In dar ti-am adus inima

Daca sunteti Varsatori ca mine, stiti probabil sentimentul acela ca ziua ta e cea mai frumoasa zi (de fapt ea straluceste intre toate zilele din calendar; nu e luna ca februarie si nu e zi ca ziua de 1!); ziua pe care o astepti tot anul, ziua cand orice e posibil.

Ei bine, ziua mea tocmai a trecut si a fost cea mai frumoasa zi, intr-un mod neasteptat si simplu.

Au trecut deja doi ani de cand fac o naveta de circa juma de ora zilnic spre scoala, cand prin sate colorate, cand pe o autostrada prafuita unde ricsele ocupa adesea banda de viteza, iar pe celelalte benzi se lafaie in voie mastodonti de autobuze hodorogite, ori camioane ce cara piatra de la o cariera din apropiere.

Au trecut doi ani, dar in primul nu am avut permis (expirase) si am depins de bunatatea colegei Catherine pentru a merge si veni de la scoala. Aceste aranjamente nu sunt deloc neobisnuite; multi colegi se combina la masina si benzina; neobisnuit a fost insa raspunsul lui Catherine cand am vrut sa-i dau bani:

– Eu ma duc oricum la scoala, cu sau fara tine. Daca vrei neaparat sa-mi platesti, te rog sa donezi unei familii nevoiase sau unei organizatii, care vrei tu.

Dupa uimirea initiala, am inceput sa donez regulat unei colege care – cu o inima uriasa – aduna de pe strada toate vietatile Domnului si le ingrijeste, vaccineaza, insantoseste, gaseste stapani. Caini, pisici, dar si cai, vaci, magarusi si cateva ciori sau porumbei au scapat de la moarte gratie acestei sufletiste colege si sotului ei. Cu banii pe care-i dadeam lunar, colega a vaccinat o multime de pisici si caini, a cumparat mancare uscata si covorase de pus in cusca atunci cand e frig. Aproape ca mi-a parut rau cand mi-am luat masina si n-a mai trebuit sa-i dau bani (desi am continuat sa-i dau, e drept ca mai rar).

In masina mea au aparut curand pasagerii: un an de zile am mers la scoala cu doi americani si, pe principiul lui Catherine, i-am invitat sa doneze. Fiind ei mai cinici din fire si tare carcotasi, aproape ca-mi luasem gandul, na, imi ziceam, ii duc moca la scoala, bafta lor ca au dat peste o proasta ca mine.

Nu mica mi-a fost mirarea cand, la sfarsitul anului scolar, carcotasul #1 a scos din geanta o chitanta care dovedea ca platise o suma cu mult peste ce mi-ar fi datorat mie pe benzina unui spital care ingrijeste copii bolnavi de cancer, in statul New York.

– Le dau an de an, mi-a zis, dar anul asta datorita tie am putut sa le dau de doua ori mai mult.

Mi s-au muiat picioarele.

Anul acesta merge cu mine la scoala chiar sora mea, Zeenat. Acum ei nu i-as lua bani in ruptul capului, dar ea fiind foarte corecta (si venind dintr-o experienta de socotit fiecare rupie anul trecut, la modul „ai intarziat 5 minute si te-am asteptat cu motorul mergand, deci imi datorezi in plus 18 rupii”) a tot insistat, pana i-am zis care e principiul meu, mostenit / adoptat de la Catherine. A zis ca e de acord.

– Il stii pe duudwalla uncle, nenea care ne aduce lapte la noi acasa, la Mussoorie? mi-a zis dupa vacanta de Craciun.

– Cum sa nu?

– Am calculat cat ar trebui sa-ti dau pe benzina pe tot anul si am adaugat de la mine doua mii de rupii. A iesit o suma cu care i-am platit fiicei lui celei mari scoala pentru anul urmator [in India invatamantul nu e gratuit], i-am luat caiete, uniforma si ghiozdan. Fata e in clasa a opta si el voia s-o retraga, pentru ca nu mai avea bani, dar i-am zis ca ne vom descurca noi cumva sa faca si liceul. Invata foarte bine si e tare desteapta. Duudwalla uncle iti multumeste din suflet.

– Mie?! Poate tie!

– Sunt banii tai.

**

Dupa aceste doua experiente inmuietoare de picioare, nu e de mirare ca am prins gustul. Cand a venit vorba de invitatiile la ziua mea, ele s-au incheiat cu „vreau sa-mi petrec ziua cu voi pentru ca-mi sunteti dragi, nu pentru ca-mi aduceti cadouri, deci va rog fara cadouri. Daca insistati, puteti darui banii cu care mi-ati fi luat cadou cui vreti voi, atata timp cat vor face un bine.”

– Ah, acuma zici, mi-a zis Carrie. Eu deja ti-am luat cadou, na. Dar sa stii ca o sa si donez.

– Pot sa ma transform intr-un ONG si sa-mi donez mie? a glumit Kirk. Apoi mi-a zis ca doneaza lunar unei organizatii din UK si luna asta le va da dublu. Nu ti-as fi luat cadou de atatia bani, a glumit el.

Cancer research, bolnavi de Alzheimer, adapost de animale in Bangalore, vaccinarea a cinci pisici au fost cateva cadouri pe care nu le-am primit anul asta, ci le-am daruit.

Apoi a venit CEL MAI FRUMOS CADOU.

– Stii orfelinatul ala din Vellatur unde mergem in excursie? a zis nimeni alta decat mentorul si sursa mea de inspiratie, Catherine. Ne-au dat o lista cu ce au copiii nevoie: haine, incaltari, uniforme, rechizite, paturi. Stii ce m-am gandit? Sa le ia altii ce au nevoie! Eu o sa le iau ceva ce-si doresc! Asa ca le-am luat la toti Rainbow Looms, iar la fetite le-am luat clipsuri, agrafe de par, bentite colorate. Am sunat la orfelinat si-am intrebat daca avem voie sa le dam asa ceva. Mi-au zis ca bineinteles si ca or sa se bucure tare mult! Dealtfel cica au haine si rechizite. M-a rugat daca pot sa spun si la altii ca le-ar prinde bine carti si jocuri sa joace seara inainte de culcare. Asa ca le-am luat si un sah si un scrabble… Ce zici? Frumos cadou ti-am facut, nu?

– Cel mai frumos cadou pe care mi l-ai facut a fost ca m-ai invatat sa dau mai departe, nu sa primesc inapoi :-)

– Ei, a zis ea fastacindu-se, lasa asta.

**

In mod neasteptat, de ziua mea s-au invitat la mine acasa cateva fete cu care sunt in relatii bune, dar nu suntem nici pe departe besties. Una dintre ele viseaza demult la un grup de femei care sa se sprijine si mentoreze reciproc. M-am oferit sa gazduiesc prima intalnire, ea a ales data, eu nu i-am spus ca e ziua mea. Dar inainte sa vina aflase deja, de pe facebook.

– Vai, ce ti-am facut, ti-am stricat planurile si nici cadou nu ti-am luat.

– Cadoul meu e ca-mi petrec ziua cu voi.

– Asta si tortul de frisca pe care-l aduce acuma soferul!

Tortul a fost delicios. Cand m-au intrebat ce-am primit de ziua mea, le-am spus mandra ca multe zambete si fapte bune. Intalnirea noastra de grup s-a desfasurat excelent, dovedind ca intre besties si oameni cu care nu ai nimic in comun e un spectru larg de oameni cu care te intalnesti in diferite puncte pe cararea vietii si-a incercarii de a fi oameni.

– La multi ani, stiu ca a fost ziua ta ieri! m-a salutat o colega cu care chiar ca abia vorbesc. Am vazut-o pe Cutarica si mi-a zis de ideea ta cu ziua fara cadouri. Stiu ca nu suntem prietene, dar sper ca nu te super daca donez si eu – tot cu ocazia zilei tale – unei fundatii care se ocupa cu scolarizarea copiilor din mahalale. Demult vreau sa le dau, dar cumva nu ma induram sa ma despart de bani ca na, nici noi nu stam pe roze. Dar acum parca-mi inchipui ca ti-am luat un cadou si nu-mi pare rau de bani.

Atunci am auzit clar o voce de copil care canta in capul meu:

„E ziua ta, mamico,

In dar ti-am adus inima

Si crede-ma, mamico,

Un dar mai frumos nu se putea!”