Imi plac foarte mult pozele lui Daniel de pe flickr. Mi-amintesc de ziua cand le-am descoperit, cine mai stie prin ce linkuri, si-am stat cateva ore pe site, ca sa fiu sigura ca le-am vazut pe toate. Pe urma a trebuit sa le aleg pe cale care-mi placeau cel mai mult (una cu pietre si cea cu zidul cu „te iubesc”-uri; nu mai zic de pozele cu Ana si Iulia, care sunt foarte expresive!) si a doua zi am intrat sa le revad. De cand am fost la Paris, intru uneori si ma uit la setul cu Parisul si-mi mai trece de dor. Mi se pare ca fiecare poza spune o poveste, iar la cateva am ramas muta secunde in sir, pentru ca mi s-au parut foarte foarte frumoase!
Asta ca sa intelegeti de ce atunci cand Daniel si Ana ne-au dus la casa lui Victor Hugo mie mi-era rusine sa scot aparatul si sa fac poze :) Si i-am zis:
– Mi-e rusine sa pozez, pentru ca am vazut ce poze faci tu si sunt atat de frumoase!
Si mi-a raspuns ceva de genul:
– Nu le-ai vazut si pe cele sterse, sau care nu ajung pe flickr.
Si mi-a placut raspunsul lui de om artist calculat, care se prezinta lumii cu ce are mai bun, nu cu tot ce are. Mi-a placut ideea de selectie, de autocenzura. Selectia o face el. M-a surprins, pentru ca eu as fi facut tocmai dimpotriva: as fi pus tot pe flickr, in speranta ca macar una-doua vor placea privitorului.
Nu stiu de ce mi-am adus aminte acum de asta. Azi la ToK am vorbit despre arta (si-am facut arta!!) si m-am gandit la Daniel si la arta lui foto.
In alta ordine de idei, aeroportul Baneasa are snack attack (si e bun); nisipul face alb pe pantofi si maine si poimaine dorm pana la 10, pentru ca merit!
Pisicutza face bine, multumim. Este, in continuare, lumina ochilor mei :D si – as I always say – se conduce singura. Chiar si cand e murdara pe parbriz ca porcu’.
Cafeaua cu lapte la 7 dimineata la Obor are un gust pe care nu-l poti regasi niciunde altundeva. Chiar daca azi am bocit si la dus si la intors, pentru ca ne-au plecat doi colegi dragi.
Sunt FOARTE obosita. Si fericita, pentru ca-mi place cartea pe care-o citesc. Cred ca e literatura :)
… perque sabessis com t’enyoro
Puzzle 
sunt foarte curios ce citesti :-)
Octavian, citesc „Sabia lui Mihai” de Stela Ghetie. Stela a fost profa la noi (din pacate n-am apucat sa fim colege; acum e in Kenya la o scoala internationala) si o admir fara s-o cunosc, pentru toate materialele excelente pe care le-am „mostenit” de la ea si pentru felul in care scrie. Cartea e geniala!