Arhive pe categorii: personal development

Françoise Dolto

Standard

De la Francoise Dolto: dna invatatoare nu trebuie sa ma iubeasca, ci sa ma invete, cum ii zice si numele. Nu e mama mea. Nici eu nu trebuie sa-i iubesc pe elevi, ci doar sa-i invat. Cat de multa libertate iti ofera abordarea asta!

Una din cartile care mi-au placut enorm se numeste “Cand parintii divorteaza”. De acolo am prins ideea de structurare a identitatii proprii in functie de cuvintele care ni se spun (sa nu uitam ca Dolto a fost psihanalista). Zice, extraordinar de frumos, ca tot ce i se spune umanizeaza copilul, iar ceea ce NU i se spune il retrimite la stadiul de animal. Ca tratezi ca pe un animal de casa/ obiect copilul caruia nu-i spui lucruri pentru ca e prea mic. Am, tot de la ea, revelatia fortei adevarului spus unui copil. Poate ca un copil crescut asa nici nu va avea, la randul lui, tentatia sa minta.

Acum ca scriu despre copii si ma gandesc la copiii carora le-am fost profa si la zona si mediul din care provin, mi se pare ca de la Dolto mi se trage revelatia ca profesorul trebuie, in primul rand, sa isi respecte elevul. Respect in elevii mei unicitatea lor individuala. Fiecare e o persoana si aduce in clasa intreg universul pe care il contine si care poate fi armonios sau nu.

Demult ma gandesc la asta si imi plac mult cele doua citate de la inceput.

Lipa lipa, cos de alfa

Standard

E foarte interesant cat de repede m-am adaptat inapoi la India. Am un sentiment ca ma bucur ca sunt aici – un soi de natural high, rad, cant, iubesc copacii si drumurile si masina. Conduc mult mai usor fara stresul benzilor si al regulilor. Te ingradesc, dar la nevoie te protejeaza, e drept. Of, India care miroase a ea insasi, ceea ce eu numesc miros de kannadiga, sudoare si petrol, un miros greu care ramane in incapere mult dupa ce oamenii au plecat.

Una din colegele pe care am luat-o de la aeroport e profa de spaniola. Desi are aproape 60 de ani, e o fetita mica si vesela, ca o vrabiuta. „Azi am mancat un castravete si a fost asa de gustos ca am mai mancat unul. Pe urma nu mi-a mai fost foame,” a ciripit voioasa. Eu infulecasem bagheta cu pateu si senvis cu cascaval si sunca, apoi mi-era tot foame, dar trebuia sa ajung la ea. Hmm, mi-am zis, stia ea Lisa ce stia.

La vizita apartamentelor l-am avut insotitor pe colegul meu K., cel care se ocupa de apartamentele profesorilor.  Am asezat mancare in frigider, am schimbat perdele, am tras apa si K. s-a amuzat sunand la sonerie, cum ma vazuse pe mine. Pe la al treilea apartament invatase la ce sa se uite: sonerie, TV, internet, perdele, frigider, robinete, toalete, curatenie.

– Blocul tau e incolo, vrei sa te conduc? s-a oferit, galant, la plecare.

N-am vrut, dar mi-a parut bine ca s-a oferit.

– Ce ma bucur ca esti aici, mi-a zis asistenta medicala, o filipineza simpatica si extrem de muncitoare. Baietii ei se jucau, fiecare pe tableta lui. La clasa a doua si a patra sunt aproape cat ea de inalti. Au ramas asa de putini din oamenii vechi…

Si aici sunt veche si mi se pare ca niciodata n-am incetat sa fiu noua.

Azi mi-am dus masina la service si m-am intors acasa cu transportul in comun, intr-un autobuz 256B paraginit si aplecat intr-o parte. Cand am ajuns aproape de capat, mai eram doar eu, soferul si taxatorul. Soferul fluiera o melodie voioasa. Taxatorul ma masura curios cand credea ca nu-l vad. Eu citeam „Infinitul mic iubindu-l pe cel mare” si ma blocasem la ideea ca a-ti insela partenerul ar putea fi, intr-un alt sens, un indiciu de dezvoltare spirituala; un semn de expansiune a constiintei, adica ceva de bine. Inima ta s-a largit si poate cuprinde mai multe persoane. Asa ceva mai citisem, tot intr-o carte de-a lui. Ideile sunt facute ca sa fie explorate si integrate sau respinse, in functie de structura proprie. Mi-am dat voie sa explorez mental aceasta idee si sa vad problema dintr-un alt unghi, cam ca atunci cand iti defocusezi privirea si imaginea se schimba: batrana cu nas coroiat, tanara cu pana la palarie. Cred ca stiti poza din cartile de psiho.

Rodeam mental acest os, cand a aparut o batrana fara dinti care insista sa-mi vanda flori. As fi luat, dar erau legate in ghirlande de atarnat la usa si nu mi-au placut. Nu stiu sa gandesc afara din tipare, iar tiparele mele zic ca – in ciuda a TOT ce vad imprejur – usile nu sunt facute ca sa se atarne ghirlande de flori pe ele!

– Ei, si unde mergi asa voioasa?

Un motociclist cu casca; unul din putinii care poarta casca. Nu putea fi decat acelasi K., intr-una din turele lui scoala-apartamente si retur. Chiar el. Am stat putin de vorba si i-am expus dilema mea. M-a anuntat ca el asa a crezut intotdeauna: mai multa dragoste inseamna mai multa fericire si o apropiere mai mare de Dumnezeu, indiferent cum se manifesta ea.

– We are here to share some love, a declarat el, ca un hippie autentic, in vreme ce -si ambala motocicleta sa plece. Christina, one day you have to open your heart and love again.

Colegii noi au decis sa se faca praf intr-una din berariile bangaloreze… dar nu fara mine! Le-am zis ca nu-mi place sa fiu cea mai treaza din incapere si sa ma fac praf nici nu se pune problema.

– Dar, Christina, te ducem noi acasa.

Suntem toti vecini, 12 oameni in apartamente diferite din acelasi complex. De bandh day (greva indiana totala) – i-am scos la plimbare prin cartier. Ne-am imprietenit.

– Mi se pare ca esti asa adaptata aici, stii tot, intelegi tot, te descurci cu banii, cu traficul, cu tot, mi-a zis aceeasi colega de spaniola, mititica.

Mi se pare si mie ca da; evident ca devine mai usor cu vremea, dar e foarte bizar cum sentimentul ala ca abia am ajuns inca il mai simt – inca ma uimesc lucruri si fapte, inca ma simt neaclimatizata. E interesant totusi ca si la Bucuresti m-am simtit pe undeva la fel: mai mult turista decat de-a locului.

Sa ne concentram. Urmeaza Istanbul, Argentina, Grecia. Sau asa visez eu.

 

 

Andrei Plesu

Standard

Despre folosirea nechibzuita a cuvintelor (Dilema, ian 2013)

Inventarul cuvintelor aflate în derivă poate continua indefinit. Pînă la un punct, alunecările şi complicaţiile de sens fac parte din metabolismul limbii, din dinamica ei vie. Dar mai des decît ne dăm seama, cuvîntul prost folosit, cuvîntul manipulat cu frivolitate, cuvîntul rostit într-o doară e simptomul unei primejdioase dezordini survenite în duhul comunitar. A vorbi fără să pricepi înţelesul vorbelor tale, a vorbi crezînd că ai voie să spui ce vrei, cum vrei, după bunul tău plac e a vorbi în afara limbii, a tîrî cuvintele în întunericul de dinaintea naşterii lor.

 

Despre cunoastere si filosofie (Atelier LiterNet, ian 2012)

Exerciţiul cunoaşterii avea sens cîtă vreme el se putea converti în progres sufletesc. Cu alte cuvinte, cunoaşterea trebuia nu doar să te înveţe ceva, ci să te „salveze“ omeneşte, să te transforme, să te apropie de versiunea optimă a firii tale. În limbaj creştin, s-ar fi spus că nu era de preţuit decît cunoaşterea „mîntuitoare“. Filozofia se recomanda, aşadar, ca drum. Drum către armonia eului, examinare de sine în vederea perfecţionării de sine. S-au scris pagini exaltante pe această temă, de la Platon la Epictet şi Marc Aureliu, de la Epicur la neoplatonici. Iată un faimos pasaj din Plotin: „Dacă încă nu-ţi percepi frumuseţea proprie, procedează asemenea sculptorului care lucrează la o statuie pentru a o face să fie frumoasă:  mai ciopleşte ici, mai netezeşte dincolo, mai curăţă unde e nevoie, pînă cînd iese la lumină chipul frumos al statuii. Tot astfel, înlătură şi tu ceea ce e de prisos, îndreaptă ce e strîmb, limpezeşte părţile umbroase şi nu conteni să-ţi sculptezi propria statuie, pînă cînd va străluci în tine lumina divină a virtuţii…“

 

Despre expansiunea crestinismului in afara spatiului Asia Mica- Europa (Dilema Veche, dec 2012)

Un gînd al Abatelui Jules Monchanin, care şi-a petrecut ultimii optsprezece ani de viaţă ca misionar catolic în India: pentru a creştina civilizaţii non-occidentale, creştinismul trebuie să fie regîndit în versiunea lui originară, fără desfăşurările doctrinare, confesionale, istorice care constituie, azi, „corpul“ lui spiritual (de la sinteza intelectuală iudeo-greco-romană, pînă la Reformă şi modernitate, trecînd prin patristică, scolastică, Marea Schismă etc.). Nu e vorba de a anula – în manieră protestantă – Tradiţia. Ci a înţelege că nu poţi transmite unui „străin“ întreaga nebuloasă născută din explozia iniţială. În fond – spune Monchanin – nimic nu poate depăşi teologia Sf. Pavel şi a Sf. Ev. Ioan. „Sumele“ medievale şi istoria critică a dogmelor sînt mai curînd analitice decît creatoare. Ele sînt „firmamentul“ infinit („catholicitatea“), derivat din nucleul auroral. Ceea ce trebuie transmis e concentrarea centrului, nu întreaga lui expansiune galactică. „Primitorii“ trebuie să-şi construiască, pornind de la acest centru, propria lor nebuloasă. (Cf. Jules Monchanin, Écrits spirituels, présentation d’Édouard Duperray, Éditions du Centurion, Paris, 1965, pp. 132-134).

 

Jocuri de oameni mari

Standard

Nici bine nu m-am decis ca vreau sa-mi las raul si ramul pentru plaiuri straineze, ca tot universul a conspirat frumusel si m-a azvarlit hat-departe, drept in India. Acuma, cu ce-am gresit, nu stiu, ca eu voiam in Elvetia, dar trecem peste.

Mi se pare ca parcursul meu profesional nu e decat un joc al intamplarii: planuiam sa dau la drept, dar m-am trezit ca – deep down inside – voiam Limbi Straine, asa ca iata-ma studenta la engleza si spaniola, fiindca in anul cand am dat eu admiterea nu se oferea curs de portugheza. Intamplare intamplatoare. Nici bine n-am intrat la facultate – adica nici bine n-am iesit din liceu – ca dau nas in nas pe strada cu profa de franceza (abandonasem franceza pentru spaniola, da?), care ma coopteaza sa predau franceza in locul dumneaei timp de o luna, chiar in fostul meu liceu!!

Predau franceza o luna la Cosbuc (nu ma intrebati ce sentimente ascutite ma incercau cand intram in cancelarie si dadeam nas in nas cu fostii mei profesori… eleva cu Frica de Catalog nici trei luni in urma, profa cu Catalogul subtioara acum) si, ce sa vezi, prind gustul dascaliei. [Bine, demult asezam eu toata copilarimea din curte pe ciment, sa stea frumos in banca, sa-i strig la catalog – ceva-ceva meserie furasem de la mama.] Dintr-una-ntr-alta, dascalita raman toata facultatea si vrei doi anisori dupa, mai la Cosbuc, mai la un liceu economic, mai cu engleza, mai cu spaniola, pana cand ma asez sa-mi numar banii si-mi da constant cu minus. Oftez, iau o meditatie, o traducere, merg inainte.

Mergand inainte, dau peste cei de la Ipsos. Suna a ciment si materiale de constructii, dar se ocupa cu cercetari de piata si sunt gata sa ma trimita in Spania pe banii lor, sa fac interviuri cu oameni pe strada. Si ma si platesc pentru asta. Cred ca visez. Poate e momentul sa ma bucur ca FLLS nu oferea curs de portugheza in ’97? Dupa o matura chibzuinta, las invatamantul si ma fac corporatista.

Prin corporatie ma fatai ca pestele-n bol, nu-mi gasesc locul, ajung sefa de departament la 25 de ani, decad mizerabil, incapabila sa „step up to my role”, esuez in departamentul de comunicare, comunicand fara sa stiu ce comunic, invat o multime de lucruri fara sa-mi dau seama si plec, intr-un final, inapoi la scoala.

De data asta scoala se cheama „internationala”, desi pare o contradictie in termeni, noi fiind toti profi nationali care predam unor elevi amestecati, dar totusi nationali si ei, in mare masura. Dintr-una-ntr-alta, ma avanseaza si aici coordonator de program – de data asta sunt oarecum mai pregatita, desi nu intrutotul dezmeticita. Si de aici o sterg – in India.

Scoala internationala, profesori din 30 de tari, elevi din 42. Te ia si capul cand te gandesti cate tari sunt pe lume. Foarte repede trebuie sa uit ca engleza nu e limba mea materna si sa ciripesc fluent la orice ora din zi si din noapte, indiferent de cantitatea de alcool ingerata. Trece un an, sar astia sa ma faca coordonatoare de program (acelasi program… imi place, il stiu, e misto), dar cu asta timpul meu se injumatateste, orele de engleza dispar si ma trezesc profa de spaniola! Sa mai zica cineva ca n-a fost cu intentie faza din ’97!

Jocuri de oameni mari. Ne succedem generatii si ne credem minunati. Invatam sa jucam „office politics”, sa ne punem tinte si sa le atingem, sa fim buni la ce facem, ca sa putem progresa. Imi place programul IB in care lucrez pentru ca nu educa doar elevii, ci si profesorul. Una peste alta, in sase ani de IB m-am dezmeticit mult si nadajduiesc ca nu ma voi opri aici.

Dar unde o sa fiu peste zece ani? Ce cuvinte am sa scriu pe blog, din ce colt al lumii?

Cred ca tot intamplarea va decide. Eu una stiu ca vreau in Argentina la un moment dat si-n Grecia la pensie.

De ce iubim matematica

Standard

De curand am participat la conferinta pentru profesorii IB din regiunea Asia Pacific, unde l-am ascultat vorbind (printre altii) pe matematicianul englez Marcus du Sautoy.

Va transcriu/ traduc notitele mele:

  • scoala se imparte in materii utile si materii inutile, iar din cele utile mate e primul loc. Nu e de mirare ca elevilor nu le place; s-a pierdut pasiunea, nimeni nu mai stie „de ce” invatam matematica cu orice pret la toate varstele, ca apoi sa nu mai folosim neam de neamul nostru o ecuatie diferentiala.
  • Hai sa uitam de utilitate! Am ramas blocati in paradigma utilitatii si o aplicam uneori eronat si altor domenii.
  • Ce-ar fi daca… am lega matematica de istorie? (povesti cu matematicieni, anyone?) / de religie / de revolutia tehnologica bazata pe numerele 0 si 1 (da’ de fapt zero e numar?)/ de teatru?
  • Sistemele GPS traduc geografia intr-un sistem de coordonate (= numere!) si descriu astfel forme geometrice in forma numerica
  • Geometria sta la baza constructiilor, a arhitecturii, a pavajelor de pe strada (de ce pavelele au doar anumite forme geometrice?), a unghiurilor la care se imbina obiectele (pe http://www.mathsinthecity.com utilizatorii descopera principiile matematice din spatele lumii vazute, cu alte cuvinte arata ca matematica e in lume, nu (doar) in carti)
  • Pornind de la Corpus Hypercubus al lui Dali, ce-ar fi sa vorbim de a patra dimensiune? Un cub tridimensional se poate desfasura sub forma unui navod, a unei retele. Cum s-ar desfasura un cub in patru dimensiuni? Ce legatura are asta cu universul?
Dali_Crucifixion_hypercube

Salvador Dali – Corpus Hypercubus

  • Ce forma are universul? E finit sau infinit? Stiinta arata ca este finit, dar nemarginit.
  • Un profesor de mate bun trebuie sa-ti arate cate lucruri ne sunt inca necunoscute! E o greseala sa predai matematica drept stiinta exacta in sensul de finita, totul s-a descoperit, acum doar aplicam. Ea este exacta in sensul ca ceea ce se demonstreaza devine adevarat si nu mai poate fi contrazis ulterior.
  • Atomii aritmeticii sunt numerele prime. Din ele se compun toate celelalte numere. 1, 3, 5, 7 … un sir infinit (demonstrat de Euclid in anul 300 i.e.n, niciodata contrazis ulterior). Exista premii uriase acordate celor care gasesc „ultimul” numar prim. Cele mai mari numere prime cunoscute azi sunt numerele Mersenne, 17 milioane de cifre. Dar cum se formeaza numerele prime? Nimeni nu a reusit sa afle care e modelul dupa care se organizeaza. Dar se stie ca in SUA traieste o specie de cicada al carei ciclu de viata se socoteste in numere prime: 13 ani, 17 ani sta ascunsa in pamant, apoi iese si canta asurzitor vreme de 6 luni. De unde stie cicada sa stea fix 17 ani sub pamant? De ce numar prim si nu 16 sau 18, sau 20? In ipoteza ca aceasta cicada ar avea un dusman de moarte, singurul ciclu de viata care o fereste de acest dusman este ciclul socotit in numere prime.
  • Numerele prime au fost folosite in muzica pentru a crea disonanta > exemplul dat este Olivier Messiaen cu al sau Cvartet pentru sfarsitul lumii, o piesa care reflecta confuzia de dupa Al Doilea Razboi. Melodia se repeta la fiecare 17 note.
  • Matematica urmareste modele („patterns”); este o activitate umana, creata de om. Ca orice activitate umana, implica riscuri; numerele negative, radacinile patrate au constituit la vremea lor revolutii pentru care oamenii si-au pierdut somnul, uneori demnitatea, alteori au fost luati in ras etc. >> matematica e o treaba primejdioasa! nu te joci cu ea!
  • intr-un secol dominat de calculator, de ce elevii nu invata modul esential in care matematica sta la baza informaticii? Calculatoarele sunt folosite pentru a usura calculele matematice, dar cat stiu elevii despre cum calculeaza un calculator?
  • Incheie prin a indemna profesorii sa fie deschisi spre nou, curiosi, capabili sa trezeasca curiozitatea elevilor si sa faca legaturi cat mai ample intre materii: matematica, la fel ca si stiinta, arta, tehnologia sunt moduri de a cunoaste si prin asta sunt infinite si deschise. Copiii care invata la scoala despre ele trebuie sa le vada ca pe domenii/ mistere de explorat si nu ca pe obiecte finite la care ei nu mai au ce contributie sa-si aduca.

Marcus du Sautoy poate fi ascultat la BBC: A Brief History of Mathematics.

Numere

Standard

Am invatat numere. Codul de la banca, numarul de la xerox. Candva s-au asimilat si nu mai trebuie sa le caut. Au devenit portabile.

Asa se intampla cu invatatura: trebuie sa devina portabila. Sa se schimbe si sa te schimbe. Nu e de mirare ca i se mai spune si hrana. O data ce ai ingerat-o, pleci cu ea acasa. O digeri si asimilezi ceea ce te face sa cresti.

Intelepciuni de marti, deh.

Time management

Standard

Cumva reusesc sa ma bag in foarte multe lucruri pe care apoi trebuie sa le continui, sau din care candva trebuie sa ies. Pentru ca la mine agendele si organizerele nu au functionat niciodata (maxim, merge din cand in cand un reminder pe telefon, gen ca maine trebuie sa fiu la Pipera la inumana ora 7:10 in za morning, pentru prima zi de scoala), fac adesea programari suprapuse pe chestii fara legatura si constat ca am reusit sa-mi pun sala si filmul in acelasi timp, meditatia si iesitul cu prietenii, business and pleasure deodata. De cand am inceput scoala, timpul s-a comprimat fantastic (traficul infernal din Pipera ajuta si el la prelungirea orelor pierdute pe drum spre si dinspre scoala) si dupa amiezele care in primul an mi se pareau enorme, sunt acum in cel mai bun caz o gluma: acusi e 4, acusi e 10 si trebuie sa ma culc, daca vreau sa ma trezesc la program.

Uneori stau si eu pe geam si ma uit si oftez: „ce viata o fi pe oamenii astia care se duc doar la serviciu, nu la scoala! Cum o fi sa nu fie galagie mereu, sa ai opt ore acolo in care iti vezi de treaba ta, nimeni nu cade, nimeni nu se juleste, nu e treaba ta sa faci altora educatie nonstop, nici macar nu trebuie sa fii un exemplu in birou si, oricum, macar ai liniste.” Desi parca mai ieri eram si eu intr-un birou si abia asteptam sa scap de el.

[Maine imi vin fetele la scoala asa: cea creatza isi intinde parul, cea cu parul lins si-l bucleaza :)

Acum inteleg si eu de ce fiind la birou vreau la scoala, iar cand ajung la scoala oftez dupa munca la birou. E genetic :))]

Tot acest lung preambul vrea sa spuna ca am emotii pentru ca maine este prima zi de scoala. Copiii „mei” sunt in clasa a 7-a si mai am o clasa de-a 6-a si doua de liceu. Ore multe, timpul scurt, locul mic sa-mi pun toate catrafusele pe care le-am adunat in doi ani si ceva… dar clasa a iesit frumos si-i asteapta pe Pescarusii mei dragi cu cartile pe masa si cu poze pe pereti. Mi-e dor de fiecare, astept sa cunosc fetitele noi care vin de maine si vreau sa avem un an mai bun, mai tihnit, mai organizat si mai eficient ca precedentul.

Sa ne calcam sortuletele, asadar. Maine e 15 septembrie!