Iară de omul spân şi de omul roş să te fereşti

De la o vreme e o moda intre taximetristi: cam pe la jumatatea cursei incep sa se vaiete (skillfully) de preturi, de viata grea si de bani in general. Evident, in scopul de a muia inima de piatra a clientului si de a-i deschide larg portofelul.

Variantele pe care le-am auzit pana acum sunt:

„niciodata nu mi-a venit intretinere cum mi-a venit luna asta, fir-ar mama ei de iarna… si copilul e in clasa a 8-a si dau o gramada de bani pe meditatii… si banca m-a sunat ca am intarziat cu plata ratelor…”;

„nimic n-am apucat sa fac azi! trebuia sa ies in cursa de la 6, da’ m-a sunat un prieten sa-l duc la spital, l-am dus, am stat cu el… ce era sa fac… mama ei de viata! 4 ore am pierdut, nu stiu cum o fac banii pe ziua de azi”;

„nu mai e de trait, domnule! de cand a ridicat astia tarifele la 1,7 lei/km ne-a omorat! pai mi-a crescut si mie plafonul pe zi – acu’ trebe sa aduc [doua?] milioane… de unde dreq, cu curse de-astea de 50 de mii???”

La inceput ma sensibilizam maxim si scoteam 2-3 lei in plus urgent, castigandu-mi in acest fel temenelele taximetristului, care-mi zicea multumesc si o zi buna si cate si mai cate dragalasenii.

Acum insa ii cam simt cand incep cu povestea lacrimogena de stors bani si mi se face sila. Asa ca intr-o zi am exclamat „ce sa facem, toti avem datorii!” si mi-am luat-o scurt peste nas:

– Da, da’ nu cred ca e cazul dvs, cata vreme mergeti cu taxiul!

De maine imi fac abonament pe RATB.

3 motive pentru care vin la serviciu cu taxi

1. e asa de frig, incat mi-ar trebui o cagula ca sa ajung pana in statia lui 133 fara sa arat ca Frankenstein din cauza alergiei

2. 133 nu poate s-o ia pe stradute si staaaaaaaaaaa cu jumatatile de ora la intersectie la Traian!!

3. de la 133 mai am de mers pe jos si inca n-am cagula :))

Concluzia:

Ziceti voi: sa ma duc azi la tuns, sau nu?

Viata e complexa si are multe aspecte

Bine, asta ar putea fi titlu de categorie, nu de post :)) Mare film, Filantropica!

De la o vreme ma duc zilnic la serviciu cu taxiul; nu de alta, dar in fata casei mele e statie de taxiuri, deci tentatia e uriasa (si niciodata nu incerc sa-i rezist). Cu taxiul ajung in 10 minute, nu trebuie sa deger in statie si sa schimb doua mijloace de transport (dintre care unul e infamul 104), e cald si intotdeauna exista un drum printre stradute care nu e aglomerat.

Dezavantajul e ca ma seaca de bani. In functie de compania de taxi si de ruta aleasa (si de numarul de opriri, de „rataciri”, de intoarceri [„nu vedeti ca e inchis pe acolo?” „aaa, serios?”] si de pauze de aprins tigara, de salutat colegul de pe celalalt sens etc), cursa face cam 5,5-8 RON. Exista insa si momente cand ne trezim, nu-i asa, ca „n-avem rest”. Iar asta e o problema majora: ce te faci cand n-are rest? Azi am coborat, pur si simplu in intersectie. I-am dat cei 6 lei pe care-i aveam (aparatul arata 5,8), i-am multumit si am plecat sa fac ultimii 200m pe jos. Pentru ca nu mi-a placut tonul cu care mi-a spus (ultimatum!): Sa aveti bani potriviti, ca n-am nimic marunt!

Nu sunt zgarcita. Sunt chiar mana sparta in unele situatii, iar asta imi face placere. Imi place sa fac cadouri oamenilor care se bucura de ele (la multi ani, Mihaili si Mihaele, Gavriili si Gabriele! :). Imi place sa las un bacsis cand serviciul ma multumeste. Am dat si 10 lei pe drumul pana la serviciu unui taximetrist simpatic.

Dar tin foarte mult la calitatea serviciilor. La amabilitate, la pretul corect, la seriozitate. Si am senzatia uneori ca taximetristii, chelnerii, vanzatoarele isi iau tzeapa fara sa stie atunci cand sunt nesimtiti, mitocani, pusi pe „ciupit” sau pur si simplu nepoliticosi. Pentru ca stiu ce bacsis as fi dispusa sa le las daca ar fi amabili… Dar trebuie sa-l merite :D

P.S. Aseara am vazut Hot Fuzz. The „brilliant new British comedy” a fost un soi de Dogville meets Rambo la care m-am uitat cu amuzament, stupoare si o oarecare dezamagire. N-a fost ce ma asteptam, asta clar. N-a fost nici ce-si dorea sa fie, cred, pentru ca a oscilat intre poante super bune si faze de-a dreptul horror carora nu le-am inteles rostul. Un film bizar, clar.