Arhive pe categorii: cu dedicatie

Din lumea basmelor

Standard

In castel e liniste. Printesa il asteapta pe Printul Fara Nume, destinat s-o ia de sotie si sa-i faca o liota de copii. Doi Printi locali s-au batut pentru mana ei, doi tineri Printi pe care ii cunoaste prea bine fiindca au crescut impreuna toti trei inca de la gradinita. Doi caraghiosi, surade ea cu indulgenta cand isi aminteste apriga lor infruntare. Nici unul dintre ei nu are farmecul irezistibil al lui Fara Nume cel de nimeni cunoscut, cu al carui chip niciodata zarit Printesa adoarme in gand in fiecare seara.

– Ce-ai sa-i spui cand iti va cere mana? intreaba plina de emotie o domnisoara de companie.

Printesa isi azvarle pletele pe spate cu un gest regal, iar ochii verzi ii scanteiaza. Are in ea o vana romantica, dar fata secolului 21 invinge. Se intoarce spre cea care i-a pus intrebarea si raspunde cu un suras ghidus:

– Ummm, can we wait? I don t think I m ready.

Viata are valoare

Standard

O invitatie pentru toti cititorii blogului…

Asociatia Caritas Bucuresti este onorata sa va invite la evenimentul VIATA ARE VALOARE care are loc in data de 30 iunie 2010 la RIN GRAND HOTEL, orele 16:30 – 20:00.

Evenimentul organizat de Asociatia Caritas Bucuresti cuprinde momente artistice de creatie si dans realizate si interpretate de copiii cu Sindrom Down si are ca scop strangerea de fonduri pentru finalizarea Complexului de Servicii pentru Persoane cu Dizabilitati.

Acest Complex va gazdui:

  • Centrul de interventie timpurie pentru copiii cu Sindrom Down
  • Clubul pentru tinerii cu Sindrom Down (activitati sportive si artistice)
  • Centrul de Zi pentru copiii cu Sindrom Down
  • Centrul de resurse Sindrom Down
  • Centrul National al Federatiei Sindrom Down Romania

Informatii suplimentare privind participarea si modul de desfasurare al evenimentului veti gasi in invitatia de aici.

Va rog sa confirmati disponibilitatea participarii dvs. la eveniment, cel mai tarziu, pana pe data de 25 iunie 2010.

Cod vestimentar: tinuta de seara

Cu stima

Madalina Agheorghiesei
Asistent Manager

Asociatia Caritas Bucuresti Tel:     021 / 233.21.34
Fax:    021/ 233..21.35
Mobil:  0747.513.176   madalina@caritasbucuresti.org www.caritasbucuresti.ro www.sindromdown.ro

Din puncte de vedere medical, Sindromul Down sau trisomia 21 este o afectiune cromozomiala cauzata de prezenta unui cromozom 21 suplimentar. E o dizabilitate cu care te nasti, nu se poate prevedea si nici „vindeca”.

Eu cred ca, la fel ca si autismul, este pur si simplu un alt fel de a fi, o alta structura a mintii si a inimii, din pacate adesea judecata si condamnata superficial pentru vina de a nu se incadra in „normal”. Este greu sa nu fii normal in lumea noastra; o stiu copiii cu Down si parintii lor, dar nu numai ei: o stim chiar si noi astialaltii, ochelaristi sau dintosi, prea grasi sau „schilofibrici”. De aceea e bine sa existe Caritas si Asociatia UpDown care sa ne invete acceptarea si toleranta. E bine sa citim „The Memory Keeper’s Daughter” si sa ii sprijinim pe cei care lucreaza activ la schimbarea mentalitatilor si la mai-binele copiilor si adultilor cu Down.

Viata are valoare variabila. Haideti sa i-o sporim!

Sursa foto

P.S. Invit pe oricine este interesat sa preia aceasta invitatie pe blogul propriu. In acest fel mesajul poate ajunge la mult mai multi oameni.

Optispe februarie

Standard

Cand eram mica lucrurile erau simple din punct de vedere al datelor de nastere. Sarbatoarea incepea in ianuarie cu Sf. Ion, ziua lui tata de nume. Urma februarie: eu pe 1, tata pe 18. Urmau zilele din martie: tataie pe 11, Iulius pe 24. Pe urma faceam o pauza lunga pana-n septembrie: mama pe 3, mamaie pe 8. Intotdeauna m-a amuzat aceasta simetrie: ne aleseseram trei luni din an ca sa ne nastem toti, grupati, de parca ne-am fi vorbit.

Dar de ce – daca regula e cea bine-cunoscuta copiilor fete cu fete, baieti cu baieti – eu am nimerit in luna cu tata?

Cand eram mica mi se spunea foarte des ca seman cu tata, pana acolo incat daca cumva se trezea careva sa zica „cu mama semeni”, eu saream imediat, ofensata: „ba cu tata!” Era parte din identitatea mea sa seman cu tata! Mai ales ca avea mamaie pe perete o poza cu tata la 18 ani, tanar cu privirea visatoare si o mica panglica sic la gat… mai frumos ca Eminescu, ce mai! Normal ca-mi doream sa seman cu tata.

Cand eram mica mi-era frica de tata. Ca tuturor copiilor, mi se parea tata foarte inalt si negru. E drept ca avea parul negru si deja celebra carare, dar foarte inalt n-a fost niciodata. Totusi eu si acum asa mi-l amintesc. Mi-as fi dorit sa aiba mustata; cunosteam de la scoala un tatic cu mustata care era foarte bland si dulce cu copilul lui si ma gandeam ca poate mustata ii lipseste lui tata ca sa fie si el asa. Pentru ca tata era aspru. Iulius a zis-o; eu doar o simteam. Era adeptul „iubirii care mustra” si era (si este) un tip foarte critic. Cu greu ii intrai in voie si nici atunci nu stiai cat va dura fericirea. Era imprevizibil ca vremea; acum soare, acum furtuna. Eram convinsa ca-mi poate citi gandurile, de aceea ma feream din calea lui.

La scoala insa ma laudam cu tata, in celebrele dispute „tatal meu il bate pe tatal tau” :) Spuneam ‘tata e functionar’ cu aceeasi mandrie cu care-as fi spus ‘tata e ministru’. Mi se parea ‘functionar’ o culme a elegantei in materie de job, mai ales ca  asociam functia cu locul de munca: un camin de nefamilisti frumos si bine intretinut, cu o gradina minunata, in care ma simteam ca in „La Medeleni”.

Pentru ca tata e pasionat de flori. In mana lui toate plantele infloresc si cresc minunat de frumos, iar el le ingrijeste cu multa rabdare. Dealtfel e un tip minutios si rabdator, capabil sa se concentreze mult timp pe chestii de mare finete (cand eram mica pasiunea lui era sa repare ceasuri) – lucru de care eu n-am fost capabila multa vreme si pentru care-l admir. E priceput la toate: repara, surubareste, schimba, reface, construieste si desface cu aceeasi placere si usurinta. E si foarte creativ cand vine vorba de aranjamente prin casa, de ajustari si adaptari ale spatiului, de curte… cred ca este ceea ce se numeste un gospodar, adica un tip sub mana caruia casa si gradina prospera.

Aceasta latura practica (pe care eu multa vreme am simtit ca n-o am, pentru ca o are el deajuns pentru toti!) am descoperit-o insa tarziu. In copilarie tata era poet si filosof! Recita cu aceeasi usurinta din Adrian Paunescu, Nicolae Labis sau creatiile proprii si ma ducea la Cenaclul Flacara. Colectiona citate, cuvinte de intelepciune pe care le gaseam in tot locul: pe carti, caiete, agende, pe harta lumii de pe perete pe care multa vreme am avut-o in camera si nu voi uita niciodata cat de bine mi-a prins, pe cartile mele de copii. Nihil sine Deo, glasuia o vorba, un om poate fi nimicit, dar nu invins, proclama alta. Quod licet Jovis non licet bovis. Nu intelegeam nimic din cele latinesti si asta ma enerva. Bine, nici din celelalte nu intelegeam de multe ori mare lucru. Aller Anfang ist schwer si die Gedanken sind frei erau doua pe care mereu le confundam din cauza sintaxei identice. Seara, inainte de culcare, imi recitam uneori pomelnicul de nume ciudate pe care tata le risipea prin caiete si carti: Seneca, Confucius, La Rochefoucauld [asta era greu!!], Democrit, Hipocrate, Jean Jacques Rousseau, Victor Hugo, Voltaire [citit, fireste, cum se scrie], la fel cum recitam numele tuburilor goale de spray pe care le pastram in baie, deasupra usii: Favorit, Rexona, La Cure, Golf Vital. Ma strivea si ma complexa maretia acestui tata care declama citate, canta cu o voce minunata (om bun, deschide-ne poarta, da-ne o coaja si nu ne goni), recita poezii, canta popeste in baie de nu mai puteam de ras, repara orice, stia totul, avea o multime de carti pe care nu ma indoiam ca le citise (intr-o vreme credeam chiar ca el le scrisese!! doar de-aia li se zicea „cartile lui tata”, la care nu aveam voie sa umblu!!)… era o figura mitica, chiar si in pantaloni scurti, cu niste picioare subtiri ca betele si papuci de casa. Tata era un erou.

As fi vrut sa aiba burta si sa se duca la pescuit duminica, dar el era zvelt ca un actor si ma suia in fata lui pe bicicleta si mergeam la strand. Cand il comparam cu alti tati, al meu parea intotdeauna altfel: mai frumos, mai destept, taios in replici si iute la manie, imprevizibil, imprevizibil si fascinant.

Am in minte si acum aceasta fascinatie pe care mi-o starnea cand eram copil. As fi vrut sa fiu ca el, dar simteam ca faptul ca sunt fata ma limiteaza teribil. Desi tata nu facea discriminari si m-a incurajat intotdeauna sa invat, sa fiu desteapta, sa citesc si sa cresc mental.

Au trecut de atunci multi ani, de care-mi aduc aminte cu amuzament si duiosie. A trecut turbulenta adolescenta, cu certuri si usi trantite; a trecut vremea castigarii independentei, vremea plecarilor singura de acasa, a negocierilor pentru un spor la banii de buzunar, a primilor baieti adusi acasa, pe care tata-i intampina, inevitabil, cu celebra intrebare: „Si? Ce planuri ai cu fata mea?” :))

A trecut intrarea in biserica adventista, botezul, convertirea, lungile discutii despre Biblie, predicile lui Edy, Arlusul, Popularul, sala Dalles si Polivalenta… au trecut iernile singure, cu mama plecata in Germania si eu acasa cu tata si Iulius, invatand sa gatesc, nestiind ce sa-i spun, tacuta.

Eram sigura ca l-am dezamagit, neputand fi asa desteapta cum se astepta el.

Eram sigura ca nu ma iubeste.

Dar intr-o zi, dupa multa vreme, m-am uitat la tata si nu mai era inalt si negru :)) Ba chiar era mic de statura! Si mult mai bland. Ocazionalele accese de furie mi se pareau simpatice, iar acum vedeam clar cat le regreta. Citatele din Biblie le-au inlocuit pe cele din filosofii antici. Colectia de ceasuri a fost inlocuita de pasiunea pentru pixuri, apoi de cea pentru cutii :-) Tatal meu s-a schimbat sub ochii mei, printr-un extraordinar efort constient. A invatat sa se bucure de cadouri, sa se stapaneasca atunci cand firea lui impulsiva il face sa sara la atac (verbal, fireste), sa se lase iubit si sa ne arate prin vorbe ca si el ne iubeste (prin fapte ne-o aratase mereu, dar cat de mult vorba ii contrazicea fapta!). Cred ca tata e pregatit sa fie un minunat bunic :-)

Tatal meu cel fascinant, functionar, filosof, gospodar si minunat implineste azi 62 de ani si eu n-am a-i face decat urarea care stiu ca-i place, din Psalmii lui David:

Psalmii 128:5 Să te binecuvânteze Domnul din Sion, să vezi fericirea Ierusalimului, în toate zilele vieţii tale,

Psalmii 128:6 şi să vezi pe copiii copiilor tăi! Pacea să fie peste Israel!

La multi ani, tata!

New Year’s Resolutions

Standard

In 2010…as vrea sa-l intalnesc pe Printz. Calul alb il dau eu :))

Si mai vreau:

  1. sa plec din Romania
  2. sa scriu o carte
  3. sa invat limba germana
  4. sa-mi vad elevii de-a 12-a studenti unde vor ei!
  5. sa-mi las parul lung si sa chiar creasca :)
  6. sa ascult mai mult si sa vorbesc mai putin
  7. sa port fuste
  8. sa tin regimul lui Vlad pana la rezultatele lui Vlad
  9. sa ma vindec de alergie

asa sa stiti.

Maine incepe scoala si imi doresc succes si-un an usor, desi e foarte greu :) Dar vom trece cu brio de toate incercarile, pentru ca suntem optimisti si eficienti.

Iata poza care mi-a inveselit ziua de azi (azi am avut ‘pana de creier’, deci nici sa citesc n-am putut, doar sa ma uit la poze):

Povestile domnisoarei Firicel. Satya. The Amsterdams

Standard

Multe, multe intr-o singura zi, dar toate speciale, minunate si unele merita chiar un repetir.

Gaudeamus, de pilda. Doua variante posibile [si extreme]: ori ma duc acolo si stau toata ziua si-mi dau toti banii si innebunesc de placere, ori nu ies din casa de frica sa nu ajung acolo, sa stau toata ziua si sa-mi dau toti banii. Si innebunesc de frustrare, fireste.

Nu sunt omul care sa-si refuze o placere :D M-am dus! Nu puteam lipsi de la lansarea Povestirilor domnisoarei Firicel, nu dupa ce Ada mi-a zis sa vin si sa-i spun ca „eu sunt eu” :xx [Ada, zau, altfel n-as fi venit!! Sunt timida :”>]! A fost cea mai vesela lansare la care am asistat vreodata: zane, copii muuuulti si asa de frumosi, un urs galben (urs era?) care cred ca murea de cald in costumul ala, ciocolata, multe carti cu domnisoara Firicel minunat desenate de Oana Bucur si o veselie contagioasa! Cand sa cumpar cartea, se terminase. Am dat fuga la stand la Aramis, dar nici acolo n-o mai aveau. Dupa mine vin doua mamici, cu copii mici: o cautau pe Firicel. Apare un domn cu barba cu un brat de „firicele”. N-apuca sa le mai puna pe raft – i le luam direct din brate! La coada chiar zambeam cand mi-am dat seama ca doar o singura persoana statea sa cumpere altceva decat cartea cu Firicel!! :)) Abia astept sa le fac cadou fetitelor pentru care am cumparat-o si sa vedem cum li se pare! Multumim, Ada!

De la Firicel, fuga prin targ sa vedem cu ce se mai lauda. Era o inghesuiala si-o caldura de nesuportat. Cristianei ii era foame. Madalina se pierduse pe la Oxford. Mih bantuia prin sferele superioare. Livia si Ralu abia se pregateau sa vina. Mie-mi tot suna telefonul si nu-l auzeam. L-as fi luat pe Josep Pla (odiosul! adoratul!), dar nu aveam bani de el. L-as fi luat pe Orson Scott Card, dar nu pleaca nicaieri pana una-alta. Si desfasurandu-mi in cap acest pep talk am plecat dupa mici si carnati.

Numai dupa ce luasem un pranz campenesc Oktoberfest a urmat Satya. Asta e un restaurant sanatos, vegetarian, ayurvedic, pe Banu Manta. Fireste ca nu mai eram in stare sa mananc nimic sanatos, asa ca am baut o cafea si-am gustat o delicioasa clatita din faina integrala, impodobita cu mere coapte in sos de fructe de padure si bucatele de migdale. Ceva divin. E de mers cand or fi bani si foame! Pentru ca e scump, dar foarte placut.

La targul din parcul Kiseleff nu e mare lucru de vazut. La Gloria Jeans trebuie mers, pentru ca au wireless si se pot vota pozele din concurs :)) Si, ca de obicei, un mall cheama pe altul, asa ca am ajuns in Plaza.

Asta explica de ce intre Gaudeamus (12:30) si concertul The Amterdams (21:00) eu n-am reusit sa dau pe acasa. Ceea ce a fost probabil mai bine, pentru ca sigur ma pleosteam si nu mai aveam chef de concert. Si-ar fi fost pacat.

The Amsterdams in club Control. Pentru ca Cristiana are pe fb numai statusuri cu ei, de m-a innebunit, iar azi m-am apucat sa-i ascult pe myspace si sunau indie si punk ca muzicile pe care le ascultam eu in liceu. Good vibe. Solistul, Andrei Hategan, are genul ala de trup filiform pe care stau bine tricourile rupte si pantalonii cu talie joasa. Canta misto si se misca fenomenal! Imi facea impresia ca e sub apa uneori, alteori exploda de energie. Absolut hipnotic! Am tema de vacanta sa ascult Adolessons. Merci, Cristiana! >:D<

Maine urmeaza un drum la sala radio si hopefully unul la service, sa-mi iau stergator in spate, fiindca mi l-au furat pe cel pe care-l aveam. Uit constant ca marti e 1 decembrie si nu se lucreaza, de aceea pun intrebari inteligente gen „da’ tu ai liber marti?” „trec marti pe la firma sa te vad?” etc. Ce cuvant, „firma”!

Nuff said. Amsterdamsii mai jos. Eu ma duc sa ma culc.

 

Per a s’al.lota que mai no parla

Standard

„Pentru fata care nu vorbeste niciodata”. Fireste ca era o ironie, pentru ca eu vorbesc mai mereu :)

Asta a fost acum fix 10 ani, de ziua mea, cand mi s-a organizat o petrecere surpriza intr-o sala de curs din universitate si-a fost minunat!

Pe urma am plecat la Barcelona si-a fost groaznic si minunat si m-a durut orice amintire a acestui oras timp de mai multi ani.

Si pe inceputul lui septembrie 1999 a aparut de undeva si Josecinul, care este acolo ever since si fara de care nu stiu cine as fi, in asa masura a contribuit la cresterea mea :)

Happy 10th anniversary, zic, si hai cu New Yorkul, ca asa ne-am laudat!

Y que te quiero igual, eh.

Me love siameza mea

Standard

Eu am o sora siameza cu care nu seman. Eu sunt linsa, ea e creatza. Eu sunt Smilla, ea e Balaura. Si asa neasemanatoare cum suntem, cand ma gandesc la ea ma suna; cand mi se face dor de ea, vine un mail neasteptat; cand vreau s-o vad, ma trezesc cu ea in poarta :) Telepatie curata. De aceea nu suntem gemene, ci siameze.

Cu siameza am invatat franceza pe pervaz la Ciprian (cum nostalgic rememoram pe fb acum cateva zile). Am mancat covrigi in Poterasi si ne-am vazut in Ayash din joi in Pasti si am fumat pe balcon in Unirii, cand mi-a zis ca pleaca.

Din cauza ei, Olanda a urcat in primele locuri pe lista de destinatii de calatorie 2010 :p

Si ma bucur foarte mult ca am vazut-o azi!

Ik hou van jou, siamezo :x

1 iunie si multa inghetata

Standard

Desi nu am amintiri cu masina de inghetata care urca pe strada Dealul Frumos strangand in urma o ceata de copii (asa cum are mama, care mi-a povestit de nenumarate ori ce eveniment era in Steierdorf sosirea Omului cu Inghetata), nu cred ca sentimentul pe care-l avea cel care conducea masina trebuie sa fi fost prea diferit de ce-am simtit noi azi. Pentru ca azi am mers cu Masina cu Inghetata si lucrul asta e nemaipomenit oricand, iar de ziua copilului cu atat mai mult.

Fara sa fi planuit asta (de fapt inca nu stiu cum s-a nimerit), m-am trezit de dimineata nu in bus-ul de Herastrau, care ducea copiii in parc la joaca, ci in cel care mergea cu ajutoare la Fundeni-Frunzanesti, in judetul Calarasi. Impreuna cu Meli si cu Vio, ajutati de doi copii inimosi, am pornit in aventura de 1 iunie cu un bus plin cu Panetone, rechizite si inghetata. Destinatia: scoala primara din sat, o cladire mititica de la 1890. In drum am trecut intai pe Fundeni, apoi prin Pantelimon si Cernica… parca-mi retraiam viata de la coada la cap… a fost un sentiment straniu. Copiii erau foarte simpatici, Meli vorbea mereu la telefon, Viorel facea poze, iar mie mi-era ciuda ca nu prea vedeam mare lucru pe geam.

Foarte tare se schimba peisajul cand iesi putin din Bucuresti. Paralel cu autostrada soarelui se intind campii uscate si sate prafuite, cu drumuri pe care-ti sar Panetonele in cap de nu stii cum sa le mai tii. Oamenii stau la poarta sau la carciuma. In curti se vad ciresi in parg si carpete turcesti intinse la soare. Casele sunt mici, inghesuite toate dupa gard, care mai inaltate cu cate un etaj, dupa posibilitati. Scoala la care-am fost e si ea o fosta casa – are cancelaria intr-o fosta bucatarie, clasa I/ III-a in sala de clasa si clasa a II-a /IV-a in fosta odaie a invatatorului. WC-ul, fireste, in curte. In spate, lipita de scoala, o camaruta mica in care copiii de gradinita nu mai au inde sa se imparta pe grupe si se joaca toti laolalta cu Doamna, care-i invata sa joace „Randunica muta-ti cuibul”, „Gastele si vulpea”. Cam ca din carti, asa.

Prichindeii aveau serbare si venisera in costume care mai de care mai dragute – tigancusa, romanasi, o mica indianca, o fetita dulce cu coronita pe cap. Au cantat (imi placea cum le dadea Doamna tonul, cantand intai primul vers si apoi numarand: „unu, doi, trei”), ne-au spus poezii si au fost foarte dragalasi. Venisera la serbare si parintii lor si, impreuna, au intins pe urma un picnic in curte, cu prajituri si bomboane si sucuri. Le-am impartit si noi darurile noastre, am facut poze, i-am felicitat pentru serbare si-am pornit mai departe. Aveam cu noi un frigider de inghetata si, desi am dat la toti copiii, la educatoare si invatatoare, la copiii si bunicii de pe gard, la parinti si gura-casca de pe strada, tot ne mai ramasese o gramada cand am plecat. Pana si catelul mancase! Ce sa mai zic de copii, care deja se laudau/vaietau cate unii ca au devorat sase inghetate si au nevoie urgent la baie :))) Au fost si foarte cumintei si, la indemnul Ioanei, au strans intr-o cutie toate ambalajele aruncate prin curte.

La intoarcere, trecand prin sate, ne opream pe unde vedeam copii si le ofeream inghetata. O fetita care n-a vrut cu niciun chip sa ia mi-a amintit de tata, care-mi zicea cand eram mica:

– Nici Stefan Banica Junior dac-ar cobori dintr-o masina si ti-ar oferi o inghetata tu n-ai voie sa vorbesti cu el!

Si de mamaie care ma speria cu strainii care ma opresc sa-mi fure cerceii din urechi!

Cine stie, poate inca se mai practica metodele astea si-n ziua de azi si de-aia n-a vrut fetita sa ia. Sau poate credea ca-i oferim marul otravit.

Vio a intins la una dintre opriri cutia cu inghetata spre doua batranici.

-Asa, maica, si cu cine sa votam? a intrebat una din ele, dupa ce si-a facut plinul. [sau ceva de genul, din care ne-am dat seama ca erau familiarizate cu pomenile electorale]

In fata manastirii Cernica, oamenii care stateau in statie s-au repezit ca ulii pe bietul Poiana, mai-mai sa-i smulga din mana inghetatele. Acolo le-am si dat, dealtfel, pe ultimele si, eliberati, am bagat un nas prin domeniile manastirii si-am baut o gura de apa salcie de Cernica, sa imi mai treaca de dor de copilarie. Ca doar era si ziua mea :-)

Intr-o zi, foarte de curand, mi-am dat seama ca baietii de la constructie au varuit gangul de la intrarea in curte si nu se mai vede demult inscriptia mea 1 iunie 1989, pe care am scrijelit-o cu Ramona venind de la scoala in acea memorabila zi. Nu se mai vede nici „Titi” – scris cu litere rusesti ca sa nu afle nimeni focul ce-mi ardea la inimioara. S-au sters. Si-au trecut de-atunci 20 de ani. Dar mi-aduc aminte de parca ar fi fost azi ziua aceea cu desene pe asfalt si jocuri, cand am venit de la scoala si-am mazgalit tot gangul cu creta, secondata de Ramona, care scria si ea: „Ma cheama Ramona.”

La manastire la Cernica mi-a placut linistea. Era foarte ingrijita biserica, si pajistile de langa, si chiliile. Am aprins o lumanare pentru Ate si una pentru omama. Vantul gonea norii de pe cer si m-am bucurat ca-n ziua asta frumoasa am luat bus-ul de Frunzanesti in locul celui de Herastrau.

Doamna invatatoare mi-a spus ca din ce in ce mai putini parinti mai fac teme cu copiii (la clasa I!!) si ca copiii nu mai stiu sa se joace decat de-a bataia.

Si cu toate astea imi doresc mult de tot copii! :)

Happy 1 iunie!

***

Related: Maine e ziua copilului, azi ce zi e?

[Concurs] Mara are pisoi. Mici.

Standard

Mara are mai multi pisoi decat are nevoie. Cam cu o mama si 6 pui mai multi decat ii trebuie, as zice eu. Trebuie sa stiti ca nu i-a avut intotdeauna, ci i-au intrat intr-o buna zi pe fereastra – cu noroc? – mama-matza plus un pui. Fiindca Mara le-a facut culcus si nu i-a alungat, pisica-mama s-a intors si cu restul de pui, inca cinci.

Mara are grija de pisoi si de mama zi de zi – nu chiar fara sa se planga, dar ii ingrijeste si le cumpara mancare si sterge rahat dupa ei chiar si atunci cand ameninta ca ii da la caine, sau ca le pune otrava.

Eu cred ca Mara are un suflet enorm si o gura care incearca sa ascunda asta dupa un potop de vorbe.

Si vreau sa va rog – daca iubiti pisicile – s-o ajutati pe Mara sa le gaseasca un stapan. Sau sa participati la concurs si sa castigati un pui din cei 6!

Cate pisici apar in imaginea de mai jos? Raspunsul corect se premiaza cu un pui, la alegere,  din cei care inca nu au stapan. Bafta! :)

P1060638

Din dragoste

Standard

Mi-am dorit intotdeauna sa am copii si am stiut intotdeauna, instinctiv, cum sa ma port si sa vorbesc cu copiii, oricat de mici. Ba chiar as putea spune ca relationez mult mai bine cu copiii pana in 10-12 ani decat cu adolescentii. Am fost baby sitter of choice pentru multe familii care stiau ca la Chris copiii se joaca cel mai frumos si isi doresc mereu sa revina. Iar cel mai drag dintre copiii pe care i-am vazut crescand mi-a fost Andy, „bebele meu” din Germania.

Sa-l ajutam pe Stefanut!

De Stefanut mi-a placut deindata ce i-am vazut fotografia, pentru ca seamana cu Andy. E un pusti frumusel foc, cu o privire isteata si un ciuf blond adorabil. Mai are nevoie de aproximativ 65,000 Eur pentru o operatie in Italia care-l va ajuta sa scape de o boala de sange numita talasemie, cu care s-a nascut. Pana acum a strans peste 100,000 euro, deci este foarte aproape de a-si atinge tinta. Eu am dat sms la 877 pentru el (2 euro).

P.S. Stefanut are si blog si scrie foarte frumos! Hai sa-l ajutam sa fie sanatos si sa creasca mare!

P.S. 2. Bebele meu Andy are acum 15 ani… a ajuns la varsta la care nu mai stiu cum sa ma port cu el, hihi ;))

Doilasuta pentru Caritas Romania

Dupa doi ani in care am sprijinit participarea Romaniei la raliul Dakar, anul asta ofer 2% din impozitul pe venit Asociatiei Caritas Bucuresti. Am participat de curand la un concert umanitar in folosul copiilor cu sindrom Down si am facut cunostinta (direct sau indirect) cu membri ai acestei asociatii care are ca scop ajutorarea copiilor si nevoiasilor, in spiritul valorilor crestine.

Daca vreti si voi sa dati 2% pentru Caritas, descarcati si completati formularul de aici!

Fitness si sanatate [ofer stepper :)]

Standard

A cine-stie-cata oara cand am luat hotararea sa duc o viata sanatoasa si sa fac sport m-am dus direct la Cora si mi-am cumparat un stepper. A fost folosit mai intens (adica de vreo 2-3 ori pe luna cate 20 de minute) in primii doi ani; pe urma a cazut in uitare. Din 2007 pana azi a functionat pe post de cuier. Azi l-am demontat frumos si l-am pus intr-o cutie afara.

Daca cineva s-a hotarat brusc sa duca o viata sanatoasa si sa faca sport acasa pe stepper, il dau ieftin! La pretul unui bilet de RATB sau unui plin de benzina cu care sa veniti pana aici sa-l luati.

This is NOT a joke. Marca e Richsport, din 2005, stare oarecum prafuita, dar altfel buna, cu masurator de puls si vitezometru. Doritorii sunt rugati sa se anunte in comentarii.

EDIT: S-a dat!

Pur si simplu… el

Standard

Primul lucru pe care l-am stiut despre el a fost ca e alergic. La tot felul de lucruri, dar ultima oara ii aparuse ceva alergie pe gat de la carat o scandura (?!?) si ne povestea asta cu multa verva, incat ne tineam de burta de-atata ras. Pe urma a venit vorba si de alergiile la polen si de „barna” (aka „nasul”) care ii curge mereu primavara si se umfla din cauza unor chestii din aer de care eu, una, nici nu-mi dau seama ca exista. Vorbea mult si alambicat, sarea de la una la alta, povestea si se povestea cu atata dezinvoltura, incat mi-a fost drag inca de-atunci, din prima zi, cand mi se parea prea slab, cu capul prea chel si gura prea mica.

Simpatic de tot mi-a devenit insa cand am mers intr-o zi la Jolie Ville, iar in zona cu frigidere eu m-am umplut de bube pe maini.

– Ioai, ce alergie misto ai! a exclamat cu o sinceritate care m-a dat gata. In multe feluri fusese descrisa alergia mea (unii isi intorceau capul, scarbiti, cand ma vedeau plina de bube – si nu-i condamn; altora le-a smuls tipete), dar „misto” nu-mi mai zisese nimeni ca este. Normal ca era misto pentru un alergic sa intalneasca un tovaras de suferinta [da’ las’ ca mergem noi la terapie:))], iar pentru mine a fost super tare sa primesc asa o reactie deschisa si pozitiva la bubele cu care de bine de rau ma resemnasem.

A trecut de-atunci un semestru, acu’, iaca, incheiem medii, scriem carnete si deja primavara ne bate la geam cu muguri de copaci, matisori si fluturasi in stomacelele unora ;)) Colegul care in prima zi vorbea prea mult, povestea enorm, de nu-l puteam urmari (mai ales ca nu prea stiam personajele: tata, fratele, iubita, dar si niste amici din Iasi, altii din Cluj, colegi de la scoala si cine mai stie?) si ma striga „cea mai simpatica colega!” (probabil fiindca nu-mi invatase inca numele :p) este, el insusi, cel mai simpatic si, pe deasupra, foarte minunat. Pleonastic spus. Logoreea lui proverbiala a gasit o noua forma de expresie – blogul -, iar intre timp am descoperit ca mai exista cineva pe lume care are ceva haios de povestit pana si cand vine de la baie!

De la el am invatat si despre plante si despre pasari si despre PH-ul solului care schimba culoarea la flori; stie o tona de chestii si – mai ales – stie sa priveasca norii, sa rada si sa se faca iubit de copii. Mai mult de-atat nici ca se poate.

Iar cand il apuca artagul, sa te tii! O fi ketotifenul, n-o fi (:)))), cert e ca odata te trezesti ca se ambaleaza si vorbeste, si se ambaleaza, si vorbeste, si se ambaleaza si atunci din doua una: ori ii trece, pentru ca-si da seama ca viata e prea frumoasa ca sa-ti faci sange rau din lucruri pe care nu le poti controla, ori – cine stie cum – altceva ii distrage atentia si uita de suparare. Ca un cer pe care se plimba norii, cand albi si pufosi, cand negri si amenintatori – asa e dispozitia lui. Iar in spatele acestui peisaj schimbator e mereu „cer albastru”, o „mansarda” extrem de bine mobilata, mult suflet si generozitate si un simt al umorului remarcabil.

Pur si simplu – el. Vior(el). Zis si „colegu’ Vio”, „sono io, Vio”, „domnu’ domnu’ „, „profu de geogra”, sau Vio, pur si simplu.

Colegul fara de care lumea ar fi mai tacuta si si-ar pierde mult din farmec, ciorile s-ar aduna pe copac fara sa fie nimeni sa le fotografieze, norii s-ar imprastia si-ar face forme indescifrabile pe cerul Piperei (fiindca numai el stie sa ni le desluseasca, de l-ai asculta o vesnicie povestind), iar noi n-am mai afla niciodata de originala localitate Bucile Curului, sau de ispravile papagalului Miticutza Arsinel, care tine cu sufletul la gura pasagerii din spatele bus-ului lui Nae.

Draga colegu’, iata ca m-ai molipsit cu descrierile tale de personaje si fiindca prea ne-ai incondeiat pe toti, nu se putea sa ramai tocmai tu nepovestit. :p Sper sa mai vorbesti maine cu mine si sa nu ma judeci prea aspru, pentru ca – vezi bine – n-am talentul tau la descrieri de persoane!

Cu drag,

Chris („cea mai simpatica”)

Nu, nu ti-am luat cadou :p

Standard

Imi amintesc din primele zile de facultate caldura din Pitar Mos si frigul din Universitate. Puloverul galben al Madalinei. Parul roscat al Danei. Pe Marius, enorm de inalt si mirosind a Hugo Boss. Intunericul care se lasa imediat peste cosurile din care iesea mereu fum. Zambetul lui Mrs. Baciu si ochelarii pe care-i tinea legati cu snur la gat. Ne zicea „kiddies”. Bancile din sala 316. Afisul de pe perete cu casa Batllo si cel de deasupra chiuvetei cu les fruites i les verdures.

Si-mi amintesc perfect de fata cu breton si buzele visinii care cerea sa i se acorde toata atentia. Era roscata pe-atunci si prima oara cand am vazut-o nu mi s-a parut frumoasa. Avea fata prea alba, buzele prea aprins vopsite, vorbea prea mult si prea autoritar. Purta mereu o geanta pe umar, gen ghiozdan, cu carouri colorate. Sacoul spicat cu alb parea nins.

Cand am aflat ca e „olteanca de-a mea” mi-a devenit mai simpatica. Cand am vorbit cu ea mi-am dat seama ca era raraita (desi altfel decat mine). Inainte sa fim prietene eram indragostita de ea, cea care avea sa-mi reproseze un an sau doi mai tarziu ca mie-mi plac „aia care te domina si-si bat joc de tine”. E-adevarat, mi-a placut de ea pentru ca era puternica. Ce voia ea se facea. Am si acum biletele pe care le schimbam in timpul cursurilor, care incep cu „Sa-mi dai si mie cursurile la LSC” scris de ea si se termina cu mine cedand (a cata oara?): „bine, plecam de la a doua ora si mergem la Spring Time, daca ti-e pofta de hamburger”.

Cand vrea, e cea mai convingatoare persoana pe care o cunosc. Vointa asta de fier e dublata de un suflet enorm. O suferinda de „anorexie financiara”, ca si mine. Iti da totul, apoi uita ca ti-a dat. E langa tine trup si suflet oricand ai nevoie, dar se straduieste sa-si tina propriile tristeti si dureri pentru ea. Fumeaza, pentru ca intr-o zi ne-am prostit si i-am dat o tigara, apoi s-a ambitionat sa ne demonstreze ca „chiar fumeaza”. Conduce, pentru ca „nu e posibil ca toate pitipoancele si toti inconstientii sa stie sa conduca si eu sa nu fiu in stare!” Nu poarta o haina care a devenit populara si e pe toate drumurile. Cand vine sa ma ia de acasa ma asteapta cu Sabina sau Calamaro si avem episodios peliculeros, in care ne plimbam prin oras cu muzica la maxim si cantand ca nebunele.

Una dintre cele mai dragute amintiri e cu noi doua pe Kiseleff, pe un ger groaznic, ascultand Sabina la ipod, una la o casca, una la o casca. Ningea. Firul dintre casti era scurtut si tineam capetele putin aplecate. Am mers pe jos pana la Romana. La Turabo am baut cafea cu frisca si coaja de lamaie.

In 2007 am facut 10 ani de cand ne cunoastem. Jur ca n-am idee cand au trecut. Pe patru i-am trecut in camin, in C-uri, in Grozavesti. Inca vreo doi s-au dus, cu noi colege la o scoala economica, amandoua profe – eu de engleza, ea de spaniola. Cand eu am plecat sa-mi caut implinirea profesionala intr-o firma, a preluat clasa mea la dirigentie. Se numeau „ai nostri”. Ai nostri au acum 21 de ani.

Azi e ziua ei si-am ales acest mod destul de public de a-i spune la multi ani.

La multi ani, Livia! Sa stii ca te iubesc la fel ca-n prima zi :x (in caz ca aveai dude :p) si ca am de gand sa ma tin de ce-am promis cand eram tinere si visatoare. Ne vedem in Cismigiu! :p

Cu drag,

Chris

Happy birthday, Ada! :)

Standard

Voiam sa-ti spun ca ma bucur sa te cunosc (chiar daca doar online), imi plac mult comentariile tale (din ciclul „nu-s singura nebuna care colectioneaza poze cu Hugh si-si pune slide-show-uri cu ele pe desktop [Vista rulz la faza asta!!] :p) si-mi place cum scrii si-ti doresc (ceea ce-mi doresc si mie ;)) sa ajungi intr-o zi sa-l cunosti pe Hugh si sa fie dragut si amabil, cum e el si sa faci poze multe si sa le pui pe blog!!

Si cand s-o retrage el „la pensie” intr-un bar de cartier din Lisabona, sa mergem sa-l vedem cantand la pian :)

La multi ani, Ada!

Happy birthday!

Recunosc, mârâi lupul

Standard

Vin de la un pranz aberant in care am creat mitologii, ontologii si alte fantasmagorii si ne-am distrat de minune. Azi sunt plina de bule de ras; am reusit chiar sa dau la o parte norii de pe cer si sa aduc cerul albastru. „am iesit soarele”, cum s-ar zice :d

De dimineata m-am trezit plangand in hohote si nu stiu de cand plangeam, dar perna era uda de lacrimi. Nu stiu ce-am visat si nici nu vreau sa-mi aduc aminte.

Dar mi-a folosit; cred ca a curatat toate canalele infundate si a dat loc sa zburde bulelor de ras.

Cand eram mica, eram foarte neascultatoare si luam multa bataie pe tema asta. Intr-o zi am decupat frumos cartea cu „Ciopartila” – pentru ca de-aia era cu „ciopartila”, ca sa-l ciopartesti, nu? – si mamaie m-a prins exact in momentul cand indesam bucatelele de hartie inapoi in carte, ca sa nu ma prinda. Scandal, nebunie, vine tata de la serviciu, mamaie imediat sa-i raporteze ce isprava a facut odorul, tata se face foc si para – era si nemancat – si inainte sa dea palma cea de cuviinta, nu stiu de ce se trezeste sa intrebe: „Asa ai facut, Christina, ai decupat cartea cu foarfeca?” La care eu, spasita, cu privirea in pamant (vad si acum sosetutele cu buline rosii si pantofii cu catarama), ingaim: „Recunosc, mârâi lupul”.

„Ce-ai zis?” „Recunosc, mârâi lupul.”

„Vorbeste din carti”, l-a lamurit mamaie. „Manca-o-ar mama, toata ziua citeste si uite cate invata! Si azi mi-a dat cu matura in toata casa, si-n debara a maturat.”

La vorbele astea s-a luminat si tata la fata si mi-a zis sa nu mai tai cartile, ca nu e voie si sa arunc ciopartelile cu pricina la gunoi, sa nu cada din carte sa facem mizerie pe jos. Si pe urma: „Mama, mi-e foame, ce-avem azi la masa?”

Iar eu am fugit la joaca, inca fara sa cred ca am scapat doar cu atata. Cred ca atunci m-am convins ca cititul o sa ma ajute in viata :))

De aceea azi am status: „Recunosc, marai lupul”. 

Pe 4 martie vor fi 4 ani de cand nu mai am mamaie. Si recunosc ca mi-e dor de ea.

31 decembrie 2007

Standard

Hai, la anu’ si la multi ani, tuturor!

Aho, aho si sa ne fie bine in 2008 ;) Eu, una, am de gand sa ma intorc aici:

chris_2002.jpg

Planurile arata asa:

30-day trial dieta ovo-lacto-vegetariana [just curious];

–  Salamanca, Madrid [posibil si Sudul] in primavara;

– Napoli, Vezuviu, Pompei – la vara;

– traduceri publicate – prin toamna va fi sigur una;

– a job that makes me happy – asap.

Si „live consciously” si „enjoy the journey”, mai mult decat pana acum.

Sa aveti un an nou plin de energie!

Ne vedem in 2008 :)

Christmas is coming

Standard

1. Egg Nog or Hot Chocolate?
I’d rather have a good coffee or a hot tea.

2. Does Santa wrap presents or just set them under the tree?
Santa always wraps the presents and puts them in nice present bags and everything. It’s more fun if you don’t see right away what it is.

3. Colored lights on tree/house or white?
None, but you can see the lights flashing in the Christmas tree inside.

4. Do you hang mistletoe?
Sometimes.

5. When do you put your decorations up?
Always on 24th December. Because Santa comes on that night and he must find a nicely decorated tree.

6. What is your favorite holiday dish (excluding dessert)?
Piftie!!!! And chicken with baked potatoes and pickles.

7. Favorite Holiday memory as a child:
In ’91 or ’92, when my grandma from Germany came to spend Christmas with us and we had both grandmas here and thus double size of presents!! It was great! My brother and I learned poems and psalms and recited them and the grandmas were more than ready to open up their purses and buy everything the two „gifted” grandsons wished :) And I’ll always remember the joy of having them both with us. I had a feeling that no one was missing; the family was complete. Such a perfect feeling.

8. When and how did you learn the truth about Santa?
I think some kid in in kindergarten told me, so I started to pay attention to things and, to my great disappointment, I found the Christmas tree in the shed long before Christmas and my parents had always told me that Santa brought the tree on the 24th, never earlier.

9. Do you open a gift on Christmas Eve?
All of them! Santa comes to us in the evening of the 24th, so we open all the gifts and have a Christmas dinner and everything.

10. How do you decorate your Christmas Tree?
Same decorations that we had when I was a kid, plus some stuff I bought in recent years to give it a modern look. We have lots of decorations and candies and the star on top and lights and tinsel (I love tinsel! I’d wrap myself in tinsel!) and candles and fireworks.

11. Snow! Love it or Dread it?
I don’t like it that much. Especially now that I’m allergic to cold. It’s nice to see it fall and cover the city in a white, poetic, coat… but it gets dirty very soon and melts into puddles and I hate it.

12. Can you ice skate?
Yes, and I like it :)

13. Do you remember your favorite gift?

Maybe the „Scarlett” (sequel to „Gone with the Wind”) book that I received in ’91, when I was sure we wouldn’t have money for any presents at all. The book had just been translated into Romanian and I was in love with Rhett Butler, and it came just when I was hopelessly wishing for it, teaching me that strong wishes [and loving mothers] can work miracles. :)

14. What’s the most important thing about the Holidays for you?

Well… the holidays! I mean not going to work and the joy it brings to my soul :d And being with friends, and having more time to read and watching „Miracle on the 34th Street” for the 100th time!!

15. What is your favorite Holiday Dessert?

Chocolate! And the candies I steal from the Christmas tree.

17. What tops your tree?

A star.

18. Which do you prefer: giving or receiving?

Wrapping presents! I love buying presents, choosing the best present for each and every person, imagining how delighted they will be to receive it, and building the story behind each present. I have great fun buying and arranging presents. And I love receiving presents, especially in the form of books, book vouchers and such :p

19. What is your favorite Christmas Song (s)?

My very very favorite song is „Joy to the World”. I also like „Noel Noel” and „The Little Drummer Boy”. And all the Spanish carols (especially „Los peces„). My favorite Romanian carols are „Dom Dom sa-naltam” and „Colindita”.

20. Candy Canes! Yuck or Yum?

Nice to have on your desk. But I wouldn’t eat them. Actually, I have one from last year.

Special thanks to Cassie for this test that I found on her blog. Like she said, you are all tagged :)

Feliz/ Happy

Standard

To Jose:

This is the most beautiful thing I’ve read in a long time. And all the more beautiful since it’s something I wanted/ desired/never expected -yet hoped- to hear :-)

Yes, I like Madrid better than Barcelona. I loved every minute of being there: even the rainy days when I had to go buy an umbrella in a Chinese shop, and the days when my camera didn’t work and it filled me with rage, and the day-and-night when I had a horrible throat ache and had to take Strepsils pills like they were candies in order to be able to sleep, and the day I broke your red plate and feared the worst :p

My friend corazón con manos knows that I liked Madrid more this time because I had all the time in the world to explore it on my own, to walk every street and enter every shop, while – at the same time – being able to count on someone very reliable to tell me all about the city and show me the interesting stuff like the 4 towers, the phantom station and many other wonders that I would have missed if it weren’t for you.

I loved the way this city grows, I loved the beginning-of-the-world feeling that I had in Las Suertes, and the New York look of the Gran Vía and calle Alcalá, and the „Bucharest” air of the La Vaguada area, and the golden leaves in Retiro and Parque del Oeste. I loved shopping for gifts, and finding the most extraordinary things. I loved coming back home with my „prey” and imagining the joy on people’s faces when they see the stuff I got them… You know, the other day I was going thru my old Yahoo mailbox and I found an e-mail that Livia wrote to me before Christmas in 2000: she was writing to wish me merry Christmas and tell me explicitly NOT to spend too much money on presents :)) Do you think I might be trying to buy people’s love or something? Highly probable, and it works! :))

This stay in Madrid will be marked – in absolutely random order – by: the book on Joaquín Sabina that I bought in Alcampo (I love it!), the lovely corazón con manos (que no es un „corazón con caparazón de roca„) that kept me company when you were at work, the steep slope of calle Buenavista, the birch trees (abedules) and the plants on the wall, the small kitchen and the teapot, the freedom of waking up late (the unmistakable mark of any good holiday!), Edith Piaf’s voice in the speaker above my head, the pleasant light of the living room, the reading room at FNAC, the souvenir shops, the sun in the leaves in Retiro park, the long walks that gave me more than enough time to collect my thoughts and enjoy every moment.

I’ve learned to make pizza (not paella!), tuna pasta with tomate frito and leche frita – well, maybe just the frying part :)), I’ve met very nice people and I might have also learned to be more orderly :)

Thanks for receiving me in your 20 sq m IKEA home and thanks again for being my friend.

Celebritate de blogger

Standard

Andressa are azi un post în care povesteşte printre altele cum a fost recunoscută la metrou de un tip care, probabil, o ştia de pe net. Well, din aceeaşi categorie, sunt mândră să vă anunţ că eu i-am recunoscut la concertul Gogol Bordello (la coadă la bere :p) pe bloggerii Patric şi Jen, pe care-i citesc frecvent şi-mi sunt foarte simpatici (la Patric mă termină categoria flăcări! genial!).

Evident, nu i-am abordat, fiind eu mai timidă din fire (atât de timidă încât nici tricou cu Gogol nu mi-am luat, pentru că m-am ruşinat să vorbesc în engleză cu nenea americanul care le vindea!). Nu i-am întrebat sunteţi Patric şi Jen, nici nu m-am apucat sa recit aluziv din Jabberwocky ;)) Am tăcut mâlc, am aşteptat să se schimbe butoiul, să ia toată lumea din faţa noastra jdemii de beri pentru toţi prietenii, am luat la rândul nostru jdemii de beri pentru noi şi ai noştri (uşor restrânşi la Tasia’n frendz  si Alex, dar nu mai puţin simpatici! :p) şi ne-am pierdut în mulţime . Şi abia după ce berea fusese dată pe gât, Gogol ne spuseseră rămas bun si eram deja cu urechile înfundate în drum spre Unirii… abia atunci am deschis gura şi am zis: „cred că la coadă la bere erau nişte bloggeri” :)   

Ma enerveaza traducerile proaste!

Standard

Mi-am facut profil pe Facebox, o unealta de spam gen hi5 prin care toooot primesc invitatii de la unii si de la altii. Evident, dracovenia te trece la inregistrare prin pasul 3 „invite all your friends” si-ti ia ceva minute bune de cautat o metoda prin care sa „sari” acest pas. In plus, are interfata in limba romana si traducerile sunt de toata jena [ma aflu acum pe pagina Gaseste prieteni pe Panoul de Control Facebox :-))))))))]. Câh!

Si tocmai despre traduceri triste voiam sa vorbesc in acest post, indurerata fiind de abundenta lor in ultima vreme si de neglijenta editurilor care le publica [uneori asezonate si cu greselute de tipar, ca oricum nu mai citeste nici dreq carti in era internetului]. Traduceri proaste care mi-au picat in mana in ultima vreme:

Inca nu stiu daca si cartea de azi de la „cotidianul” se va adauga listei de mai sus (e vorba de Lectii de respiratie, Anne Tyler; traducere: Gigi Mihaita), dar avem deja dialoguri greu de urmarit la perfect compus [de unde obsesia asta cu perfectul compus?? dar obsesia mea cu parantezele patrate? ;))] si o constructie nespus de „romaneasca” pe pagina 15: „sala aia mica si stupida de banchet”.

Si mi-am mai amintit de niste traduceri din Mika Waltari – nu mai stiu pe care o incepusem – care dadea cu niste muci extrem de moderni intr-o fasole ce se voia de epoca. O nepotrivire de lexic in context ceva fantastic.

Mi-amintesc din facultate de cursul de traduceri cu dna Leahu prin anul 3, cand ne chinuiam cate o ora sa traducem un dialog din Caragiale sau o descriere de natura din Sadoveanu sau sa gasim un autor roman echivalent ca stil cu X autor spaniol. Cum ne spunea ca nu poti sa traduci beletristica daca nu citesti foarte foarte mult, cu atentie mare la stil si vocabular specific pentru fiecare scriitor. Si cum am citit mai apoi traducerea ei la Dragoste in vremea holerei dintr-o suflare, desi Gabriel Garcia Marquez – la fel ca toti sudamericanii cu exceptia posibila a lui Cortazar – nu m-a cucerit niciodata deplin, doar pentru ca suna atat de bine, atat de frumos in limba romana incat era o placere s-o citesti, sa-i degusti cuvintele si expresiile, cum ar zice Millas.
De la o vreme insa citesc prea multe traduceri sub care ghicesc engleza sau spaniola, ca astea-s limbile mele si de ele ma leg. Traduceri care impiedica lectura (cand nu o fac imposibila, ca-n unele pasaje din cartea cu „scotidusi”), traduceri care-l indeparteaza pe autor de publicul roman.

Si atunci ma intorc la vechile carti din Biblioteca pentru toti, traduse in anii ’70… sau deschid o carte a unui autor roman tanar, ca sa ma conving pe de-o parte ca a existat o vreme cand se traducea foarte bine… si pe de alta ca exprimarea saraca e un semn al timpului, prezent deopotriva la traducatori si [unii] scriitori.

Bonus pentru cei care au citit pana la sfarsit: Un interviu cu Antoaneta Ralian, in Dilema veche