Perlele elevilor

Standard

Am corectat de curand lucrari ale elevilor din intreaga lume, participanti la bacul international la materia numita „Teoria cunoasterii”. E oficial: perlele fac parte din faptul de a fi elev si de a da un examen.

Iata cateva exemple:

  • mi se pare trist ca Copernic si Galilei nu aveau acces la tehnologia de azi. Ar fi descoperit mult mai mult decat cu telescopul.
  • Istoria ne foloseste la a aduna informatii din trecut, dar pe urma apar alte puncte de vedere si mai rau ne zapacim.
  • „cunoasterea este o forta care absoarbe esenta celor ce o poseda”
  • ca sa cunosti ceva, trebuie sa iei informatie noua si sa o adaugi in creier peste informatia veche – cam ca atunci cand treci un numar nou in agenda, apoi agenda se face mai lunga
  • stiintele naturale sunt stiintele care creeaza lumea din jur
  • matematica e utila cand te duci la magazin, ca sa nu te pacaleasca la rest
  • „omenirea s-a intrebat ce este cunoasterea inca de la inceputurile sale, cand, abia ridicata din cenusa dinozaurilor, a inceput sa-si puna intrebari despre univers”
  • „cel mai important moment al secolului XVI a fost cand doi oameni de stiinta au aruncat de la balcon doua sfere, ca sa dovedeasca acceleratia gravitationala”
  • „in timp ce se gandea la diverse lucruri, Descartes a ajuns intr-o stare care acum se numeste scepticism cartezian”
  • „desi nu si-a potolit niciodata setea pentru adevar, Descartes a ajuns intr-o zi la concluzia ca gandeste ca sa existe”
  • „Invatam istorie pentru ca s-au intamplat razboaie si chestii, dar si pentru ca oamenii sunt curiosi. Altfel puteau sa uite ca s-a intamplat si nu mai trebuia sa invatam istorie.”
  • Jesus Christ is a man that was known to walk on large bodies of water
  • Si-atunci te intrebi: cine a atins magnitudinea tristetii? Chiar daca am multe teme, pot eu sa ma simt la fel de trist ca cineva caruia ii moare o ruda?
  • pentru ca mergem la scoala, noi nu ne mai speriem de foc si nu mai credem ca e ceva produs de zei
  • atunci cand omul a cunoscut bacteriile, omul a inteles ca nu tot ce exista in univers e accesibil prin cele cinci simturi
  • am constatat ca mi-e foarte greu sa fiu de acord cu ceva cu care nu sunt de acord

Voiam doar sa zic, apropo de perlele de la Bac: nu cred ca ele sunt reflexia crizei din sistemul romanesc de invatamant. Cred ca ele reflecta judecata unor pusti de 18 ani care asculta la ore cu juma de ureche si gandesc cu cuvintele adultilor din jurul lor. Ele reflecta faptul ca examenele sunt un mod limitat de a evalua gandirea unui elev, maturitatea, pregatirea pentru viata. Daca asta se vrea a fi evaluat… oricum demult bacul nu mai e un examen de maturitate. Reflecta poate si faptul ca unele scoli nu au ca misiune pregatirea elevilor pentru viata, ci doar „manarea” lor printr-un sistem care si-a pierdut intelesul.

Reclame

Laptop in clasa – da sau nu?

Standard

Pentru ca din cand in cand nimeresc in pozitii de middle leadership care ma fascineaza si ma inspaimanta totodata, m-am decis sa fac un master in school administration & leadership, ca sa nu ma mai inspaimante lipsa mea de pregatire. Am inceput acum al doilea curs al celul de-al doilea an si e un curs de tehnologie, asa ca sunt entuziasmata sa aflu cum folosesc alte scoli aceste instrumente digitale pe care le avem cu totii la indemana in anumite locuri ale lumii.

Scoala unde am lucrat in India era 1:1 iPad la clasele primare si 1:1 laptop/ byod la clasele de gimnaziu si liceu. Cu alte cuvinte, toti elevii de primara primeau de la scoala gratis un iPad pe care il foloseau pentru a invata (si-l returnau cand paraseau scoala, si-l reparau pe banii lor daca-l stricau), iar cei de la gimnaziu primeau un laptop. Clasele mari, a 11-a si a 12-a, erau BYOD (bring your own device – adu-ti propriul laptop). Interesant e ca telefoanele mobile, in tot acest timp, stateau incuiate in dulapioare si nu puteau fi folosite decat dupa ore. Avantajul unei scoli unde elevii au acces la tehnologie non-stop? In primul rand, cantitatea de hartie economisita. Atunci cand lectiile, temele si notitele sunt pe suport digital, e mai greu sa pierzi foaia, sa-ti manance catelul tema, etc.

Nu cred neaparat in distinctia lui Prensky intre digital natives si digital immigrants, dar mi-e limpede ca pe copii accesul la tehnologie ii ajuta si sa se organizeze mai bine, si sa fie mai atenti la ora, si sa invete fiecare la nivelul lui, ceea ce intotdeauna duce la bucurie, mai degraba decat la frustrarea care se naste cand toti progreseaza artificial in acelasi ritm. Noi, profesorii, puteam sa monitorizam prin Google Classroom munca elevilor, iar portofoliile erau cumva mai usor de organizat.

De asemenea, directorul scolii promova scoala prin social media, Twitter in special. Nu era neobisnuit sa vezi elevii la lucru si profesorii cu telefonul in mana, facand poze pe care le incarcau imediat pe Twitter folosind un anumit #hashtag. Avantajul? Twitter face la sfarsit de saptamana un colaj cu pozele saptamanii, iar acest colaj practic constituia o oglinda a activitatii noastre in saptamana respectiva – adica cel mai simplu de generat si de efect newsletter pentru parinti.

In scoala unde lucrez acum, folosim la comun niste iPad-uri pe care le inchiriem pe ora sau pe zi de la IT. Fiindca nu sunt ale copiilor, nu le putem personaliza, deci gasim pe ele diverse aplicatii, instalate de diversii profesori care au folosit aceste iPad-uri la ore. Mai exista posibilitatea sa folosim sala de calculatoare de la biblioteca, unde se poate lucra cu PPT sau Word, elevii pot cauta informatii pe internet etc. Si aici elevii isi lasa telefoanele la dulapior, dar au voie sa le aduca cu ei in clasa, cu permisiunea profesorului, asa ca putem folosi la ora sisteme de invatare si recapitulare interactive, precum Kahoot!, Quizlet sau Nearpod. Legile din Turcia nu permit incarcarea pozelor cu elevii pe social media, asa ca nu folosim Twitter pentru a ne promova activitatea.

La cursul pe care l-am inceput invat despre diferenta care exista intre o ora normala, planificata normal, in care, printre resurse, includem si accesul la calculator, internet etc. si o ora – sau un curs – transformate prin folosirea tehnologiei. In al doilea caz, nu mai zicem „deschideti laptopurile”, cum am zice „deschideti cartile”, ci am configurat un mediu virtual de invatare in care elevii primesc feedback si avanseaza in ritmul propriu, in care fiecare stie ce are de facut si ce resurse poate folosi – cu alte cuvinte, am creat conditii pentru invatarea personalizata. Mai vorbim si despre cum ne raportam, ca profesori, la tehnologie. Daca am inlocuit cartea cu internetul, am pierdut multe din avantajele oferite de internet, in principal legatura instantanee dintre diverse locuri ale lumii. Am putea intra in legatura prin internet cu elevi din alte scoli, cu persoane de la care avem ce invata, experti din diverse domenii, etc. In fine, posibilitatile sunt multe.

Limitarile? Accesul – in multe locuri. Lipsa de cunostinte a profesorilor, sau mentalitatea conform careia computerul se foloseste la ora de informatica. Controlul – cum stiu ca elevul isi face treaba si nu pierde vremea pe facebook, mai ales la clasele mai mari? Lipsa unor proceduri specifice la nivelul scolii, a unui regulament intern de folosire responsabila a tehnologiei la care avem acces. For that matter, cum stiu ca profii isi fac treaba si nu stau pe facebook?

Solutii? Bugete pentru dotarea scolii cu tehnologie – conform unui plan care include modurile de folosire si beneficiile pe care vrem sa le obtinem. Educatia profesorilor. Educatia elevilor. Educatia parintilor („nu, nu pierd vremea pe computer, chiar invata”). Pe buna dreptate se pune problema timpului pe care copiii il petrec in fata ecranelor – nu vrem sa-si strice ochii, nici sa devina dependenti de tehnologie.

E o discutie interesanta si astept sa vad cu ce ma mai destept in urma acestui curs.

Ziua limbii materne

Standard

„Miss, what is your mother tongue?”
„Romanian.”
„Can you say something in Romanian?”
„Da, normal ca pot. Numai ca tu nu vei intelege nimic si te vei simti pierdut si frustrat, asa cum ma simt eu uneori cand voi vorbiti toti in turca.”
„Wow! I mean… was that Romanian? Because it didn’t sound like a language. I mean… I didn’t understand a single word.”
„Do you know any Romanian words?”
„I know you guys say „da” for „yes”. Could you say „da”?”
„Da.”
„Now it sounds like you’re speaking Romanian!”
#worldmothertongueday

Munca sau familia

Standard

Clasa a opta invata meseriile in spaniola si, in general, vorbim despre munca, job, ce vor sa faca in viata, ce inseamna un program de lucru, work-life balance, cum ne alegem o profesie, in ce masura studiile trebuie sa ne conduca spre un anume job, ce inseamna salariat, ce inseamna antreprenor, cu ce se ocupa parintii lor si cat timp le ia asta etc. Azi am vazut un filmulet cu interviuri cu diversi angajati, ceva foarte simplu, la nivelul lor de incepatori, dar care a dus la niste discutii interesante.

In film, un fotograf, un chelner si un jurnalist (toti barbati!) povesteau despre meseria lor. Calatoresc mult si asta imi place, zicea jurnalistul. Stau mult in picioare si muncesc 12 ore pe zi, iar plata nu e cine stie ce, zicea chelnerul. Dar am doi copii si o rata la banca si trebuie sa castig bani. Fotograful spunea ca, in general, e un tip timid, dar prin prisma meseriei a invatat sa relationeze cu oamenii si si-a deschis un studio foto.

– Cat de mult ii place chelnerului meseria lui? am intrebat.
– Nu-i place, dar ce sa faca? Are nevoie de bani sa-si intretina familia.
– Da, oamenii muncesc doar pentru bani! a oftat un baiat, care ne spusese ca isi vede tatal foarte rar, fiindca e mereu plecat in calatorii.
– Atunci sa eliminam banii de pe pamant, am zis eu. Sa facem o lume fara bani. Atunci nu mai are rost sa muncim.
– Dar ce, fotograful e mai fericit? El e timid, dar trebuie sa-si atraga clientii. Sigur ar prefera sa lase pe cineva mai extrovertit sa faca partea asta, dar nu-si permite sa plateasca un angajat.
– De ce trebuie sa muncim? am intrebat. Voi abia asteptati sa terminati scoala, ca sa fiti mari si sa munciti. Dar nu e tot o constrangere?
– Schimbi o rutina pe alta…
– Pai nu?
– Cand muncesti poti sa-ti alegi cariera, sa faci ce-ti place. Dar la scoala nu iti poti alege materiile, de aceea uneori faci si ce nu-ti place.
– Dar daca faci ce-ti place si nu castigi destui bani si mai trebuie sa faci si ce nu-ti place?
– Iar revenim la bani.
– Chiar nu-i putem elimina de pe pamant, cum a zis Señorita, pentru ca nu e posibil.
– Deci muncim pentru bani, dar e bine sa ne alegem un job care ne place.
– Deci muncim pentru bani si sens, misiune, sentimentul ca aducem un folos in aceasta lume oferindu-i talentele noastre, am spus.
– Asta suna frumos.

– Ce mai important, munca sau familia?
– Familia!
– Daca familia ar fi mai importanta, atunci tata ar sta mai mult acasa.
– Deci cei mai importanti sunt banii! Banii pentru a cumpara lucruri familiei, sau pentru vacante…
– Adica sacrifici familia acum pentru binele ei de mai tarziu.
– Ce, chelnerul ala nu poate sa-si gaseasca alt job, daca tot e prost platit?
– Sau sa-si deschida restaurantul lui. Eu asa as face.
– Pai cu ce bani?
– Pai faci mancare la tine acasa si iti faci reclama pe internet si aude lumea de tine si vine si iti da bani.

 

Alta generatie! Internetul poate orice.

 

O intamplare amuzanta cu Queen si copilasi de 6 ani

Standard

Din seria „Bohemian Rhapsody”, urmatoarea intamplare adevarata s-a petrecut la noi in scoala saptamana trecuta.

Acum cateva zile o colega era de serviciu pe hol cand a auzit un pusti de la clasa pregatitoare cantand „Under pressure”. Ce tare! si-a zis. De unde stie un copil asa de mic un cantec atat de vechi? Din intamplare, la iesire a dat de tatal copilului, care-l astepta sa-l ia acasa. I-a povestit intamplarea si tatal a zis ca nu se mira deloc, pentru ca pustiul e un geniu la tobe, face percutie de un an si e fascinat de Queen pentru ca intreaga familie a vazut Bohemian Rhapsody la cinema! Si nue nici pe departe singurul din clasa, a adaugat tatal.

Super! isi zice profa. Maine ii surprind cu un „We are the champions” la prima ora. Zis si facut, copiii incantati, multi stiau sa cante refrenul. Apoi, in timp ce lucrau, l-a surprins pe micul tobosar si cu un „Under pressure”.

– Ce tare! i-am zis.

– Stai sa vezi poanta, zice colega razand. Poanta e ca de-atunci nimeni nu mai canta „The Good Morning Song” cu personaje din desene animate, cum faceam noi de obicei. Toti vor Queen!

 

In al noualea cer

Standard

E ora 4:30 si sunt la scoala de noua ore. Am optional cu sapte fete cucuiete de 11-12 ani, care vorbesc toate deodata in turceste, tipa si se bucura ca orice copil. Mi-s dragi, dar azi nu pot nici sa le vad, asa o durere de cap am. Stabilim sa vorbim pe rand, dar imediat urla, prinse de proiectele pe care le fac de a ajuta niste catei vagabonzi sa petreaca iarna intr-un adapost cald. Sunt entuziasmate. Eu simt ca-mi explodeaza creierul.

Uite cum facem, zic, hai sa punem un sef. Eu am o durere de cap si nu pot sa va ascult pe toate odata. Hai sa punem pe cineva in charge. Cine se ofera?

Lara a ridicat mana prima, deci ea e sefa. Celelalte fete nu sunt invidioase, pentru ca saptamana viitoare le vine si lor randul. Lara le organizeaza pe toate, in turceste. Trec prin lista de „to do” si bifeaza ce au facut deja. Fac planul pentru ora asta. Derin se pune pe sine la calculator, sa lucreze la prezentarea pe care o vor face in fata intregii scoli, de pe scena, in prima saptamana din ianuarie. Ceylan si Maya si-au adus culorile si vor sa coloreze; fac niste postere pentru a-si face reclama. „si cateii au suflet!” graieste un poster. „O mica donatie, o mie de zambete!” anunta altul. Ece vrea si ea sa coloreze. Defne si Deniz trebuie sa exerseze la vioara pentru piesa pe care o vor prezenta la concurs.

Lara vine la mine, cam fastacita:

Pot sa va rog ceva? Nu ma deranjeaza sa fiu sefa azi, dar nu-mi place sa fiu singura. Putem fi doua sefe?

Doamne! Imi vine sa o pup! Normal ca da.

Cele doua sefe lucreaza de zor la PPT. Cele doua violoniste exerseaza cu talent. Cele trei artiste scriu mesaje emotionante despre cateii carora le e frig in aceasta iarna. Se aud vocile lor si viorile fetelor. Brusc, imi dau seama ca nu ma mai doare capul. De fapt sunt foarte fericita. Iau telefonul si le filmez, pe rand, pentru concursul „cea mai buna echipa” din februarie. Sunt asa mandra de ele!

– Miss Christina, zice una din cele doua sefe, cred ca acum esti in al noualea cer.

– De ce crezi asta?

– Asa sunt de obicei profesorii atunci cand elevii lucreaza si nu fac galagie.

IMG_2340

O echipa de milioane!

We will rock you

Standard

Ma spal pe maini la baie, inainte de teza de la clasa a sasea. Intra cateva fete de a sasea. Tipa, asa cum vorbesc intre ei toti copiii din vremurile astea. Mai tipa si fiindca doua sunt in toaleta si a treia le asteapta la oglinda.

– Mor! Mor de frica! Cica e foarte grea teza! striga una.
– Tu esti la germana sau la franceza?
– La franceza, dar am vorbit cu cei de la B, care au dat de dimineata. Au zis ca au facut varza, ce ma fac? Allah Allah, nu mai tin minte nimic!
– Asa au zis si de spaniola, tot cu o fata de la B am vorbit, striga una ca sa acopere zgomotul apei trase. Iese din cabina, si striga: MOR de frica!

Am observat o chestie la elevii mei de aici: au o anumita inclinatie dramatica. Nimic nu este ceea ce este, ci mereu e mult mai mult. Au o placere a exagerarii, se mira zgomotos, se sperie din nimic, folosesc cu usurinta hiperbola ca figura de stil. Si cel mai tare se accentueaza aceasta trasatura in preajma tezelor, cand „Bismillah!” (Doamne-ajuta!) e mai puternic decat toate orele petrecute cu cartea in mana.

Urmeaza sa intru la clasa a sasea D si banuiesc cam in ce trepidatie ii voi gasi. Dar am un plan.

Intru vesela, cu cea mai linistita mutra. Evident, ii gasesc in culmea isteriei, se monteaza unii pe altii si striga ca apucatii. Deschid geamul si respir adanc aerul rece. Doua fete, automat, ma imita.

– E greu examenul? intreaba una dintre ele.
– Deloc, raspund zambind. E un moment minunat de a va etala cunostintele acumulate in acest semestru. Sunt sigura ca voi fi foarte mandra de voi.
– Dar ne-au zis cei de la B ca e greu!
– Eu va cunosc foarte bine. Sunteti o clasa de elevi muncitori si constiinciosi. Am avut niste ore superbe semestrul asta. Nimic din aceasta teza nu are cum sa va ia prin surprindere.

Copiii se linistesc, ca prin farmec. Se simt destul de mandri de ei insisi acum. Ce-i drept, nu ii mint. Chiar sunt o clasa excelenta, cu care faci ore de drag. Chiar au muncit foarte mult. Chiar sunt sigura ca si-au petrecut weekendul invatand. Chiar nu are ce sa-i ia prin surprindere. Si ei percep, dincolo de cuvintele mele, sinceritatea si siguranta cu care le vorbesc.

Ca dovada, Melek spune:
– Cum sa fac sa ma linistesc? Am asa niste emotii! Simt ca am uitat tot!
– Tot ce stiu e bine ancorat in mintea mea. Sunt pregatita pentru acest examen si decisa sa arat tot ce stiu. Imi va fi usor sa ma concentrez si sa raspund corect la toate intrebarile, ii zic, in chip de voce interioara.
– Dar eu cum sa fac? miorlaie si colega ei de banca. Eu chiar am uitat tot.

Are in mana un creion cu un cap de trol.
– Ce tare! zic. Trolul a captat toate cunostintele alea pe care tu le-ai uitat. Daca te incurci la examen, trebuie doar sa-l intrebi pe trol.

Pufneste in ras.
– Bine, trolul o sa-mi sopteasca, zice conspirativ.

Intre timp am deschis calculatorul si am pornit pe youtube un cantec la care nu se asteapta. Desi e un film 13+, toti acesti copii au vazut „Bohemian Rhapsody” si in scoala e o nebunie Queen cum n-am mai vazut de cand eram eu de varsta lor! Pregatesc pe youtube „We are the champions”. Conectez proiectorul, ca sa se auda prin boxe in toata clasa. Pe tabla interactiva se afiseaza catalogul electronic, dar, in timp ce fac prezenta, din boxe rasuna:
„We are the champions, my friends.
And we’ll keep on fighting ‘til the end.
We are the champions.
We are the champions.
No time for losers
‘Cause we are the champions of the world.”

Copiii canta entuziasmati, iar cand ajungem la „of the world”, eu cant „of the Spanish exaaaaaaaaaaaaaam” si ei aproba. Le-a revenit memoria; sunt gata sa dea ochii cu foaia de hartie, ba chiar abia asteapta sa-mi arate ca „they are the champions.”

Nu-mi plac examenele, tezele care uniformizeaza si pun presiune pe copiii asa de mici. Dar cand lucrezi intr-un sistem unde n-ai de ales, e important sa abordezi aceste momente cu o atitudine de invingator. Multumesc, Freddie Mercury! Azi noi am fost „the champions of the Spanish exam!”