu ma mai interesa sa-si recapete memoria. Imi placea discrepanta intre aspectul lui barbos, neingrijit si finetea cu care punea la loc oase si opera bolnavi. Imi placea sa-i surprinda pe oameni cu cunostintele lui de medicina, care nu se stia de unde ii veneau. Aveam satisfactia cititorului care a primit mai multe informatii decat personajele si care se simte puternic pentru ca stie ca Vraciul, Antoni, e de fapt Profesorul Wilczur.

Am citit cartea acum mai bine de 15 ani si acum vreo 2 mi-am cumparat-o de la un anticariat, pentru ca stiam ca-mi placuse. Aseara am luat-o din biblioteca s-o rasfoiesc. Are 600 si ceva de pagini si nu am adormit pana nu am terminat-o. Se lumina de ziua, muncitorii isi incepusera lucrul la constructie, iar eu inca nu puteam sa adorm de bucurie ca mi-am cumparat-o, ca am citit-o si ca o carte atat de frumoasa mi-a taiat calea pe neasteptate. Tadeusz Dolega Mostowicz a fost un Dickens al vremii lui: scriitor celebru inca din viata, care-si castiga banii numai din scris si publica cate doua romane pe an. De invidiat imaginatia lui si poate si disciplina. Cu tot realismul [si „samanatorismul”] ei, cartea nu e niciodata plictisitoare, ba chiar se joaca excelent cu imaginatia si emotiile cititorului, iar Rafal Wilczur este un personaj statuar, aproape o icoana, un Jean Valjean polonez, pentru care sensul vietii il constituie filantropia, un Doctor House mizantrop si nesuferit, care face bine si nu vrea sa vorbeasca prea mult despre asta.

Mai ales in primul volum, in „Vraciul”, mi-a amintit mult de Jean Valjean (pe care il vad de cand am citit cartea cu chipul lui tataie, nu stiu de ce, iar uneori peste el se suprapunea figura lui Jean Marais): respins de lume, nimeni nu are nevoie de el, traind in conditii potrivnice care ar fi facut un caracter mai slab sa devina hot sau criminal (si amandoi ajung sa fure la un moment dat), se intoarce totusi spre aceasta lume ca sa-i faca bine. Si, desi e iubit, respectat si toata lumea il binecuvanteaza pentru binele pe care-l daruieste, inima lui e rece si singura  pana o intalneste pe Marysia (iar Jean Valjean pe Cosette) – copila care reuseste sa-i deschida sufletul, dar il paraseste curand si fara remuscari pentru a se marita cu un tanar de varsta ei. Si da, la galeria personajelor din carti de care am fost indragostita trebuie sa-l adaug pe Leszek Czinski!

In al doilea volum, profesorul e deja o legenda si un supraom. Pana si caraghiosul de Jemiol, ale carui discursuri le saream cand eram mica pentru ca nu intelegeam o iota si cu care acum m-am delectat teribil, este mai uman si mai firesc decat el, chiar daca ramai cu frustrarea ca nu ti se dezvaluie si misterul lui. In al doilea volum, profesorul e urias, atat prin statura, cat si prin caracter si atitudine. Nu mai exista decat pentru a face bine altora, iar acesti altii nu sunt filfizonii de la oras, care-au uitat sa asculte natura si colcaie toti in mizeria fizica a betoanelor si-n cea morala a intrigilor si calomniei, ci oamenii simpli din nordul Poloniei, satul unde Antoni Kosiba si-a descoperit talentele de „vraci” si cu asta o frantura din vechea identitate. Reapar personajele cunoscute in prima carte – cu o singura exceptie, bizara dealtfel: parintii lui Leszek, despre care aflam ca au murit. Hmm, daca intre volumul 1 si 2 au trecut doar 3 ani, iar Wilczur e in plina putere (ba are si o doctorita colega care vrea sa-l ia de barbat, vezi House-Cameron), parintii lui Leszek ar trebui sa fie la fel de ok. Dar, pe de alta parte, inteleg ca incurcau actiunea povestii, Intors in Radoliszki, n-ar mai fi putut sa traga la moara lui Prokop Mielnik – ar fi trebuit sa se duca la cuscri! Pe de alta parte, cuscrii ar fi putut sprijini cu banii lor construirea dispensarului. In fine, m-a mirat moartea lor asa, dintr-o singura trasatura de pix. Parca pentru ei timpul a trecut altfel decat pentru Wilczur. :-)

Ei, daca ieri nu deosebeam tarile baltice, acum stiu ca Vilnius e in Lituania, pentru ca oamenii din Radoliszki se duc adesea la Vilnius cu treburi sau la studii, fiind mai aproape decat Varsovia.

Si sunt impresionata de gratia si talentul cu care e tradusa cartea (pentru asta trebuie sa-i multumim domnului Ion Petrica), de cuvintele frumoasa pe care le-am redescoperit acolo, de cat de curgator suna totul, de stil. Orasul vorbeste si suna altfel decat satul; presa are limbajul ei si moara are limbajul ei, iar Jemiol/Obiedzinski este un tur de forta in sine, cu discursurile lui care amesteca referinte culturale, limbi vechi si noi, idei filosofice si alcool.

N-am mai citit 638 de pagini intr-o noapte de foarte multa vreme cu atata placere.

I’m following Barack Obama

Standard

In lumea ultramoderna totul e interconectat pe autostrada informationala. Cate clisee intr-o singura propozitie! Azi am invatat ca modurile predicative sunt tari si alea nepredicative sunt cam neputincioase ele asa si le trebuie o carja, aka verb auxiliar ca sa le iasa si lor de-un predicat. Sunt fan gramatica repovestita pe intelesul tuturor.

As vrea sa citesc continuarea de la „Amintirea pamantului” de Orson Scot Card, dar nu mai apare!

Azi am vazut ultimele 2 episoade din House, sezonul 5, pe care le aveam din mai. Doesn’t time just fly? In continuare nu-mi place de Anne Dudek si nu agreez relatia House-Cuddy. De cand ma uit in paralel la sezonul 1 pe TVR, o vreau pe Stacey inapoi! Oricum cu House la casa de nebuni (gotic asezamant i-au gasit!) sezonul 6 se anunta bizarissim.

Azi am facut empanada gallega de atun si a iesit exact ca la mama ei acasa, ceea ce m-a bucurat si m-a intristat, pentru ca e minunat ca o pot reproduce atat de bine asa departe, dar oarecum as fi preferat sa nu se poata. Mda.

British Council se inchide pe vacanta. Am imprumutat fix 11 materiale de la ei azi. Dintre care doua sunt seturi de trei carti. Adica 15 carti in total. Nu, nu eram cu masina. M-a dus o doamna cu taxi. Doamnei i s-a oprit motorul. Dar s-a bucurat si mi-a multumit pentru 1 leu bacsis. Criza ne reduce din pretentii.

E ora 3 si nu mi-e somn. Nu mai beau expresso seara! :)

Leapsa pe cititelea (de furat)

Standard

Am furat o leapsa despre carti de la Moonlightblues. Si-am mai furat de -acolo si niste titluri de filme si carti pentru lista de vacanta. Si-am sa revin :)

1) Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecã?

Jose Saramago, cu aproape tot ce a scris. Milan Kundera, idem. Desi, daca stau sa ma gandesc, poate cel mai des apare Georges Simenon si-al sau Maigret.

2) Din ce carte ai mai multe exemplare?

Saramago – Toate numele (am 2 exemplare in 2 limbi diferite). La fel am si Wuthering Heights, Razboi si pace (da, am „Война и мир” in rusa!), Lupul de stepa si inca cateva.

3) De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezată în secret?

De Heathcliff, enorm. De Rhett Butler. De Mirona („Cartea Mironei”, de Cella Serghi). De domnisoara Smilla, de la care mi-am luat numele. De Victor din „Ciresarii”.

4) Ce carte ai citit cel mai des?

„Mizerabilii”, de Victor Hugo. Ii recitesc in fiecare an de cand eram prin clasa a VI-a. Am acelasi obicei cu „Ciresarii”, „Cartea Mironei” si „Sfarsit de capitol”, de Galsworthy. Si cu „Xenocidul” si „Vorbitor in numele mortilor”, de Orson Scott Card.

5) Care era cartea ta preferată la 10 ani?

„Steaua KET”, o carte cu povesti SF scrisa de un rus, A. M. Beleaev. Imi mai placea „Scorpionul”, tot de un rus scrisa, cu comunisti si spionaj, foarte palpitanta. Eram fana rusi. Mi-aduc aminte din aceeasi perioada de Maxim Gorki, de Arkadi Gaidar si de cele 1001 de nopti.

6) Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?

Vreuna de self-help de 2 bani. Nu-mi aduc aminte de vreun roman prost.

7) Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?

Fara indoiala „Moab is my Washpot”, al lui Stephen Fry. Dar mai sunt si altele – aici le-am incondeiat pe toate.

8 ) Dacă ar trebui să obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?

Am obligat multi oameni sa citeasca „Ignoranta” lui Milan Kundera. O ador. Acum n-as mai obliga pe nimeni sa citeasca nimic. Dar fac mereu recomandari si ce se prinde, bine.

9) Cine crezi că ar trebui să câştige premiul Nobel pentru literatură?

Nu stiu dac-am citit vreun Nobel, in afara de Jose Saramago. Dar eu l-as premia pe Kundera.

10) Ce carte ti-ar plăcea să vezi ecranizată?

Cartea Mironei si Panza de paianjen.

11) Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar?

N-am, dar am un vis straniu de cand eram fana Cranberries. Am visat ca ieseam in curte pentru ca se auzea o muzica ciudata si, ce sa vezi, de la poarta venea spre mine Dolores O’Riordan cantand la o vioara… si era un cantec asa sfasietor, incat eram convinsa ca prevesteste ceva rau… era imbracata in negru, iar eu ma facusem toata mica, devenisem transparenta, aveam pielea de gaina la auzul acelei muzici si o priveam trecand pe langa mine, pana a disparut. A fost bizar, pentru ca efectiv am simtit ca ne aflam in doua planuri paralele.

12) Care e cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?

Ohoho, tone de self-helpuri de la Salome si Stephen Covey pana la cei mai de duzina adepti ai puterii subconstientului si tone de chick lit, de la Bridget Jones pana la Jodi Picoult. Si totusi inca imi place de Marian Keys.

Si mai citesc multa literatura politista – printre preferati Rodica Ojog-Brasoveanu, Agatha Christie, Georges Simenon, Maurice Leblanc (Arsene Lupin – iata alt erou de care am fost amorezata!), Conan Doyle (cine poate sa uite degetele lui Sherlock Holmes?).

13) Care e cartea cea mai dificilă pe care citit-o?

„Sotron”, de Cortazar (pe care nu l-am terminat). „Lupul de stepa” si „Jocul cu margelele de sticla”, pe care eu le numesc „cartile care ma refuza.” Orice de Rushdie, pe care n-am rabdare sa-l citesc. Iar din tinerete mi-aduc aminte ca m-am chinuit enorm cu „Moby Dick”, cu Dickens (pentru ca-l uram) si cu Borges (pentru ca mi-era greu sa-l patrund).

14) Preferi autorii francezi sau ruşi?

Dintre clasici adica? Prefer autorii buni.

15) Shakespeare, Milton, sau Chaucer?

Milton. Am adorat „Paradisul pierdut”.

16) Ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?

Faptul ca orice carte se termina si doar o data poti s-o citesti „prima oara” :-)

17) Care e romanul tău favorit?

Mizerabilii.

18) Joci ceva?

Fishdom :)

19) Povestiri scurte, schiţe?

Da, in special SF-uri. Sunt fan univers, stele si galaxii. Dar citesc cu mare placere povestirile lui Cortazar. Si pe Mircea Cartarescu.

20) Non-ficţiune?

Da! Stephen Hawking, multa psihologie, neurologie, cosmos si galaxii, cutting-edge science si religie. Si, uneori, un pic de arhitectura si vietile celebritatilor (Edith Piaf, Katharine Hepburn).

21) Scriitorul favorit?

O lista in crestere, care-i cuprinde pe Kundera, Saramago, Stephen Fry, Victor Hugo, Jennifer Johnston, Orson Scott Card, Theodore Sturgeon, Emily si Charlotte Bronte, Oliver Sacks si P.G. Wodehouse.

22) Ce scriitor crezi că este supraevaluat?

Hesse, dar spun asta de ciuda ca nu-l pot citi!

23) Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?

Trilogia lui Ender.

24) Şi…acum ce citeşti?

O carte senzationala despre stiinta si creationism de Edmond Constantinescu, „Dumnezeu nu joaca zaruri”, plus „Ghidul autostopistului galactic”.

Marele absent din raspunsurile mele e Terry Pratchett. Il rog sa ma ierte si-l asigur din nou de toata admiratia si dragostea mea.

Cine vrea sa preia leapsa?

Bookfest 2009

Standard

La Bookfest a fost animatie multa, caldura si inghesuiala, ca in toti anii (bine, parca mai respirabil decat in alti ani). Daca miercuri am cheltuit dintr-un foc 150 de lei, azi mi-am luat doar 100 la mine si m-am intors fara. :)La Nemira mi-am luat „Ghidul autostopistului galactic” (pe care nu l-am citit inca) cu 10 lei. La Booklet mi-am luat niste fise geniale de engleza si de romana, cu 5 lei bucata. La Elena Francisc, doua carti cu 10 lei fiecare. Numai chilipiruri. E drept ca nici nu-mi propusesem sa-mi iau ceva serios; daca miercuri m-am dus tinta dupa „cartea mea”, adica traducerea din Josep Pla de la RAO, azi voiam doar s-o vad pe Oana Pellea. Si am vazut-o si am plans si mi-a dat autograf si i-am zis ca am plans si mi-a zis „Nu mai plangeti, fetelor!” pe un ton excedat, de parca toate doamnele si domnisoarele ce ma precedasera i-ar fi spus acelasi lucru. Poate ca-i si spusesera: cartea e foarte trista, desi ea ne-a spus ca e un om vesel.

Am racit, sunt obosita si nu mai vreau sa am nasul infundat. Am uitat sa-l sun pe Josecin si ma simt vinovata.

Am o tona de carti de citit pe vacanta.

L-am ratat la mustata pe Alexandru Tomescu si al sau Trio in piata revolutiei, la festivalul de muzica de acolo. Ce ciuda mi-a fost!

Da, trebuie sa scriu despre Oana Pellea, despre Josep Pla si despre controlori. Cel putin. Dar nu acum.

Cudi nocht.

Minuni si mizerii. Parada Gemenilor

Standard

Aliteratie in m. Cred ca se numeste consonanta or sth. Prin vulturi vantul viu vuia. Fata fostului fierar Fanica face fasole fara foc fiindca focul face fum. Mi-e dor de Mih (e-n Ielvetia, unde era sa ajung si eu for the 2nd time, da’ n-a fost sa fie. Nici cu Grecia nu mi-a iesit… I guess I’ll always have Paris :x). Asta-i viata. De la o vreme zic asta foarte des; habar n-am de unde am luat-o.

Oricum: e 1:22, am condus, maine ma vad cu Octavian (yay!), duminica merg la un recital de canto clasic si, intre timp, am de tradus 49 de pagini prost platite, care-mi vor acoperi o parte din sederea la Paris. Dar cine o sa vada Tour Eiffel pe geam? Exact.

Suntem fitzoaseee!

Minuni:

  • ING s-a miscat super rapid (e foame de baaani!) si mi-a dat creditul in 2 zile. Asa ca in scurt timp vine masina! Brum-bruuum!
  • A venit traducerea asta exact la fix si parca se intrezareste si jobul de vara la care visam pe Twitter. Asa da.
  • Am citit Jurnalul Oanei Pellea si o iubesc (o sa mai scriu despre asta).
  • Conduc bine pentru un om care n-are nici 10 ore de condus (aviz Alex ;))
  • Mi-a aparut traducerea la RAO. Cautati in librarii Josep Pla, Strada Ingusta. O sa va plictisiti pe cinste! Sau poate o sa va placa :)

Mizerii:

  • Nu primesc niciun ban pe traducere deocamdata. E criza.
  • Intre soferii din Bucuresti sunt multi bezmetici. Eu ii ignor elegant, ei claxoneaza marlaneste. Asta e: sunt femeie la volan! Analyze that :D
  • Unii oameni cu bani isi inchipuie ca totul e de vanzare numai fiindca ei au portofelul plin.

In alta ordine de idei, vreau sa va spun ca urasc cu pasiune crucile de mort din intersectii. La Dristor e una dedicata unui tanar, Gyovanny [ouch!], mort, probabil, intr-un accident de trafic acolo, in zona. Deprimant, dezagreabil si nepotrivit cu un spatiu public. Are cineva idee cum apar crucile astea? Se obtine o aprobare de la Primarie? Pe bune, e sinistru.

Dar sa nu devenim macabri. Nu mai macabri decat Primaria, in orice caz.

Mai bine ii zicem la multi ani lui Vio si multa intelepciune, sanatate si incredere in el. Pentru ca merita :)

Si la multi multi multi ani fericiti dragului Hugh Laurie, pentru ca si el ieri a atins o juma de secol :xxx

Si la multi ani lui Jose Antonio, pentru ca deja am intrat in ziua lui! (chiar daca nu citeste)

Si cu asta se incheie parada gemenilor din aceasta seara. Alles gute und bis bald.

N-am castigat la 6/49

Standard

Se pare ca mai am inca de muncit pentru bani; castigurile usoare si uriase m-au ocolit de data asta. A fost prima data cand am jucat si nici macar proverbialul noroc al incepatorului nu si-a aratat chipul. Tot ce-mi doresc e sa vina hartiuta care-mi da dreptul la imprumutul de la banca si sa vina imprumutul si sa iau masina. Fiecare pas pe care-l fac pe jos (ieri am umblat jumate de Bucuresti), il fac cu gandul la ea :xxx

Sunt multumita pentru ca mi-am facut ordine si am un dulap nou, de la ikea si o masuta draguta si maine nu merg la scoala.

Ma bucur ca vine vacanta si merg la Paris! (mi-am luat carte cu Parisul, am si harta)

Incepand de azi joc in rolul Alba ca Zapada – m-am vopsit in cea mai intunecata culoare pe care-am gasit-o. Parul meu e acum saten inchis acaju si-mi place la nebunie!

Am terminat „Istoria iubirii” – mi s-a parut ca se termina cam brusc, dar e o carte mi-nu-na-ta.

Vreau.si.eu.sa.scriu.o.carte.

Am visat ca primisem un pix mic care se facea telescop. Si cu el dadeam norii la o parte (se simtea, asa, ca opun rezistenta) si priveam luna si planetele. Puneam ochiul la capatul pixului si apareau craterele de pe luna. Eram foarte fericita cu pixul meu.

Margaret Peterson Haddix. Smilla behind the wheel

Standard

Sunt fan M. PE. Haddix de cand am citit „Just Ella”, o continuare mai altfel a povestii Cenusaresei. Cinders-Ella, sau Princess Elanora, sau Ella pur si simplu se trezeste in patul somptuos de la palat, convinsa ca va trai fericita pana la adanci batraneti alaturi de Print. Numai ca prin imparatie circula tot felul de zvonuri cum ca ea ar fi ajuns la bal doar gratie ajutorului primit de la o presupusa Nasa-Zana si ea stie foarte bine ca nu-i adevarat: a facut totul prin propriile puteri.

Acum citesc seria „Among the Hidden” (Shadow Children), iarasi foarte gripping (numai azi-noapte am citit doua volume pe nerasuflate) si vreau sa-mi iau de pe amazon si cartile pe care nu le am. Merci, Irina, for introducing me to this author! :)

Behind the Wheel :x

Cred ca am mai zis (sau poate nu) ca am carnet de 7 ani si n-am condus niciodata de cand am terminat scoala. Pe undeva mi se parea cam aiurea, dar mai bine sa putrezeasca permisul in dulap decat sa-mi inving eu frica de condus.

Imi amintesc cateva iesiri cu Iulius sa conduc. La Pustnicu, acum cativa ani, cu Opelul Kadett, de exemplu. Transpirasem inainte sa pornesc motorul si in loc de marsarier am bagat viteza 1 si m-am trezit in niste tufe. Iulius ma mustruluia, eu ma panicasem de nu mai stiam de mine, bagasem marsarier, turam in nestire ca sa dau inapoi si, deodata, se aude pasagera noastra din spate – Madalina – care pana atunci statuse cumintica: „Auzi, dar fumul ala e normal sa iasa?” Ne uitam perplecsi: de sub capota iesea un fum negru si gros pe care nici eu nici Iulius nu-l vazusem… iar restul e istorie.

La insistentele Liviei am iesit vineri seara „sa conduc” in padure la Baneasa, cu masina ei. Am dat doua ture speriate pe la Casa Alba, cu avariile puse si fara a indrazni sa ma aventurez in strada. Dupa a treia sau a patra intoarcere totusi, am zis ca un pic de adrenalina nu strica si, cu mult coaching de la Livia [care e cel mai meserias instructor auto pe care l-am avut vreodata!], am dat semnal si m-am bagat la stanga aproape invartindu-ma. Nu pot sa va descriu ce sentiment naspa de drum fara intoarcere am avut atunci cand am vazut ca merg printre masini si ca vin masini din fata si din spate. Oribil! Vedeam lumina in oglinzi, treceau bolizi pe langa mine, zang! ma depaseau (mergeam pe dreapta cu avariile si cu 30 la ora). Taras-grapis si cu multe incurajari de la Livia, am ajuns pana la scoala. In ultimul moment m-am hotarat sa fac o dreapta care a speriat 4 caini (si pe mine) si sa opresc in fata scolii. Acolo am coborat de la volan, inca strivita de propriu-mi curaj, si-am lasat-o pe Livia sa preia comanda. Aproape de casa mea insa, n-am scapat de Livia si m-am urcat din nou la volan. Cu chiu cu vai am ajuns pana in fata casei. Nici vorba sa intorc, am infipt masina intr-un trotuar si a trecut Livia s-o intoarca.

Daca ma intrebi acum, nu stiu de ce asta n-a fost o experienta ca toate celelalte. Un one-time thingie care sa se mai repete, cu insistente, peste un an sau doi. Mi-aduc aminte ca i-am recitat Liviei, sententios, „when the disciple is ready, the master will appear” – o chestie in care cred cu convingere, dealtfel – ca s-o potolesc. Nu sunt eu in stare sa conduc acuma. Nu sunt gata si nici nu ma stresez din cauza asta. Stiu ca atunci cand voi fi pregatita o voi face in modul cel mai firesc. Nu-mi place sa fortez nimic.

Dar ieri in 311 nu ma gandeam decat ca as vrea sa mai conduc. N-am mai mers la Baneasa, ci pe niste stradute din Tineretului. Incet, 30, avarii, mergi-mergi-mergi, curba la stanga, strada de piatra cubica, mergi-mergi-mergi, stop. Marsarier. Parcam. Pornim. A-ntaia, a doua, stop. Ocolim groapa. Ambreiaj. Mai trecea ocazional cate o masina si mie imi venea sa trag repede pe dreapta sa-o las sa treaca [primul examen de carnet din cauza asta l-am si picat :))) am dat prioritate unui nene care avea cedeaza, pe principiul ca „el stie sa conduca si eu il incurc”].

Deodata am avut chef sa ies in strada mare, cu multe masini. Merg pe banda mea, ma gandeam, am avariile, ce pot sa-mi faca? Incetisor, in urma unui autobuz. Autobuzul a oprit in statie si am depasit. Abia atunci am inceput sa intrezaresc utilitatea oglinzilor: rolul lor nu e sa te inspaimante cu imaginile monstrilor care te inconjoara, ci sa te ajute sa-ti vezi de drumul tau si sa lasi monstrii sa te ocoleasca.

Dupa aceasta revelatie am calcat-o, am scos avariile si fiindca eram pe Soseaua Giurgiului m-am… well… m-am dus nitel pana la Giurgiu :-))) Pe faleza Dunarii imi tremurau picioarele si nu-mi venea sa cred ca numai cu o zi inainte bajbaiam cu avariile in padure la Baneasa.

„Pe mine nu ma mai lasi sa conduc?” intrase Livia la banuieli.

„Nu acum.”

Mda, deci nu e mare filozofie cu condusul. Acu’ trebuie sa-mi iau masina :))

P.S. Am uitat sa va spun vorba zilei :)) Dupa vreo ora de cand mergeam asa, am avut un sentiment ca merg de cand lumea. Pur si simplu stiam ce sa fac. Simteam ca picioarele mele stiu ce sa faca, ca mainile stiu ce sa faca, ca eu conduc (si nu invers, asa cum simtisem pana atunci de fiecare data). Mi s-a parut minunat si, totodata, de mirare, pentru ca nu stiam cum am ajuns acolo, eu care mai ieri (hell, chiar ieri!!) ma temeam sa intorc pe un drum forestier pustiu.

– Ce chestie, am zis atunci, ma simt de parca as conduce de foarte multa vreme. Ceea ce e adevarat, pentru ca deja conduc de vreo ora!

Pe Livia a apucat-o un ras nebun si asta a ramas vorba zilei.

Hai, sariti cu recomandari de masini bune 2nd hand, ieftine, ca vreau sa-mi iau! ;)

Un om pe niste scari. Blindness (2008)

Standard

Multa vreme mi-a luat sa inteleg ce inseamna „vecinul meu praseste ciori, vecina mea praseste farduri”. Azi am prasit cercei (again) si un colier pe care nu stiu cat o sa-l port. Si cu greu am lasat de pe deget un inel de 120 de lei care ar fi putut avea o viata lunga si fericita in scrumiera mea de inele (pentru ca mi-era deosebit de clar ca n-o sa-l port mai mult de cateva zile).

A fost un 1 mai deosebit de nemuncitoresc (desi Carturesti si Costa cafe si Piccadilly si Rendez-vous si casa de bilete a Operei si magazinele de inele de la Piata Amzei si Vicina au muncit; ca dovada ca m-au ajutat sa scap repede de multi bani :)); cu soare si nori grasi si cu un copac mov – un fel de Jacaranda – in fata la Carturesti.

Ma gandesc obsesiv la anul 2001, vreau sa vad Blindness si Doctor House si citesc o carte noua de Orson Scott Card, care sper sa fie de calibrul lui Ender.

Cum v-ati petrecut 1 mai muncitorescul?

Blindness (2008) – dupa „Eseu despre orbire” de Jose Saramago

Edit: Am vazut Blindness. Filmul urmeaza foarte fidel linia cartii si pot sa spun ca personajele si locurile sunt intocmai cum mi le-am imaginat. Lipseste partea de reflectie asupra evenimentelor si poate ca sotia doctorului devine prea mult o wonder woman, personaj mai mult decat persoana, iar doctorul doar o schita care nu se sustine in lipsa sotiei.

Pana la urma, daca stau sa ma gandesc, desi faptele si eroii corespund perfect in carte si film, filmul – care ar trebui sa le „dea viata” – ii transforma in personaje, iar cartea le lasa libertatea sa se construiasca mult mai bine ca fiinte umane, ca persoane. Si astfel, privim filmul ca pe o poveste distopica, fruct al unui preaplin de imaginatie, dar citim cartea ca pe o potentiala realitate care ne priveste personal, deoarece se adreseaza direct conditiei noastre umane si permite identificarea  cititorului cu personajele captive in ceatza alba.

Daca nu as fi citit cartea, nu as fi inteles filmul altfel decat ca o poveste SF grotesca, cu final deschis.

Ce-as fi dac-as fi

Standard

Am furat leapsa de la Leah Lusch: dacă aș putea, ce aș vrea să fiu?

O floare: frezie
Un anotimp: primavara-vara [as fi martie-mai]
O culoare:  alb cu roz ca la florile unor pomi, verde crud, portocaliu sau rosu
Un animal : foca
Un obiect vestimentar: cercei, ciorapi de matase, balerini pictati de la Zara
O piesă de mobilier: pat
O piesă muzicală: The Icicle Melts (Cranberries) sau Trade In (Lou Reed)
Un vers: „Si em mor/ que el cant siga ja realitat”
Un peisaj: o plaja de calcar din Sarti, Yorkshire Dales… orice are calcar
Un obiect: as vrea sa fiu o casa, sau un caiet
Un instrument muzical: vioara
Un copac: un mesteacan
Un oraș: Londra
Persoană publică: Angelina Jolie
O persoană apropiată: Livia
O carte: „Cum simte domnisoara Smilla zapada”
Un fel de mâncare: salata verde cu lamaie
Un supererou: Superman (as intoarce timpul)
Un fenomen al naturii: ceatza
O masina: Peugeot 107
Un fruct: gutuie
O parte a corpului: gura
Un film: „Pe aripile vantului”

Asta in continuarea nenumaratelor teste pe care le fac zilnic pe facebook: ce floare esti (orhidee), ce personaj de desene animate esti (Cinderella), ce incaltaminte esti (tenisi), ce muzica esti, ce IQ ai, ce animal esti, ce boala psihica esti, etc. etc. etc.

La Facultatea de Litere e ziua portilor deschise in uichendul asta. Sau cel putin asa a auzit mama la radio. Azi trec pe acolo si intru sa intreb exact cand si cum se desfasoara. Personaje: eu, portareasa (mananca un senvis), portarul (latit pe un scaun, aproape intins):

Eu: Buna ziua, in legatura cu ziua portilor deschise din weekendul asta – voiam sa va intreb daca stiti ceva, cand are loc, la ce ora?

Portareasa (iese din cusca): Ce sa fie? Ca nu te-am auzit…

Eu: Ziua portilor deschise, adica ziua cand se poate vizita facultatea… vin oameni s-o vada… elevi…

Portarul (in continuare latit pe scaun, vorbeste peste umar): Ce sa fie deschis?

Portareasa (catre el): Cica sa vina niste lume aici…

Portarul (scarbit): Ce sa mai vina, ca a venit si altii si n-a facut nimica!

Evident, in facultate nici un afis, peretii goi, la avizier reclame la Procter & Gamble si Coca Cola, care recuteaza tineri fara experienta pentru posturi entry level.

Azi am fost la Kilipirim si cu ocazia asta am remarcat ca s-a renovat frumos Sala Dalles si e mult mai spatioasa!

Toata loomea sufera cel putzin o data in viatza

Standard

Sunt abonata de ani de zile la newsletterul eva.ro, pe care uneori il si deschid, pentru ca are niste titluri de ramai masca (de la… „Masca pentru ten cu esenta de castraveti”, pana la „Lipsa orgasmului – o problema?” sau, recent, „Scrisoarea Mihaelei Radulescu pentru comunitatea eva.ro”). De fiecare data cand citesc un articol ma uit si la comentarii, care sunt de multe ori mai savuroase decat articolele, mai ales ca la anumite subiecte gen „m-a parasit”, „ma inseala”, „am un amant”, „ma epilez sau nu total” si alte probleme grele de viata se isca niste discutii contradictorii de toata frumusetea, terminate cu atacuri la persoana, sau concluzii impaciuitor-agramate de tipul celei din titlu.

Se pare ca ne e din ce in ce mai lene sa gandim, iar incultura incepe sa devina un motiv de mandrie. Da, dom’le, n-am deschis o carte in viata mea (sau poate a citit, dar decat una!), si ce daca? Si nu vorbesc aici neaparat de marii oameni cu bani, pentru care „‘re-ati ai dreq de ‘telectuali” a ramas un motto inca actual, ci chiar si de micii smecherasi in trening, care sparg o samanta la colt de strada si fluiera dupa „pasarici”, sau de gospodinele care-si fac veacul pe eva.ro.

Esti proasta, draga, normal ca barbatitu se uita dupa altele daca tu stai la servici pana la zece. Pai io pe-al meu il tin ca pe un print, sunt mereu aranjata pentru el, ca de, femeia trebuie sa fie femeie si din pacate multe uita sa mai fie femei atunci cand devin mame. Pe urma va mai mirati ca va lasa barbatu, pai ce, el e prost? Deschide-ti ochi, fetelor!

E o loome rea, nimic nu se obtine fara efort si sange, suntem in competitie cu toata lumea si pana la urma, sa fim seriosi, fiecare pentru sine, ca branza e pe bani.

Pai nu?

Mi se termina bateria.

De 1 Martie a plouat cu martisoare!

Standard

Deci da. Oficial a venit primavara. Un frig azi de m-am facut verde-albastra cu buline rosii (ziceai ca-s al 103-lea dalmatian cand am venit de afara), scoala plina de flori, de martisoare, de strigate si urmariri ca-n filme… cu final fericit („doamna, doamna, de cand va caut sa va dau asta!”). Domnii colegi ne-au surprins extrem de placut cu prajituri, flori si sucuri – ne-am simtit rasfatate si le multumim inca o data! Ziceam eu ca de cand cu primavara asta zambim mai mult si [consequently] suntem mai fericiti.

Am primit o floare mare ca o gradina – se numeste azalee si e atat de frumoasa incat mi-era frica sa pun mana pe ea, sa nu se scuture sau sa se ofileasca. Acum priveste afara pe geamul camerei mele – inca e minunat de frumoasa, ca un mic copacel asa, si sper sa tina cat mai mult inflorita.

Azi am facut o trecere prin bloguri si mi-am adaugat o noua categorie in Blogroll, MTIS (Mark Twain International School), unde am trecut blogurile elevilor mei (de care stiu). Super tare! Tot aici e si blogul Bark Radio – postul nostru de radio din scoala care ne incanta (sau ne asurzeste) in pauza mare! Aveam si noi radio in Cosbuc, cand eram eu in liceu, si mi-aduc aminte de niste pauze absolut nebune, in care dansam ca bezmeticii pe coridoare pe Zombie si alte muzici la moda pe-atunci. Mai ales cand invatam in tura de seara (adica de la 2 la 7 jumate) era nebunie – ultimele ore aproape ca erau acoperite de radio… ca sa nu mai zic cat de usor se chiulea de la romana pe pretextul ca „au nevoie de mine la radio” (sau la ziar… o mai exista Excalibur?).

In continuare citesc „Vorbitor in numele mortilor”, care ma fascineaza si ascult Madredeus. Si presimt ca in curand ma voi apuca din nou de Saramago.

P.S. Neaparat sa va zic, apropo de carti, despre:

  1. Bibliobuz – biblioteca ta online [in curand!]
  2. Carti de la Polirom cu 9,99 RON [daca le cumperi online de aici]

Al vent

Standard

Am ceva cu titlurile in catalana in ultima vreme. Ascult „Al vent” si de cum i-am dat drumul m-au lovit doua amintiri: Alexandru si traducerea. Dar brusc, asa, mi-am amintit de Josep Pla si m-a apucat o mare nostalgie. Iar acum ca scriu cuvantul „nostalgie”, ma gandesc la Kundera, fireste.

Totul se leaga. Ieri am fost paranormala: m-am gandit la Mihai si m-am intalnit intamplator cu el la metrou; aproape ca nu l-am recunoscut, pentru ca nu ma asteptam sa-l gasesc acolo. M-am obisnuit sa fie un nume pe ecran, mai degraba decat o persoana in carne si oase.

Azi am fost iar paranormala: am vorbit la clasa a 10-a de „Camasa lui Hristos”, o carte pe care am citit-o in liceu si la care nu m-am mai gandit de atunci. La metrou, insa, cand am plecat acasa, am dat de o doamna care citea cartea asta si am tipat de surpriza.

Mi-e dor sa mai traduc o carte. Mi-e dor de Elvetia. Azi am luat intamplator din biblioteca „Bartleby & Co.”, Enrique Vila-Matas, o carte pe care am cumparat-o demult si n-am citit-o niciodata de un autor de care, de asemenea, nu mai auzisem. Pe prima pagina se lafaia numele la-fel-de-celebrului prieten al lui Vila-Matas, Luis Landero, de care am auzit prima oara anul trecut si a fost una din descoperirile misto ale anului in literatura. Cand am cumparat Bartleby habar n-aveam cine e Luis Landero. Am inceput sa citesc primul capitol si mintea imi fugea la Elvetia si la cat mi-as dori sa ma intorc acolo. Dau pagina si citesc ceva de un copist din Zurich.

Cand ma gandesc la coincidente n-am in cap decat replica lui Jacquot in „Cartea Mironei”, de Cella Serghi: „La mine in fabrica lucreaza doua muncitoare pe care le cheama Apriliane. Lumea e plina de coincidente.”

Mi-e dor, fara nici un fel de ordine, de:

  • Jocul lui Ender, Xenocidul si Vorbitorul;
  • Kundera ala care m-a facut sa plang si nu mai stiu care era;
  • Wuthering Heights ala citit in liceu, cu inima cat un purice si cu ochii inotand in lacrimi;
  • Saramago, de la varsta cand puteam sa citesc Saramago;
  • Moab is my Washpot ala din Grecia;
  • Mirona aia de la 13 ani, cand voiam ca pe fiica mea s-o cheme Mirona-Emima si pe baiat Victor [pe urma am vrut Andreea].

Mai ales de Wuthering Heights mi-e un dor sfasietor. As vrea sa fiu iar in facultate, obligata sa citesc, cu bibliografii cat o zi de post, cu zile intregi petrecute la biblioteca si British Council si Cervantes, de dimineata pana seara.

Toata luna februarie am intins de o carte despre teaching English, pe care nici n-am inceput-o, nici n-am terminat-o; am frunzarit-o.

Ieri am citit Aurel Baranga – o carte cu cateva piese de teatru pe care o stiu pe dinafara, fiindca am tot citit-o cand eram mica. Chiar si dupa ani de zile, inca stiu replicile din „Siciliana” si am in cap si confuzia de la varsta la care am citit-o, cand habar n-aveam ce va sa zica „imixtiunea in habitudinile omului”.

Ar trebui sa mananc legume si peste.

Ianuarie 2009 – lista de carti

Standard

Dissabte, 31 de gener de 2009

Jurnale de lectura in multiplele mele agende nu am sanse sa tin inca, asa ca blogul ramane ultima reduta si am de gand sa-mi notez la sfarsitul fiecarei luni „realizarili”, „to-do-list-urili” si cartile citite. Iac-asa, fiindca imi plac listele! :)

In ianuarie 2009 am citit:

John Boyne – Baiatul cu pijamale in dungi (RAO) – Traducerea e ok si l-am gasit cu 15 lei la o librarie de cartier. Azi am terminat de citit ultima pagina si sunt asa, usor melancolica, usor invidioasa pe Boyne ca a avut talentul si inspiratia sa scrie cartea asta, usor trista ca astfel de lucruri au avut loc, convinsa ca Boyne a gasit intocmai tonul si modul de a privi lumea al unui copil de 9 ani. „Ostranenie” se numea la scoala, sau „instrainare”, aceasta tehnica de a privi cu ochi straini o lume prea bine cunoscuta, de a descrie cu cuvinte neobisnuite o realitate fata de care perceptia ni s-a tocit. Conducatorul tarii se numeste Fury, iar lagarul este Out-With – asa stie pustiul sa pronunte cuvintele nefamiliare pe care le tot aude in casa, iar pentru tine ca cititor e o permanenta revelatie (Fuehrer, Auschwitz), dar si o permanenta strangere de inima, pentru ca copilul e atat de mic si de prostut si de inocent oarecum (dar si insensibil intr-o anumita masura – ca toti copiii?) si tu vezi in ce se baga, dar nu stii cum sa-l avertizezi si stii ca soarta lui si rasuflarea ta sunt in mana autorului pana la ultima pagina. O carte deosebita – si iarasi una de care m-am ferit din 2007 incoace, pentru ca era in toate librariile.

Lucia Etxebarria – Beatriz si corpurile ceresti. Demult a aparut aceasta carte in biblioteca mea; vine de la o zi de nastere de prin 2005 si am citit-o dintr-o rasuflare pe 1 sau 2 ianuarie, cand m-am pus sa-mi caut o alta carte si am dat de asta. Am citit-o asa cum se citesc cartile dintr-o suflare: asezata pe juma’ de fesa pe canapea, cu biblioteca vraiste si carti intinse peste tot in jur, intr-o stare de provizorat care s-a prelungit cateva ore. Mi-a placut, dar am avut un sentiment ca ar fi trebuit s-o citesc mai demult, poate in 2001 cand o citea Mari si mie mi se parea un titlu ca de tablou de Sabin Balasa. Citește restul acestei intrări

Entre les murs

Standard

Am terminat de citit „In clasa„, o carte scrisa de un prof de franceza despre orele lui la un liceu din Paris. Elevii lui seamana foarte mult cu ai mei si cu ai mamei si cu elevii din Buftea, Otopeni, Romanesti, Voluntari si alte localitati din care ieri la olimpiada au venit doamne profesoare la corectat. Schimband impresii despre elevii nostri, aflam ca sunt toti la fel de grabiti, de nerabdatori, de brusti (in comportament si limbaj, aproape agresivi), de limitati ca vocabular si cultura generala, de pasionati de jocuri pe calculator/ psp/ playstation/ wii, de dornici sa ajunga neaparat: manageri, contabili, directori sau patroni.

Vorbim aici de elevii de liceu, cu cei mici e alta treaba. Alta treaba e si cu actuala clasa a 12-a, generatia 1990-91, care-s mai linistiti, mai respectuosi si mai modesti.

La olimpiada a fost enorm de frig, mi-a degerat fiecare oscior, dar am cunoscut o doamna de engleza minunata de la Liceul din Buftea, care mi-a povestit multe lucruri, am vorbit despre carti, despre predarea literaturii, despre manuale si tips and tricks ca sa-i facem sa citeasca si sa fie interesati de ora… m-am bucurat mult ca am cunoscut-o; din discutiile cu dumneai am luat 2 pagini de notite!

Azi l-au inmormantat pe unchiul Bruno, cu preot si fanfara, cu jumate de Anina prezenta la cimitirul acoperit de zapada in care odihneste si omama. Am trimis si noi o coroana, a mers si unchiul meu Anti, fratele mamei, cel de-al doilea ied, impreuna cu un ginere. Tot azi l-au inmormantat si pe Arnold, in Germania, iar despre el vreau sa scriu mai mult pe blogul despre Altdorf.

Dupa frigul de ieri, azi am fost asa intepenita ca am stat in casa cu masaje si pastile, am dormit de pranz si nici n-am ajuns la Schimb de Carti, unde-mi doream sa ma duc (poate ca o promisiune ca voi merge tot anul?). Am avut si musafiri, m-am jucat cu un pustiulica de clasa I foarte rusinos si mi-am dorit cu ardoare copii :)

Sa aveti o saptamana formidabila, dragii mei!

:Lying low:

Standard

Dupa dezastrul de ieri cu casa ravasita ca dupa cutremur din cauza ca m-am apucat sa numar si sa inventariez cartile de anul asta, azi sunt low profile, adica n-am facut mai nimic. Am mers de dimineata sa vizitam o colega internata la Colentina si mi s-a parut ok spitalul, curatel, no bad smells, no freaky people ca la Coltea. Oricum, sper sa iasa repede si sa petreaca acasa Craciunul!

Apoi am vegetat pe un fotoliu la Melania, ne-am facut unghii si am citit o carte cu titlu foarte sugestiv: Eu te-am facut, eu te omor. Btw, ar tb s-o adaug pe lista de ieri!

E interesant ca vorbeam chiar ieri cu Meli de parintii care zic asta si mai ales de tati excesiv de autoritari… si aseara a primit cartea asta. Coincidente.

Am nevoie sa ma sfatuiesc cu cineva ref la o chestie foarte importanta si nu imi dau seama cu cine. E culmea, cred ca am nevoie de cineva care sa ma sfatuiasca cu cine sa ma sfatuiesc, or sth. Ce aberatie.

Sunt fericita ca nu dorm mult si am timp si de alte lucruri, desi iar stau mega-prost cu prioritatile.

Maine ma duc la shopping sa vad ce ii aduce Mosh Taciun si lui frate-meu…

Ho ho ho!

2008 revisited: carti

Standard

Cel mai secsi mod de a incepe inevitabilul bilant al lui doomiiopt: ce-am citit (si la ce mi-a folosit)!

Deja m-am panicat cand am vazut cat a citit Octavian, deja ma apuca rasul cand mi-amintesc de previziunile optimiste pe care le faceam la inceputul anului, deja stiu ca nu voi avea rabdare sa-mi amintesc tot tot tot ce-am citit (e si greu, in lipsa unui jurnal de lectura). Dar sa vedem ce iese…

Am citit in 2008:

HITUL IERNII: Elizabeth Gilbert – Mananca, roaga-te, iubeste
Stephane Audeguy – Teoria norilor (cumparata in doo exemplare, unul mie, unul lui Vio)
Alice Miller – Revolta trupului (partial)
Daniel Gilbert – Stumbling on Happiness (citita de doo ori, adica x2)
Nassim Taleb – The Black Swan
Theodore Sturgeon – Mai mult decat oameni (x15 si creste)
Orson Scott Card – Umbra marionetelor, Umbra uriasului, Stapanul cantecelor
Milan Kundera – Ignoranta
Constantin Chirita – Ciresarii (x100 0 o recitesc de la 10 ani incoace…)
Cella Serghi – Mirona
Rodica Ojog Brasoveanu – seria cu Melania (x 3); Nopti albe pentru Minerva; Minerva se dezlantuie
Gerry Spence – Cum sa argumentezi ca sa castigi de fiecare data
Citește restul acestei intrări

Cadouri de Craciun si raceala

Standard

Mos Nicolae mi-a adus o raceala. Azi e Secret Santa cu colegii de la scoala, iar maine e vineri.

Azi dimineata nu m-am putut trezi.

Citesc „Mananca, roaga-te, iubeste” pentru ca o citeste si Inozza. M-am ferit de cartea asta toata vara, cand era in mare voga in vitrinele tuturor librariilor, dar e o surpriza extraordinar de placuta.

It’s never rocket science

Standard

Cele mai annoying expresii, decise de invatatii de la Oxford:

The top ten most irritating phrases:

1 – At the end of the day

2 – Fairly unique

3 – I personally

4 – At this moment in time

5 – With all due respect

6 – Absolutely

7 – It’s a nightmare

8 – Shouldn’t of

9 – 24/7

10 – It’s not rocket science

Foarte tare. Imi plac toate, iar azi am avut o discutie foarte entertaining cu o colega din Australia despre cultural shocks. Concluzia e, ca intotdeauna, ca romanii vorbesc de parca se cearta, ca Bucurestiul e haotic si nu se respecta nici o regula si ca, in comparatie cu recii anglo-saxoni, suntem extrem de latini. Ceea ce mi s-a parut haios a fost ca ea plasa nemtii mai departe pe scara „racelii” decat englezii – chipurile englezii ar fi mai umani, eu as fi zis tocmai invers.

Ceea ce-mi place de mor la jobul asta e ca in fiecare zi imi dau seama de discrepanta intre ceea ce predic si ceea ce practic, de faptul ca predau independent thinking, dar nu ma pot abtine de la stereotipuri si generalizari. In fiecare zi imi vad limitele, ceea ce e fantastic – si-n fiecare zi invat. Azi am vazut de la colegul nostru cel simpatic, Vio, un documentar cu animalute care consuma tot felul de substante halucinogene. Am vazut albine si am aflat ca stupul are un gardian (nu stiam) care nu le primeste pe suratele in stare de ebrietate inapoi, pana nu-si revin. Am vazut maimute de catifea din America de Sud si pe urma, in alt documentar, am vazut niste delfini foarte dragalasi care se jucau cu bulele de aer din bazin. Super frumos! Inca o data m-am facut mica in fata complexitatii Naturii, care, pentru mine, e creatia lui Dumnezeu.

Am uitat sa scriu ca in weekend le-am cunoscut pe Vio si pe Ionuca [n-am uitat de veterinar!!]. Vio a venit din Germania, scurt, sa petreaca niste zile in patria-muma si am apucat sa ne vedem in cele cateva ore cat a stat in Bucuresti si am fost foarte fericita. Ionuca tocmai se intorcea de la Barcelona, ceea ce m-a umplut de o sfanta invidie si-un dor cum nu va pot povesti (ma scuzati, ma duc sa citesc ce mai face Octavian).

Citesc Teoria norilor si e una dintre cele mai frumoase carti pe care le-am citit vreodata. Numai 5 lei, de la Kilipirim.

Mai ziceti si voi ceva. Mih, mergi la Gaudeamus joi? ;p

L’oiseau lyre

Standard

Azi, din pricina unor poezii in diverse… limbaje (mate, muzica, arta, psiho, business, environment), mi-am amintit de Jacques Prevert (copiii, fireste, i-au zis „pervert” :))) si a sa Page d’ecriture. Sa ma scuze dna Moldovan ca nu pun accente :) In spaniola mai treaca-mearga, dar in franceza ma simt groaznic cand sar vreun accent. Patru ani de liceu nu-s de colea.

Dap, deux et deux quatre, quatre et quatre huit, huit et huit… o stiti? Mais voila l’oiseau lyre qui passe dans le ciel. Si pe urma totul se duce de rapa, bancile redevin arbori, intr-o miscare aproape cinematografica. Iar copilul se joaca cu pasarea-lira, et l’oiseau joue avec lui.

Si „les enfants sages vont en voyage tous les jours dans les livres d’images” o stiti? Oare cine a scris-o?

Pentru ca despre „sous le Pont Mirabeau coule la Seine et nos amours” stiu ca e Apollinaire. Sau Mallarme? Hahaha. As putea sa caut pe google, dar a quoi bon?

Totul suna foarte tare a liceu (ultima oara cand am facut franceza; nu si ultima oara cand am avut nevoie de ea), deci a Bacovia, Alboteanu, Moldovan, sala 5, Florentina, Claudia, Georgiana, dna Carianopol, Roxana, Melinda et al. Si Shakespeare, aka Billy-Waggle-Your-Dagger. Si Andrew si Graham si Sarah si Thomasy si Allen si Wayne. Si Vicky, fosta Ellis.

Sous le Pont Mirabeau coule la Seine.

Intr-o zi o sa ajung si la Paris.

Smilla aduna bunatati pentru iarna

Standard

Adun diverse chestii din diverse motive. Adun carti pentru ca vreau sa le citesc. Adun linkuri pentru ca vreau sa le studiez in detaliu. Adun pietre pentru ca sunt frumoase. Adun gargarite pentru ca mi-a placut odata de Andrei Gheorghe (prietenii stie!). Adun pixuri pentru ca imi place sa scriu. Adun psihologie si self-help pentru ca vreau sa ma iubesc. Adun cercei pentru ca imi vin bine. Adun orase pentru ca nu stiu unde vreau sa fiu.  Adun magneti pentru ca sunt veseli si colorati si mutunachi de la Bamboo pentru ca sunt haiosi.

Azi adun asa, sa fie pentru zile negre si pentru voi, daca aveti timp si chef sa intrati:

Dupa ce am citit „Vedere din parfumerie”, am ramas foarte marcata de moartea pisicilor ingropate sub betoanele care au acoperit fosta Hala a Unirii. Mereu am sperat ca au reusit sa fuga prin tunelele care se spune ca ar serpui pe sub casa poporului. Oare in cartea despre subterane spune ceva de ele?

Mereu mi-au placut tunelele. Tunelurile? Nu-s sigura, dar tocmai mi-am amintit ca trebuia sa caut un cuvant in dex: strate geologice. Cica nu s-ar zice straturi. Cine mai stie? Sunt adormita; n-am mai dormit decent de luni. Asa ca incoerenta se explica prin conexiuni lente intre neuroni :)

Si inca o chestie: mai stiti cand spuneam ca la oficiul postal 1 am descoperit o atmosfera comunista care m-a facut sa-mi imaginez tot felul de scenarii? Ei bine, erau reale! Bukresh Blog prezinta aceeasi lume paralela (cooperativa Metalocasnica), unde exista inca chiar si cosuri de la Alimentara!!!!

O fi de la lipsa de somn, dar zau imi doresc acum ca lumea asta paralela sa ramana pastrata undeva intr-un muzeu! Apartamentul de bloc, paslarii, radioul, cosurile de la Alimentara, borcanele de iaurt si sticlele de lapte, firmele vechi, toate anunturile alea de protectia muncii din uzine, cartile copilariei, muzica, pick-upul si aparatul de diafilme – le vreau la muzeul de istorie; vreau sa-mi salvez copilaria intr-o vitrina, ca pe o piatra gasita in mare pe care se cristalizeaza sarea in ciudate pete albe. :)

Am visat lifturi, muzica si zgomot. La sala Dalles e o carte pe care o vreau: Up, down, across – Elevators, escalators and moving sidewalks. Si putem vizita oricand Elevator Museum.

Simt ca-mi plezneste capul daca mai introduc o tema, dar e necesara: culorile. Am avut o dezbatere la scoala ref la diferenta dintre crem si bej si m-am dus pe wikipedia sa citesc despre culori. Am descoperit lucruri minunate si nu stiu cum sa le folosesc :)

Recapituland, obsesiile/ pasiunile sunt: lifturi, pietre, Bucuresti, trecutul/copilaria in comunism, amintirile.

Revolta trupului

Standard

Am in fata o carte de la Nemira, biblioteca de psihologie. Alice Miller, Revolta trupului. Din cuprins: trupul si morala, sufocat de dragostea materna, a spune si a ascunde, anorexia – dorul de comunicare reala. M-au deprimat unele faze, gen boli pe care le manifesti pentru ca de fapt vrei niste chestii pe care le reprimi; analizeaza doamna asta si vietile marilor oameni din literatura, de la Dostoievski, Kafka, Rimbaud etc., ca sa ajunga la concluzia ca erau niste chinuiti, maltratati in copilarie… ce sa zic, de citit. Pana acum doar am rasfoit-o.

Dorm azi in deplasare, la Meli cea minunata, zisa si „doamna psiholog”, asa ca nu e de mirare ca-mi cad in mana asemenea carti.

Maine vreau sa-mi iau o minge de-aia de gimnastica. Sambata merg cu Oana la Kilipirim.

Despre lucrurile importante

Standard

Pierd vremea de la opt cu un rahat de curs online care mi-a mancat nervii!! E o platforma de e-learning mai ciudata, un wiki customizat vai steaua lui, ca sa-mi rup eu creierii incercand sa vad care e ordinea logica a modulelor si ce naiba de teme am de facut la fiecare modul si care-s deadline-urile si alte aberatii… Evident, am intarziat cu o tema si moderatorul m-a tras discret de maneca. Evident, mi-e ciuda cand intarzii, imi blestem ca intotdeauna time managementul aleatoriu si sistemul bizar de prioritati… si ma bucur pentru capacitatea de a cadea in picioare (fie si in ultimul moment), cu brio si glorie, pentru ca pot, pentru ca stiu, pentru ca ma duce capul, pentru ca m-am obisnuit asa.

Si totusi stress + efort maxim + randament maxim + epuizare maxima (dar si satisfactie, dar si nervi ca „iar am lasat-o pe ultima clipa) e un pattern de care va trebui sa ma scap. Da, da.

Ok, cu cursul asta a fost si bad timing ca s-a nimerit peste vacanta si platforma aia de 2 bani care mi-a taiat orice chef (repet, la mine ambalajul conteaza enorm… not good, si aici e de reprogramat).

Oricum, idee e iar de disciplina, fara de care uite unde sfarsim mereu. Noi, Christina, ofcors :)

Mi-am presarat acum deadline-urile pe calendar, ca sa imi joace mai frumos in fata ochilor. Mi-e drag de ele si vreau sa le dedic timpul pe care-l merita.

Ieri, de pilda, m-am dedicat bibilitului unui post despre 4, 3, 2, filmul lui Mungiu. Ce a iesit, cititi aici :)

Nu vreau sa ma imprastii, dar imi place sa fac ce-mi place :D Si nu e absolut minunat ca-n acest moment fac exact ce-mi place: scriu si predau?

Azi copiii mei dragi de la a 5-a m-au intrebat daca pot sa fiu profa lor „la toate materiile”! Le-am raspuns, mai in gluma mai in serios, ca mi-e imposibil sa predau mate, fie si matematica de a 5-a!

Remolona

Standard

S-a terminat vacanta. In 2 ore ma culc, ca sa ma trezesc din nou la 6 si sa bantui pe calea mosilor spre microbuzul condus de dl. Nae.

Si cat mi-am propus sa fac in vacanta asta! Si cate carti mi-am adus de la scoala ca sa le citesc, sa-mi fac planuri cu bataie mai lunga de o zi si sa ma (re)organizez.

Cum le-am adus asa le car inapoi la scoala. In ordine conologica, „evenimentele” care „au intervenit” si m-au impiedicat sa fac ce-mi propusesem au fost:

– excursia (stiam de ea, dar nu ma asteptam sa fie 3 zile dupa care am nevoie de o zi de somn!)

– cateva carti (Stumbling on Happiness, the Black Swan si o carte de la editura 3, fiction, imensa, pe care dintr-un motiv sau altul am dat 40 lei si am citit-o cu sufletul la gura vreo 3 zile + Matematica explicata fiicei mele, care e geniala)

– niste articole de blog carora le-am bibilit diacritice ca sa le mai public si prin alte parti

– niste filme la TV, gen Hercule Poirot, Jordan si filme de „acasa” care m-au prins cu telecomanda in mana si uite-asa au trecut 2 ore :D

– o iesire de juma de zi cu cei doi optimisti (in loc de 2-3 ore, cat estimasem)

– noaptea care cade prea repede si mi se face somn

– dormitul pana la 12-1 dimineata, dupa care imediat se face 4, apoi 9 :))

– umblatul creanga prin librarii,  dupa carti in engleza suitable pentru dragutii mei de clasa a 5-a

Si iata-ma in al 12-lea ceas, prioritizand (asta nu, asta merge facuta si maine, asta trebuie musai in seara asta, fcuk, de asta uitasem!! bine ca am ore putine maine…) si cu gandul la Black Swan (ador cartile care imi explica lumea!).

A fost o vacanta draguta, dar ma bucur ca incepe iar scoala!

(a, si in fiecare noapte, fara exceptie, mi-am visat elevii – aseara se amestecau si cu fosti colegi de la ipsos… ce varza!)

99 rooms, fericirea si casele maure

Standard

Cartea se numeste „Stumbling on Happiness” si nu e self-help, ci psihologie de la Harvard.

Autorul se numeste Daniel Gilbert si pe pagina lui are o sectiune „playing”, unde am gasit 99 rooms:

http://www.99rooms.com/99rooms.html

99 rooms is a unique internet art project that interweaves wall painting, photography, animation and sound in a manner entirely unknown until now. (source)

99 rooms e un Twin Peaks postindustrial. Pe la a sasea camera am oprit muzica. Fara muzica era mai putin Twin Peaks, dar inca freaky si cu o mare putere de sugestie. Rascolind netul in cautare de cuvinte cu care sa descriu experienta, am gasit si un blog despre post-industrial in Romania. De studiat. Ceea ce-mi aminteste ca n-am mai intrat demult pe Bukresh.

Pe scurt, vreau sa-mi cumpar cartea (am citit-o de la cineva). Si tocmai am descoperit un TED talk de 21 de minute al lui Gilbert despre happiness. Si mai exista (fara legatura, dar demult amanat) Zeitgeist, pe care trebuie sa-l vad. Va fi o noapte lunga.

Cand ne luam DSLR o sa fac o serie despre casele maure din Bucuresti. Un 99 rooms cu crenele si dantele si balcoane gratioase, a la Gaudi.

P.S. Reunirea cu „grupul optimistilor” mi-a prins tare bine! Insa data viitoare nu mai mergem la Rendez-vous. Prea mult fum.

Mai mult decat oameni

Standard

La Busteni se repara trotuarul si am dat in gropi la propriu – o dala care nu era cimentata, ci doar pozitionata la locul ei, s-a transformat in saniuta si m-a dus pana in fundul unei gropi de vreun metru adancime. Buf! Ghiozdanul a sarit pe-afara, un picior era sub mine, celalalt incerca sa puna frana… nu ma gandeam decat ca-s caraghioasa, ca nu vreau sa-mi rup nimic, ca e aiurea sa cobori intreaga de pe munte si sa cazi intr-un sant.

M-am ridicat, m-am scuturat, am pornit mai departe. Ma durea piciorul stang, umarul il simteam amortit ca de febra musculara, aveam palmele julite. Numai vanatai si zagarieturi, nimic grav. Acasa mi-am pus compresa cu franzbranntwein.

<>

Cand am facut turul camerelor marti seara, am gasit doua fete in balcon. Frig si ceata afara, ele ghemuite pe ciment, invelite in geci. „Intrati inauntru, e frig”, a vorbit diriginta din mine. „Doamna diriginta, ia uitati-va ce stele! De o ora stam si ne uitam ce frumoase sunt. Am vazut si stele cazatoare…”

Era un cer cum numai la munte vezi, limpede si rece, cu milioane de stele stralucitoare si foarte clare, incat mi-era ciuda (iar) ca nu disting constelatiile si am mereu o senzatie ca nu inteleg ce vad. No lo analices, disfrutalo.

Muntii erau acoperiti de ceata, se vedea doar crucea luminata, in aer, ca o minune.

<>

Putinul SF pe care-l citesc se limiteaza la Orson Scott Card si Theodore Sturgeon. „Mai mult decat oameni” e o carte pe care am citit-o de zeci de ori. Are o idee simpla si naucitoare si o atmosfera de everyday life in care se coace ceva. Imi plac din ea ochii lui Janie, creierul lui Bebe si definitia actului sexual transferata din creierul unei virgine nevropate in cel al unui baiat de 16 ani care nu stie cine e si ce cauta. A fost o apasare, o separare si o rupere. Apoi, cu un strigat de triumf ce inabusea durerea, s-a terminat.

><

N-am scris niciodata pe blog ca m-am despartit de Mihai, doar am incetat sa vorbesc la plural.

Smilla (nu mai) citeste

Standard

Din august 2004, cand citeam mult si greu:

Alternez Kundera cu David Lodge de ceva vreme (dupa cum imi pica in mana). Recomand „Nemurirea” de Milan Kundera, cu precizarea ca m-a deprimat pe o perioada destul de buna de timp (e o carte care te face sa-ti pui intrebari!) si „Lentoarea” aceluiasi Kundera, ca antidot („o nazbatie” de carte, dupa cum o numeste insusi autorul).

De la David Lodge recomand „Muzeul Britanic s-a daramat” – e amuzanta, placuta si in acelasi timp pune probleme.

Alte carti care m-au marcat: Mizerabilii lui Hugo, pe care ii recitesc periodic; „Cum simte domnisoara Smilla zapada” de Peter Hoeg (n-o sa regasesc nicaieri atmosfera din cartea asta); Jose Saramago cu absolut tot ce a scris, in special cu „Evanghelia dupa Isus Christos” si „Eseu despre orbire”; Orson Scott Card cu trilogia lui Ender … si multe altele din care nu pot sa-i omit pe CIRESARII lui Chirita!!!

Dintr-un motiv sau altul, nu m-am impacat niciodata cu Mario Vargas LLosa, il dispretuiesc usor pe Coelho si il admir destul de detasat pe Garcia Marquez. Cel care cumva m-a mai gadilat intr-un mod placut dintre autorii sudamericani a fost Borges, desi doar cu anumite bucati ale operei.

Ah, si m-au mai marcat cartile scrise de femei (Cella Serghi, Henriette Yvonne Stahl, George Sand, Virginia Woolf, Rosa Montero si chiar Rodica Ojog Brasoveanu, cu a ei Melania … )

Si autorii rusi, ca fiica „a profei de rusa” ce ma aflam (Gorki, Tolstoi, Ostrovski, diversi anonimi …)

Si, cu parere de rau, n-am inteles nimic din monumente ale literaturii si culturii ca „Jocul cu margele de sticla”, „Muntele vrajit”, „Crima si pedeapsa” si inca cateva. Pur si simplu nu le-am putut citi.

Cred insa cu tarie ca fiecare lectura isi are varsta ei (si Ciresarii merg la orice varsta Smile) si, asa cum acum n-as mai citi pentru nimic in lume muschetarii lui Dumas, poate vreodata voi fi in stare sa citesc si sa pricep ceva din monumentele care acum imi par inaccesibile.

Dintre autorii romani contemporani, poate o sa par snoaba, dar imi place Cartarescu. Prefer poezia si proza scurta totusi, la Orbitor deja ma pierde.

Si gata.

Din octombrie 2008, cand citesc putin si rar:

Am accese de ordine cu cartile de la capul patului: le pun pe raft dupa culoare, dupa autor, dupa gen. Le re-asez in ordinea in care vreau sa le citesc. Pe multe dintre ele le-am inceput si nu le-am terminat. Pe Luis Landero trebuie sa-l termin inainte sa plec la Madrid, pentru ca sigur Josecinul o sa ma intrebe. Mai ales ca vreau sa i-o iau si lui cadou. Din cele 5 Stephen Fry am inceput doua si n-am terminat nici una. De la Mih am luat iar o tona de carti, ca sa stau cu grija lor. In rarele minute cand apuc sa citesc, recitesc Mirona. Mi-e mai usor sa citesc o carte deja citita, decat sa ma apuc de una noua, pe care cine stie cand o voi termina.

Si ma simt neterminata, mereu in graba, mereu pe fuga, dezorganizata, de parca vorbesc prea mult si gandesc prea putin.

Ignoranta

Standard

Uriasa matura nevazuta care transforma, urateste, sterge peisaje isi face de mii de ani lucrarea, insa miscarile ei, odinioara lente, abia perceptibile, s-au accelerat intr-atat, incat ma intreb: Odiseea, azi, ar mai fi cu putinta? Epopeea reintoarcerii mai apartine epocii noastre? In dimineata cand s-a trezit pe tarmul din Ithaca, ar mai fi putut Ulise sa asculte in extaz muzica Marii Reintoarceri daca batranul maslin ar fi fost doborat si daca nu ar fi recunoscut nimic in jurul lui?

Calypso, ah, Calypso! Ma gandesc adesea la ea. L-a iubit pe Ulise. Au trait sapte ani impreuna. Nu stiu cat timp a impartit Ulise patul cu Penelopa, cu siguranta mai putin. Cu toate acestea, tinem la mare cinste durerea Penelopei si radem de lacrimile lui Calypso.

Considerase intotdeauna, ca pe o evidenta, ca emigratia era o nefericire. Dar, se intreba ea acum, nu era mai curand o iluzie de nefericire, iluzie sugerata de felul in care ceilalti il percep pe emigrant?

Insasi notiunea de patrie, in sensul nobil si sentimental al cuvantului, e legata de relativa scurtime a vietii noastre, care ne ofera prea putin timp ca sa ne atasam de alta tara, de alte tari, de alte limbi. […] Notiunea de iubire (de mare iubire, de iubire unica) s-a nascut si ea, probabil, din limitele stramte ale timpului care ne este dat.

Ca sa-i revina somnul, are nevoie sa auda o voce umana, un cuvant care s-o distraga, s-o duca departe, s-o calmeze si s-o adoarma; trece de la un post la altul, dar peste tot curge muzica, apa murdara a muzicii, fragmente de rock, de jazz, de opera – si e o lume in care nu poate vorbi nimanui, pentru ca toti canta si urla, o lume in care nimeni nu-i vorbeste pentru ca toti topaie si danseaza.

Milan Kundera, Ignoranta

Humanitas, 2000, trad: Emanoil Marcu

Se citeste cu fundal sonor: Raimon, „aixi com cell qui es parteix de sa terra”

Dintre sute de catarge

Standard

Leapsa de la Suzi: ce-mi place si ce nu-mi place.

Imi place de mine. Frate-meu zice ca-s narcisista, pentru ca imi fac poze singura (pozez mai ales picioarele, asa am vazut io pe la altii si vreau sa fac o colectie cu picioarele mele pe diferite pamanturi). Imi place cum m-am tuns. Imi place ca luna asta am cheltuit mai putini bani decat de obicei (de fapt sunt chiar placut socata de treaba asta!).  Sper s-o tin tot asa.

Imi plac norii, cerul, vremea buna, pasarile migratoare, avioanele, tot ce inseamna libertate si zbor.

Imi place mirosul de ploaie, padurea, frunzele ude, plaja cu scoici si nisip, sa merg cu bicicleta, sa beau cafea sau cappuccino cu frisca; imi place ciocolata si Cola Zero.

Imi place sa citesc si, mai ales, sa recitesc.

Imi plac copiii si-mi place sa ma joc cu copii. Intr-o companie de adulti si copii, eu rareori voi fi in grupul adultilor. Ma imprietenesc imediat cu copiii, ii iubesc la prima vedere pe toti si nu mi s-a intamplat vreodata sa ma satur de joaca sau sa ma plictisesc.

Imi place de Hugh Laurie si mi-a placut episodul 1 din sezonul 5 din House („Death Changes Everything”). O, da, House a revenit si e la fel de misto cum ma asteptam! Plus ca a avut iar cateva replici la care am ramas masca. Scenaristii lor sunt mai destepti decat ai nostri.

Imi plac versurile care-mi spun ceva si muzica pe care o ascult cu sufletul. Ii iubesc pe Raimon, Joaquin, Ada Milea.

Imi plac oamenii destepti si cei care au acelasi simt al umorului ca mine.

Imi plac oamenii educati, plini de bunavointa si buna-cuviinta. Gentlemanii.

Nu-mi plac lucrurile pe care nu le inteleg, oamenii badarani, preturile la carti, frigul de afara, muncitorii care imi toarna camioane de nisip in fata portii, nesimtitii, vitezomanii, credulii. Nu-mi place „La mama” din Pta Alba Iulia, in care de fiecare daca cand intru imi jur sa nu mai calc. Nu-mi place traficul din Pipera.  Nu-mi plac emisiunile TV, nici presa de la noi. Nu-mi place PR-ul care presupune minciuna si gard vopsit pe afara. Nu-mi place sa ascult manele in 133. Nu-mi place ce si cat mananc. Nu-mi place ca stau cu parintii (desi sunt si parti bune, gen mama spala, calca si gateste… recunosc!).

Imi place sa dorm si sa visez. Nu-mi place sa traduc din Josep Pla si sa fac planificari. Imi place sa fac ore misto, la care participa toti si e o atmosfera deschisa si receptiva si nici nu-ti dai seama cand trece timpul. Nu-mi place sa sterg tabla. Imi place sa invat si sa predau ToK. Imi place sa cunosc alti profesori de ToK. Imi place cum ToK ajunge sa devina un mod de a gandi si de a preda.

Imi place „Glossa” lui Eminescu.

Compuneri noi pentru cei lipsiti de imaginatie

Standard

De cand a inceput scoala mi-a crescut traficul pana la nouri gratie cautatorilor de compuneri. M-am gandit sa nu raman indiferenta la suferinta lor si sa-i ajut cu cateva sugestii – mai ales ca anul asta, pe langa compunerile clasice despre toamna, vacanta si revenirea la scoala, avem si unele deosebit de originale, dupa cum veti vedea.

Iata ce solicitari am primit pana acum:

1. O intamplare de la munte [Ioana]

Ioana, daca n-ai fost niciodata in vacanta/excursie la munte, tot ce pot sa-ti spun e sa te orientezi spre clasica poveste a copilului care culege fragi/mure si da nas in nas cu ursul. De aici poate izvori o intamplare mai haioasa sau mai dramatica, in functie de imaginatia ta: cum te-ai simtit cand ai vazut ursul? ce-a facut ursul? i-ai spus ceva? ai fugit? ce s-a intamplat pe urma? cum te simti acum? etc.

Alte intamplari posibile: o plimbare cu telecabina, o ascensiune/ coborare dificila, o noapte petrecuta in cort pe varful muntelui, prima oara cand ai fost la munte, o excursie cu scoala la ski, etc.

2. O compunere despre munca profesorilor [Natali]

Inchipuie-ti ca azi nu te duci la scoala ca eleva, ci ca profesoara. Alege-ti o materie pe care ai vrea s-o predai (eventual materia ta preferata, sau una la care nu-ti place cum ti se preda si crezi ca ai putea face o treaba mai buna) si schiteaza: cum te-ai simti ca profa? sa zicem ca maine ai de predat la clasele 5-8, cum te-ai pregati? ce materiale ai aduce la clasa? cum ai tine ora? ce le-ai cere elevilor? ce-ai face in pauze? cum tratezi cu un elev care nu si-a invatat lectia? dar cu unul care nu si-a facut tema? cum ar arata o zi din viata ta daca ai fi profesoara si nu eleva?

3. O compunere cu zane [Teouta]

„Inca de foarte mica am avut convingerea ca in gradina bunicii se ascund zane bune, care o ajuta la treburi cand noi nu suntem acolo si cu care bunica uneori sta de vorba. In vara aceasta, impreuna cu cativa verisori/ prieteni/ fratii mei am pornit sa le caut….” [le-ai gasit? cum arata zanele? ce fac? ai vorbit cu ele? ce ti-au spus?]

4. Impresii de inceput [mady]

Prima zi de scoala – emotie, tristete, bucurie, entuziasm, dezamagire … cati copii/ profesori atatea sentimente amestecate in privinta acestui 15 septembrie care ne marcheaza pe veci viata. Tu cum te-ai simtit anul asta la inceput de scoala? Ce crezi despre clasa ta? cum arata scoala? S-a schimbat ceva? Ai colegi noi? Ce asteptari ai de la tine in acest an? Vrei sa realizezi ceva anume? Cum crezi ca se simt colegii tai? Ce crezi ca va fi diferit anul acesta fata de anii trecuti?

5. Jocul preferat in copilarie [Bogdy]

Bogdy – poate fi orice, de la v-ati ascunselea pana la un joc pe calculator. Povesteste cine erau tovarasii tai de joaca, cat timp petreceati la joaca, de ce va placea tocmai acest joc, cum se joaca (daca nu e cunoscut), ce sentimente ai cand povestesti despre el? Te-ai mai juca si azi? Te mai joci azi? S-au schimbat jocurile copilariei (sa zicem) de la generatia parintilor tai la generatia ta?

6. Vacanta de vara [Madutzu]

„Anul acesta parintii mei mi-au facut cadou o vacanta de vis la munte/mare/ in Grecia/ in Spania/ la Londra” etc. Ce inseamna o vacanta de vis? Cum ai calatorit spre locul unde ti-ai petrecut vacanta? Cate zile a durat? Ce-ai facut in vacanta si nu poti sa faci in timpul scolii? Ce face ca vacanta de vara sa fie atat de deosebita? Iar daca n-ai facut nimic deosebit, ce ti-ai fi dorit sa faci?

7. Ce-ar fi daca m-as transforma in gand/vant/pasare [Izabel]

„Izabel se trezeste intr-o dimineata transformata in pasare. Frumoasele ei maini cu unghii ingrijite au devenit aripi, iar in loc de picioare are doua gherute incovoiate. Vrea sa spuna ceva, dar din ciocul mic iese doar un piuit speriat. Deodata, apare langa ea un porumbel alb:

– Nu te teme, Izabel, rosteste el. Am sa te invat sa zbori si-o sa calatorim impreuna prin lume”

izabel, ti-ar placea sa fii o pasare? Ce pasare? De ce? De ce nu?

8. La ce ma duc cu gandul cand ma trezesc dimineata [Maria]

Nu stiu tu, Maria, dar primul meu gand dimineata e sa-i multumesc lui Dumnezeu ca incepe o noua zi minunata! Se spune ca asa cum iti sunt gandurile iti va fi si viata, asa ca ai grija ca primul tau gand (si urmatoarele!) sa fie un gand bun, pozitiv, fericit. Iar ultimul, cand te duci la culcare seara, sa fie un gand de recunostinta pentru tot ce ti s-a intamplat bun si frumos peste zi.

9. Eu si cartea/ Cartea, prietena mea [Simona si Denisa]

Cartea poate fi prietena ta daca iti place sa citesti si o faci din pasiune, nu din obligatie. Mai mult decat o prietena, poate fi lumea ta paralela, in care fugi atunci cand ai chef de-o evadare din realitate. In functie de ce carte este, poate fi prietena de la care inveti lucruri noi, calauza care iti deschide carari nestiute, sfatuitoare, model, inspiratie sau te poate ajuta sa inveti cuvinte si expresii noi. Tu ce relatie ai cu cartea? Citesti? Ce carti? In ce fel crezi ca te influenteaza o carte citita?

10. Toamna

A venit; asta e clar. Cum te simti tu toamna, draga Monica? Ce-ti place cel mai mult la acest anotimp? Ce ai vrea sa fie diferit? De ce e frumos sa existe toamna? Daca ai intalni-o, ce i-ai spune? Unde mergi tu cand vrei sa vezi toamna?

bafta tuturor in noul an!

Zilele Bucurestiului!

Standard

Neatza ppl & happy Bucharest day!

Azi o sa fie mare chef in frumoasa noastra capitala – din centrul veki pana pe Kiseleff si de la parcuri pana la muzee. In parcul Izvor canta Bryan Adams (oh, daca l-as fi vazut acum 10 ani!), in Constitutiei se lumineaza Casa Poporului, muzeele sunt deschise si ne putem catara din nou pe Arcul de Triumf, ca sa vedem bezna in care [inca] se mai scalda Bucurestiul noaptea.

La multi ani, Bucuresti si la cat mai putine gropi si ambuteiaje.

Ma duc sa-mi cumpar imprimanta.

Scafandrul si fluturele

Standard

De locked-in syndrome n-am mai auzit pana acum si mi se pare teribil: o paralizie totala, in care totusi esti perfect constient, prizonier in propriul corp ca intr-un antic si greu costum de scafandru. Jean Dominique Bauby a ajuns prizonier in urma unui atac cerebral. Dupa cateva luni de coma, a redevenit perfect constient, doar ca singurul mod in care se mai putea exprima era clipitul din ochiul stang. Cu ochiul stang a dictat aceasta carte si, ca orice experienta de supravietuire, e cutremuratoare. Si foarte frumoasa.

Un motiv in plus sa ne placa viata si sa multumim pentru toate binecuvantarile de care ne bucuram, de la lumina soarelui, pana la familie si prieteni. Imi place empower.ro pentru ca promoveaza optimismul si calitatea in viata si pentru ca se vede mult suflet in fiecare articol care apare acolo. Intr-o zi am citit pe empower despre tehnica microscopului. Trebuia sa ma vedeti in fata monitorului dand din cap la fiecare fraza ca un catel de-ala de se pune in spate la masina: da, da, da, asa este, exact, yeeeee! Intr-o vreme ma nedumerea ca-s asa aiurea, intens fericita – dadeam vina pe ceaiul verde si pe autosugestie. Azi stiu ca sunt fericita fiindca vad lumea la microscop, si e minunata.

Ma bucur ca Jean Dominique Bauby a inventat acel cod prin care sa-si poata dicta cartea clipind din ochiul stang. Si sunt mereu impresionata de cat de puternica este dorinta de viata in cei carora viata le da lovituri si de cat de neglijent traim noi, cei care ne inchipuim ca e normal sa fim intregi, sanatosi, cu acces la toate simturile. Cand eram mica m-a impresionat filmul despre Joni Eareckson, o fata care a ramas paralizata pe viata dupa un accident la inot si care azi picteaza, vorbeste oamenilor despre Dumnezeu si duce o viata fericita. Daca fiecare om si-ar trai viata cu atata ambitie si pofta ca Joni, cum ar arata lumea in care traim?

Guy Kawasaki – Reguli pentru revolutionari

Standard

Interesant titlu – in general revolutionarii incalca regulile si-si croiesc drum where no man has gone before… dar se pare ca unii dintre ei devin asa de buni la asta, incat, privind inapoi, sunt in stare sa extraga un soi de ghid-regulament pentru ca si altii, care vin in urma, sa afle „cum te faci revolutionar”. Dunno.

Mi-aduc aminte de „gato no naces, gato te haces”. Cam asa e si cu revolutionarii.

Mai mi-aduc aminte, apropo de numele acestui domn, de porecla „Kyo-sanchi” pe care niste glumeti i-o pusesera marelui guru al finantelor si al amway-ului, Kyosaki. Evident, astuia imi vine sa-i zic nonstop Kawa-sanchi.

Da’ ma abtin, pentru ca mi-a placut cartea.

Structura e in trei parti, bazata pe un citat din Brancusi: Creeaza ca un zeu, porunceste ca un rege, munceste ca un rob. Pe scurt, ca sa creezi ca un zeu trebuie sa fii nebun. Adica sa gandesti diferit (ofera servicii mai bune, mai ieftine, personalizate, cauta o nisa, extinde-te, fii vizionar, risca), sa fii jalnic (sa nu astepti pana ai produsul perfect ca sa-l lansezi pe piata… s-ar putea sa fie prea tarziu. In plus de asta, trebuie sa fii atent la cine te critica – nu orice critica are valoare) si sa… rumegi! Sa rumegi feedback, know-how, informatii din orice domeniu, pareri de la clienti, stiri din presa, sa-ti rumegi produsul de o mie de ori, fara sa-ti fie teama ca e imperfect si nu se ridica la standardele tale sau ale clientilor. Unul dintre principiile care mi-a placut e „rateaza acum, dar rezista in timp”. Tot rumegand ai sa gasesti solutii de imbunatatire permanenta. O forma excelenta de „rumegare” e sa folosesti produsul pe care incerci sa-l vinzi – adica sa fii propriul tau consumator.

Ca sa poruncesti ca un rege, nu te sfii sa darami barierele (inertie, rezistenta la schimbare, pret, pozitionare), sa faci „evanghelisti, nu vanzari” (pentru ca ei nu cumpara un produs, ci CRED intr-un brand si transmit asiduu acest fapt, orientati fiind nu spre vanzari, ci spre client si avand ca avantaj major dpdv credibilitate faptul ca – in general – nu sunt platiti de companie) si sa eviti fundaturile, sau „magnetii mortii”, intre care se numara si fatalul „economie de costuri, in detrimentul calitatii”, practicat de cele mai multe restaurante de clasa medie din Bucuresti.

Ceea ce mai ramane e sa muncesti ca un rob. Aici e simplu: munceste cot la cot cu angajatii si fii intotdeauna cu un pas inainte. Fii propriul tau client si cel mai exigent si nu pierde niciodata contactul direct cu consumatorul. Kawasaki sustine ca ruptura intre cerere si oferta apare atunci cand mai-marii companiilor iau decizii pe baza unor statistici, in loc sa obtina un feedback direct. O alta chestie aici e un gen de empowerment total al angajatilor de la toate nivelurile, care se vor simti astfel mult mai responsabili si mai legati emotional de ceea ce fac si de produs.

Concluzia este ca a fi revolutionar se invata, ca o sa-ti iei o tona de suturi si trebuie sa stii asta de la inceput, dar trebuie sa mergi inainte, cu ochii pe scopul tau: acela de a transforma lumea intr-un loc mai bun.

Cred ca idealismul asta si sinceritatea mi-au placut cel mai mult la cartea lui Kawasaki.

Guy Kawasaki, Reguli pentru revolutionari, Brandbuilders 2006, trad. Liana Tomescu

Temperaturi extreme si nopti polare

Standard

La Casa Pache se petrece. E galagie, alearga si tipa copii, afara cineva claxoneaza insistent, un domn vorbeste gros si rade tare si-l aud de parc-ar fi langa mine in camera. E geamul deschis; altfel nu se poate.

Caldura mare azi, dar sunt multumita de ce-am realizat: mi-am mutat toata biblioteca jos (o aveam in pod, de cand aveam camera „la mansarda”) si am acum, in sfarsit, cartile mele cu mine in camera, my preciousss, ce frumos arata ele in dulapul cu geamuri care le apara de praf! Am carat de m-a durut spinarea, ma simteam tocata cu ciocanul de snitele, am plecat sa ma intalnesc cu Madalina si aproape am atipit in statie, asteptand troleul (mersi, domnu’ Ontanu pt bancute!!). One „expresso lung cu lapte” later, sunt mai treaza, spinarea nu ma mai doare si contemplu cu placuta satisfactie opera care-mi zambeste cu cotoarele ei de toate culorile.

Life is good; visez la nopti polare.

Cu ocazia mutarii cartilor, am constatat ca-s in urma RAU cu cititul! Mi-e rusine.

Care e cea mai frumoasa carte pe care ati citit-o vreodata? Fiindca eu nu ma pot hotari!

Vara si ochelarii de soare cu polarizare. Smilla citeste. Narghilele

Standard

A venit vara!

Mi-am cumparat ochelari de soare Polaroid cu polarizare. Si balerini cu o baretica draguta si care deja m-au ros nitel la spate. Primii mei balerini ever. Me like them.

Vanzatoarea de la Diverta mirosea deja a transpiratie. Mi-am amintit ca asta e una din partile naspa ale verii.

Sunt din ce in ce mai fericita ca starea mea de spirit nu mai depinde atat de mult de capriciile altora. Desi mi s-a intamplat de curand sa ma enervez tare din cauze pe care le credeam exterioare si m-am mirat. Pe urma mi-am dat seama ca de fapt enervarea venea nu din ceea ce ceilalti facusera sau spusesera, ci din discrepanta fantastica intre ceea ce ma asteptam eu sa faca sau zica si realitate :-) Toti oamenii sunt buni, destepti si frumosi pana la proba contrarie.

Smilla: acum citesc o carte splendida de Oliver Sacks
Smilla: despre surzi si sign language
Smilla: despre prelingual deaf care n-au nici o notiune de limbaj pentru ca s-au nascut surzi si neavand limbaj exterior, n-au nici interior – adica nu stiu sa gandeasca, pentru ca gandim in cuvinte
Smilla: si cel mai adesea ajungeau oamenii astia dumb-deaf si retardati
Smilla: acum se educa
Smilla: si postlingual deaf care au invatat sa vorbeasca/gandeasca inainte sa surzeasca
Smilla: si care au inclusiv „phantom voices” – adica asociaza miscarea buzelor unui om cunoscut cu vocea lui
Smilla: si pentru care exista oameni cu phantom voices (pentru ca i-au cunoscut/auzit inainte sa surzeasca) si oameni fara voce…
Smilla: ti se ridica parul pe spate
Smilla: oliver sacks asta e super tare

Aseara am fost la narghilele. Locul se numeste Aromaroma, e pe Popa Tatu colt cu Horatiu (ce nume de strada!) si miroase splendid de la vreo 100 de metri. Mai e si dragut, cu doua camarute cu fotolii si mese cu petale de flori si perdele care atarna din tavan si lampi de la Ikea – mi-a placut foarte mult. In hol are narghilele de vanzare si-s asa de frumoase ca le-as fi cumparat pe toate numai asa, de decor! Mi-au placut si preturile: cam 5-6 lei un ceai (eu am baut un Rooibos foarte aromat) in ceainicut cu flori. Data viitoare vreau sa ma duc sa stau afara, pentru ca locul e o casa veche cu curte si parea foarte placut in curte, doar ca aseara era cam frig. Ce tare mi se pare sa fii vecin cu un loc de-asta de narghilele care miroase frumos, mmm! A, si am fumat narghilea cu mar – buna rrau, chiar daca pe alocuri cam aspra, de ne inecam si tuseam pe rand :)))

Nu stiu de ce m-am invatat sa scriu cu smailis.

La Schimb de carti

Standard

– Unde e… n-ai vazut aici pe masa un Heineken? Era al meu.

– N-am vazut. Esti sigur ca a adus cineva?

Eu mi-am adus, de la bar!

– Ce ti-ai adus de la bar? Heidegger?!

– Nu, mah, Heineken! Oricum, ala e un bou.

– Cine, Heidegger?

– Nu, mah, Beigbeder ala care-a fost si-n Romania!

Ioana poate sa confirme si/sau sa adnoteze :)

Mda, deci de ce citim?

Standard

Calculatorul meu functioneaza exact ca o rasnita din aia cu manivela la care rasneam nuci cand eram mica, ca sa faca mama chec si cozonac. Uneori o bucata de nuca mai tare sau o coaja ramane acolo blocata si tot ce vad e o mare clepsidra care se da peste cap pana ma ia ameteala. Alteori eu ii bag nuci si el scoate morcovi rasi sau alte prostii (sau nimic). Oricum, cand se restarteaza e bine ca Mozilla salveaza sesiunea si pot sa continui cu cititul de unde m-am oprit. Cititul de bloguri, fireste.

Cu cititul de carti e o alta discutie, pe care n-am reusit s-o lamurim azi la schimbul de carti din Lucky 13.

Voi ce ziceti: v-a schimbat vreo carte viata? Sau macar opinia asupra asupra unui lucru? Astept pareri – pe urma o sa va spun mai multe :)

Sa aveti o saptamana misto rrau!

PS. M-am dus in Lucky 13 cu Katharine Hepburn, Mario Vargas Llosa si Adriana Saftoiu si m-am intors cu Rodica Ojog-Brasoveanu si un fantasy/SF care nu stiu de cine e scris. ;))

Cum am slabit cu Montignac si alte povestiri despre diete

Standard

Azi o sa trec, scurt, prin cartile despre diete pe care le-am adunat din vremuri imemoriale.

  • Arthur Agatston – Slabeste sanatos cu dieta South Beach, Curtea Veche 2004
  • Michel Montignac – Ma hranesc, deci slabesc, Forum 2000
  • Gillian McKeith – Esti ceea ce mananci, Curtea Veche 2005
  • Phil McGraw – Slabirea de durata – cele 7 chei ale libertatii de a slabi, Curtea Veche 2005
  • Pam Brodowski, Evelyn Fazio – Nu-ti pierde mintile cand vrei sa slabesti, Amaltea 2006
  • John Gray – Solutia Marte si Venus pentru dieta si exercitiu, Vremea 2006

In afara de cele de mai sus, mai am una de care tocmai mi-am amintit, cu coperta rosie, cumparata prin ’90 de la un anticariat. O sa vorbesc si despre ea.

Regimurile nu vi le mai povestesc, pentru ca le stie toata lumea: South Beach taie carbohidratii, ca sa-i bage la loc treptat; Montignac (alintat „Monti”) clasifica alimentele dupa „indicele glicemic” si recomanda o dieta in 2 etape cand mananci alimente cu indice mai mic sau mai mare (si interzice cartofii, fapt pentru care ma enerveaza!); madam McKeith are o abordare mai holistica si se bazeaza mult pe asa-zisa „hrana vie”, alimente neprocesate, fructe si legume (si are niste poze superbe!).

Rezultate? Citește restul acestei intrări

„Am o relatie foarte buna cu subconstientul meu”

Standard

Joseph Murphy – The Power of Your Subconscious Mind, Bantam Books 2000, 272 pag

Intr-o zi am citit declaratia din titlu (aproximativ cu aceleasi cuvinte, pentru ca am redat-o din memorie) intr-un interviu de-al Mihaelei Radulescu. Mi s-a parut haios la vremea respectiva, pentru ca traiam cu impresia ca subconstientul e acea zona neagra la care n-ai acces decat, eventual, prin vise. Pe care n-o poti controla, care uneori te mai joaca pe degete etc. Ramasesem eu cu vagi notiuni de Freud de la niste conferinte din liceu.

Despre cartea lui Murphy am aflat anul trecut de pe forumul desprecopii.com, unde eram un lurker de soi inca din 2004.

De cumparat, am cumparat-o printr-un noroc chior de la Diverta, unde zacea pe sub un teanc de albume de arta. Pret: 31,4 lei.

(imi doresc sa nu calculez niciodata cati bani am dat pe toate aceste carti de self help =)) Nu ma pot abtine.)

Pe scurt, cartea iti promite ca te va invata sa-ti folosesti subconstientul pentru a: Citește restul acestei intrări

Coincidente

Standard

Mi-am descoperit o noua placere: aranjez magnetii pe frigider. N-am multi: o masca tribala care e si cheie de desfacut sticle (foarte urata ca expresie, dar un obiect misto), o placuta cu o poza cu ratoni, o placuta cu Shrek 3, o gargarita, o fetita-marinar cu picioare de sfoara care-i atarna, un Don Quijote + Sancho de la Madrid. Ii asez unul langa altul, dupa culoare, marime, forma, ii pun sa stea de vorba unii cu altii sau ii asez in jurul dreptunghiului pe care scrie marca frigiderului. Nu stiu ce marca e, dar dreptunghiul e gri si putin in relief.

E o activitate foarte relaxanta, in timpul careia ma gandesc la multe lucruri. Ieri m-am gandit la Adi si Dodi, doua fete pe care le-am cunoscut la biserica, acum multi ani. Adi era cu 2-3 ani mai mica decat mine, Dodi (Georgiana), sora ei, avea 3 ani cand am vazut-o prima oara. Cati ani o avea acum? Si Adi ce-o mai face? Ultima oara cand am auzit de ea voia sa se casatoreasca si familia se opunea. Baiatul nu era adventist. S-o fi casatorit?

Azi, ca de obicei, m-am trezit tarziu (sa zicem ca am o scuza cu decalajul de ora, care m-a naucit ieri!) si am sarit in primul taxi. „Buna ziua, sunteti liber?” Omul de la volan intoarce capul si dintr-o data se lumineaza tot si zambeste cu gura pana la urechi: „ce faci, Christina?”

Era tatal lui Adi si Dodi! Nu l-am mai vazut si nu m-am mai gandit la aceasta familie de 3-4 ani.

Deci da. Cred in coincidente!

P.S. fara legatura: citesc o carte minunata pe care mi-am cumparat-o sambata: Me. Stories of My Life, autobiografia scrisa de Katharine Hepburn. O iubesc pe Katharine in filme si pot sa va spun ca scrie minunat. Cand a scris cartea avea 83 de ani.  

Self help: cartile care nu merita

Standard
  1. Richard Carlson – Nu-ti face griji, fa bani Vremea 1999
  2. Richard Carlson – Nu-ti bate capul cu maruntisurile, Vremea 2005
  3. Alix Girod de L’Ain – Cum sa te casatoresti, Ed. Trei, 2003
  4. Pam Brodowski, Evelyn Fazio – Nu-ti pierde mintile cand vrei sa slabesti, Amaltea 2006
  5. Ben Murphy – Sa gandim pozitiv, Ed. Niculescu 2006
  6. Jim Bright – Mai raman, sau schimb serviciul?, Ed. Tehnica 2006

1 si 2. Richard Carlson nu m-a convins. Cartile lui sunt colectii de „pastile” numerotate, nu mai lungi de 2-3 pagini si recicleaza idei preluate de la alti autori de self-help: fii recunoscator, bizuie-te pe subconstient, relaxeaza-te, fii sincer, invata ca nu exista esec etc. etc. N-am gasit nici o idee WOW si dupa ce le-am citit mi-a parut rau ca am dat banii. Mai ales ca aveam in biblioteca inca (cel putin) 10 alte carti care spuneau acelasi lucru. Pentru cine n-are celelalte 10 carti, ar putea fi o buna „condensare” a principalelor tehnici de self help. Costa 11-12 lei fiecare, de la Diverta.

3. O carte care a venit la pachet cu „Arta de a fi egoist” la o promotie a editurii Trei. M-am plictisit de moarte si am citit-o doar pe sarite. Ca o paranteza, am constatat ca „inghit” mai bine self-help-ul american decat pe cel francez. Francezii au ceva exagerat – sau poate americanii sunt mai directi si mai la mintea cocosului? Publicul-tinta e evident feminin si cartea abunda in clisee.

Idei de baza ale cartii: unii oameni nu sunt facuti pentru casatorie; abordarea difera in functie de varsta; „stratagema plodului” inca mai functioneaza ca manevra disperata.

Bye bye, Alix.

4. Am citit-o in 5 minute, am dat 10 lei pe ea si i-am declarat pierduti. Nu e vorba despre nimic altceva decat o colectie de „marturii” de la diversi americani care au slabit prin metode mai mult sau mai putin orginale. Dupa fiecare capitol urmeaza o casuta de „sfaturi”. O reciclare a tuturor cartilor despre diete care s-au scris vreodata.

5. O brosurica cu idei reciclate, prezentate atat de succint incat ca „prima lectura” sau introducere in psihologia pozitiva nu ti-e de nici un folos, iar apoi nu mai are rost s-o citesti, pentru ca repeta tot ce ai mai citit. La final are 100 de sfaturi pentru a gandi pozitiv, intre care:

  • spune intotdeauna adevarul
  • nu lasa sa treaca nici o zi fara sa inveti ceva nou
  • accepta-ti esecurile
  • nu retrai trecutul, nici nu accepta sa-ti fie rascolit de altii
  • invata sa fii singur cu tine si sa te accepti/ asculti
  • zambeste

Nu e rea, dar nu ramai cu nimic din ea. Si costa 8 lei. De la Carturesti.

6. Pe scurt: niste teste care iti evalueaza motivatia la job, idei de cum sa te auto-motivezi, cum sa promovezi, cum sa te adaptezi la un job nou, cum sa pleci fara sa „arzi podurile” in urma ta, cum sa faci fata disponibilizarii, cum sa gandesti pozitiv ca sa avansezi in cariera. Mi s-a parut o carte de bun-simt. Adica daca ai un minim bun-simt, n-are rost sa mai dai banii si pe ea! Costa 15 lei, de la Carturesti.

**

Astea-s cartile pe care regret ca le-am cumparat. Despre cele care mi-au placut sau m-au facut sa-mi schimb macar o idee, in zilele urmatoare :)

Personal development, self-help, pop psy – carti si pareri

Standard

Am adunat in ultimul an o colectie destul de consistenta de carti de dezvoltare personala. Un mod frumos de-a zice „self help” sau „psihologie populara” si un gen de carti pe care ani de zile le-am privit cu un oarecare dispret. „Cum sa fii destept in 7 zile” „Eficienta in 4 pasi” „Slabeste din 3 miscari” si alte titluri asemanatoare, care promit mult si foarte rar livreaza macar un sfert. Asa credeam la vremea respectiva, acum mi-am mai nuantat opinia, mi-am dat seama ca nu sunt toate la fel, ca nu toti autorii sunt niste lalaiti care spun in 150 de pagini de un milion de ori ceea ce-ar putea spune intr-o brosurica de 10 pagini!Pe scurt: am inceput sa acord un oarecare credit acestei dezvoltari personale.

Si am adunat o colectie de carti mai bune sau mai proaste, despre care o sa povestesc in saptamana ce urmeaza.

Mi-am cumparat o parte din aceste carti pentru ca am citit despre ele pe bloguri sau le-am gasit recomandate/citate in alte carti, sau pe forumuri. Altele le-am cumparat pentru ca mi s-au parut mai interesante decat au fost de fapt. Altele faceau parte dintr-o serie de autor (John Gray, de exemplu). Altele erau 2nd best, pentru ca nu mai era de gasit o alta carte, din care se inspirasera. O parte au venit la pachet, 3 la 200 000 la un targ de carte. Unele le-am primit.

Diverse motive, diverse carti. Mi-ar fi placut sa am unde citi despre ele, ca sa stiu daca merita banii sau nu.

Aceasta e lista de pana acum, pe categorii: Citește restul acestei intrări

Hugh Laurie: The Gun Seller

Standard

Pentru ca multi ajung pe blogul meu cautand „cartea lui Hugh Laurie” si altii ma intreaba cand ma prind cum am facut sa intru in posesia ei, am sa va spun: am primit-o cadou :)

Dar ea exista si se poate comanda de pe Amazon (recomand amazon.co.uk, ca e in Europa si ajunge mai repede si cred ca si taxele sunt mai mici).

Cartea se numeste The Gun Seller, a aparut in 1996, puteti citi despre ea pe Wikipedia si inceputul il gasiti aici.

Exista mai multe editii, cu mai multe variante de coperta (asta ultima e cea mai eleganta) si exista si o editie, acum epuizata, care are la sfarsit un interviu cu Hugh in care el povesteste putin cum i-a venit ideea si ce-a vrut el cu cartea asta.

Cartea nu e scurta, are 340 de pagini – eu as spune ca uneori e chiar prea lunga pentru povestea pe care o spune, dar e scrisa de el, cu cuvintele lui, ceea ce o face priceless pentru orice fan si haioasa, cred, pentru oricine are rabdare s-o citeasca. Ce-mi place mie cel mai mult e o anume atentie la detalii si eleganta vocabularului. Si se vede ca lui Hugh ii place sa scrie si sa se joace cu vorbele.

Daca ati citit-o, cum vi s-a parut?

Dupa roblogfest. Cartea (si cartile) Smillei. Secrete nemaiauzite

Standard

Buna dimineataaaa!

Am revenit pe monitoarele dumneavoastra dupa o zi de shopping intensa si epuizanta, din care (surprinzator!) am ramas totusi cu bani. Fie pentru ca „ma plateste bine astia!” (:d) , fie pentru ca-s fata chibzuita si m-am dus la Kilipirim, unde cumperi lucruri mari la preturi mici. Daca ai noroc. Evident, Kilipirimul fiind foarte aproape de Anthony Frost, s-a lasat si cu o raita pe-acolo. Imi place la nebunie cum miros cartile alea!! Si-mi plac si copertile si rafturile si aerul de excursie in alta tara. Si preturile sunt ok.

Langa mine troneaza acum, glorioase (si inca necitite), urmatoarele achizitii:

  • Testamente tradate, Milan Kundera – noua aparitie de la Humanitas (nu era la Kilipirim insa, ci la Diverta!)
  • Dormi! de Annelies Verbeke, in colectia Cotidianul, recomandare de la Cristina Bazavan
  • Moab is My Washpot, de Stephen Fry – indelung dorita si in cele din urma cumparata de la Anthony Frost, raftul de sus
  • Povestirea cameristei, de Margaret Atwood (Ed. Corint) – pentru ca costa 7 lei si demult vreau sa citesc ceva de Atwood. Daca cineva a citit-o, astept impresii!
  • Vocile puterii, Adriana Saftoiu (Ed. Trei) – reducere 30% si astept demult s-o citesc!!
  • Cupluri celebre: Marcel Cerdan – Edith Piaf, de Frederic Perroud (Pro Editura si Tipografie) – ca sa mai am si o alta perspectiva asupra lui Edith decat cea patimasa a lui Momone :)

In total, vreo 150 lei cheltuiti si multe zile de citit si ras-citit (mai ales ca-s in urma cu ce mi-am luat saptamana trecuta, adica Jerome K. Jerome si inca ceva), plus ca ma asteapta de nu stiu cand Everything is Illuminated, pe care am cumparat-o din instinct de harciog si acum ca stiu c-o am, zace-n raft. Adevarul e ca in ultima vreme mi-am cumparat multe carti pe care le-am citit de pe la unii-altii si imi doream sa le am. Asa ca biblioteca creste, dar Smilla nu prea citeste. pam-pam!

Pe urma am fost in plaza sa caut telecomanda de wii, ceea ce nu se exista. Dar am descoperit un parfum genial de la Dior si tot felul de hainute de la Zara care-mi veneau bine (wow!! like WOW!) si pe care cu greu m-am abtinut sa nu le iau acasa, sa-mi decoreze garderoba. Nu de alta, da’ e decorata mai mult decat suficient.

In cartea lui Stephen Fry e o poza cu el si Hugh Laurie : x

Din cartea despre Edith Piaf am citit deja jumatate. Din Adriana Saftoiu, doar interviul cu Gabi Vranceanu-Firea. Din restul (mai putin Atwood), am citit primele pagini.

Azi am tradus un capitol. Viata e frumoasa. Capitolul a fost particularly difficult. Nu-s multumita de cum i-am dat de cap, dar ma bucur ca am iesit din el. Cand ma voi intoarce, macar va fi oarecum destelenit.

Dupa Roblogfest au aparut multe reactii, cum era si firesc. Ciupercutza a avut pana si reclama ambulanta prin „targ” si nici asa n-am dat de ‘mneaei!!

Cabral a avut un tricou genial pentru care-l voi invidia multa vreme de acum incolo :) Evident, eu nu l-am vazut nici pe Cabral, nici pe tricou (uneori ma intreb daca am nimerit la petrecerea care trebuie, zau!)

Scuza mea: era foarte multa lume. A doua scuza: sunt usor agorafobica si cand vad multa lume imi vine sa-i bat pe toti :D O, da. Mai ales in hypermarketuri, in zilele de sarbatoare. Sa-mi fac pacate si alta nu, vorba domnisoarei de la TV care se vaita ca noi facem gratar in cinstea lui Costel tocmai acum in post.

A treia scuza: sunt timida. Mda, ma laud eu ca am crescut si-l bat si pe Chuck Norris, dar se pare ca tot la vorba lui Bobby Voicu ajung: nu-s in stare sa ma duc si sa spun „salut, eu sunt Smilla-Crocodila, nu mananc oameni si mi-ar placea sa te cunosc!”. Nu pot, domnule. Pai daca omul ala n-are chef sa ma cunoasca? Daca il deranjez? (eterna problema a romanului, ma scuzati ca va deranjez…) Daca nu-i place mutra mea? E foarte naspa sa te dai gigi-duru si sa fii, in fond, asa nesigur pe tine.

Numai pentru voi si numai in seara asta o sa recunosc: ma intimideaza oamenii pe care-i admir. Ma intimideaza oamenii care au apucat sa-mi placa inainte sa-i cunosc personal. Mi se impleticeste limba in prezenta lor si devin un incurca-lume care-abia asteapta sa se deschida pamantul si sa-l inghita (pentru ca, o data ajuns in centrul de lava si foc, sa-si dea pumni in cap si sa zica ooof!!! cand o sa cresti???).

Mi-e frica sa ies din zona de confort.

this is a cry for help.