Iar cu limba materna – fragmente de jurnal

Standard

Drumul de la Dehra Dun la Mussoorie părea că mă duce la Reșița ori la Herculane. Serpentine, copaci, până și bordurile erau asemănătoare. Iluzia mă copleșea la răstimpuri – adesea suprapun România rurală peste India, fiindcă există o mare asemănare. Același sol maroniu, aceleași păduri de foioase, serpentinele cu asfaltul crăpat când ți-e lumea mai dragă, peisajul foarte foarte familiar. Și, din senin, o maimuță! Două! Zece! Apoi un indicator în hindi. Stop. Sunt în nordul Indiei. Nu mă duc la Reșița.

Deși când am ajuns era ca la Reșița!

Lume multă adunată în fața porții, înfofoliți de abia le vedeam ochii.

– Both my daughters are here, spusese dl. Inam cand ne-a intampinat pe aeroportul din Delhi, cu zambetul lui extraordinar.

Am urcat niște trepte neobișnuit de înalte și-am ajuns… într-o curte. Ciudată casă! La prânz am văzut-o pe a familiei Aksei, viitoarea soție a fratelui cu nume de șoim. Locuieste in Muzaffarnagar, aproape de Delhi, o localitate prafuita din Uttar Pradesh. Casa lor insa parcă era mai adunată, deși tot bizară, cu etaje imbraligate si curte interioara patrata. Pe prispă trona mama soacră intinsa pe charpaai (un pat de nuiele), înăuntru vitrina cu pahare și neon, patul și carpeta și gazdele cu masa pusă, băgându-ne pe gât pakoda, dal și sabzi. M-am simțit ca la Colți, mi-am amintit de parastasul de la Tulnici, m-am mirat de unde apar aceste asemănări la mii de kilometri distanță. Dar sunt de formă, sau de fond? Ce prostie. Fondul creează forma. Care e fondul? Ne valorizăm prin casa construită de mâna noastră. Vrem să ne impresionăm vecinii.

Și trăim cum ne iese viața pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

*

Ceea ce noi numim manele, aici se cheama Punjabi music si e considerata muzica comerciala si proasta.

*

Poate am nevoie de o cafeluță cu Livia. Cu siguranță am nevoie de ea. Poate am nevoie de un popas în bucătărie la Meli, de o masă gătită de Mih, de energia și ideile trăznite ale Inei, de blândețea Oanei, de Ralu, de Iulius, de prietenii mei de acasă. Poate m-aș simți mai bine dacă din când în când mi s-ar traduce, dar știu sentimentul ăla că limba ta e atât de a ta încât o înțelege oricine fără traducere! De aceea se uită la mine înainte de a izbucni în hohote de râs, de parcă mi-ar zice „poanta asta e genială, toți râdem la ea, clar te-ai prins”. Uneori râd de râsul lor, alteori aproape că mă înfurii, sau stau indiferentă ca o statuie. Pentru că, realmente, nu înțeleg mare lucru în hindi. Chiar nu. E greu de crezut, dar nu. Uneori nici nu-mi dau seama că vorbesc.

–          A zis mama asta și asta.

–          Când?

–          Mai înainte, n-ai auzit că vorbea de la bucătărie cu mine?

De unde să știu că nu vorbea la telefon, singură, cu pisica sau cu papagalii? Ca să știi trebuie să înțelegi.

Ziua ultimă a anului mă pune în față cu limba necunoscută, ca un astronaut în capsula lui.

–          Mie-mi spui baji și ei Christina, îl dojenește Zeenat pe fratele nostru Ninja.

–          Baji, zice el către mine.

–          Shadab, bhai, zic.

–          Christina baji, zâmbește el și zboară către bucătărie să facă ceai/chai, ceaiul indian cu mult zahar si lapte care-ti incalzeste sufletul si-ti strica toti dintii.

**

La nuntă, nimeni nu petrece, toți sunt morocănoși, deoarece mireasa are niste pretentii exagerate.

–          I’ve never seen such a wedding, where people are angry instead of being happy, îi spun lui Shadab, pentru că el mă ascultă și pentru că intuiesc că poate și să înțeleagă.

–          Even I haven’t seen, răspunde el, cu acest „even” indian care se pune oriunde si se ia ca raia.

–          Why is everyone angry?

Dă din umeri încurcat. E gestul lui când se jenează să spună din casă.

–          Anyway, how are you? schimb eu vorba, văzându-i încurcătura.

–          I am also angry, răspunde el.

–          I thought you were a ninja, glumesc eu.

–          I am a ninja with emotions, zice ghiduș și se îndepărtează, pentru că deja l-a chemat cineva.

*

Ajun cu lacrimi, pentru că Iulius mi-a trimis o poza cu familia la pom. Sigur că aș vrea să fiu acolo si să mănânc crăciunisme și să fie Crăciun. Dar e la fel de sigur că sunt foarte fericită că sunt aici, că alături de Zee, de Papa, de Shadab, de Attiya si Saifi și chiar de mama cea tristă (care-mi spune meri beti, copila mea) și de Shoaibbhai, care e mai ascuns decât pare, sunt acasă. Sunt acasă cu mine.

Plimbare spre bazar și gânduri. Despre maimuțe și cât sunt de asemănătoare cu oamenii, dar și cum e să trăiești toată viața într-un sat cu maimuțe, versus maimuțe văzute la televizor și la zoo.

– Am locuit o vreme in nord acolo, imi spune colegul Ben in drum spre scoala. Locuiam la o familie superba, primitori, draguti. Aveau o fata frumoasa foc! Imi placea sa stau de vorba cu ea. Intr-o zi ea vorbea si eu ma uitam cat e de frumoasa. Deodata o vad ca se transforma: gura i se stramba, ochii ii ies din orbite si, rosie de furie, se repede in casa, iese cu o pusca cu alice si incepe sa impuste… maimute. N-am vazut in viata mea asa o schimbare fulminanta la un om! Cu vremea, m-am obisnuit. Cum aparea o maimuta, cum Cosanzeana mea se transforma intr-un monstru.

In Mussoorie maimutele si oamenii isi duc viata in paralel. Oamenii nu le hranesc, dar nici nu le alunga. Ele isi vad de treaba pe acoperisuri si cablurile electrice, dar mai si fura uneori de pe tarabe. In general insa, lumea le ignora. Doar eu ma opresc cu gura cascata si le urmaresc minute in sir: cum se scarpina, cum se uita in jur cu fata lor de om batran, cum isi poarta puii atarnati de ele, cum se despaducheaza una pe alta… sau cum doar sed, cu mainile lor lungi, cu barbia in palma, sed si cugeta. Dupa o vreme ma uit in jur – eu am ramas pe loc fascinata de maimute, iar din pravalii ma privesc ochii negri ai vanzatorilor care se mira ca ma mir de ceva ce pentru ei e firesc. Le zambesc, imi zambesc si-mi amintesc cuvantul in hindi pentru maimuta: bandar.

*

Mi-aduce dulciuri, guave, fructe de tamarind, cadouri de Crăciun. Fuge și apare când nu te-aștepți cu câte o vorbă la care nu te-ai fi gândit.

–          What s up?

–          Sky.

A doua zi, însă:

–          What s up?

–          Sky.

–          No, ceiling.

Și la telefon, după întoarcerea la Bangalore, încercând să-l înveselesc:

–          Shadab, what s up?

–          Today only roof, răspunde el trist.

”Preotul ne-a zis să-i schimbăm numele, mi-a spus Zee. Evergreen, asta inseamna numele lui. Ii face pe toți fericiți, dar riscă să-și țină supărările și problemele în el. Ne-a zis asta când i s-a descoperit boala de inimă. Nu i l-am mai schimbat, că deja era în clasa a zecea.”

Saif inseamna sabie.

Shoaib e nume de profet.

Zeenat inseamna ornament, decoratiune.

–          What does your name mean?

–          It means two things: evergreen and everlasting.

–          Nice.

–          What does your name mean?

–          It means follower of Christ.

–          And what is your brother’s name?

–          Iulius, Julius.

–          And what does it mean?

–          It is the name of a great Roman emperor.

Și ce înseamnă Roman și ce înseamnă împărat, ce înseamnă istoria Europei, ce înseamnă creștinism.

*

Unele dorințe se împlinesc la bătrânețe? E clar că da, altfel nu aș fi primit familia adoptivă. Papa e obișnuit să ia copii de suflet, el a crescut-o pe Aksa, l-a dat pe Hishe la școală și crește copiii surorilor lui văduve. Iar eu mă simt copil și nu există niciun indiciu că nu aș mai fi… nu știu câți ani cred ei că am, dar în casa asta avem toți aceeași vârstă incertă de copii mari, chiar și Shoaib, care e un copil căsătorit, iar soția lui e o copilă.

Mama a întrebat-o pe Zeenat:

–          Câți ani are prietena ta? Ce fată bună, fără mofturi la masă, fără fasoane. Alți străini când ne pronunță numele parcă sună într-un fel, dar din gura ei sună ca o mângâiere.

–          Nu știu câți ani are…

–          Cred că are vreo 26, conchide mama. Tare bună fată, s-o mai aduci acasă, îmi place de ea.

Mda, sa tot scrii despre familia din Mussoorie.

*

Dar azi a inceput scoala. Am rămas cu ticuri de Mussoorie, dau din cap ca indienii, îmi vine să zic Yas/ jee și alte cele, ies pe strada si ma mir ca e cald si vara.

In cancelarie se vorbeste despre pedepsirea violatorilor de la Delhi, despre educatia defectuoasa pe care indienii o dau fiilor, despre drepturile femeilor, sistemul de caste, coruptia generalizata. Nu-mi vine nicio idee, doar sunt trista ca exista si India asta nenorocita.

– Data viitoare eu te iau la mine acasa! striga Saathi, de la secretariat. Am sa te duc la Calcutta, la parintii mei. Sa vezi ce-o sa se bucure! Am vazut pe facebook ca ai fost la Zee – acum e randul meu.

Christina-trofeu. Christina, baji.

Am reusit sa-i zic unui tip care m-a intrebat cu ce ma ocup: „I am a teacher… and a writer.”

Slowly slowly. Dhiray dhiray.

2 responses »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s