A murit Andrei Gheorghe

Standard

Midnight Killer

In ’97 cand invatam pentru examenul de admitere am ascultat Midnight Killer si m-am indragostit de Andrei Gheorghe. Era tot ce nu indrazneam eu sa fiu: destept, puternic, plin de incredere in el, in culmea succesului. Si arogant si taios si [unii ziceau] nesimtit, dar asta nu ma deranja. Vorbea urat in direct la radio. Avea intotdeauna o replica super-desteapta si nu se sfia sa le spuna oamenilor ca il plictisesc. Daca n-avea chef sa faca emisiune, punea muzica si se invartea cu scaunul, iar scartaitul scaunului era tot talk show-ul din seara aia. Citea carti si le recomanda si toate erau misto. Terminase Limbi Straine, unde eu aspiram sa intru. Era persoana care voiam sa devin.

Asa ca m-am schimbat. Treptat, cu notite luate in timpul emisiunilor, cu replici taioase exersate pe noii mei colegi de facultate, cu 13-14 si MK inregistrate pe casete si ascultate de zeci de ori, cu o lista de lecturi mare cat o zi de post parcursa cu sfintenie, cu muzica recomandata de Andrei, cu 13-14 ascultat in timpul cursului la radio!! Si da, era un aparat de radio normal, adica mare. Si-l caram zilnic in ghiozdan! Ce timpuri :)

Cineva care-ti schimba viata un pic (si ireversibil)

Nu stiu daca inteleg bine conceptul de mentor, dar daca un mentor e cineva care-ti schimba viata macar un pic si ireversibil, atunci AG mi-a fost mentor si datorita lui am supravietuit in primii doi ani de facultate.

Pe site-ul lui Andrei Gheorghe am scris primul meu blog, in anul 2004.

Nu l-am cunoscut niciodata, dar l-am iubit ca pe un model de libertate, de minte deschisa, de gandire critica si de curaj.

Ieri Andrei Gheorghe a murit, dovedind ca era adevarat ce scria pe blogul lui: nemuritorii traiesc putin.

Haideti sa mai privim o data emisiunea lui despre Eminescu:

Reclame

Sarbatori ridicole

Standard

Incerc sa introduc in orele mele elemente de cultura, mai ales cand au legatura cu viata reala si o componenta ludica sau neobisnuita, care le poate atrage atentia copiilor.

Azi in tarile catolice se sarbatoreste Sf. Iosif (San José sau Día del Padre in Spania) si tot ziua de azi marcheaza sfarsitul sarbatorilor numite Las Fallas de Valencia, o nebunie de festival in timpul caruia se construiesc cele mai elaborate fallas (literalmente, cuvantul inseamna torțe), carora dupa cateva zile li se da foc, intr-o sarbatoare publica la care asista anual multe mii de turisti. E o sarbatoare a primaverii in esenta: focul curata si reinnoieste lucrurile si, adeseori, e si o exorcizare simbolica, deoarece figurile reprezinta nu doar desene animate, ci si politicieni sau alte figuri publice nepopulare.

fallas

Cateva fallas  de anul asta intr-o poza gasita pe Getty Images

Ei, si vorbind noi vineri despre fallas, despre impermanenta lumii materiale, despre primavara si desteptarea la viata a naturii (apropo, in India ieri s-a sarbatorit Ugadi, adica anul nou sud-indian; aceeasi simbolistica a renasterii si reinvierii si acolo), despre cum se fac acele figurine, cat de migalos sunt pictate si lucrate ca sa fie apoi arse, despre cat de periculoasa e aceasta sarbatoare pentru oameni sau cat de daunatoare pentru mediu etc…. deci vorbind noi despre toate astea (copiii erau realmente fascinati), au cerut sa facem o ora doar despre sarbatori si asta am facut azi.

Pe o masa au aparut multe poze care reprezentau un moment tipic al unei sarbatori din spațiul spaniol sau latino-american (Craciun, Paste, Ziua Mortilor, Quinceañera, Día de la Hispanidad, Feria de Sevilla, Los Reyes Magos etc.). Fiecare copil a primit niste etichete cu un nume, o tara si o data – sa vada daca se prinde ce reprezinta fiecare poza. Au discutat in grupuri si au identificat corect cam jumatate dintre sarbatori, spre marea lor mandrie, fiindca credeau ca nu stiu nimic!

Apoi fiecare si-a ales o poza, cu etichetele respective, si a primit un text de citit din care a extras informatii interesante despre sarbatoare, pe care le-a redat sub forma vizuala (prin desene si text) pe un poster. Cerinta era ca, la sfarsit, sa-si exprime parerea despre sarbatoarea respectiva si asta a fost de fapt partea cea mai tare a activitatii!

Parerile lor au fost asa:

  • mi se pare foarte tare si as vrea sa se faca si in Turcia o sarbatoare unde la 15 ani o fata e tratata ca o printesa si i se acorda un statut aproape de adult (Quinceñera)
  • e o sarbatoare ridicola si mexicanii nu stiu ce inseamna sa fii turc! Pai noi am castigat sute de batalii si nu ne mai laudam si ei fac mare caz ca i-au batut pe francezi (Cinco de Mayo)
  • e o sarbatoare fara sens, fiindca inainte oamenii se intalneau sa vanda si sa cumpere vite la targul asta, dar acum e un fel de carnaval; vin sa se imbrace in rochii fistichii, sa danseze, sa bea si sa manance (Feria de Sevilla)
  • fiecare cultura isi cinsteste cumva mortii, dar mexicanii intrec un pic masura cand se duc sa faca picnicuri in cimitir, totusi. Dar mi se pare extrem de misto cum se machiaza si parazile alea in costume de schelete, cum am vazut in filmul cu James Bond. As vrea sa particip macar o data in viata. (Día de los Muertos)
  • daca eu as avea talent artistic si as putea crea o figura asa de perfecta ca Fallas de Valencia, as face-o pe Elsa, dar nu cred ca as putea sa-i dau foc. Ce-am vazut in poze nu par figurine de carton, ci papusi de portelan. E multa munca si mult talent si nu mi se pare normal sa fie risipit (Fallas de Valencia)
  • o rusine pentru omenire si o mare risipa de mancare (La Tomatina)
  • nu inteleg de ce nu lasa taurii in pace sa fie fericiti (Sanfermín)

 

Heart = broken

Standard

Am primit acest mesaj:

Rezervarea ta a expirat
Rezervarea ta a expirat. Daca biletul nu este platit, rezervarea expira dupa 15 minute de la confirmarea locurilor. Rezervarea ta a fost pentru:
locuri la spectacolul Viforul
TNB Teatrul Naţional Bucureşti „I.L.Caragiale”, Sala Atelier, Bucuresti.

Acuma, sincer, rezervarea mea a expirat pentru ca mi-am dat seama ca pe data si la ora spectacolului eu voi fi in avion, in drum spre frumosul oras de pe Bosfor. Greu ar fi fost sa ma clonez, sa fiu si in sala Atelier.

Voi vedea „Viforul” data viitoare. Numai sa ne potrivim la program.

front_Afis_Viforul_site

 

Parcul Uranus e posibil

Standard

Dragă prieten,

Tocmai am semnat și eu această petiție: Susținem Parcul Uranus

Te invit și pe tine să te alături acestei campanii. Mi-ar face plăcere să știu că împreună putem lupta pentru această cauză. Fiecare semnătură în plus la această petiție ne aduce mai aproape de schimbarea pe care ne-o dorim cu toții. Eu susțin cauza.

Susții și tu această cauză printr-o semnătură simplă?

https://campaniamea.de-clic.ro/petitions/sustinem-parcul-uranus-1

După ce semnezi dă și tu dă de veste altora, la rândul tău. Poți să ajuți la răspândirea mesajului trimițând un e-mail asemănător.

Mersi!

Christina

8 martie

Standard

De 8 martie turcoaicele au manifestat in strada impotriva „mentalitatii patriarhale si sexiste, a heterosexismului, a capitalismului, militarismului, imperialismului si razboiului” intr-un mars organizat in inima orasului, pe celebra strada Istiklal. Si in alte orase (Eskisehir, Ankara, Mersin, Izmir) au avut loc marsuri asemanatoare.

In scoli nu exista obiceiul de a aduce flori profesorilor, dar elevii s-au simtit datori sa ureze doamnelor profesoare o zi a femeii fericita.

In Turcia, data de 8 martie are legatura cu drepturile femeilor si libertatea pe care o au sau nu o au, nu cu ziua mamei (sarbatorita in a doua duminica din mai, adica anul acesta duminica, 13 mai).

Si cu asta s-au incheiat zilele babelor pe 2018. Baba mea a fost pe 1 martie, cand jumatate de zi a nins si apoi a iesit un soare de pana seara nu mai era pic de zapada.

India

Standard

La ce din Bangalore ma gandesc cel mai des?

La masina mea. La libertatea pe care mi-o dadea.

La pomii cu flori, mai ales acum, in martie: jacaranda, tabebuia, bougainvillea, gulmohar.

La caldura si la hainele usoare, la sandale, la ochelarii de soare.

La perdelele mele de la FabIndia, cu floricele albastre, pe care le-am iubit.

La vanzatorii de nuca de cocos (naryal paani – apa de cocos) de pe marginea drumului.

La pasarea care tipa dimineata cu un tipat tropical si ma scotea din sarite.

La toata impresia aia ca e cu totul alta lume, una cu alte reguli, unde timpul trece altfel.

La Udupi, restaurantul familial de cartier unde mancam mic-dejunuri de weekend cu mai putin de 5 lei si multa buna-dispozitie.

Un concurs, o excursie, o lectie

Standard

Concursul Destination Imagination, etapa turca, s-a desfasurat in acest weekend la Izmir. Finala mondiala are loc in mai, in Knoxville, Tennessee. Etapa turca e o explozie de culoare si de creativitate, intr-un peisaj de vis (statiunea Kusadasi, pe malul marii Egee). Participa peste 2000 de copii intre 4 si 19 ani, insotiti de profesori si/sau parinti. Se pregatesc cu luni de zile inainte si se prezinta la Izmir cu mini-scenete simple sau elaborate, cu costume deosebite, cu decoruri spectaculoase si cu mult entuziasm. Uriasul centru de conferinte innebuneste pentru trei zile. Se pot vedea inorogi, printese, personaje de poveste, mutunachi in pijamale si adulti in toata firea cu coroane indiene din pene colorate. Toata lumea e emotionata, in diverse colturi se asambleaza decoruri, se fac repetitii, se picteaza masti si cine mai stie ce mai are fiecare de facut inainte de a se prezenta in fata juriului?

Peste toate stapaneste fantoma „interferentei”. Daca la scoala mai dai un sfat, mai tragi o linie, acolo adultii nu au voie sa se amestece cu nimic in munca copiilor. Evaluatorii se plimba incognito pe holuri si prin sali si observa cine nu lasa copiii sa faca ce pot ei mai bine. Copiii sunt cum i-ai invatat – care mai autonomi, care mai dependenti. Oricum, au semnat cu totii „Declaratia de independenta” si se mobilizeaza mai bine in absenta adultilor decat in prezenta lor. E o bucurie sa vezi grupe de copii cum repeta, deseneaza, se cearta, se pun de acord, negociaza, fac planuri sau le schimba, citesc pe ultima suta de metri cerintele concursului ca sa vada daca le indeplinesc, cara in sus si-n jos decoruri si cutii cu materiale (impachetate tot de ei, atat cat pot ei cara). Principala atractie a acestor competitii e schimbul de insigne cu sigla scolii; dupa cateva zile tricourile sunt grele de atatea insigne – unele sunt mai rare sau mai ravnite: se dau la schimb si sapte insigne cu Koc pe una cu inorog, de pilda.

La marea Egee e deja primavara si soarele incalzeste bine de tot. Numai doua echipe din fiecare categorie se califica la etapa americana. Dar, indiferent daca se califica sau nu, toti au castigat din aceasta experienta: sunt mai autonomi, au invatat sa colaboreze, sa negocieze, sa lase de la ei, sa fie lideri, sa picteze, sa citeasca niste instructiuni si sa le aplice, sa foloseasca pistolul de lipit, sa se organizeze. Indiferent daca castiga sau nu, fetele mele au daruit deja rechizitele colectate de ele printr-o campanie frumoasa pe care au desfasurat-o in scoala. Au invatat ca, indiferent cat ar fi de mici, niciodata nu sunt prea mici ca sa faca un gest mare.