Por los pelos

Standard

„Shear madness” ( tradusa in spaniola „Por los pelos„) e o comedie interactiva bazata pe un text scris in 1963 de un psiholog neamt. Ideea lui era ca jocul actorilor – toti posibili suspecti, implicati in aflarea faptasului unei crime –  sa se imbine cu reactiile publicului ajungand la un final diferit in fiecare reprezentatie. Nu stiu cum se intampla lucrurile la Boston si Washington D.C., unde piesa se joaca din 1980, dar la Teatro Arenal din Madrid montarea e buna, cu actori de comedie talentati si un public care deja stie la ce sa se astepte si intervine cu mare dezinvoltura in desfasurarea piesei. „Tu ce cautai cu salopeta aia si pe urma ai aparut fara ea?” a sarit o femeie cu gura la comisarul care investiga crima. „Minte!” striga copiii cand suspectul X povesteste pe ce usa a intrat el in salonul de coafura care constituie singurul decor al piesei.

Pe scurt, povestea e asa: in salonul de frumusete al lui Tony intra, pe rand, patru clienti: comisarul Romero, secundul lui Nicky, anticarul López si bogata doamna De la Mar Serena. In salon lucreaza alaturi de Tony asistenta lui, Alicia. Acestea sunt personajele care se vad. Cine nu se vede e batrana Isabel Cernuda, o pianista foarte celebra acum scapatata, care locuieste deasupra salonului si-i mananca zilele lui Tony cu interminabilele ei repetitii la pian. Ea este, dealtfel, si victima crimei pe care suntem chemati s-o deslusim, o crima pentru care toate personajele au un mobil: Tony e innebunit de muzica, Alicia ii ravneste batranei averea, anticarul López a pus ochii pe niste piese de mobilier pretioase, iar doamna De la Mar Serena are un amant implicat in niste combinatii dubioase.

Si uite-asa, doua ore de teatru – toata lumea minte, toata lumea vorbeste prea mult, se improvizeaza in functie de raspunsurile publicului in asa masura incat, ca la Divertis, uneori ii pufneste rasul pe actorii insisi (asta e o chestie care mie-mi place mult la show-urile Divertis – cand incepe sa rada Toni Grecu), nu exista cortina, suntem toti in salonul ala, señores clientes, povestea se tese si se destrama sub ochii nostri si fiecare intrebare construieste o alta posibilitate.

In spectacolul de aseara criminalul a fost, conform voturilor publicului, anticarul López, care si-a marturisit crima intr-un monolog patetic. Insa un astfel de monolog are in maneca fiecare personaj, pentru ca niciodata nu se stie daca publicul il va vota pe el data viitoare.

Si mi-a placut ca la iesire ne astepta o fetita care impartea ziare si striga: „Ultima ora! Anticarul López a fost arestat pentru crima!” si, intr-adevar, in ziar primeai stiri despre ceea ce tocmai vazusesi in sala – o noua confirmare ca nu exista sala si scena, ca esti parte din iluzie.

Mi-a placut. E un spectacol la care trebuie sa te duci dorindu-ti sa te joci si sa te lasi purtat de poveste, altfel – doar ca spectator – devine destul de lung si plictisitor sa-i vezi pe toti cum se agita pentru ceva ce, in fond, n-are nici o importanta.

Dar pana la urma nu asa e si-n viata?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s