Arhive pe categorii: ma plimb

Pe urmele lui Dimitrie Cantemir in Fanar

Standard

In cartierul Fener (Fanar, sau fostul cartier grecesc al Istanbulului, de unde am avut si noi domni fanarioti) se afla cateva urme ale trecerii lui Dimitrie Cantemir prin Istanbul, intre anii 1688 si 1700. Plimbandu-ne pe stradutele in panta ale acestui cartier acum foarte islamizat si conservator, am intalnit o multime de moschei, femei imbracate in negru si acoperite (unele chiar cu val pe fata, ceea ce neobisnuit pentru Istanbul), copii care se jucau pe strazile inclinate si pustii, intr-o pace demna de alte vremuri.

Colega cu care eram avea un tel, iar telul ei se numea Liceul Grecesc din Fanar. O cladire impunatoare, din caramida rosie, care pare o cetate sau o fortareata. Desi il vezi de pe malul apei, cand pornesti sa urci stradutele parca dispare, il pierzi si te pierzi printre casele cu 2 etaje, scarile omniprezente, rufele intinse peste strada la uscat, abundenta de moschei. In cele din urma Google Maps ne-a adus la destinatie, dar cetatea era zavorata si inexpugnabila. „E totusi un liceu,” a zis colega mea. „E o zi de scoala. Trebuie sa fie elevi inauntru, profesori. Sa sunam la secretariat.” Intr-adevar, desi cladirea – ca tot cartierul – parea uitata in secolul 19, pustie si misterioasa, inauntru se desfasura un examen, iar secretara si-a cerut scuze ca nu ne poate primi, dat fiind ca este un examen national si s-au luat anumite masuri de siguranta. Nu ne-a ramas decat sa dam ocol cetatii, ceea ce nu e asa simplu cum credeti, fiindca urci si cobori niste strazi aproape verticale.

Spre uimirea mea, la intrare am citit pe placa ingalbenita si ruginita ca acest liceu se mandreste cu faptul ca aici a studiat un Domnitor al unei tari straine: Dimitrie Cantemir, Domn al Moldovei. Stiam ca in apropiere se afla si un muzeu Dimitrie Cantemir, aflat intr-un fel de paragina. Mai stiam ca actuala moschee Ortakoy de pe malul Bosforului a fost construita pe terenul unde odinioara familia Cantemir avea un palat. A fost, totusi, interesant sa gasesc si aceasta mentiune, pe placa de la intrarea liceului.

Rum Lisesi (Liceul Grec) din Fanar are actualmente profesori turci si greci si este o institutie de invatamant laica, subordonata ministerului turc al educatiei. Impreuna cu colegele mele, vrem sa facem cumva sa-l vizitam, pana la urma. A fost fondat la un an dupa caderea Constantinopolului (in 1454), insa cladirea actuala a fost construita in secolul 19.

Daca ajungeti in Istanbul, nu ocoliti cartierul Fanar.

Cititi si: Istanbul altfel pe site-ul Imperator Travel.

#opozapezi

Anunțuri

O poza pe zi / 10/ In autobuz

Standard

Am facut aceasta poza in decembrie, cand am fost pentru un weekend la Bucuresti.

Acesta este un autobuz de pe linia 335, care traverseaza centrul orasului si ajunge pana in Baneasa.

IMG_3794

Mi-amintesc momentul cand au intrat in circulatie aceste autobuze. Aratau grozav, aveau camere de luat vederi, erau curate, aveau aer conditionat. Cand ceva e nou si curat si bine intretinut, parca si tu te porti mai retinut in preajma lui. Parca nu scuipi pe jos, ca e prea curat. Parca nu-ti vine sa mazgalesti scaunele si peretii. Parca iti vine chiar si sa platesti bilet.

Acesta este un autobuz relativ nou. Nu circula prin suburbiile salbatice ale unui oras divizat intre lupte de clanuri mafiote. Nu este un decor de la o filmare. Este un autobuz cum sunt multe, cu care calatoresc oameni platitori de bilet in Bucuresti, capitala Romaniei, in anul 2018.

E murdar, e neingrijit, e prost intretinut, e neglijat. Mie mi se pare ca transmite delasare, lipsa de respect pentru calatori si aceeasi indiferenta si prost-gust pe care le simti si vazand cladirile mazgalite cu grafitti, strazile murdare si lucrarile facute in dorul-lelii care treneaza cu anii.

O poza pe zi/ 8/ Insulele Prințului

Standard

In Marea Marmara, la doar o ora cu vaporasul de Istanbul, se gasesc noua insule, dintre care patru doar se pot vizita: Büyükada, Heybeliada, Burgazada si Kınalıada („ada”, in turca, inseamna „insula”). Dintre ele, cea mai mare si cea mai populara e Büyükada, dar putina lume stie ca, in afara de numele turcesc (”Insula cea Mare”), ea se mai numeste si Prinkip sau Prințul Insulelor, in versiunea greaca, de unde si numele de ”insulele prințului”.

Toate aceste insule au in comun linistea si pacea, aerul de sat aflat pe malul marii, casele cu flori frumoase la ferestre si plajele de pietre la marea Marmara. Transportul auto e interzis (exista, totusi, scutere), ceea ce le pastreaza relativ nepoluate si le da un aer retro adorabil. Pe insule te poti plimba cu bicicleta, cu faetonul sau trasura cu cai, ori pe jos. Poti face plaja si poti lua masa la terasele din port. Exista si muzee pe unele dintre ele, si hoteluri, dar principala atractie o constituie plimbarile pe jos in jurul insulei, sau urcusul usor pana pe culme (toate insulele sunt deluroase), unde adesea poti admira o manastire veche, greceasca, din vreme cand Istanbulului i se zicea, inca, Constantinopole.

Asa am facut si eu cu Hidia in acea zi frumoasa de septembrie: am urcat un deal si am ajuns pe culmea insulei, unde se pot vedea si azi ruinele manastirii bizantine cu hramul Theokoryphotos, sau Schimbarea la Față a Domnului Hristos. Ca si culmile dealurilor indiene, unde adesea se pot vedea temple ale zeului Shiva sau picturi cu chipul zeului Rama, și aceasta culme a fost considerata sfanta din cele mai vechi timpuri. Aici s-au gasit ruinele unui templu grecesc antic, peste care a fost construita, in secolul 12, aceasta manastire.

E greu de povestit frumusetea acestui loc si, mai ales, pacea sa deplina. Nu se aud decat pasarile si fosnetul frunzelor in copaci. Localnicii cresteau gaini, care plimbau libere printre ruine.

IMG_2036

Istanbul, Burgazada, curtea manastirii Schimbarea la Față

Pe insule se poate ajunge cu feribotul de la Eminönü (in partea europeana) sau Kadıköy, Bostancı (in partea asiatica). Este recomandat sa porniti devreme, ca sa puteti vedea mai mult de o insula intr-o zi. Insulele sunt frumoase in orice anotimp, dar fireste ca primavara si vara sunt mai multe de vazut si de facut, iar vaporasele circula mai des decat iarna.

O poza pe zi/ 3

Standard

Poza de azi e tot turistică și vine de la Efes. Biblioteca lui Celsus, construită în anul 135 d.C., a fost o construcție mortuară ridicată în onoarea guvernatorului Asiei, Tiberius Iulius Celsus Polemaeanus, care este înmormântat într-un sarcofag la temelie.

În nișele din pereți de păstrau peste 12000 de manuscrise, de unde numele de bibliotecă. Din păcate, ni s-a spus, aceste manuscrise au ars într-un incendiu, 100 de ani mai târziu. Este o construcție care a trecut prim multe intemperii și servește în zilele noastre ca model de construcție / clădire publică romană, una din puținele care s-au păstrat în Asia Mică. Este și simbolul sit-ului arheologic de la Efes – multă lume poza asta o are în cap când aude de acest loc. În afară de casele terasate și de Templul lui Hadrian, e una din zonele acestui sit care nu e ruină, ciob, coloană prăbușită la pământ.

Am fost surprinsă să aflu că biblioteca lui Celsus de la Efes este, de fapt, o reconstrucție. Efesul a fost amenajat ca loc turistic de Institutul Austriac de Arheologie, iar fațada bibliotecii a fost reconstruită între anii 1970-1978 de arheologii Friedmund Huber și Volker Strocka, din materialul găsit la fața locului – procedeu cunoscut sub numele de anastiloză. Deși riscurile de a falsifica istoria sunt mari în aceste cazuri, arheologii sunt de părere că reconstrucția de la Efes e una reușită și corectă, cu minime abateri de la original.

Orașul antic Efes se poate vizita ușor cu mașina, taxiul sau cu trenul din Izmir, Kușadasi sau Pamukkale (e cam la o oră distanță de aceste locuri).  Intrarea costă 40 de lire. E bine de mers în primăvară sau toamnă, când temperaturile nu ating 40 de grade, nici ploaia nu ne împiedică să cercetăm cu atenție fiecare colțișor din acest loc misterios.

IMG_7608

Referințe: Biblioteca lui Celsus din Efes , Turkish Archaeological News

Report on Archaeological Sites in the Mediterranean Region

 

O poza pe zi /2

Standard

45000 mp de frumusete. Localizare pe malul Bosforului, accesibil cu vaporul, taxiul, autobuzul. Circa 300 de camere, intre care Sala Muayede, sub cupola careia se spune c-ar incapea un bloc de 12 etaje!

IMG_9964

Palatul Dolmabahce

Palatul Dolmabahce e palatul in stil european/ vienez/ frantuzesc/ rococo/ baroc/ neoclasic al ultimilor sultani turci. S-a terminat in anul 1856 si constructia lui a secatuit de resurse Imperiul Otoman si i-a grabit sfarsitul.

In afara de gradinile splendide, de portile maiestuoase care se deschid catre mare, de saloanele bogat ornamentate, cu mobila stil si candelabre din cristal de Boemia, palatul gazduieste si odaia mult mai modesta (dar cu o splendida priveliste asupra Bosforului!) unde a murit Mustafa Kemal Ataturk, pe 10 noiembre 1938, la ora 9:05.

Cand am vizitat palatul am avut parte de un ghid care nu ne-a lasat sa facem poze, asa ca m-am consolat cu gandul ca sunt destule pe net. Ajungand in sala Muayede, ghidul ne-a aratat un covor care parea mic si pierdut in imensitatea salii unde se incoronau sultanii si unde Mustafa Kemal a tinut primul discus in fata parlamentului, in calitate de presedinte al Turciei.

– Acest covor de Hereke are 120 de metri patrati si este tesut dintr-o bucata. Ca sa va faceti o idee, apartamentul in care locuiesc eu are 50 de mp, deci dac-as locui pe covorul asta as ocupa doar jumate din el.

Atunci am ramas intr-adevar masca si am incercat cu colega mea sa plasam pe covor casele noastre: uite intrarea, holul, bucataria… intr-adevar, era mare!

Palatul Dolmabahce se afla in cartierul Besiktas si este deschis in fiecare zi (in afara de marti si joi), de la ora 9 la ora 16. Biletul de intrare costa 40 de lire turcesti (aprox 12 euro) si exista reduceri pentru profesori (!), elevi si studenti.

 

Vacantele mele de weekend

Standard

La Istanbul, fiecare weekend e o vacanta. Deja de 5 ani sunt plecata, dar tot Bucurestiul e casa mea. Sunt expat, nu emigrant. Iar de cand locuiesc la o ora distanta cu avionul (si la 15 minute de aeroport), am impresia amuzanta ca Istanbulul e un cartier al Bucurestiului.

Insa Istanbulul e mult mai mult decat atat: e un oras imens, divers, aglomerat, modern si decazut, bine unit de reteaua de transport care merge struna si include, printre altele, tramvai, metrou, vapor, funicular, teleferic.

La fel ca la Bangalore, planul meu sa descopar un cartier nou pe saptamana, asa ca dupa un an pot sa spun ca am strabatut mii de kilometri si am acoperit o mare parte din Istanbulul european, cateva insule si cateva cartiere doar din zona asiatica. Sunt fascinata de Bosfor in orice anotimp, dar mai ales cand e soare afara si senin, pescarusii tipa in urma vapoarelor din care calatorii le arunca bucati de covrig, iar marea are alta culoare in fiecare moment. Pe Bosfor sunt si unele dintre cele mai frumoase vile si palate, unele dintre ele muzee, iar restaurantele se intrec sa se cocoate cat mai sus, ca sa ofere renumita priveliste pentru care platesti 5 lire la Stabucks in Bebek si 250 de lire la hotelurile de 4 si 5 stele!

Zona celebra si turistica e Sultan Ahmet (Sultanahmet scriu turcii), unde magazinele de suveniruri ocupa toate strazile, iar turistii veniti din Asia se inghesuie sa viziteze Sfanta Sofia, Palatul Topkapi, Moscheea Albastra, Marele Bazar, Basilica Cisterna si pe negustorii de lampi, esarfe si covoare. La cateva weekend-uri o data, fac ce fac si ma pomenesc in fata Muzeului Sfanta Sofia (Ayasofya zic turcii, sau Hagia Sophia in greceste – o constructie care slaveste intelepciunea, „σοφία”). As putea sa o vizitez iar si iar si mereu cu aceeasi reverenta si emotie.

De curand, o colega cu care vorbeam despre Istanbul, mi-a marturisit ca Sfanta Sofia i se pare cel mai frumos loc. Ca poate o sa rad, dar ea are impresia ca locul acela e magic, ca zidurile Sfintei Sofia sunt izvorul unei linisti si frumuseti multi-seculare absolut palpabile, ca ajungand in locul acela patrunzi intr-un spatiu diferit. Ce m-am bucurat! I-am zis ca as putea sa merg acolo saptamanal, doar sa fiu in locul acela; sa ascult chemarile la rugaciune ale moscheii albastre si sa vad Sfanta Sofia – acea cladire greoaie, eclectica, care sta acolo de o mie de ani si pe care n-au dovedit-o nici razboaiele, nici cutremurele, nici grecii, nici romanii, nici otomanii, nici capitalismul, nici terorismul.

Poate imi place ca imi zice ca se poate sa fii nemuritor si rece, asa cum ma simt inclinata sa fiu eu. Desi sunt muritoare, dar da – rece. Poate fiecare transfera pe Sfanta Sofia ce poate sau nu poate contine. Cine stie? Cert e ca moscheea albastra – „ai vazut una, le-ai vazut pe toate” – sade acolo in curtea ei, completand arhitectonic ansamblul, dar nici pe departe asa de puternica si misterioasa ca Sfanta Sofia. Palatul Topkapi pazeste coltul Cornului de Aur, invizibil de la strada, dar inconjurat de gradini cu platani unde se poate contempla trecerea gloriei lumii. Basilica Cisterna – bine ca ne-a zis Dan Brown de ea! – e partial in renovare, dar ramane un loc misterios si frumos.

Underground-basilica-cistern.-Byzantine-water-reservoir-build-by-Emperor-Justinianus-Turkey-Istanbul1

Foto: https://www.walksofturkey.com/blog/istanbul/insiders-guide-to-the-basilica-cistern-istanbul

E interesant sa locuiesti intr-un oras turistic. Turcii sunt buni cu profesorii. Nu doar ca avem reducere 50% la restaurante si la magazine de Ziua Educatorului (24 nov), dar cu cardul de profesor obtii un card de acces gratuit la orice muzeu din Turcia care apartine de Ministerul Culturii. Sa tot explorezi, sa tot vizitezi, sa te tot miri de cata istorie se ascunde in locuri si obiecte.

Locuri frumoase: Faralya, Turcia

Standard

Am profitat de vacanta de bairam pentru a vizita sudul Turciei, in zona Marii Mediterane. Si, pentru ca am mers cu o colega care e in Turcia de multi ani, nu am ajuns chiar in locurile cele mai umblate (Antalya, Fethiye etc.), nici chiar in locuri considerate „comori ascunse” (Kaş, Datça), ci de-a dreptul in satele unde se presupune ca numai turcii calatoresc.

Cand colega mea a gasit pe net Hotel Faralya eram la capatul nervilor. De trei zile cautam si ne agitam sa aranjam ceva pentru aceasta neasteptata vacanta de bayram, care urma sa fie de trei zile si, brusc, prin ordinul ministrului, se facuse de sapte! Eram la telefon cu colega mea de vreo doua ore, evaluand hoteluri si case de la all-inclusive la camere prafuite din casa bunicilor puse pe Airbnb de nepoteii intreprinzatori. Nimic! Unde mergeau datele, preturile sareau din buget. Unde mergeau preturile, nu se potriveau datele. Ne gandeam inclusiv sa luam o noapte ici, o noapte colo, dar ce vacanta mai e aia?

A venit si momentul cand cineva trebuia sa spuna:

– Stii ceva, pana la urma alta lume isi petrece vacantele la Istanbul si eu incerc sa plec de aici?

Din fericire, colega mea era pregatita cu raspunsul:

– Da, pentru ca nu e vacanta daca nu pleci de acasa!!

Nu ne raspundea nimeni la e-mailuri, asa ca colega a sunat la Hotel Faralya. Era singurul loc care corespundea si ca pret, si ca loc, si ca date. Miracol! Si l-am gasit cu vreo 13 ore inainte sa decoleze avionul, asa ca eram si putin disperate.

– Vai, a zis nenea de la hotel, dar cum e posibil sa ne fi gasit pe net? Nu suntem listati pe niciun site. Suntem un club de yoga cu circuit inchis. Da, sigur ca avem camere. Da, preturile sunt corecte si de banii aia va oferim si mic-dejun si cina, dar sa stiti ca noi gatim vegetarian, da, insa totul organic, legume si fructe crescute la noi in gradina. Va asteptam atunci. Ce ciudat, totusi, ca ne-ati gasit pe net!

Avionul a aterizat la Dalaman, autocarul curat si civilizat de la aeroport ne-a dus la Fethiye cu doar 15 lire, apoi un taxi a pornit cu noi pe crestele muntilor, spre Faralya. Soferul era grozav de vesel, pentru ca trecuse de miezul noptii si voia sa plece acasa si era din Kabak, la 10 min de Faralya.

– Sa stiti ca eu la yoga acolo nu pot sa intru cu masina, ca nu e asfaltat. Dar ii sun pe ei si vin sa va ia.

Masinuta abia urca niste coaste abrupte marginite de pini. In dreapta se ghicea marea, la capatul unei prapastii adanci de 800 de metri. In stanga era piatra, tone de stanca cu aspect de lamele. Taximetristul ne-a lasat la sfarsitul soselei, unde incepea un drum serpuit si prafuit prin padurea de pini. Acolo ne astepta deja un jeep. Din el a coborat un barbat inalt, prietenos.

– Bine ati venit! Va asteptam! Speram sa aveti o vacanta minunata la noi, turuia el in vreme ce ne urca valizele in masina. Pe aici nu e asfaltat pentru ca nu vrem noi. Natura ne ofera atat de mult si noi la tot pasul o siluim. Pe urma, nu vrem sa fie usor de ajuns la noi. Aici e un loc magic si, stiti cum e, ramane magic doar daca nu afla multa lume de el.

Ajunseseram. Cand am coborat din masina, au venit la noi doi catei prietenosi.

– Sa nu va fie frica de ei, da? Sunt cei mai blanzi catei.

Barbatul pornise cu valizele noastre spre o casuta de lemn, cu acoperis de stuf. Colega mea mangaia cateii. Eu eram uluita de numarul stelelor de pe cer. Nu se vedeau doar stele, ci galaxii intregi, calea lactee parca era desenata, puteai sa crezi ca le vei atinge daca intinzi mana. Apoi am auzit marea. Apoi am vazut hamacul, leaganul, patul de afara. Gazda noastra a zambit:

– Bine ati venit in paradis. Dar sa nu va treaca prin cap sa dormiti afara. Chiar si in paradis e plin de tantari si alte ganganii!