Scoala

Standard

Scoala a reinceput, cu 30 de copii mai mult decat anul scolar trecut si din astia 30 vreo 27 indieni sau de origine indiana. Balanta nationalitatilor incepe sa se schimbe – am avut trei ani germano-suedezeo-norvegiano-olandezi si acum, deodata, viata ni s-a colorat si copiii care alearga prin curtea scolii nu mai sunt in marea majoritate blonzi.

Exista totusi o perceptie ca suntem o scoala „de albi”, la inceput a fost asa intentionat, apoi inevitabil. De fapt e o scoala de albi care incepe sa se transforme intr-o scoala de indieni, pentru a capata stabilitate si a-si cladi reputatia in comunitatea locala, nu doar printre expati. Elevii noi care ne-au venit provin din familii bine situate social, au o educatie excelenta si sunt extrem de ambitiosi si de studiosi. Un bun exemplu pentru adolescentii europeni sau americani, care tind sa-si „traiasca viata” inainte de vreme si oarecum iresponsabil. Prieteniile care se leaga sunt constructive si e interesant de observat tendinta naturala de a te asocia cu cei asemenea tie: in curtea scolii se creeaza spontan grupuri de indieni (chiar daca unii nascuti-crescuti in India, altii in Australia, SUA sau tarile din Golf – teoretic n-ar avea mare lucru in comun, dar cultural si fizic sunt toti indieni si cumva se recunosc), grupuri de asiatici (chinezi, malaezieni, tailandezi, indonezieni, japonezi, coreeni – iar, nimic in comun in afara aspectului fizic, dar uite ca se simt bine impreuna) si grupuri de copii albi (americani, australieni sau vest-europeni). Cei mai umblati spun ca segregarea asta e inevitabila si intr-o oarecare masura cred ca e asa, dar mai cred si ca avem datoria, ca profesori, sa ii facem pe copii constienti de ea si de ei insisi si capabili sa relationeze cu inima deschisa si in pace cu orice natie sau rasa.

Daca te uiti la profesori, lucrurile nu sunt prea diferite: natural gravitam spre cei asemenea noua mai ales cultural, oameni cu care avem amintiri comune, referinte comune si in prezenta carora nu se simtim judecati, etichetati, doar ca fiind poate mai maturi, sau mai umblati sau mai constienti, suntem atenti cand judecam si etichetam si incercam sa ne amintim ca inainte de toate suntem oameni.

Imi place cum a inceput anul asta scolar – imi place infuzia de calitate si ambitie adusa de copiii indieni si-mi place ca prin ei simt ca ne integram in comunitate – avem in sfarsit elevi care vorbesc limba locului; incepem sa legam relatii cu alte scoli din Bangalore si urmeaza sa pornim un program de community service foarte ambitios, pentru care am emotii, dar ma si bucur ca se intampla.

Ultimul an, dar totusi si al patrulea – iar lucrurile devin mai usoare dupa patru ani si se deschid poteci noi, sau ochii se deschid si vad noi poteci.

Pe lista cu „de ce-mi va fi dor de Bangalore” locul 1 il ocupa, fara indoiala, clima. E vara mereu, desi acum un pic muson. Seara ploua si copacii, ca de obicei, isi fac de cap in toate culorile. Acum in floare e African tulip (Spathodea Campanulata) caruia unii ii zic copacul Fecioarei Maria (foto).

21pp_tulip_jpg_2317083g

The Fosters (2013)

Standard

Imi place familia asta zapacita, cu doua mame, un tata molau si-o droaie de adolescenti din cele mai diverse medii. Gasesc ca majoritatea episoadelor sunt bine scrise si bine jucate si ca problemele pe care le aduc in dezbatere sunt actuale: dependenta de droguri, sistemul american de foster care, perceptia homosexualitatii, relatiile de familie. Imi place parul valvoi al lui Sherri Saum si mutra mereu nevinovata a Maiei Mitchell, care-si joaca toate sentimentele la fel de plat, dar e dragalasa si i se iarta.

In afara de Fosters, ma mai uit la Big Bang Theory si la Modern Family. Uit sau nu am timp cu lunile, apoi prind un weekend liber si devorez episoade in nestire. Weekendul asta e weekendul The Fosters.

O mie si una de nopti

Standard

Mai bine de 1001 de nopti in India, deci aproape trei ani. Vor fi trei ani pe 28 iulie.

La inceput a fost un premiu, apoi a devenit o pedeapsa, desi fara indoiala ca a ramas si un premiu, sau macar o experienta de povestit nepotilor (altora).

In primul an m-au chinuit accesele de low self esteem, sindromul impostorului si cate si mai cate, toate personale, nespuse decat „cartii” mele.

Au fost foarte multi bani cheltuiti, parte pe experiente, parte pe produse, parte pe oameni.

In al doilea an m-am obisnuit si-am inceput chiar sa economisesc, desi nu stiu inca pentru ce.

In al treilea an am scapat de low self esteem, desi cu sentimentul de impostura inca ma mai lupt.

In ultima luna am fost la Bucuresti (si in Germania); am mancat covrigi si am baut apa de la robinet. Am fost la Doi Mai, am baut bere Zaganu, am mancat bors de peste si icre. Am citit cu lacomie carti in romaneste si am iesit cu multa lume. Faptul de a fi plecat prin tari straine m-a facut o mica vedeta si-am savurat atentia primita, din care mi-am facut si provizii pentru urmatorul an departe de oamenii care vorbesc in limba mea.

Din India, Romania s-a vazut curata, patriarhala aproape, cu campii verzi si sosele organizate. Din Germania, Romania s-a vazut incropita pe alocuri, dificil de strabatut fara autostrazile care sa conecteze locuri mai indepartate de 2-300 km. India nu s-a vazut decat ca un miraj, ceva din alta lume – asa cum pare si Europa privita de aici.

Apoi m-am suit in avion si-am venit iar la Bangalore si totul e cum era: soferul isi tragea mucii zgomotos si scuipa la semafoare, ploua, e cald si am vecini noi in apartamentul din stanga. Mi-a inflorit o orhidee, careia se vadeste ca i-a placut uscaciunea ultimei luni.

Azi-noapte am avut un vis ciudat. Ma trezeam dimineata cu o senzatie apasatoare in frunte. Era un ac lung, cu maciulie la capat, pe care mi l-am extras cu mare precizie dintre ochi. La capatul celalalt era curb, ca o iglita. Ioi, ma gandeam, cum o fi ajuns acolo, de ce nu m-a durut, doar ma apasa, o presiune. Apoi cand l-am extras, o curiozitate, o uimire.

Al treilea ochi, m-am gandit, gata, s-a deschis.

Al treilea ochi, al patrulea an de India. Povestea continua.

Genunchiul broastei

Standard

Mi-am petrecut dimineata citind un blog al unei absolvente de filologie din Bucuresti (Hedwig), care a studiat hindi in facultate, este pasionata de aceasta limba si publica pe blog explicatii gramaticale, traduceri de cantece si povesti despre cultura si traditiile Indiei. Am aflat lucruri pe care nu le stiam si-am inteles lucruri pe care nu le intelegeam si m-am intrebat daca trebuie sa fii acolo ca sa intelegi, sau poti sa intelegi de oriunde? Daca teoria si practica sunt unul si acelasi lucru, daca Hedwig intelege – din Romania – despre India mult mai multe decat inteleg eu din India, poate pentru ca a studiat despre asta, cunoaste limba hindi si ii sunt transparente multe intelesuri pe care eu le pierd.

A trebuit sa-mi reamintesc ca nu am venit in India pentru India, ci pentru mine si pentru o scoala IB. Acuma scolile IB sunt la fel peste tot, iar India s-a intamplat sa fie tara care m-a primit. Dar, curioasa si filoloaga fiind din fire mai mult decat din pregatire, mi-am dorit sa cunosc si India daca tot m-a primit si poate chiar sa invat o limba – kannada se vorbeste aici, urdu e limba materna a surorii mele indiene, Zeenat, iar hindi e limba Indiei de Nord si poate cea mai faimoasa limba indiana. Life got in the way si am invatat multe, dar nicio limba. Drept este ca toata lumea vorbeste engleza, asa ca nu am nevoie. Am invatat sa spun hello in kannada, cat costa in hindi, da si nu in ambele limbi si te iubesc in hindi si cu asta s-a terminat vocabularul meu.

Azi dimineata am petrecut o ora placuta citind blogul lui Hedwig, fiindca mi-am dat seama ce pierd stand in colivia mea expata si uitand unde ma aflu. Mi-am dat seama ca am trecut de la uimire si fascinatie la dezgust si plictiseala; „iar mizerie, iar ne pisam pe unde apucam, iar vaci, iar claxoane, necivilizatii dracu'”

Dar chiar luni povesteam cu Zeenat despre civilizatie, ea ma intreba daca e necivilizat sa mananci cu mana (in India e normal) si din perspectiva cui, asa ca ne-am straduit sa dam o definitie notiunii de civilizatie – ne-am uitat la etimologia civis si civitas – cetate, cetatean – adica un concept de viata in colectiv, unde te straduiesti sa nu ii calci pe bataturi pe con-cetateni. De la iluministi ne vine conotatia „civilizat = non-barbar”, civilizatia ar fi domnia bunelor maniere, sinonima educatiei, a celor sapte ani de acasa. Apoi eu i-am povestit de teza lui Neagu Djuvara, Civilizatii si tipare istorice si treaba iar s-a incurcat – de unde plurarul civilizatii? Am studiat si am aflat ca suprapunerea intre civilizatie si cultura s-a produs abia in secolul 20, cand am inceput sa vorbim de civilizatia greaca, de civilizatia araba ca de niste sisteme de gandire si cunoastere independente si unice. Si, da, de la asta iarasi despre civilizatia indiana – ca mod de viata si sistem de traditii si valori mai mult decat ca maniere.

Google docs

Standard

Am descoperit google docs pentru orele mele de spaniola! Si google apps in general: slides, docs, google art project… sunt ideale pentru colaborare, schimb de idei, inspiratie.

Cateva proiecte pe care le-am facut cu copiii si mi-au placut:

– cu google art project – descrieri de tabouri preferate, portete pentru a exersa vocabularul legat de aspectul fizic si personalitate, imagini folosite ca prompt pentru compuneri sau prezentari orale. Colega mea de franceza a folosit muzeele de pe google cultural institute pentru a-i invata pe elevi orientarea in spatiu si indicatii gen la stanga, la dreapta

– cu google slides – in grupuri, fiecare grup avea un slide pe care si-au desenat si descris super-eroul / trebuia sa fie numai eroi cu puterea de a schimba lumea noastra intr-un loc mai bun; au aparut astfel: eroul care creste la loc padurile, femeia-barbat-curcubeu care schimba perceptia oamenilor fata de gender issues; femeia inteleapta care prin povestile ei le aminteste oamenilor ca sunt buni si merita o viata frumoasa etc. Le-a placut ca au putut sa comenteze in timp real slide-urile celorlalti si sa primeasca feedback pentru a-si dezvolta bine personajul-erou.

– cu google docs – in general le dau temele pe google docs si fie are fiecare docul lui si pot sa verific cand isi fac tema, sa le corectez etc, fie lucreaza toti pe acelasi shared doc si trebuie sa-si citeasca si sa-si comenteze reciproc lucrarile (peer editing) sau sa-si dea note (peer assessment). De curand am facut o chestie simpatica – invatam despre formate de texte si am ajuns la blog – nu i-am pus sa-si faca bloguri, ci toti au folosit acelasi google doc (un tabel cu celule) si si-au personalizat patratica lor din tabel. Pe blog aveau de postat un raspuns personal la niste articole pe care le-am citit despre evolutia moderna a basmelor – printese cu handicap si cum povestile reflecta problemele lumii moderne – sau nu trebuie? Intrebarea noastra de fapt este cat mai sunt de universale basmele? Ni se mai aplica acele lectii morale noua azi, in anul 2015? Exista o esenta umana care nu se schimba o data cu trecerea timpului sau acum ca avem apple watch suntem alte fapturi decat Hansel si Gretel?

E interesant la inceput cu google docs, pentru ca copiii primul lucru sar sa se prosteasca, sa-si mazgaleasca patratica unii altora etc. Dar curand se potolesc, se concentreaza, lucrurile curg, documentul e proiectat pe tabla si se vede cum se actualizeaza in timp real – eu pot sa corectez in timp ce ei scriu, se poate comenta, sterge, reveni, eu le las intrebari ca sa-si dezvolte ideile, ei isi scriu unii altora comentarii, pot lucra si acasa – la o adica ii dam print si-l prezentam in Assembly sau il punem la panou etc.

Mi-a fost greu la inceput pentru ca nu stiam nici eu prea bine cum sa umblu, dar ma invat si pe masura ce invat descopar noi posibilitati si copiii invata spaniola fara sa-si dea seama, crezand ca ne jucam de-a tehnologia.

As vrea sa stiu daca voi folositi google docs in vreun fel – cum? Alte produse google apps?

Pondicherry

Standard

Pondicherry de 1 mai. Dune resort, Auroville si cartierul francez. Vai de capul nostru. Goa – partea portugheza a Indiei si Pondi – fost dominion francez. Daca vrei sa vezi mini-Franta, hai la Pondi. Mini Franta? Poate din avion, cand ai luat ceva la bord? Altfel, indiene toata ziua si Goa si Pondi; masala si balamuc si oameni supra-flashy imbracati care se deplaseaza in ciorchine si se holbeaza deranjant la tine. Kay cu copiii a dus-o cel mai rau; copiii matzaiti, indienii agresivi: sa faca poze, sa ii strige pe nume, sa le atinga parul. M-am rastit la unul, care-i bagase un telefon in fatza; alo, amice, dispari! A disparut.

Am fost un grup prea mare ca sa ne intelegem, ne-am incontrat pe alocuri, unii foarte minutiosi la calculat notele de plata, altii mai pausali, unii punctuali pana la secunda, altii uituci si poetici…

Un lucru e limpede: frica de apa e a mea si m-am jucat cu apa destul de curajos, dar nu complet; am inotat la apa mica, mi-am bagat capul sub apa, am experimentat o forma de relaxare, m-am „mentalizat”, pana la urma am sa stiu sa inot; vreau neaparat.

Una peste alta, un loc misterios ca desertul, exagerat de scump (dar n-am saracit din asta), dezamagitor de indian (cand o sa incetez sa astept altceva de la India?) si, pentru mine, a treia oara in patru luni ca dorm intr-o coliba de paie cu crapaturi, fara geamuri, cu dus afara si cu soparle, iar din pat se aude marea.

O duc bine, ce pot sa spun.

Am citit The Language Instinct de Steven Pinker. Chicoteam, pentru ca faceam legaturi intre Chomsky si Cornileasca. Carrie, curioasa, mi-a cerut cartea. S-a uitat mirata, a rasfoit-o si a conchis:

  • It’s a Christina kind of book.

Mda. Numai o viata, numai un (trecator) trup, putine ocazii sa fim autentici, vulnerabili, cum suntem.

Dune Resort - misterios ca desertul

Dune Resort – misterios ca desertul

Cu Madiba, care are 4 ani si viseaza sa fie mare, ca tati

Cu Madiba, care are 4 ani si viseaza sa fie mare, ca tati

Cu Dragos despre sistemul de caste

Standard

Sistemul de caste e o porcarie, declara intr-o buna zi Dragos, in engleza lui aproximativa.

Eu fac genoflexiuni cu o minge medicinala in brate si curg apele pe mine. Poate am scos si limba de un cot; nu m-as mira.

Eu sunt brahmin, da? Dar sa nu crezi ca toti brahminii sunt la fel. Exista subcaste, care sunt mai puternice decat orice casta. Noi suntem din subcasta numita Kaushik.

– I-auzi, imi pica mie fisa, am si eu o colega Kaushik. Ti-o prezint, e din subcasta ta. Dar ea e din Mumbai?

– Da, subcastele nu tin neaparat de loc, ci de un stramos comun, poate ai citit Mahabharata.

– Am citit.

– Toate subcastele astea provin de la un razboinic care-a fost innobilat sau onorat de un rege. Bullshit, zice el scarbit.

– Da’ ce ti-a venit cu castele?

– Stii cand te-am intrebat daca in tara ta casatoriile sunt aranjate si mi-ai zis ca nu?

– Ihi.

– De atunci sunt foarte fericit ca exista locuri normale pe lume.

– Hai, ca tu vrei sa te insori. Ti-o prezint pe domnisoara Kaushik imediat, fii atent, o sun acum. Dar vezi ca e divortata; alta ciudatenie!

– Hahaha, rade Dragos, o femeie normala, s-ar putea chiar sa-mi placa, dar nu caut sa ma insor inca. Oricum, gagica mea e din alta casta si parintii mei n-au nicio problema cu asta. Suntem impreuna de trei ani, are rabdare cu mine, intelege ca vreau sa strang niste bani, sa ne incepem viata impreuna in cele mai bune conditii. Mie mama mi-a zis de mic: imprieteneste-te cu cine simti, insoara-te cand vrei si cu cine vrei. E viata ta; n-o sa ti-o dictam noi. Noi am facut cum se facea pe vremea noastra. Tu sa faci cum crezi si sa stii ca mereu poti conta pe noi.

– Dragos, zic, esti un norocos. Nu sunt multi tineri de varsta ta care sa se poata lauda cu asemenea parinti.

– Din pacate, mormaie el prost-dispus. Tot acest bullshit despre caste ne conduce viata; cei din casta ta te ajuta sa razbesti in viata, pe ei te bazezi sa-ti gasesti un job, uita-te la partidele politice – majoritatea sunt mono-casta sau maxim din primele doua caste, asa-zis superioare. Cati Shudra vezi la putere? Cati daliti? Doamne-fereste, cati de alta religie – musulmani sau crestini? Suntem dezgustatori. Vorbim de egalitate, dar insasi temelia societatii noastre e inegalitatea. De aceea ma bucur cand cunosc oameni ca tine, care-mi spun ca exista locuri pe lume unde egalitatea e norma…

Ahhh, ma gandesc, de unde sa incep? De la romanii crestin-ortodocsi? De la politicienii corupti? De la rata divorturilor? De la criza valorilor in societatea occidentala? Libertate, egalitate – sau acelasi bullshit peste tot, sub alte forme?

Tac.

Dragos isi ia seama:

– Uita-te la mine, zice el, cred ca in viata mea n-am vorbit asa de mult in engleza!!!

– Ai transpirat, nu? Mai ceva ca la genoflexiunile cu mingea medicinala! rad eu.

– Haida! Pauza e gata, nu ma mai tine de vorba.

Radem, eu trec la exercitiul urmator, care o fi fost el. Urmeaza o serie de icnete si gemete, muzica urla in boxe, Dragos numara in kannada: ondu, eradu, muru, nalaku, aidu, aru, ielu, ientu, ombatu, hathu, hannondu, hanneradu… Langa mine un tanar face un fel de antrenament de fotbalist, atat de corect si cu asa o viteza ca ma intreb daca corpul lui e facut din acelasi material ca al meu.

Dragos, se vede treaba, a ramas cu gandul la inegalitatile sociale, caci declara pe nepusa masa:

– Christina, am sa-ti spun ceva, sa stii de la mine: all the bullshit in this world is done by humans only!