Scoala fara copii

Standard

Saptamana asta merg la scoala pentru prima data dupa sase luni. Ministerul turc al educatiei a decis sa vina si elevii de clasa a 12-a la scoala luni si marti, in ideea ca se pregatesc pentru bacalaureat si se concentreaza mai bine la scoala. Le-a lasat totusi optiunea lor – astfel incat unii au optat sa stea acasa, de teama, pentru ca sunt in grupa de risc sau au bunici si alte rude cu grad de risc in casa. Pentru profesori asta inseamna ore-hibrid, cu o parte din elevi in banci si o parte conectati pe zoom de acasa.

La clasa a 12-a D am avut 11 elevi in clasa si 12 in calculator. Dupa inevitabilele balbe (unde ma uit? unde e camera? ma auziti? nu va aud etc.), am reusit sa ne sincronizam si sa lucram in grupe mixte. A fost minunat sa am elevi in clasa, sa le aud vocile, sa vorbim si, mai ales, sa ii cunosc!!

Am constatat mirata ca nu-mi facusem update-ul cu a doispea, in capul meu elevii carora le-am predat „Macbeth” luni sunt tot a unspea, desi ai mei „de-a doispea” sunt acum deja de cateva saptamani instalati in caminele lor universitare de prin SUA, Canada, Marea Britanie, Olanda si Italia! Cand s-a terminat anul pentru cei de-a doisprezecea? Au fost generatia „covid” si au refuzat cu tarie sa faca o ceremonie de absolvire online: ei vor sa se intoarca la scoala, oricand se va putea, si sa absolve cu robe si cu profesori si cu parinti, asa cum scrie la carte. Chiar daca trebuie sa astepte un an sau doi pentru asta.

M-am bucurat si ca au venit sa ma salute elevii mei de anul trecut; mi s-au parut mai frumosi, cu siguranta mai inalti si la fel de simpatici si de vorbareti.

Scoala este in renovare si s-a reorganizat, ceea ce e ciudat. Nimic nu mai e unde era, iar noi nu mai avem sali de clasa, ci birouri in care trebuie sa stam cu mastile pe fata si in curent. Din anumite puncte de vedere, prefer sa predau de acasa, desi e amuzant sa trec pe langa un coleg care preda pe zoom, cocosat in fata calculatorului, si sa-mi dau seama ca asa sunt si eu: o femeie care vorbeste singura in fata unui ecran.

Ministerul a decis ca cei de-a doispea vor veni in fiecare luni si marti de acum incolo; asa ca voi merge la scoala cel putin doua zile pe saptamana, urmand sa vorbesc singura cu un ecran in celelalte trei. E frumos totusi sa constati, interactionand cu copiii de carne si oase, ca au invatat ceva in astea sase saptamani cat au stat ascunsi in spatele unui ecran. Insa mare tradator e zoom-ul! Fiindca-mi afiseaza automat numele atunci cand vorbeste cineva, elevii mei aveau impresia ca ii cunosc. Si eu credeam asta. Aiurea! La prima ora incep cu niste intrebari usoare, de recapitulare, la care-mi raspunde un baietas mic, simpatic, care nici nu parea de-a doispea. Cum te numesti? intreb, dar el, mirat: Doamna, eu sunt Mehmet! OMG! Mehmet, febletea mea, copilul care raspunde la toate orele, face toate temele, stiti modelul. Un dulce! Imi cer scuze, trece ora, vine pauza, trece pauza, incepe a doua ora. Un baiat din spate ridica mana si pune o intrebare foarte pertinenta. Super, ce intrebare buna! zic. Cum te numesti? Dar el, de-acum aproape jignit: Doamna, sunt tot Mehmet, m-am mutat de langa usa ca era curent!

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s