Arhive pe categorii: Turcia

Sarbatori ridicole

Standard

Incerc sa introduc in orele mele elemente de cultura, mai ales cand au legatura cu viata reala si o componenta ludica sau neobisnuita, care le poate atrage atentia copiilor.

Azi in tarile catolice se sarbatoreste Sf. Iosif (San José sau Día del Padre in Spania) si tot ziua de azi marcheaza sfarsitul sarbatorilor numite Las Fallas de Valencia, o nebunie de festival in timpul caruia se construiesc cele mai elaborate fallas (literalmente, cuvantul inseamna torțe), carora dupa cateva zile li se da foc, intr-o sarbatoare publica la care asista anual multe mii de turisti. E o sarbatoare a primaverii in esenta: focul curata si reinnoieste lucrurile si, adeseori, e si o exorcizare simbolica, deoarece figurile reprezinta nu doar desene animate, ci si politicieni sau alte figuri publice nepopulare.

fallas

Cateva fallas  de anul asta intr-o poza gasita pe Getty Images

Ei, si vorbind noi vineri despre fallas, despre impermanenta lumii materiale, despre primavara si desteptarea la viata a naturii (apropo, in India ieri s-a sarbatorit Ugadi, adica anul nou sud-indian; aceeasi simbolistica a renasterii si reinvierii si acolo), despre cum se fac acele figurine, cat de migalos sunt pictate si lucrate ca sa fie apoi arse, despre cat de periculoasa e aceasta sarbatoare pentru oameni sau cat de daunatoare pentru mediu etc…. deci vorbind noi despre toate astea (copiii erau realmente fascinati), au cerut sa facem o ora doar despre sarbatori si asta am facut azi.

Pe o masa au aparut multe poze care reprezentau un moment tipic al unei sarbatori din spațiul spaniol sau latino-american (Craciun, Paste, Ziua Mortilor, Quinceañera, Día de la Hispanidad, Feria de Sevilla, Los Reyes Magos etc.). Fiecare copil a primit niste etichete cu un nume, o tara si o data – sa vada daca se prinde ce reprezinta fiecare poza. Au discutat in grupuri si au identificat corect cam jumatate dintre sarbatori, spre marea lor mandrie, fiindca credeau ca nu stiu nimic!

Apoi fiecare si-a ales o poza, cu etichetele respective, si a primit un text de citit din care a extras informatii interesante despre sarbatoare, pe care le-a redat sub forma vizuala (prin desene si text) pe un poster. Cerinta era ca, la sfarsit, sa-si exprime parerea despre sarbatoarea respectiva si asta a fost de fapt partea cea mai tare a activitatii!

Parerile lor au fost asa:

  • mi se pare foarte tare si as vrea sa se faca si in Turcia o sarbatoare unde la 15 ani o fata e tratata ca o printesa si i se acorda un statut aproape de adult (Quinceñera)
  • e o sarbatoare ridicola si mexicanii nu stiu ce inseamna sa fii turc! Pai noi am castigat sute de batalii si nu ne mai laudam si ei fac mare caz ca i-au batut pe francezi (Cinco de Mayo)
  • e o sarbatoare fara sens, fiindca inainte oamenii se intalneau sa vanda si sa cumpere vite la targul asta, dar acum e un fel de carnaval; vin sa se imbrace in rochii fistichii, sa danseze, sa bea si sa manance (Feria de Sevilla)
  • fiecare cultura isi cinsteste cumva mortii, dar mexicanii intrec un pic masura cand se duc sa faca picnicuri in cimitir, totusi. Dar mi se pare extrem de misto cum se machiaza si parazile alea in costume de schelete, cum am vazut in filmul cu James Bond. As vrea sa particip macar o data in viata. (Día de los Muertos)
  • daca eu as avea talent artistic si as putea crea o figura asa de perfecta ca Fallas de Valencia, as face-o pe Elsa, dar nu cred ca as putea sa-i dau foc. Ce-am vazut in poze nu par figurine de carton, ci papusi de portelan. E multa munca si mult talent si nu mi se pare normal sa fie risipit (Fallas de Valencia)
  • o rusine pentru omenire si o mare risipa de mancare (La Tomatina)
  • nu inteleg de ce nu lasa taurii in pace sa fie fericiti (Sanfermín)

 

Anunțuri

Pe urmele lui Dimitrie Cantemir in Fanar

Standard

In cartierul Fener (Fanar, sau fostul cartier grecesc al Istanbulului, de unde am avut si noi domni fanarioti) se afla cateva urme ale trecerii lui Dimitrie Cantemir prin Istanbul, intre anii 1688 si 1700. Plimbandu-ne pe stradutele in panta ale acestui cartier acum foarte islamizat si conservator, am intalnit o multime de moschei, femei imbracate in negru si acoperite (unele chiar cu val pe fata, ceea ce neobisnuit pentru Istanbul), copii care se jucau pe strazile inclinate si pustii, intr-o pace demna de alte vremuri.

Colega cu care eram avea un tel, iar telul ei se numea Liceul Grecesc din Fanar. O cladire impunatoare, din caramida rosie, care pare o cetate sau o fortareata. Desi il vezi de pe malul apei, cand pornesti sa urci stradutele parca dispare, il pierzi si te pierzi printre casele cu 2 etaje, scarile omniprezente, rufele intinse peste strada la uscat, abundenta de moschei. In cele din urma Google Maps ne-a adus la destinatie, dar cetatea era zavorata si inexpugnabila. „E totusi un liceu,” a zis colega mea. „E o zi de scoala. Trebuie sa fie elevi inauntru, profesori. Sa sunam la secretariat.” Intr-adevar, desi cladirea – ca tot cartierul – parea uitata in secolul 19, pustie si misterioasa, inauntru se desfasura un examen, iar secretara si-a cerut scuze ca nu ne poate primi, dat fiind ca este un examen national si s-au luat anumite masuri de siguranta. Nu ne-a ramas decat sa dam ocol cetatii, ceea ce nu e asa simplu cum credeti, fiindca urci si cobori niste strazi aproape verticale.

Spre uimirea mea, la intrare am citit pe placa ingalbenita si ruginita ca acest liceu se mandreste cu faptul ca aici a studiat un Domnitor al unei tari straine: Dimitrie Cantemir, Domn al Moldovei. Stiam ca in apropiere se afla si un muzeu Dimitrie Cantemir, aflat intr-un fel de paragina. Mai stiam ca actuala moschee Ortakoy de pe malul Bosforului a fost construita pe terenul unde odinioara familia Cantemir avea un palat. A fost, totusi, interesant sa gasesc si aceasta mentiune, pe placa de la intrarea liceului.

Rum Lisesi (Liceul Grec) din Fanar are actualmente profesori turci si greci si este o institutie de invatamant laica, subordonata ministerului turc al educatiei. Impreuna cu colegele mele, vrem sa facem cumva sa-l vizitam, pana la urma. A fost fondat la un an dupa caderea Constantinopolului (in 1454), insa cladirea actuala a fost construita in secolul 19.

Daca ajungeti in Istanbul, nu ocoliti cartierul Fanar.

Cititi si: Istanbul altfel pe site-ul Imperator Travel.

#opozapezi

O poza pe zi / 6 / Ankara

Standard

Daca confunzi Turcia cu Istanbulul sau cu plajele de la Marea Egee/ Mediterana, Ankara te va surprinde, pentru ca e un orasel relativ mic (5 milioane de locuitori, comparat cu 15 mil in Istanbul) si linistit. Fiindca s-a dezvoltat in mare masura dupa transformarea sa in capitala Turciei moderne, deci din 1923 incoace, Ankara nu are palate otomane, ruine sau cetati. Ankara Kalesi, Castelul Ankarei, situat pe un deal (ca intreg orasul dealtfel; numai dealuri si vai si privelisti incredibile), functioneaza acum ca un centru mestesugaresc in aer liber, un fel de piata de artizanat, fara vreo parte de muzeu. Turcii viziteaza cu sfintenie Ankara pentru a vedea mausoleul care adaposteste mormantul Parintelui Republicii, Mustafa Kemal Atatürk. Cum mare parte din istanbulezi nu sunt chiar istanbulezi pursange, ci au venit din diverse orase mici, multi apreciaza pacea si linistea Ankarei, comparata cu nebunia si imensitatea orasului Istanbul.

Ceea ce nu stiam este ca pisicile de Angora provin din Ankara; Angora fiind numele dat de greci acestui oras. La fel iepurii de angora si caprele de angora, a caror lana poarta numele de mohair.

Daca vrei sa afli povestea Ankarei si a Turciei, cel mai bun loc sa incepi este Muzeul Civilizatiilor Anatoliene (Anadolu Medeniyetleri Müzesi), in care a fost facuta si poza zilei de azi. Nu este un muzeu mare, dar este foarte dens, complex si frumos amenajat, intr-o cladire care pune in valoare bogatiile cuprinse inauntru.

Am gasit acolo vestigii din timpuri stravechi: oale si ulcele, arme si bijuterii din paleolitic, neolitic, epoca bronzului si a fierului, dar si vestigii ale civilizatiilor antice: asirieni, urartieni, hititi, ligieni, frigieni si alte neamuri de care nici nu auzisem.

Am fost fascinata de tablitele cu scriere cuneiforma, de pietrele gigantice insemnate cu hieroglife vechi de mii de ani, de toate semnele si scrijeliturile acelea in piatra care mi se parea ca spun: „suntem mari, suntem importanti, contam.” Si mi-au venit in minte, ca si la Efes, cuvintele lui Eminescu:

Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi… orice-ai spune,
Peste toate o lopată de ţărână se depune. (Scrisoarea I)

IMG_5875

In aceasta vitrina se vad capetele unor sculpturi, probabil funerare, din vremea Imperiului Roman. Mi s-a parut ca nu e nicio diferenta intre poza asta si una publicata, bunaoara, de Humans of New York, cu oameni pozati la intamplare pe strada in marele oras. Intre acestia, incremeniti in piatra de o mie de ani si ceilalti, a caror imagine a fost „furata” intr-o zi de aparatul foto si impartasita lumii intregi prin internet, cred ca nu e nicio deosebire de fond.

Si-atunci, m-am intors inapoi la Scrisoarea I:

Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi
Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi;
Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,
În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul
Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,
Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată.

O poza pe zi/ 3

Standard

Poza de azi e tot turistică și vine de la Efes. Biblioteca lui Celsus, construită în anul 135 d.C., a fost o construcție mortuară ridicată în onoarea guvernatorului Asiei, Tiberius Iulius Celsus Polemaeanus, care este înmormântat într-un sarcofag la temelie.

În nișele din pereți de păstrau peste 12000 de manuscrise, de unde numele de bibliotecă. Din păcate, ni s-a spus, aceste manuscrise au ars într-un incendiu, 100 de ani mai târziu. Este o construcție care a trecut prim multe intemperii și servește în zilele noastre ca model de construcție / clădire publică romană, una din puținele care s-au păstrat în Asia Mică. Este și simbolul sit-ului arheologic de la Efes – multă lume poza asta o are în cap când aude de acest loc. În afară de casele terasate și de Templul lui Hadrian, e una din zonele acestui sit care nu e ruină, ciob, coloană prăbușită la pământ.

Am fost surprinsă să aflu că biblioteca lui Celsus de la Efes este, de fapt, o reconstrucție. Efesul a fost amenajat ca loc turistic de Institutul Austriac de Arheologie, iar fațada bibliotecii a fost reconstruită între anii 1970-1978 de arheologii Friedmund Huber și Volker Strocka, din materialul găsit la fața locului – procedeu cunoscut sub numele de anastiloză. Deși riscurile de a falsifica istoria sunt mari în aceste cazuri, arheologii sunt de părere că reconstrucția de la Efes e una reușită și corectă, cu minime abateri de la original.

Orașul antic Efes se poate vizita ușor cu mașina, taxiul sau cu trenul din Izmir, Kușadasi sau Pamukkale (e cam la o oră distanță de aceste locuri).  Intrarea costă 40 de lire. E bine de mers în primăvară sau toamnă, când temperaturile nu ating 40 de grade, nici ploaia nu ne împiedică să cercetăm cu atenție fiecare colțișor din acest loc misterios.

IMG_7608

Referințe: Biblioteca lui Celsus din Efes , Turkish Archaeological News

Report on Archaeological Sites in the Mediterranean Region