Arhive pe categorii: my lovely life

Bucuresti

Standard

Pastele acasa, pentru prima data in 5 ani. Pasca, cozonaci, oua rosii, iepurasi kitschosi pe Magheru, soare, caldura, carti noi, prieteni. Ieri am mers cu un taxi Uber, pentru a doua oara in viata. M-am amuzat la manichiura si coafor cu discutiile inerente. Am vorbit cu oameni, pe strada, ceea ce nu pot inca sa fac in Turcia. Am cerut informatii si am dat indicatii. M-am plimbat prin parc.

E tare bine!

 

Parinti si copii

Standard

Doamna care statea in fata mea avea o expresie dezolata.

– Nu vreau sa va pierdeti timpul cu mine, a inceput ea, dar as vrea sa stiu cum se descurca fiica mea la spaniola. Nu vorbiti turceste, nu?
– Din pacate…
– Of, putem chema pe cineva sa traduca?

Ma bucuram sa o vad, fiindca recent fiica ei a facut mari progrese. Fetita este insa extrem de pesimista si chiar acest lucru voiam sa-l discut cu mama.

– Doamna, as vrea sa incep cu notele fiicei dvs., fiindca stiu ca va intereseaza. La examen a luat 8,80. La teme, participare la clasa si purtare are 9. De cateva ori nu si-a adus tema, sau a adus-o prea tarziu si i-am scazut din cauza asta. Daca comparam cu rezultatele din primul semestru, progresul este vizibil. Nota de la examen s-a marit cu 2 puncte; nota de participare cu doua puncte si jumatate. Vreau totusi sa subliniez ca, mai mult decat notele, pentru mine conteaza atitudinea fata de scoala, felul in care abordeaza invatatura. Or aici cred ca putem vorbi de un progres fantastic! Fiica dvs. a inceput anul cu impresia ca nu stie nimic la spaniola. La ore parea mereu pesimista si negativa. Nu pot sa fac asta, oricum nu inteleg nimic, eu la spaniola nu stiu o boaba… asta era tot ce auzeam de la ea. Am avut cateva discutii pe tema asta. Am stat putin cu ea sa ii explic anumite lucruri. A primit niste materiale pe intelesul ei, pe care a vazut ca poate sa le lucreze corect. Increderea in sine i s-a intarit. De curand am auzit-o spunand: „eu nu inteleg nimic…” numai ca apoi sa continue, zambind, „dar pot sa fac un efort, sau sa inteb pe cineva si voi intelege.” Aici cred, doamna draga, ca se afla cel mai mare progres al fiicei dvs. Mai e mult pana departe, dar e un inceput bun.
– Ma scuzati, a inceput umila mamica, dar cred ca n-ati inteles. Nu stiu despre cine vorbiti. Eu sunt mama lui X. Fata mea nu stie nimic la spaniola. Abia isi spune numele. La examen cred ca a facut de 3. A invatat toata seara, dar de dimineata mi-a zis ca numai Allah o poate ajuta, ca ea nu stie nimica.
– La examen a luat 8,80…
– Nu va suparati, s-a intors mama catre translator, doamna e sigura ca vorbeste despre fiica mea? Cat zice ca a luat?
– 8,80.
– Bine, a zis doamna din ce in ce mai uluita, dar a mea e tamaie, nu stie nici …. Adica… Adica stie spaniola?
– Spaniola stie si cu cat i se intareste increderea in ea, cresc si cunostintele… si notele! Dar trebuie lucrat la incredere, sa stiti.

Atunci mamica s-a intors catre translator si s-a pornit intr-un torent de cuvinte din care am inteles ca nu se astepta la asta, ca ii era rusine sa vina la mine sa ma vada fiindca credea ca ii voi spune ca fiica ei e corigenta, ca fiica ei mereu se vaieta ca nu stie nimic la spaniola, ca e de acord ca fiica ei nu are incredere in ea, dar nu-si daduse seama in ce masura asta o afecteaza la scoala, ca imi multumeste ca o ajut pe fiica ei si nu o pedepsesc, ca e prima veste buna pe care o aude la o sedinta cu parintii, ca e atat de fericita!… Si, inainte sa credeti ca sunt mare vorbitoare de turca, trebuie sa stiti ca imediat s-a intors spre mine si, inainte ca translatorul sa fi deschis gura, mi-a turuit acelasi lucru in engleza!

Apoi a zis ceva foarte dragut:

– Vedeti, eu stiu bine engleza. Dar am vrut sa fie un translator aici pentru ca nu am incredere in mine… Cu cine sa semene si X-ulica mea?

&&&

Doamna extrem de eleganta cu care stateam de vorba s-a scuzat ca trebuie sa raspunda la un sms urgent. Apoi a reluat discutia despre feciorul ei, recent diagnosticat cu depresie la varsta de 12 ani.

– M-a innebunit. Nu vrea sa stea decat in camera lui. Nu vrea sa iasa si el sa bata mingea cu baietii. Nu vrea sa se joace nici pe calculator. La scoala e aproape repetent. Dau o caruta de bani pe psihologul ala inutil la care merge de doua ori pe saptamana.
– Dar eu il vad zambind mai des ca inainte… A inceput sa se joace cu baietii in pauze. Nu mai sta chircit intr-un colt… L-am vazut vorbind cu alti baieti si in clasa uneori raspunde, mai ales daca il intreb direct pe el. Are un simt al umorului foarte bun.
– Dumneavoastra sunteti o draguta, dar pe mine copilul asta o sa ma bage in mormant. Nu putea sa fie si el un copil normal!? Dumneavoastra aveti copii?
– Nu.
– Vai! Imi pare rau! Va rog sa ma iertati! Ati incercat si cu IVF? Presupun ca nu puteti ramane gravida, nu-i asa? Ma scuzati, poate sunt prea directa. Eu cu IVF l-am avut pe asta. Vai, ce ne mai doream copii. Parea normal de mic. Mereu a fost asa, mai singuratic, dar se juca si cu copiii. Nimic nu i-a lipsit! Nu stiu de ce ne-a lovit Dumnezeu asa…
– Dumnezeu v-a lovit cu un copil frumos, istet, fizic sanatos. Sufleteste, acum trece printr-o suferinta careia nu ii intelegem cauza. Dar va rog sa nu fiti suparata nici pe el, nici pe dvs. Sa nu credeti ca e defect. Cu dvs., parintii, alaturi va trece peste asta, speram. Noi il iubim asa cum este! Stiu ca nu va e usor, dar pastrati-va speranta.

De cate ori nu trebuie sa le spun direct parintilor: „il iubim asa cum este!”

Mamica a zambit pentru prima oara si cu ochii.

– Vai, doamna, mi-a zis. Il iubesc ca pe ochii din cap. Numai pe el il am si greu mi-a mai fost sa-l fac. Nu e deloc asa cum mi-am imaginat, sa stiti. E greu si el e un copil dificil. Dar cumva vom razbi, nu-i asa?

Si-a luat poseta, telefonul, mi-a intins mana.

– Va multumesc pentru vorbele frumoase. Si… va felicit, sa stiti. Ati fost foarte desteapta ca n-ati vrut copii!

 

25 000 de pasi

Standard

Primavara a venit si cu ea magnoliile inflorite! Sambata trecuta, ratacindu-ne prin hatisul cartierelor din partea asiatica, am dat nas in nas cu EA: o magnolie uriasa, inflorita, cu flori imense, grase si roz. Din pacate era dupa un gard, chiar inainte ca noi sa facem stanga, sau dreapta, oricum am vazut-o din fuga si am ramas cu bucuria ca exista si cu gandul sa ma intorc poate s-o vad weekendul viitor.

Zis si facut: telul zilei de sambata a fost sa ma intorc la magnolie. Si sa explorez cartierele din zona asiatica a Istanbulului.

Am pornit din Kadıköy, unde ne lasa microbuzul scolii. Uluitor de orientata, am ajuns numaidecat in bulevardul Bağdat, acest 5th Avenue, marginit de case scumpe, cu marea pe o latura si intesat de magazine si restaurante. Era cald, iar bulevardul era plin de lume deja. Weekendul in Istanbul incepe cu kahvaltı, micul-dejun turcesc „cu de toate”, la care te asezi la ora 10 si te mai ridici la 14, cand te rostogolesti spre casa, satul.

IMG_1327

Kahvaltı insa e bun cand il imparti cu prietenii, asa ca am pornit mai departe fara regrete. In fond, cautam o magnolie.

E interesant cum un astfel de tel, pana la urma autoimpus si aiurea, te poate tine pe directie ore in sir. In afara de o pauza de cafea, cand am profitat de ocazie sa studiez harta si sa ma orientez putin in spatiu, timp de 4 ore nu am facut decat sa merg. Am localizat usor strada din care am intrat in bulevard. Am refacut traseul inapoi pana la o bifurcatie, un pasaj subteran unde am luat-o la dreapta. Mai mult ca sigur ca trebuia sa o fi luat la stanga. De la dreapta incolo totul a devenit nou – strazi si case si blocuri pe care nu le mai vazusem in viata mea si care semanau cand cu cartierul Tei, cand cu Malleswaram, cand cu Bucurestiul copilariei mele, cand cu nimic… pana cand picioarele mele au inceput sa tipe ca vor o pauza! Vazusem o multime de copaci infloriti si exact doua magnolii minuscule, dar totusi foarte frumoase.

Duminica, microbuzul ne-a lasat pe malul european al Bosforului, la Parcul Emirgan. Acest parc e celebru pentru expozitia anuala de lalele, dar anul acesta e inca frig (avem cam 13-14 grade in medie) si lalelele abia se plantau. Totusi parcul (care acopera un deal intreg si e absolut imens si partial neingrijit, ca o gradina locuita de spiridusi) forfotea de lume iesita la picnic si, mai ales, de mirese si… logodnice! Am aflat azi ca „miresele” in rochii albe faceau poze de nunta, in vreme ce acelea care mie mi s-au parut mai interesante, in rochii mov si albastre, sarbatoreau logodna. Oricum, densitatea lor era asa de mare ca am avut toata admiratia pentru fotografii care au reusit sa prinda in poze doar un singur cuplu, nu vreo 3-4 deodata!

IMG_2067

Logodna in gradina japoneza

Dupa lalele, narcise si mirese, a venit momentul sa plec in cautarea gradinii japoneze, pe care o vazusem din microbuz. Desigur, tot intesata de cupluri si fotografi, dar frumoasa cum numai gradinile japoneze stiu sa fie, cu apa ei si puntea ei de lemn, cu pavilionul si trandafirul japonez si doi ciresi infloriti (さくら) care mi-au sters din minte magnoliile pentru o vreme!

Dupa ce am recitat Rondelul apei din orgada japonezului, zambind la gandul ca si eu urma sa schimb aceasta experienta „intr-o cascada de consoane si vocale” destul de curand, m-am asezat la o vorba cu ciresul (mono no aware), incercand sa inteleg efemeritatea vietii si a frumusetii, natura frumusetii si daca momentele ah! ale vietii sunt mai frumoase atunci cand sunt impartasite. E greu sa povestesti florile de cires, dar mi-am facut un selfie ca „Cireşar” stiind ca acesta e unul din momentele care-mi vor vizita amintirea (flash upon that inward eye, zice William Wordsworth) si bucura sufletul multa vreme de acum incolo.

Asa s-a facut ca ora 2, cand busul pleca inapoi spre campus, m-a gasit in contemplarea ciresului si complet nepregatita sa plec acasa, mai ales ca magnolia nu o gasisem inca. Deci, cu harta in mana, m-am asezat sa fac un traseu pentru restul zilei si a iesit asa:

  • Rumeli Hisarı – fortareata de pe Bosfor care a ajutat in 1453 la asediul Constantinopolelui si a servit apoi ca punct vamal si chiar inchisoare.
  • Bebek – o zona fitoasa, cu terase, restaurante si port pentru iahturi, despre care citesc adesea pe grupul Foreign Women of Istanbul :>
  • Arnavutköy – cartierul cu cladiri din epoca otomana, acum celebru pentru cafenelele si restaurantele lui elegante cu vedere la Bosfor si pentru stradutele inguste care urca in nestire deal dupa deal.
  • Ortaköy – despre care stiam doar ca acolo se afla clubul Reina, unde a avut loc atacul terorist de pe 1 ianuarie si ca tot acolo e o celebra moschee (nu stiam de targul din jurul ei; o nebunie de lume, tarabe, margele de sticla colorata si kebab!!)
  • Beşiktaş – cartierul poate cel mai european, plin zi si noapte de turisti si localnici, dar si locul de unde puteam lua o barca inapoi spre Asia si spre casa.

Par cam multe locuri de vazut intr-o zi si a fost bine ca, desi m-am uitat pe harta, nu i-am dat sa calculeze distanta (20 km) intre locul unde ma aflam si debarcaderul de unde urma sa iau feribotul spre partea asiatica. Mai mult ca sigur as fi renuntat, dar asa, nestiutoare, din aproape in aproape, cu cascare de gura la Bosforul de un albastru uluitor vazut de sus, de pe zidurile fortaretei; cu un popas la magazinul Macrocenter care are branzeturi frantuzesti, vinuri scumpe si produse de PORC (!!); cu poze la vapoare, cu ochii la lume, cu gandul la magnolii, cu entuziasm ca era soare (dar si un vant rece, taios) – din pas in pas am ajuns prin toate aceste locuri si am admirat moscheea Ortakoy in lumina de ora 6 dupa-amiaza, care e poate cea mai frumoasa lumina – nici apus, nici zi plina.

Voiam sa renunt si sa iau un autobuz cand am vazut-o. Era chiar magnolia dupa care pornisem – crengile se aplecasera de atatea flori si frumusetea ei iti taia respiratia. Am stat la coada sa o pozez, dovada ca istanbulezii sunt poeti!

Cu puterile reinnoite, am pornit spre barca mea, pas cu pas, cu ochii larg deschisi, cu capul zumzaind de ganduri. Visam deja la ceaiul de pe vapor si la ora pe care o aveam de stat in bus in drum spre casa.

Daca m-am simtit in siguranta? 100%. Am trecut pe langa Reina – locul atentatului din ianuarie. E din nou deschis si lumea continua sa mearga acolo la masa sau la discoteca. Am strabatut cele mai de lux zone, unde am vazut Lamborghini langa Porsche, langa Mercedes si Rolls Royce (all stuck in traffic, btw). Am umblat printre femei cu basma si femei cu capul descoperit, am trecut pe langa terase unde se bea vin si pe langa masute unde la fel de multa lume bea ceai. Mi-e greu sa-mi inchipui ca sunt mai in pericol aici decat in orice alt mare oras al lumii. Vazand oamenii atat de diversi si de frumosi, energia si vibratia orasului, frumusetea locurilor mi-e greu sa ma gandesc la terorism si frica. Ma gandesc, asta da, la maretie si decadere, la miile de ani de istorie pe care le-a vazut acest loc, la toate transformarile prin care a trecut si care sigur locuitorilor de la acea vreme le vor fi parut sfarsitul lumii.

In vis

Standard

Am dormit de la 9 jumate pana la 7 si ceva. In vis aflasem ca ma intorc in India de la anul. Eram fericita. Fiu, ziceam usurata, gata cu frigul si stresul si balamucul. Ma duc acasa.

Adaptarea e lunga si are multe etape. Invat turca si am inceput sa ma descurc in ea. Nu imi place. Profii care sunt deja aici nu sunt interesati sa cunoasca oameni noi; asa cum venim ne ducem, se pare, poate daca ramanem cativa ani avem o sansa sa ne bage cineva in seama, dar nu-si pierd vremea cu noi de la inceput. Asa ca ne bucuram de singuratate, ignore total, fiecare pe cont propriu. Invat Istanbulul si imi place marea, cu barcutele ei, imi plac simitii, ceaiul si pacea anumitor locuri. Dar nu locuiesc in centrul cu Bosfor si case frumoase, nici pe departe. Locuiesc intr-o padure de la marginea orasului, de unde uneori „scap” in oras, ca un inecat care mai iese la suprafata pentru o ultima gura de aer.

De cinci luni e iarna si – intre frig, indiferenta si efortul de a ma adapta la o noua tara, de a invata o limba complet diferita, de a castiga respectul si prietenia unor oameni carora nu le pasa de tine – cred ca au fost cele mai lungi si grele cinci luni din viata mea.

Nu e de mirare ca in vis ma duceam inapoi la soare, la gulmohari, la rochite si sandale. Si era bine, cald, pomi infloriti, pamant rosu.

Ce bine, ziceam, era si cazul sa ma intorc, destul am tras pe aici cu frig, geci, ghete si caciuli.

M-am trezit usurata, aproape fericita, in sfarsit lucrurile aveau sa se repare, gata cu diminetile de negura, cu alergia, cu geaca, cu cizmele.

Cand mi-am dat seama ca a fost doar un vis i-am multumit creierului meu ca imi administreaza el caldura care imi lipseste.

Istanbul, oras urias

Standard
Istanbul, oras urias

In acest weekend am avut ocazia sa descopar cat de mare este, de fapt, orasul Istanbul.

Dupa wikipedia, are o suprafata de 1539 km2  si o populatie de 14 milioane de locuitori. Pentru comparatie:

  • Bucuresti – 228 km2 si 2 milioane de locuitori
  • Bangalore – 709 km2 si 9 milioane de locuitori (spre 11 mil)
  • Londra – 1572 km2 si 8 milioane
  • New York – 1213 km2 si 8 milioane (cred ca mai multi)
  • Delhi – 1480 km 2 si 21 milioane de locuitori

Deci mai mare ca NY, dar mai mic cu cateva strazi ca Londra si mai populat decat oricare dintre aceste metropole.  Aproape la fel de aglomerat ca Delhi, dar mult mai bine organizat si mai curat, cu o infrastructura bine pusa la punct si un sistem integrat de transport in comun.

Dar totusi imens!

In acest weekend am primit vizita a doi oameni dragi mie, care au vrut sa vada TOT in doua zile! Au fost doua zile si jumatate intense, de razbit prin trafic aglomerat, de multimi de oameni de strabatut, de baclavale de mancat si cate si mai cate. Daca incerc sa pun pe hartie kilometrii parcursi, mi se invarte capul, dar totusi incerc:

Vineri – prin tunelul Eurasia proaspat inaugurat pana la Zeytinburnu, apoi un tur prin Sultanahmet sa vedem pe dinafara Sfanta Sofia si Moscheea Albastra. Cerul era senin, marea linistita, asa ca o barcuta pana in Kadikoy se impunea. In Kadikoy era puhoi de oameni ca de obicei. Erau insa si magazine simpatice cu lucruri frumoase si ieftine, baclavale de la Cafer Erol care se topeau in gura si era ziua lui Iulius, care trebuia sarbatorita cu fast si orez cu lapte pe post de tort!

Sambata – cu masina spre Kadikoy, chititi sa dam o tura de Bosfor, dar socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ! Am vrut sa mergem pe Sahil Yolu asiatic, strada care merge paralela cu marea Marmara, marginita de un parc cu palmieri care se intinde pe kilometri intregi. Dar marea era in ceata si din soseaua aglomerata am putut vedea doar o mare pata alba acolo unde se presupunea ca e marea, cu tot cu Insulele Printilor. In schimb am putut vedea cu varf si indesat ca infrastructura orasului era depasita de numarul de masini si, in urmatoarele doua ore, am admirat pe indelete casele din partea asiatica, ba chiar am vazut si doua magnolii inflorite care mi-au mai ridicat putin moralul! Apoi vaporasul, cartierul Besiktas si Palatul baroc Dolmabahce cu vedere la Bosfor; un drum cu tramvaiul supraaglomerat care ne-a amintit de capitala tarii noastre si Marele Bazar cu haosul si culorile lui, alte baclavale, ceai si frig, mult frig si un vant rece care iti congela urechile.

Duminica scoala ne-a organizat o excursie la Kuzguncuk, un sat-cartier din partea asiatica, de pe malul Bosforului, in care pana in anul 1953 nu a existat nicio moschee! Centrul traditional al crestinilor armeni si al evreilor, izolat oarecum de oras prin faptul ca intre el si urmatorul cartier, Uskudar, se intinde o baza militara, Kuzguncuk a ramas pitoresc si linistit ca un satuc din Grecia. Era duminica, brutariile umpleau strada cu aroma placintelor calde, iar la localurile deschise se servea kahvalti – micul dejun turcesc cu de toate, in care fiecare alta chestie pe care o gusti e mai buna decat precedenta! Duminica a fost si ziua cand am traversat Bosforul ca sa vizitam Sfanta Sofia si Moscheea Albastra si pe dinauntru, dar si ziua cand am pornit cu elan spre Mall of Istanbul, care s-a dovedit a fi mult mult mai departe decat ne imaginasem si nici macar nu ne-a rasplatit efortul cu baclavale!

La fel ca si in mult-mai-micul Bangalore, in Istanbul se poate sta in trafic lejer pana la trei ore, in functie de momentul zilei sau nu. Pe acelasi drum pe care ne ducem si venim in fiecare sambata cand busul scolii ne duce in oras, apar si dispar gigantice ambuteiaje despre care nu-ti poti da seama cui se datoreaza: vremii? vreunui sofer mai ageamiu care incurca circulatie? unei iesiri prost puse de pe autostrada la care se inghesuie toti creind un „bottleneck”?

Oricum ar fi, Istanbulul e imens si in intindere si in posibilitatile de a-ti petrece timpul liber. Este extrem de divers si o calatorie cu tramvaiul de la un capat la altul te poarta prin varii orasele-cartiere, musulmane sau seculare, fiecare cu personalitatea lui, cu cladirile lui, cu mallurile lui, cu oamenii lui mai lipsiti sau mai apasati de griji, cu … baclavalele lui.

Fiindca vremea a tinut cu noi, am reusit intr-un weekend sa strabatem distante colosale (aseara GPS-ul ne arata ca am mai avea cam …. 65 de km pana acasa!!) si sa bifam o lista imaginara pe care au incaput multe locuri si experiente noi.

Eu sper ca musafirii mei s-au simtit bine si mai vin. Eu, una, desi sunt franta, am avut un weekend excelent!!

PS. Iata care ar fi lista mea pentru cine vine un weekend la Istanbul pentru prima oara:

  • Ziua 1: Zona Sultanahmet cu Ayasofya si Moscheea Albastra, Marele Bazar, moscheea Nurosmanye si magazinele de pe langa bazar. Optional: o oprire la hamam, dar poate sa dureze pana la 3 ore si cam mananca jumate de zi. Pentru cine e interesat de moschei – Moscheea Suleimanye e superba.
  • Ziua 2: Vaporas peste apa pana la Kadikoy si in Kadikoy shopping in Moda, restaurante, cofetarii si un tur cu unul dintre cele mai vechi tramvaie din lume – Moda Tram. Traversare in zona Pera, unde se poate vizita fie Turnul Galatei, fie Palatul Dolmabahce – dupa interesele fiecaruia.

Zilele la Istanbul sunt prea scurte pentru cate poti face. Lista mea pe urmatoarele weekenduri este:

  • Parcul Emirgan pentru expozitia de lalele din aprilie
  • Excursie cu vaporasul la Bursa
  • Insulele Printilor in mai
  • Inapoi la Kuzungcuk pentru un tur amanuntit
  • Cartierul de lux Nisantasi
  • Cartierul Beykoz de pe Bosfor

Cine se inscrie pentru urmatoarea excursie?

 

Eyüp

Standard

Demult voiam sa merg, dar vremea n-a fost prea prietenoasa, asa ca Eyup a aparut in viata mea abia acum doua saptamani. A meritat! Cocotat pe o colina („Pierre Loti”) de unde se vede tot Cornul de Aur, Eyup e un loc celebru pentru vederea panoramica. In varful colinei sunt cateva terase unde poti manca, bea ceai si admira Istanbulul in toata frumusetea lui, trecuta si prezenta. Eyup a fost si cimitirul sultanilor si vizirilor si altor notabilitati otomane timp de secole. Plimbarea catre restaurantele de pe colina se face direct printre mormintele impodobite cu fesuri sau turbane, care arata si dupa moarte rangul celui ingropat acolo. Sau poti lua telefericul, cum fac majoritatea istanbulezilor, in vreme ce turistii par sa prefere drumul prin cimitir.

La poalele colinei se gaseste moscheea Eyup, foarte frecventata de credinciosi si foarte frumoasa. Intrarea, ca la orice moschee, e gratuita, cu conditia sa te descalti si sa-ti porti incaltamintea intr-o plasa. In jurul moscheii infloresc terase, magazine si locuri de joaca pentru copii.

Vaporul de la Eyup la Eminonu „tricoteaza” Cornul de Aur si face vreo 4-5 statii, una pe fiecare mal. Fiindca distanta nu e asa de mare, ai impresia mai mult ca stai decat ca mergi.

Ma mai duc la Eyup.

eyup vedere

Cand am fost la Bugiuresti

Standard

*”c” in turca se citeşte „gi” ca in cuvintele cam (geam) sau sürücü (şofer sau surugiu). Natural ca Bucureşti se citeste Bugiureşti. De fapt in turca se zice Bükreş.

Era o zi normala cand colega de engleza mi-a zis ca pleaca in Romania peste 2 saptamani. Mi-a zis ca merge la Therme un weekend, ca e avion la 5 vineri si profita si daca vreau sa-mi aduca ceva. Raspunsul meu a fost “nu-mi aduce nimic; vin si eu”. Zis si facut si ne-am aliat si cu doua colege din Venezuela, ca sa fie o excursie amuzanta, am luat biletele si hai la Bucuresti!

Pe vremea cand locuiam in India, cam asta era unul din visele mele: sa fiu asa aproape, incat daca am chef sa vin un weekend la Bucuresti, sa ma sui in avion si sa vin. Pentru asta am ales Istanbulul – zbor de nici o ora, scoala la 15 min de aeroport. Traiam, deci, in visul meu de odinioara!

In Bucuresti nu mai era asa de frig ca in noiembrie, iar duminica am prins chiar o zi minunata si insorita de primavara. Desi am stat doar doua nopti, am putut sa ma vad cu o multime de prieteni si sa fac si cumparaturi, sa stau si la soare si sa merg si la targul de martisoare. E drept ca la avion am ajuns cand se inchidea poarta de imbarcare, dar, din fericire, ne-au primit.

E interesant sa amesteci oameni din diferitele tale vieti; Romania, Canada si Venezuela; expati, fosi expati si localnici, bucuresteni si istanbulezi. Pentru ca la One Love eu voiam sa stau cu prietenii mei si pentru ca venisera multi si diversi si pentru ca prea adesea aceste adunari se termina cu toti vorbind cu toti – tot ei, care locuiesc in acelasi oras! – iar eu cine stie cu cine, ei bine, pentru toate astea am decis ca voi fi putin egoista si voi vorbi in romaneste, desi poate nu e politicos fata de colegele cu care venisem. Le-am lasat putin pe cont propriu, ca sa pot sa schimb cateva vorbe cu prietenii dragi de acasa. Si mi-am adus aminte de mine in partea cealalta, la Mussoorie, unde venisem cu Zeenat, dar tocmai pe ea nu apucam s-o vad. Cred ca am mai inteles niste lucruri de atunci.

A fost multa bucurie, multa durere in gat (cosmar, vineri), mult fum la One Love care imi distrugea gatul, multa dragoste. Iulius a fost mereu de serviciu, a facut cald in casa, ne-a rasfatat, ne-a dus la Therme cu masina… Therme sambata nu e o idee grozava, dar era vant si frig afara si a fost un loc ok, unde doamnele s-au simtit bine. Seara am reusit si sa bifam Casa Gorjeana; era frig, ceata la intoarcere, dar la Casa Gorjeana era un botez si, asa cum se intampla, in scurta vreme eram toti pe ringul de dans.

A fost bizar sa fiu in tara mea cu straini; sa trebuiasca sa explic, sa traduc, sa judec ceea ce mie mi se pare normal. A fost greu sa impac intalnirile cu prietenii si timpul cu ele. A fost ciudat sa nu fie mama acasa.

A fost frumoasa reactia oamenilor cand ne auzeau vorbind in spaniola. Clar tot romanul rupe doua vorbe de spaniola!! La Mega Image mi-am amintit de India… doua vanzatoare, femeia de serviciu si un paznic se adunasera roata in jurul colegelor mele strigand hola, hola, muchas gracias, te gusta Bucarest si cine mai stie ce. Au fost incantate ca in taxi ne-a pus muzica in spaniola, iar taximetristul canta si el cu noi.

A fost frumos afara duminica; frumos ca prietenii nostri au venit sa ne vada la targul de martisoare si am baut o cafea, ca soarele stralucea, ca oamenii din jur vorbeau romaneste, ca dupa multa vreme am vazut un targ de martisoare!