Arhive pe etichete: multumeste.net

Va e mila? V-am luat banii!

Standard

Va amintiti de celebra replica din „Filantropica”, nu? Cred ca functioneaza formidabil in cele doua cazuri pe care vi le voi prezenta mai jos. Despre primul (care mi s-a intamplat mie) pot sa spun 100% ca era vorba de cersetorie. Despre al doilea (care mi s-a povestit), nu am certitudinea ca era o metoda de cersit. Insa sunt curioasa daca i s-a mai intamplat si altcuiva. Va rog lasati comentariu, daca recunoasteti personajele.

Uite biberonul, nu e biberonul si o poveste cu multe milioane

Incepem cu metroul Bucuresti, pe ruta Dristor – Gara de Nord. La Piata Muncii se urca o mamica tanara, cu o figura placuta, impingand un carucior. Se aseaza langa mine, iar eu imediat intind capul sa vad bebele. E o fetita frumoasa, imbracata toata in roz, cu biberonul in gurita. Cand ma vede zambind, mama ofteaza:

– Sa mai stau si eu putin jos!

– Cat are fetita?

– Patru luni. Mergem la spital, la sora ei. Au fost doua gemene, dar cealalta s-a nascut oarba – am strans acuma bani sa-i faca un transplant de cristalin.

In mintea mea incep sa se aprinda mici beculete de alarma, pe masura ce mamica povesteste o istorie cu multe sute de mii de euro, cu niste milioane de recuperat de la stat, cu avocati si datorii de milioane. Pe masura ce povesteste, chipul i se schimba vizibil, capata o figura aproape miloaga, iar vorbele se rostogolesc repede, din ce in ce mai repede, pentru a-mi retine atentia care, vede clar, a inceput sa se piarda. O sfatuiesc sa isi gaseasca o asociatie umanitara unde sa ceara ajutor, pentru ca-mi zice ca sta pe strada cu copila (arata ca scoasa din cutie, curata si spalata, copila are carucior si hainute frumoase, deci e clar o minciuna). Cand vede ca m-a pierdut aproape de tot, recurge la o stratagema: trage biberonul din gura fetitei si se face ca i-l ia. Fetita scanceste si intinde manutele. Ea ii apropie biberonul de gurita. Fetita incearca sa-l apuce, mama il trage iar, fetita rade si e frumusica rau de tot! Nu ma pot abtine sa nu zambesc.

– Asta e, pentru ele traiesc, incepe din nou mamica. In ureche mi se scurg iarasi sume fabuloase, milioane, sute de mii de euro, etc.

Desi nu cred o boaba, ma caut in buzunar si gasesc 10 lei pe care-i intind inainte sa cobor, „pentru aia mica”. Protesteaza vehement, in vreme ce indeasa banii in invelitoarea carutului. Ma ridic si ma duc la usa. Inainte de a cobori, arunc o ultima privire spre ele: mama a apucat biberonul fetitei si repeta jocul cu „uite-l, nu e” incercand sa atraga atentia doamnei din dreapta, care deja zambeste. Presimt o noua victima.

„Mi-au furat tot, inclusiv fiolele de insulina”

Povestea provine din RATB metrou si nu stiu daca e de Multumeste.net sau de „filantropica”, deocamdata.

O tanara ce calatorea cu autobuzul metroul aude fara sa vrea conversatia telefonica a vecinului de alaturi:

– Azi noapte am venit din Germania, da… am ajuns acum la Bucuresti. Tot mi-au furat pe tren, tot, tot. Am adormit… da, banii, tot ce castigasem in Germania [X mii de euro], portofelul, actele, nu mai am nimic. Dar stii ce e cel mai rau? Mi-au furat insulina! Si n-am bani sa-mi iau nici macar o fiola… nu cred ca ajung pana la Chisinau fara insulina…

Dupa accent fetei ii e clar ca vecinul care vorbea la telefon e basarabean. Treaba cu insulina ii da fiori pe sira spinarii.

– E scumpa, 120 de lei ma costa o cutie si 30 de lei fiola… macar o fiola sa fi avut sa-mi iau. Da, o sa incerc la consulat, dar iti dai seama ca nu am acte, nu am nimic, nu stiu ce sa fac! Cine sa ma ajute? Pana la urma, duca-se naiba de bani, dar macar insulina sa mi-o fi lasat… Da, bine. Te mai sun eu cand pot.

Tanara trebuie sa coboare, dar hotararea ei e luata. Are in buzunar 100 de lei si, in drum spre usa, ii intinde tipului cu telefonul. E un tip destul de tanar, bine imbracat, cu un aer obosit.

– Nu va suparati, ii zice, am auzit intamplator conversatia dvs. si as vrea sa primiti banii astia pentru insulina.

Tipul refuza, pare incurcat, umilit ca cineva l-a auzit, nu vrea sa ia banii, fata insista si pana la urma el ii ia si-i multumeste.

Povestea se termina aici. Fata noastra a facut o fapta buna, dar oare povestea cu insulina era adevarata?