Arhive pe categorii: taxi

Meru Cabs

Standard

Aici taxiul se cheama cu minim o ora inainte. Daca vrei masina inainte de o ora, platesti o taxa de urgenta. Orasul e mare, distantele sunt mari, nu stiu care e explicatia.

Oricum, la Meru am sunat de trei ori. O data nu aveau masina. O data cand am mers la gara sa plec la Chennai. Si azi.

– Good morning, Miss Christine, what can I do for you? s-a auzit o voce prietenoasa de barbat.

Am solicitat masina, stiau deja adresa. Intr-un minut aveam masina rezervata. Apoi, cu 20 min inainte de ora promisa te suna soferul sa confirme adresa si, eventual front gate, back gate etc.  adica un fel de Drumul Taberei, George patru cu scara Ana.

Stiu ca si la pizza e la fel, iti stocheaza datele si nu mai repeti de fiecare data adresa, dar e prima oara ca mi se intampla la taxi si e bine.

Aici taxiurile costa cam la fel ca-n Bucuresti, dar mie mi se par scumpe pentru ca exista ricsele, care-s mult mai ieftine si negociabile. Insa azi ploua si voi fi o doamna in taxi.

Azi sarbatorim Karnataka Day, ziua cand regiunea a carei capitala e Bangalore si unde se vorbeste limba kannada a devenit o provincie autonoma a unui nou stat numit India. Asta se intampla in 1956.

Eu sarbatoresc la un restaurant libanez, cu cativa colegi de la scoala.

Si iata cum ne intoarcem tot la taximetristi

Standard

Demult, in negura vremurilor, am inceput acest blog ca o cronica a interactiunilor mele cu taximetristii din Bucuresti. Azi inaungurez seria povestilor cu taximetristi din Bangalore.

Domnul Shivakumar nu a intarziat decat 4 minute peste ora la care il chemasem. Aici un taxi se cheama cu o ora inainte, ceea ce e de inteles, avand in vedere traficul si faptul ca orasul este foarte intins. Am sunat, asadar, la compania de taxiuri al carei numar il aveam de la scoala si am cerut un taxi pentru ora 17. La 16:55 am primit un telefon (am telefon de India, o realizare a acestei saptamani, dupa doua saptamani jumate in care m-am descurcat cu fixul si internetul) de la sofer din care am inteles ca ma asteapta la poarta principala.

Cinci minute mai tarziu eram la poarta, dar nici urma de taxi. Mi-am dat seama, brusc, ca nu stiu cum arata taxiurile aici! Clar nu scrie taxi pe cutia de pe capota, ca la noi (desi multe taxiuri sunt Renault Logan, de culoare alba). De multe ori nu au insemne prea vizibile. Daca masinile alea doua ale caror soferi stateau la taclale vizavi de mine erau taxiuri? Asa de concentrata eram pe depistarea taxiului, incat am fost aproape nepoliticoasa cu un coleg care tocmai trecea pe langa mine, purtat de o moto-ricsa galben cu verde (asa cum sunt toate, dealtfel). Aproape ca nu i-am raspuns la salut, chitita sa-i abordez pe soferii vorbareti. Nici unul nu era sofer de taxi, dar unul s-a oferit numaidecat sa ma duca unde vreau eu, cu un zambet larg. Nu, multumesc, astept un taxi.

L-am sunat pe taximetrist. Fai minuts, madam. Si in 4 minute era acolo.

Bangalore este un oras intins, in care inca nu m-am lamurit cum functioneaza sistemul de transport in comun. Eu locuiesc in partea de nord, dincolo de soseaua de centura, iar locul unde trebuia sa ajung e in sud. Pe google maps se vedea departe. L-am intrebat pe taximestrist daca stie sa ajunga.

– I know Koramangala (cartierul), madam. When we arrive, we find the address.

– Is it far?

A dat din cap de la stanga la dreapta, in semn de da. Dintre toate lucrurile care-mi plac in India, clatinarea asta din cap e pe locul 1.

– Very far, madam, but traffic is good today, Eid holiday.

Am mers asa cale de 30 de minute, mai in tacere, mai schimband o vorba – mi-a aratat MG Road (toti taximetristii isi fac datoria de a semnala turistilor acest buric capitalist al orasului, unde gasesti si metrou si mall-uri si hoteluri si baruri decadente si sedii de banca), apoi scoala superioara de parasutisti si spitalul Sf. Ioan. La un semafor (printre putinele la care a oprit) si-a scos telefonul si-am auzit de-acum cunoscutul „Uta aita”, adica „ce faci” (literal: „ai mancat?”) in limba kannada. O voce de femeie rasuna pana la mine, desi bineinteles ca nu aveam cum sa inteleg nimic.

– I call my sister, I ask about this address, mi-a explicat cand a terminat de vorbit. She lives in Koramangala, so she will find out.

Un sfert de ora mai tarziu (da, v-am zis ca era FOARTE departe, aici nu e anormal sa petreci 2-3 ore in taxi, daca prinzi aglomeratie), masina se opreste la o intersectie, unde se aflau: o femeie frumoasa in sari, la vreo 40 de ani, un motociclist tanar, un sofer de ricsa verde-cu-galben si un domn in camasa cu dungi si pantaloni. Soferul meu, despre care inca nu stiam ca se numeste mister Shivakumar, mi-o prezinta pe sora lui! Dam mana, ne zambim, clatinam din cap. Se dovedeste ca motociclistul si soferul de ricsa fusesera opriti in loc de femeie pentru a ne ghida pe noi spre adresa la care trebuia eu sa ajung. Incepe un dialog aprins in kannada, in care intervine si domnul in camasa. In timpul asta, desigur, taxiul stationa in mijlocul drumului, motociclistul si ricsa erau peste strada, soferul tipa, ceilalti tipau si masinile care ne depaseau/ocoleau claxonau strident.

Care era problema? Motociclistul indica stanga, omul cu ricsa o tinea pe a lui cu dreapta. Tipul cu camasa nu stia prea bine ce sa spuna. Sora alerga in vremea asta dupa alti trecatori pe strada, sa intrebe. Dilema a fost transata ferm de o femeie in varsta, cu sari visiniu: dreapta.

A urmat o lunga ploaie de thank you, ne-am multumit toti unul altuia, eu soferului ca a intrebat, surorii ca a fost asa draguta, motociclistului si celorlalti ca au incercat si femeii ca ne-a lamurit. Ei ne-au multumit noua, ne-au urat drum bun, motociclistul si-a amintit brusc ca intr-adevar era dreapta… si la dreapta am mers, ajungand in 5 minute la destinatie. Tot traseul a luat putin sub o ora si la despartire soferul mi-a dat numarul de telefon, sa-l sun daca am nevoie la intoarcere.

Aici puteti vedea miscarea din cap care-mi place, in semn de da (desi si aia in semn de „intelegi ce vrei” e interesanta):

cheama-ma si voi veni

Standard

ieri am chemat un taxi sa ma duca acasa. era unul in parcare, pe avarii, dar nu l-am mai abordat, fiindca m-am gandit ca e venit la comanda. dar cand vorbeam cu dispecera si ea anunta prin statie adresa, m-am gandit ca ar fi haios sa vina chiar acel taxi.

soferul se plimba pe trotuar cu un pahar de cafea in mana. apoi s-a urcat in masina, a demarat si dus a fost.

– doua minute, 277, mi-a strigat vocea metalica de la telefon.

– multumesc.

in mai putin de 50 de secunde, in fata mea s-a oprit un taxi. la volan era tipul care tocmai isi bause cafeaua sub ochii mei.

– erati aici, nu?

– da, dar n-am stiut exact ce numar este si-am dat o tura de bloc.

asa l-am chemat si a venit… speed taxi.

Starry night si nici un taxi

Standard

Sub cerul instelat de martie am asteptat in seara aia un taxi care nu mai venea si nu mai venea si nu dadea nici un semn c-ar veni, drept care s-a vadit necesar sa sun la compania care se laudase ca mi-l trimite si sa-i intreb unde umbla indicativul 96.

– A fost, doamna, colegul 96 a dat cinci minute, a stat sapte si a plecat. Nu, nu se mai intoarce. Nu n-am alta masina.

Bun asa, sa chemam dara firma concurenta.

– Buna seara, o masina va rog, numarul 7, Christina.

Patru minute, cinci minute, alt telefon, alta companie de taxi, alte minute, vant si cerul instelat de martie.

– Doamna, am sunat la dvs si mi-ati spus sa astept o masina in 5 minute. Au trecut zece si n-a venit nici o masina!

– Ce strada?

Spun strada. Se aud voci, dispecera sopteste „N-a ajuns 216, ia intreaba si tu strada.”

– Ce strada? rasuna alta voce.

– Tot aia pe care i-am spus-o si colegei, multumesc! pufnesc eu indignata.

Alt 94xx sau 96xx, alta dispecera cu voce metalica, alte cifre – indicative si minute. Degeram in strada deja de vreun sfert de ora, caci Stela, viteaza, imi tine companie, invelita in haina mea de schimb si mai mult desculta decat incaltata. Nici de data asta nu am noroc, caci colegul nu apare, becul de pe strada se aprinde si se stinge ritmic, stelele stralucesc, vantul bate si amandoua ciulim urechea cand trece vreo masina.

– Buna seara, am cerut un taxi si n-a ajuns, la comanda, Christina…

Nici o explicatie. La urmatoarea firma la care sun nu au masini, la a patra (sau a cincea, cine le mai numara?) nu raspunde nimeni, stau o clipa cu ochii ficsi in telefon si cuget dac-o mai exista Mavi Taxi (ajungem la concluzia ca nu mai exista, sau cel putin ca nu i-am mai vazut in ultima vreme prin oras), un nou telefon, alta dispecera, alta muzica pana astept sa-mi caute un „coleg” in apropiere, voci amestecate, Colentina, Podul Grand, sa se duca cineva pe Aleea Lacramioarelor la doamna Elena unu-patru cu scara ana, doamna Elena si-ntr-un final imi primesc si eu cele doua numere asteptate si convorbirea se intrerupe.

Acum cativa ani la o iesire cu o gasca de amici in beraria Becker Brau am reusit sa chemam la comanda patru taxiuri de la firme diferite, desi aveam nevoie doar de unul. Semnalul era prost si ni se tot intrerupea, drept care abandonam taxi meridian si sunam la cristaxi sau speed sau national sau cobalcescu sau ce mai era pe acolo. Cu rezultatul ca, atunci cand masinile au inceput sa vina sir, ne-am urcat in prima si i-am lasat pe amicii ramasi la berarie si pe chelneri sa se descurce cum or sti cu ceilalti trei taximetristi care au intrat la bar sa intrebe de domnisoara Christina, la comanda.

Seara in care topaiam in fata numarului 7 asteptand un taxi care nu mai venea mi s-a parut razbunarea – peste ani – a acelui moment din Becker Brau.

 

P.S. Si, bineinteles, in cele din urma am reusit sa ma urc intr-un taxi, care m-a adus acasa fara alte incidente. Nu-mi explic totusi cum masinile a trei sau patru companii n-au reusit sa ajunga la comanda in seara aia. A fost ciudat si m-am simtit putin ca intr-un film, sau ca la camera ascunsa.

Cu taxiul prin Baneasa

Standard

In afara de „pe unde s-o luam”, taximetristul nu era deloc vorbaret. Nici eu, fiindca era 7 dimineata. I-am indicat Gradina Zoologica drept punct de reper, urmand ca de acolo sa-l mai ghidez. Cand am intrat in Pipera s-a intors spre mine:

– Si dumneavoastra lucrati acolo la restaurantul ala de langa Gradina, nu?

– Nu, eu la scoala de vizavi de gradina.

– Ce scoala e aia? Ce, e scoala acolo? E mallul ala, Jolidon, asta stiu. E si scoala?

– Da, Mark Twain.

Liniste. Dupa cateva secunde se intoarce iar. De-acum intraseram pe Iancu Nicolae.

– Auziti, cum ziceati ca-i zice scolii? Poate mai aud si eu pe alti clienti, sau cere cineva prin radio masina aici…

– Mark Twain.

Liniste. Apoi conchide:

– E nume englezesc.

Il lamuresc ca e un scriitor american, ca scoala e particulara si-i indic unde sa faca dreapta. Cand sa oprim, imi zice:

– Va rog sa ma iertati ca v-am confundatcu fata aia de la restaurant. Mi s-a parut ca semanati. Eu n-am fost acolo decat o data, aveam un milion de schimbat, adica n-avea clientul rest si avea numai de un milion si-am intrat sa schimb si era fata aia si era foarte draguta, adica mi-a schimbat imediat. Am crezut ca sunteti ea, ma scuzati.

– Nu-i nici o problema.

La plimbare cu taxiul

Standard

Exista doua feluri de taximetristi: spiritele inrudite si ceilalti. Cu un spirit inrudit stiu ca daca ma urc in masina ma va duce pe Popa Nan fara sa ma intrebe si va sti toate stradutele ca sa ma scoata direct la Zepter pentru maxim 3.5 – 4 lei.

Cu un celalalt pe cale sa devina spirit inrudit stiu ca ma urc in masina si ma intreaba daca vreau pe Traian sau pe Popa Nan si eu zic pe Popa Nan si el ma duce pe acolo si unde nu e sigur ma intreaba si iesim la Zepter si totul e bine. Sau, in varianta doi, ma duce pe Traian ca asa stie el, dar imediat dupa Hala Traian face stanga fara sa-i spun eu si merge pe stradute direct la Zepter.

Cu un celalalt pur n-ai ce discuta. El stie doar drumul pe Traian, daca o ia pe Popa Nan se baga pe linia troleului si ma scoate in Alba Iulia, e refractar la sugestiile mele si merge cat mai incet ca sa prinda toate semafoarele. Daca merge pe Traian si-i zic s-o ia la stanga imi zice ca e „tot aia”, la care eu uneori nu mai insist si-l las sa iasa in bulevard si sa ma plimbe pe la 2 semafoare, stiind ca n-o sa vada de la mine nici 10 bani bacsis. Evident, cand cobor nu ma saluta. Not that I care.