Arhive pe etichete: Millennium bank

Millennium Bank a prajit pestisorul de aur!

Standard

O campanie teribila de la GMP pentru Millennium Bank.

Una din executii e un banner flash pe eva.ro, de unde afli ca poti sa-i dai vacanta pestisorului de aur, pentru ca de-acum ai bani de la banca-cu-brandu’-roz si poti sa-ti implinesti dorintele si singur.

Sa-i dai vacanta am zis? Am fost blanda. Sa-i dai la cap e varianta corecta. Sa-l casapesti, sa-l lichidezi, sa-l faci saramura sau pane (dupa cum ilustreaza printul cu tigaia), sa-l omori, domnule! Si-n flash-ul respectiv ai si instrumentele: o tigaie, o bata, o manusa de box sau palma. Si poti, intr-o simulare foarte veridica, sa-l pocnesti cu ele pe pestisor pana-i star stele rosii din cap.

Aceasta violenta absolut gratuita m-a lasat fara cuvinte.

Niciodata, dar never-ever, nu voi pune piciorul in aceasta banca sadica, care omoara una dintre cele mai frumoase povesti ale copilariei ca sa-si faca reclama. Pai, vorba cuiva, nu putea sa ne spuna sa-i dam drumul pestisorului inapoi in apa?

Daca bradul mileniului nu m-a convins, reclama asta a facut-o: Millennium Bank sucks. La partea de comunicare, clar.

Bradul mileniului mi-a luat curentul!

Standard

Se facea ca locuiam in Bucuresti, in iarna (fara semne exterioare vizibile) anului 2007, iar in jurul meu se aprindeau luminile de Craciun pe traseul bine-cunoscut Unirii – Universitate – Victoriei. Alergam de nebuna sa le vad, tragand (ca in fiecare an) speranta ca vor fi superbe, minunate, unice, ca ma vor lasa fara respiratie, asa cum s-a intamplat atunci, demult, cand le-au aprins pentru prima oara. 

Apoi se facea ca in Piata Unirii se ridica un brad falnic, de jdemii de metri inaltime, decorat cu jdemilioane de beculete si caruia toti ii ziceau „cel mai inalt brad din Europa”. Si se facea ca bradul asta nu era chiar o opera de arta, ci o reclama foarte pe fatza a unei banci cu brandu’ roz. Si se facea ca primarele Videanu inaugura cu maaaare tam-tam acest brad, in transmisiile directe ale tuturor televizunilor, iar luminile reciclate inaltate pe banii nostri pe tronsonul Unirii – Iunivarsity – Romana treceau pe planul tzshpe si putin ne mai pasa de ele, ca oricum sunt aceleasi de anul trecut si la fel de câh. 

Si apoi se facea ca in Piata Unirii, ca sa-i merite numele, navaleau multimile de oameni de la pashopt si 1907, cu sabii, furci si topoare… cititi „cu telefoane mobile, aparate foto si copii mici in spinare”. Turisti, localnici, hotzi de buzunare, parinti si copii, studenti, elevi si profesori, mitocani si binecrescuti, toti o apa si un pamant in fata Marelui Brad care-si aprindea pentru ei spicele, ingerii si luminitele albastre, in trei faze.

Dar vai! Nici bine nu se luminara spicele, nici bine nu sunara ingerasii din trambite, ca deodata puhoiul porni ca un singur om spre marele brad, sa-l vada de aproape, strivind in cale-i masini, buticuri, cabine telefonice, borduri si alte piedici absolut irelevante. Nimanui nu-i daduse prin cap sa opreasca circulatia, asa ca masinile incurcau locul, iar locul napadit de oameni incurca peste masura masinile.

Apoi se pierdu primul copil. In geaca lui galbena cu fermoar, mic de abia ajunge pana la genunchii trecatorilor, se uita speriat cum mana mamei se pierdea undeva in fata, in timp ce el era tras, impins, strivit de niste funduri si picioare care i se pareau sufocante, amenintatoare, necrutatoare. Nici macar nu intelegea de ce se afla acolo. Mama zicea ceva de un brad, dar el n-a vazut nimic, decat foarte multa lume. Si acum mama nu mai era de gasit. Nestiind ce sa faca, incepu sa planga, sperand sa-l auda mama. Sau Mos Craciun, care sigur era prin zona. Sau macar ingerasul.

La mine acasa, unde stateam ca o duamna pe canapea cu ochii cat cepele la multimea bezmetica din piata, curentul s-a oprit prima oara vineri. Probabil pentru ca se faceau ceva teste cu bradul. Apoi sambata, cateva ore. Apoi ieri, vreo opt ore! Deja atata baga-scoate toate alea din priza ma enerveaza. Si ma enerveaza si bradul. Si multimea. Si reclama. Si Videanu. Si luminile urate de pe Magheru.

Se facea ca locuiam in capitala Romaniei, oras de doua milioane de locuitori bezmetici, care se inghesuiau ca oile sa vada un brad de fier ridicat de o banca cu brandu’ roz.