Turismul, adaptarea si doi litri de gaz

Standard

Dupa multa vreme, azi am nimerit un sofer de ricsa care m-a dus la un magazin de suveniruri, in loc sa ma duca direct acasa. E o practica uzuala aici ca ricsarii sa primeasca un comision de la niste magazine in care in mod normal n-ar intra nimeni ca sa le aduca clienti, insa eu doar de doua ori am nimerit in combinatia asta.

– Si dumitale ce-ti iese? l-am intrebat cand a scos de la piept cartea de vizita cu emblema magazinului.

Stateam, bineinteles, intr-un trafic infernal, zgomotos, imbacsit de gaze de esapament si aproape nemiscat de vreo zece minute.

– Imi da cupoane si bag de ele doi litri de gaz, mi-a zis soferul cu ochii sticlindu-i.

– Si daca cumpar de la magazin?

– Nu trebuie sa cumparati, doar intrati si eu iau cuponul.

– Dar sa zicem ca-mi place ceva si cumpar.

– Atunci e si mai bine, ca primesc procent in bani.

– Am inteles. Te rog insa sa NU ma duci la magazin, ca nu ma intereseaza.

– Nu, doar ziceam asa.

Stau eu de zece luni in India si ma uit cu mirare la bangalorezi: cum merg ei cu toata familia pe motocicleta de parc-ar fi masina, cum traverseaza peste tot, cum se baga in fata fara nicio jena, cum isi traiesc viata in strada (unde se si spala, piaptana, pisa, caca, beau si mananca), cum isi vopsesc camioanele in cele mai fistichii culori si atarna de el sfare cu motocei de crapa toate matele de pe sosea, cum pun ei pe toate cladirile in constructie un cap de diavol ca sa sperie hotii, cum sunt superstitiosi, servili, prietenosi, comunitari, cu un spatiu personal cat unghia si extrem de vicleni. Dar zece luni nu sunt o viata de om si eu raman alba, turista si, in povestea de azi, iesita dintr-un mall fistichiu cu o punga de la Marks and Spencer in mana. Va mai mirati ca drept in fata magazinului de suvenire m-a oprit?2013-04-22 16.20.38

– Stiti, magazinul e chiar aici si daca vreti sa intrati… sa iau si eu cartela aia, ca-mi da doi litri de gaz…

– Om bun, intelege, nu sunt turista, nu am nevoie de elefanti de lemn si de cutiute de bijuterii cu intarsii de fildes, sincer…

– Doar intrati si iesiti si-mi iau cartela…

Stiti cum e cu magazinele astea? Intri, dar nu stii cand iesi. Aceste magazine de suveniruri – care pot fi recunoscute dupa faptul ca-s mai curate si mai luminoase ca celelalta dughene (deh, dupa gustul vesticilor) si au rafturi inalte pe care stralucesc elefanti si zei de lemn si bronz, saluri si bijuterii de argint – sunt conduse in Bangalore de o gasca de musulmani, asa numitii Mallu Muslims, originari din Kerala. Au aceeasi marfa toate, patronii de multe ori sunt veri sau neamuri de vreun fel si preturile variaza enorm. Toti vanzatorii din aceste magazine vorbesc la fel, intr-o engleza onctuoasa si pe un ton ca de linistit copiii mici: „Ah, vad ca nu purtati bijuterii, e limpede ca nu ati gasit inca ce va trebuie, ia sa va arat eu niste pandantive…” si au o rabdare si o insistenta infinite. Vand numai produse foarte bune, dar cer pe ele cele mai nesimtite sume.

– Buna seara, poftiti…, m-a intampinat un tanar intr-o camasa bej, care s-a recomandat drept Shahid. Desigur va pregatiti sa plecati inapoi acasa si doriti ceva suvenire…

– Nu ma pregatesc sa plec niciunde, am raspuns la fel de onctuos, am fost doar adusa pe sus de un domn sofer de ricsa.

– Asadar elefanti, bijuterii, saluri, poate o posetica? a zis Shahid, prefacandu-se ca n-a auzit treaba cu ricsa.

– Asadar nimica, fiindca nu plec nicaieri.

– Inteleg, nu sunteti turista. Inseamna ca va place orasul nostru, daca ati decis sa locuiti aici…

Imi place orasul lor, dar una din placerile mele cele mai mari este sa stau de vorba cu oamenii. Sperand ca ii voi face vanzare, Shahid mi-a povestit despre Bangalorele copilariei lui, mi-a aratat posete si cercei si mi-a turnat o poveste despre cum lucreaza ei manual bijuteriile, dupa o tehnica stramoseasca, desi avea niste bijuterii deloc originale sau unice, ci chiar de serie. M-a intrebat despre Europa, unde isi doreste enorm sa ajunga (mai ales in Italia; am cunoscut multi indieni fascinati de Italia) si mi-a spus ca el este si profesor de yoga, dar nu orice yoga, ci alinierea chakrelor si echilibrarea energetica a corpului. Ma temeam ca o sa scoata o carte de vizita, dar mi-a zis ca nu lucreaza cu femei, ci doar cu barbati, ca el nu are cabinet, ci merge acasa la clienti. Ce e cel mai misto in magazinele astea scumpe unde nu mai scapi de vanzator, care uneori te apuca de haina sa te tina pe loc si arunca pe jos de-a valma saluri, carpete, etc. strigand, „Ce culori, ce materiale, cum sa nu-ti placa!” – deci ce e cel mai misto la ele este ca vanzatorilor le place sa vorbeasca si nu se supara daca le pui o mie de intrebari, ii tii juma de ora de povesti si pleci cu mana goala.

In cele din urma am plecat, dupa ce refuzasem: elefanti, bijuterii, covoare, carpete, fete de masa lucrate manual, saluri de Casmir si matase cu sau fara broderii, idoli de toate marimile si posete cusute cu fir de aur.

– Va astept atunci la Craciun, mi-a zis Shahid, fiindca atunci cred ca veti dori sa luati cadouri pentru familie, prieteni.

In ricsa ma astepta soferul meu, fericit ca-si incasase cupoanele.

– Ati cumparat ceva?

– Nu.

– Pacat, imi dadea si mie comision daca luati acolo o bratarica, ceva.

Si-ti vine sa zici, nene, da’ nu-ti ajunge, sunt bataia dumitale de joc etc. etc., dar stiti cum e aici? Tu te enervezi si in gol vorbesti, ca ei nu tipa la tine inapoi, nici nu se enerveaza, zic doar asa, ca pentru ei, „Madam, madam, nu va faceti sange rau, eu acasa va duc, ce, v-am dus in alta parte? Ei, la magazin daca nu voiati nu intrati, doar nu v-am dus legata, dar ce? N-au lucruri frumoase? Eu nu va duc la speculanti, aici sunt oameni de treaba, magazin frumos, curat, cum place la turistii din Europa.” Si totul e asa de poticnit, in engleza lor indiana si adesea impestritata cu cuvinte din hindi, din kannada, incat n-ai cu cine sa te certi, ba te si gandesti ce rost are sa te infurii, cand totul e maya si faptul ca tu faci ca trenul pentru ca … pentru ca ce? Adica unde te grabeai? Ce, n-a fost interesanta conversatia cu Shahid? Si ce daca n-aveai in plan sa te duci la magazinul ala? Nu ti-a luat nimeni banii.

2013-04-23 10.50.22

Shahid ar zice ca noi, europenii, n-avem chakrele aliniate, de-aia ne sare tandara din orice.

Foarte new age, da, doar ca India e asa – ei sunt new age de felul lor, organici si firesti si mereu surprinzatori.

*

La Bangalore ploua foarte convenabil doar seara, dupa ce ne-am strans la casele noastre. Este deja regula ca pe la 7-8 va incepe sa tune si sa fulgere, apoi din cer se va prabusi brusc o cascada de apa acompaniata de un vant care zboara usi, ferestre, perdele, bonuri de pe masa si hainele de pe uscator. Apoi vijelia se transforma in ploaie mocaneasca si aerul se racoreste placut.

Peste 31 de zile fix plec la Bucuresti.

2013-04-22 16.21.32 2013-04-22 16.46.01  2013-04-23 10.50.29 2013-05-10 18.00.35

5 responses »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s