Arhive pe categorii: mama dixit

Si zapada scartaie sub picioare

Standard

Mi-amintesc zapada de odinioara. Chiar in fata portii se aduna un munte imens, toata zapada stransa din curte, ideal pentru sanius. Tata scotea sania din baraca, mamaie o stergea cu o carpa si la revedere! Pana pe inserat nu mai intram in casa.

Probabil cel mai bun partener de sanius mi-a fost vecinul Sandu, mai mare decat mine cu un an, desi si cu frate-meu ma jucam super, cu cazemate, transee, „comandantul cetatii de zapada” si cine mai stie ce alte inventii, care-mi trazneau prin cap sau le citeam prin carti. Era un frig cateodata de nu-mi mai simteam mainile, picioarele, obrajii. Zapada era tare si scartaia, iar de la atata fatzaiala „derdelusul” nostru se murdarea si nu ne mai placea. Atunci ne mutam cu arme si bagaje in fundul curtii, unde faceam iglu in fata casei Ramonei si ne ascundeam acolo, ca Fram ursul polar. In iglu bagam covoare si se facea putin mai cald. Dar in casa  intram tot plini de zapada, cu turturii atarnandu-ne din caciuli si fulare, cu manusile leoarca si uzi pana la piele. Mama ne oprea in prag si ne matura din cap pana in picioare. Apoi cel mai frumos moment era dezbracarea, trecerea in haine uscate si – in final – tolanirea pe canapea, cu picioarele lipite de soba! Pielea de pe talpi sa ne fi cazut si nu ne mai luam picioarele pe placile de teracota fierbinte. Mama se grabea sa ne faca ceai, sa ne aduca supa, sa ne certe ca ne-am udat asa, daca racim? Nu-i dadeam atentie, ocupati sa remememoram detaliile glorioaselor batalii cu bulgari, sau sa construim imaginar noi si noi igluuri, jocuri care ne faceau zilele minunat de lungi si de placute.

Mi-amintesc zapada prin care mergeam la scoala. Pana la brau uneori, alteori doar pana la genunchi. Ajungeam cu cizmele si sosetele ude uneori. Ma enervau oamenii mari care ma impingeau ca pe-o papusa ca sa treaca ei mai intai, pe potecutele alea ridicole de 20 de centimetri care se formau pe trotuare. Zapada din iarna lui 1989, cand aveam piciorul in ghips si mi-era frica sa nu cad.

Mi-amintesc ninsorile de ziua mea, ani la rand. Fulgi mari sau mici, pufosi sau aposi, bineveniti sau enervanti.

Mi-amintesc ninsoarea din ziua cand am fost cu diriga la Ateneu (Cristi, fiul ei de care eram foarte indragostita, n-a venit) si-aveam un pardesiu verde din Germania care mi se parea ca ma face tipatoare ca o sorcova. Dar era vremea cand mama decidea cu ce te imbraci, iar tu ascultai supus.

Si-mi mai amintesc nenumarate sapuneli de la scoala si de la liceu; zapada de la munte in excursii, zapada din Elvetia si pe cea din Germania; ingerii de zapada pe care nici nu mai stiu cine m-a invatat sa-i fac si oamenii de zapada in marime naturala fara de care nici o iarna nu era completa.

M-am nascut iarna si aceasta iarna e a treizecisiuna din viata mea. Au fost multe zapezi, ghetusuri si patinoare, turturi mai mari sau mai mici, dureri de spate de la lopata, sanius si bulgari, nas rosu, obraji amortiti, vin fiert si cantece in ruseste despre „holodno” [frig].

Imi place vremea de afara; sunt omul extremelor: vreau 40 de grade sau minus 20; nu ma cumperi pe mine cu un 22 de grade ametit. Decat daca vine la pachet cu Martisorul :)

Ma bucur ca avem o iarna cu zapada asa de mare, ma bucur si mai mult ca am niste „apreschiuri” meseriase in care nu intra apa deloc si mi se pare superba draga mea Pisique, cu o ditamai cusma de 30 de cm in cap.

Iarna pe ulita anul asta se joaca in Pipera.

Ostersonntag – Paste fericit!

Standard

Steierdorf – o aşezare în creierii munţilor cum spun cei care au crescut la oraş, dar pentru cei născuţi acolo este un loc de vis, cu amintiri de neuitat.

Astăzi este Ostersonntag, duminica de Paşte, şi, deşi au trecut foarte mulţi ani, amintirile din copilărie revin mai vii ca niciodata.

Mai întâi Karwoche, când se mergea, în Vinerea Mare, pe Calvarienberg şi se reconstituia, pas cu pas, drumul Gogotei.
Acasă începeau pregătirile de Paşte.

mielulSe vopseau ouăle, neapărat cu frunze de pătrunjel sau alte frunzuliţe existente la vremea respectivă, mielul era umplut cu măruntaiele lui şi cusut, cuptorul sobei Vesta cocea neîncetat nenumărate feluri de prăjituri – Ischlerkrapfen, Nüssenstangl, Ein-Ei-Würfel şi, încoronarea supremă, celebrul miel din aluat de cozonac, copt într-o formă neagră, grea de fontă. Era plăcerea şi datoria noastră, a copiilor de atunci, să-i definitivăm aspectul: ochi şi gură de bomboane colorate, fundă roşie la gât şi pregătirea cuibului, iarbă din hârtie creponată verde, pe care se aşezau ouă vopsite, iepuraş (de zahăr, pe vremea aceea, de ciocolată aveau doar cei cu rude în Germania), drajeuri colorate, în vederea expunerii lui în geam, cît mai vizibil pentru orice trecător de pe stradă. Îmi amintesc că era chiar un fel de concurs, cine are mielul cel mai frumos. De mâncat nici vorba, abia după doua trei zile aveam voie să-l devorăm, deşi, recunosc, în timp, îi cam dispărea decorul din jur, sau chiar şi un ochi…

Bucuria supremă era în dimineaţa duminicii de Paşte, când ne sculam cu noaptea în cap şi urcam în grădină să căutăm cuibul iepuraşului, ascuns de mama cu puţin timp înainte, în locuri cât mai puţin vizibile. Asta era şi plăcerea, cine-l găseşte primul, pentru că, teoretic, ştiam ce conţine: ouă, drajeuri colorate si, în cel mai fericit caz, o ciocolată.

cuib.jpg

Urma, bineînţeles comparatul şi ciocnitul ouălor şi apoi, noi copiii, îmbrăcaţi cu hainele cele noi, aduse de iepuraş şi încălţaţi cu pantofii de lac (negru sau alb) mergeam la biserică cu întreaga familie.

Luni urma stropitul fetelor. Băieţii veneau cu parfum (sticluţă în formă de maşinuţă, costa 1,50 lei pe vremea aceea) să ceară permisiunea părinţilor să stropeasca die Rose ( dacă spun trandafir e irelevant, pentru că în limba română este de genul masculin) şi, după ce ne stropeau, erau recompensaţi cu ouă şi prăjituri.

Nu ştiu dacă aceste obiceiuri se mai păstrează şi azi, dar ştiu că pentru mine rămîne nişte amintiri plăcute.

Marele meu regret este că ai mei copii le vor cunoaşte doar din povestiri.

Pentru toti cititorii care astazi sarbatoresc Invierea Domnului, Paste fericit!

Fröhliche Ostern!

Autor: Mama lui Chris :)

1 februarie 1979

Standard
„O să fie fată”– au pus verdictul într-o zi, tinând cont de semnele băbeşti ( forma burţii, faţă pătată sau nu, sare în cap, etc.) tanti Sofi şi tanti Mimi – ţi le mai aminteşti ? – în rata ticsită cu care făceam naveta .
Ştiam acest lucru, chiar dacă pe atunci nici nu se auzise vreodată de ecograf, eram chiar sigură!
Când te „jucai” şi „dansai” în burta mea, spuneam tuturor că asta mică e tare zglobie!
Ai făcut naveta cu mine, participai activ la ore, lovind cu picioruşele în marginea catedrei, pentru a arăta că eşti şi tu acolo, îngrijorându-le pe cele două doamne învăţătoare, care îmi recomandau şi apoi chiar insistau, CU DISPERARE, să-mi iau concediu, pentru a nu risca să te nasc în rată.
Erau foarte grijulii doamnele acelea, poate şi pentru faptul că ele însele nu aveau copii.
Aşa că a trebuit să intru în concediu de maternitate.
Pe vremea aceea intrai în concediu cât mai târziu posibil „înainte”, pentru a avea mai mult „după”, el durând cu totul 120 zile.
Cam după o săptămână de tricotat, brodat (de’ venea Christina, care trebuia să aibă o cămăşuţă de bun venit cu numele ei pe ea, o pernuţă şi o plăpumică cu Donald Răţoiul!) şi de citit Cel mai isteţ, cel mai viteaz (carte scrisă nu ştiu de cine şi pe care nu am mai vazut-o vreodată de atunci!) a sosit timpul să vii pe lume.
Era într-o miercuri dupa amiază mohorâtă, de iarnă fără zăpadă, când mi-am luat bocceluţa şi, însoţită de tata, am luat troleibuzul 85 până la spitalul Dr.Stâncă.
Eu am rămas acolo internată, tata a venit acasă liniştit, că … aşa era atunci.
Doamna Doina, asistenta căreia îi sunt şi azi recunoscătoare, mă încuraja cu vorbe blânde şi, din când în când asculta cu trompeţica.
Seara trecea, s-a făcut noapte, dar tu refuzai să te arăţi.
După miezul nopţii te-ai hotărât, în sfârşit!
Venise 1 februarie!
„Aţi vorbit cu doamna doctor?”-, nu, nu vorbisem cu ea, habar nu aveam că trebuia să vorbesc, nu-mi spusese nimeni înainte,- „atunci nu o mai sculăm” -,  au ajuns la concluzia Doamna Doina şi încă o asistentă, de gardă în noaptea aceea.
Si m-au dus în sala de naşteri. Doar că au avut mai mult de furcă cu tine, întrucât aveai cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului.
Ora 1 şi 15. E fetiţă! 3500 g, 53 cm. Scor Apgar 8.
Te-am zărit şi mi te-au luat (nou – născuţii erau în altă parte)!
Joi dimineaţa, înainte de a pleca acasă, Doamna Doina mi te-a adus să te văd.
Este unic sentimentul, şi-ţi doresc să-l încerci şi tu curând: ţi se lipeşte ceva de suflet, e o fuziune inexplicabilă, din clipa aceea viaţa ta capătă un alt sens, ştii pentru ce trăieşti!
Erai un cocoloş” legat fedeleş, o „băbuţă”, dar frumoasă foc: faţa albă, curată, ochişorii albaştri, mari, buziţe roz, micuţe, ce mai, prinţesă!
Zilele următoare, când mergeam la alăptat, (Doamne, ce mai chin şi lacrimi, adormeai la sân!) te recunoşteam din prima din zecile de „cocoloşi”de acolo!
Eram mândră de fata mea şi nespus de fericită, şi sunt în continuare, şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că te am.
„Meseria” de mamă era nouă pentru mine, cartea dr. Căpraru mi-a fost ghid nelipsit, dar, cu siguranţă, am făcut şi multe greşeli. Iartă-mă, n-am vrut!
Un lucru ştiu însă cu certitudine: ai fost, eşti şi vei rămâne FATA MEA frumoasă, deşteaptă, înţeleaptă, sensibilă, iubitoare, înţelegătoare, iertătoare.
SĂ TRĂIEŞTI LA MULŢI ANI, FATA MEA!

Intr-o zi mi-a venit ideea: ce-ar fi ca de ziua mea sa scrie mama pe blog? Pentru ca in fond, ea a fost acolo inca inainte ca eu sa fiu constienta ca sunt :) I-am propus, s-a rusinat, n-a mai zis nimic, am crezut ca a uitat.

„Vai, maine e ziua mea si tu n-ai scris pe blog”, i-am zis aseara.
„Poate ca am scris”, a zis cu o voce mica.

Era pe mail textul si mult mai frumos si mai dulce si mai emotionant decat orice am primit, vazut sau citit vreodata. E prima scrisoare de la mama in care nu vorbim despre lucruri, ci despre sentimente. E un cadou nepretuit. Si-l impart cu voi, pentru ca toate lucrurile bune trebuie impartite ca sa te bucuri mai mult de ele :-)

Sa aveti o zi cu mult soare! [Sandra, esti contagioasa :x]