Arhive pe categorii: de-ale blogului

De ce „Puzzle”

Standard

Am avut cateva zile cand deschideam blogul si il inchideam la loc, pentru ca nu reuseam sa scriu nimic. Cam ca atunci cand deschizi dulapul (presupunand ca esti femeie; cred ca barbatii nu au aceasta problema) si rascolesti tot, ba mai faci si curat, scoti si de prin hainele mai vechi, te probezi cu tot si totul e oribil. Atunci e clar ca trebuie sa-ti schimbi culoarea parului sau sa te tunzi :)) Oricum iesi mai ieftin decat dac-ai schimba garderoba si zau daca nu e suficient!

Cam prin a treia zi de cand vederea paginii Add New Post ma umplea de sentimente contradictorii si fiecare cuvant trebuia scos cu clestele numai pentru a fi apoi sters cu furie (butonul Move to trash si-a facut din plin datoria in ultima vreme!), mi-am dat seama ca trebuie sa schimb headerul. Apoi ca vreau sa scap de paginile alea inutile cu my music si mai stiu eu ce. Apoi ca nu mai vreau blogul asta. Asa a aparut „Puzzle” si am reusit sa ma pacalesc sa scriu din nou.

Pana la urma cred ca puzzle e un nume la fel de bun ca oricare altul si-i putem construi orice inteles vrem. In momentul asta mi se pare chiar ca se potriveste.

 

Leapsa varstelor

Standard

Am primit de la Ina, onorez.

La 9 luni vorbeam, mi se spune. Ce-oi fi zis, nu s-a pastrat.

La 1 an jumate ma prezentam Ina Aghega’ si locuiam pe buievadu iepubicii. Mai aveam multe de comentat si despre matura cu care dl State (zis si Belitu’) matura prin curte, despre pasari, gaze si flori.

La 3 ani am mers la gradinita, unde nu stiu daca am plans vreodata, pentru ca-mi placea enorm. M-am batut probabil cu toti baietii, am facut toate traznaile posibile, am sarit garduri, m-am suit in copaci si m-am ascuns in biroul directoarei si-n dulapul cu jucarii, am spart capul unui baiat cu cuburile si mi-a fost spulberat mitul despre Mos Craciun. Dar sa nu anticipam.

La 4 ani am devenit sora mai mare pentru ca s-a nascut Iulius. A venit de la maternitate cu un costumas bleu si mi s-a parut un copil deosebit de mare, desi era doar un bebelus. In fiecare zi ma temeam sa nu dispara, incat mama a trebuit sa ma asigure ca „Iulius nu mai pleaca acum de la noi.” Abia atunci am inteles ca un frate mai mic nu ramane mic mereu. Am fost inca de atunci extrem de mandra sa am un frate si ma laudam cu el la gradinita. Tot la 4 ani m-am indragostit de colegul meu Radu, caruia ii puneam nisip in cap, iar el imi fura lopatica galbena si ma facea sa-l alerg prin toata curtea gradinitei.

La 10 ani a venit Revolutia! Ce-as mai fi iesit si eu in strada, caci tare eram revolutionara! Dar aveam piciorul in ghips. Am urmarit revolutia la televizor si, ca sa simt ca fac totusi ceva, „stenografiam” procesul lui Ceausescu si-al tradatorilor de neam Dinca Ion, Bobu Emil si Manescu Manea cu semne de mine inventate, apoi am transcris tot rechizitoriul pe o agenda. Tot atunci am inceput sa scriu poezii, din care mi-amintesc si acum una.

La 14 ani am intrat la liceul de engleza, eu nestiind boaba. Am invatat pe rupte in luna dinainte de admitere. Recunostinta mea se indreapta si acum catre doamna Andronache, profa care-a crezut in mine atunci cand nici eu nu credeam!

La 19 ani m-am apucat de catalana si mi s-a spus ‘Tu parles molt”, ceea ce stiam de la 9 luni. Tot atunci am inceput sa tin ore de engleza in Cosbuc la clasele a 11-a si-a 12-a, care erau cam de varsta mea. A fost super-misto! La petrecerea de 1 decembrie de la Margarita m-am apucat si de fumat. Winchester.

La 20 de ani am mers la Barcelona cu o bursa si viata mi s-a schimbat. Am avut o depresie de un an dupa ce m-am intors. L-am cunoscut pe Jose, cu care imi scriam miliarde de mailuri intr-o vreme cand mailul se verifica la internet cafe pe bani multi si internetul era inca o sperietoare si-o moda care va trece. Purtam bocanci cu talpa groasa sau tocuri groase de 10-12 cm si eram foarte neagra. Uram pe toata lumea, in afara de Andrei Gheorge, pe care-l adoram. Scriam „povesti fara sens” pentru toata lumea si poezii pentru Oana-Dog. Dealtfel aceasta a fost si perioada scrisorilor mele pentru Oana si-ale ei pentru mine, de care devenisem dependenta si pe care le-asteptam cu nesat in fiecare dimineata. Ma simteam postmoderna si fragmentata, insa eram pur si simplu romantica si bleaga. Lucru dovedit de faptul ca autorul meu preferat era Ionel Teodoreanu :)

La 25 de ani m-am apucat de blog, pe diverse platforme. Multa vreme am scris pe yahoo 360 si-a fost o lume in sine, cu prietenii de acolo, cu atmosfera aia de 360, cu colegii de la birou. Munceam din greu, deh, eram manager. Stresant. Mi-am pus problema sa-mi fac o cariera, sa-mi intemeiez o familie, sa fac copii si alte chestii serioase.

La 30 de ani redevenisem profa si single. Alta viata, alti prieteni, alta lume, alta eu. Una cu alergie la rece, dar optimista si pozitiva.

La 31 de ani sunt diriga si stau cu chirie pentru prima oara. Am devenit mai responsabila. Copiii au un fel de-a te face adult chiar si cand nu vrei :) Si cine stie ce va urma?

Facebook

Standard

Exista pe Facebook un grup cu un nume gen „I was doing my homework and I ended up on fb”. Are cateva milioane de membri! Desi nu am intrat in acel grup, ma recunosc in descriere si cred ca a sosit momentul sa marturisesc spasita ca orice as face online, I end up on facebook. Deci e momentul sa vorbesc despre facebook si ce vrea el de la viata mea (si eu de la viata lui).

Facebook e un site de social networking. Am vreo 200 si ceva de prieteni acolo, din care doar pe vreo 10 nu-i cunosc personal. Am incercat multa vreme sa tin lista cat mai scurta, sa nu raspund asa usor da la mesaje primite de la prietenii prietenilor, de la fosti colegi cu care n-am avut niciodata de-a face si poate o data sa ne fi dat buna-ziua asa, din intamplare, de la elevi pe care nu-i am la clasa, de la straini „who saw my picture and think i’m cute”. Dar tot am ajuns la 200, cumva.

– Am de gand sa-mi sterg contul pe facebook, mi-a zis intr-o zi Jose cu obida.

– Pai de ce?

– Pentru ca am dat accept la o gramada de oameni din facultate sa-mi fie prieteni si cand ne vedem pe hol nici macar nu ma saluta! Prietenia pe facebook e egala cu zero.

Ce inseamna „sa fii prieten pe facebook”? In primul rand sa ai acces la datele pe care amicul tau a ales sa le faca publice, inclusiv date personale, poze, filmulete etc. Apoi sa afli din update-uri „what’s on their mind”; un „mesaj de stare” (cum zice fb in limba romana, traducandu-l pe englezescul „status message”). In al treilea rand, sa interactionezi cu prietenii asincron, prin comentarii, sau live, prin chat-ul incorporat in aplicatie. In al patrulea rand – randul ala pierzator de vreme!! – fb inseamna o gramada de teste si jocuri. „Cand o sa mori”, „cati copii o sa ai”, „cu care emisfera gandesti”, „care e piatra zodiei tale”, „ce animal ai fi”, „mesajul zilei de la dr. House” – sunt numai cateva exemple de balarii haioase, cu care poti usor sa-ti pierzi cateva ore. Ca sa nu mai zic ca-ti poti crea propriile teste, de genul „cat de bine ma cunosti”, cu intrebari la care sa raspunda prietenii tai, iar fb iti face statistici procentuale cine te cunoaste in ce masura si iar se starneste un val de comentarii! Daca te tin baierele pungii cu… timp, poti sa incerci joculetele. Farmville, Sorority Life, Mafia Wars si altele inca, unde iar interactionezi cu prietenii in vreme ce-ti cladesti o ferma, recoltezi porumbul, angajezi un ucigas platit sau probezi toale la mall. Curat mestesug de tampenie, dar atat de addictive!

Cel mai misto la facebook e ca are milioane de utilizatori si iti poti gasi usor vechi prieteni sau colegi, sau poti pastra legatura cu amici actuali pe care nu apuci sa-i vezi. Pe facebook am „cunoscut” copiii multor amici si fosti colegi pe care nu i-am mai vazut de ani de zile, sau care traiesc in strainatate. De pe facebook am aflat ca s-a nascut Irina, sora lui Prichi, l-am vazut pe Victor al lui Ciprian si am aflat ca fosta mea colega de clasa Doris e maritata, are un baietel si traieste in Canada.

Desi Sandra a trecut deja la un alt nivel, 780 friends later, eu inca sunt de parere ca fb works for me si ma face sa-mi pierd timpul intr-un mod foarte placut: uploadand poze, stand la taclale cu prietenii sau urmarind ce mai zic/ fac/ asculta unii si altii. Nu suntem toti like-minded, nici nu vorbesc cu toti, dar faptul ca-i am acolo in lista, accesibili la click, imi satisface instinctul de colectionara :)

Cred ca nu mai are rost sa spun ca I was writing this blog entry and I ended up on facebook! =)))

 

oracolul Internetics

Standard

de aici, unde voi castiga o invitatie la internetics ;))


1.    Cum ar fi lumea fara online?

De neconceput. Internetul s-a facut mare demult si a devenit un business si un lifestyle si un trend si un hype si un bubble si lumea fara el ar fi trista, intunecata, ne-conectata si ne-informata :)

2.    Principala calitate a oamenilor din online este…

Perseverenta. Si viziunea care-i anima.

3.    Principalul defect al  oamenilor din online este…

Laudarosenia.

4.    Un lucru pe care l-as schimba la mediul online:

Sistemul de filtrare al „guru”-ilor in online.

5.    Care e cea mai mare nenorocire care s-ar putea intampla pe net?

Sa-ti crape.

6.    In 2015 online-ul va fi…

Tot aici, doar ca mult mai prezent (telefon, digi tv etc.)

7.    Daca Internetul ar fi al meu pentru o zi…

L-as imparti cu voi, ca e destul pentru toti. De fapt asta e frumos la el: ca este al meu zi de zi :)

8.    Pagina mea de start e…

http://www.google.com  :x

9.    Site-ul meu preferat e…

blogul meu :)

10.    Site-urile/blogurile pe care le accesez zilnic (maxim 5)

blogul meu :) apoi: gmail, facebook, twitter, youtube, sibienii.ro (pentru ca uploadeaza episoade din dr. House)

11.    Ca sa reusesti in online ar trebui sa citesti…

… in stele, in biti, in cabluri si-n monitoare.

12.    Indeletnicirea mea preferata pe net este sa…

citesc :)

13.    Deviza mea online e…

Citeste inteligent.

14.    Reteaua sociala preferata e…

Facebook!

15.    Jocul meu preferat pe net e…

Bookworm de la Yahoo

16.    Viralul preferat e…

ala care circula de Craciun si de Paste cu primele care se dau in moneda din Botswana. Tocmai l-am primit :)

17.    Eroul meu online e…

Ciupercutza

18.    Campania mea online preferata e…

Nici una?

19.    Cea mai buna agentie a momentului e…

Agentia de Bilete a Teatrului National? [v-am zis ca m-am rupt de online]

20.    Antreprenorul momentului e…

Aici e simplu :) Andrei Rosca. Al tuturor momentelor de la Bookblog incoace.

Recuperat: B-21-2006

Standard

Recuperez posturi de pe yahoo 360, care s-a inchis.

Bucuresti. Caldura mare, monser. Aer conditionat, apa plata si cirese.

Si amintiri.

Poeziile pe care ma puneau sa le invat in copilarie, Mama lui Stefan cel Mare si Visul Maicii Domnului. Repetabila povara si Mistretul cu colti de argint. Si poeziile lui tata, despre care multa vreme am crezut ca-s scrise de Adrian Paunescu!! Azi am in cap:

„pe o mare de-ntuneric cu sclipiri de ani-lumina
navighez in spatiul cosmic pe-o corabie de tina
navighez sub steagul mortii pe cel mai inalt catarg
vreau sa depasesc lumina si al lumii vechi standard

… si pe velele de tina scrisa e cu ape lucii
o inscriptie senina despre vise si iluzii

„visam sa ating o stea cu o lume fara moarte
fara vis si-nchinaciune
fara zi
si fara noapte
Dar priviti nemarginirea de lumina si de moarte!
Cate vieti trebui-mi-vor pan’ la steaua fara moarte?”

Moartea vazuta la 5-6 ani pe peretii caselor din Cetate de Dolj, satul natal al lui mamaie si tata. Ce mult ma speriau fundele negre (cu sau fara poza raposatului alaturi) care se pun pe case in Oltenia in semn de doliu! Unele raman acolo si cate 20 -30 de ani, cum e cazul fundei lui Mirel, varul lui tata care s-a inecat la 18 ani. Mamaie nu mi-a dat voie niciodata sa ma uit in fantana; „n-ai voie”, zicea, „cine e nascut in februarie n-are voie sa se uite in fantana!”. Nu m-am intrebat decat foarte tarziu cum de tata, nascut si el in februarie, nu avea nici o problema sa se uite sau sa scoata apa.

Acest Mirel care a murit cu multi ani inainte sa ma nasc mi-a bantuit multa vreme imaginatia. Poza lui de pe casa era prea sus ca s-o pot vedea bine cand eram mica si prea stearsa ca sa se mai poata distinge bine chipul atunci cand am mai crescut. Funda devenise gri, decolorata de soare si de ploi.

Mamaie a avut o sora: maica Lena, pe care mi-o amintesc vag ca pe o batrana mititica pe care o auzeam uneori strigandu-ma printre ulucile gardului ca sa-mi dea smochine. Maica Lena a avut multi copii, poate 10, poate 12, unii morti de timpuriu, altii inca in viata, certandu-se neincetat pentru casa parinteasca sau vreun hectar de pamant la marginea satului. Georgea lu’ Brânzan era fiica ei la care trageam cu mamaie cand mergeam in vizita. Fitzu e mama lui Mirel. Vastela e icoana familiei, pentru ca era cea mai frumoasa dintre fete si a murit foarte tanara. Dintre baieti nu mi-l amintesc decat pe Nelus, pe care il stiu din povestile cu cearta pentru pamant.

E o lume cu care am avut contact tangential, in copilarie si spre adolescenta, cand inca mai puteam fi obligata sa merg la tara. E o lume despre care mamaie nu obosea sa povesteasca, iar eu, colega ei de camera vreme de 10-12 ani, i-am fost de multe ori singurul ascultator.

Cand a murit mi-a parut rau ca n-am notat uneori franturi din ceea ce-mi zicea, ca n-am fost mai atenta, ca n-am ascultat cu amandoua urechile in loc sa dau frau liber plictiselii, pentru ca mi s-a parut – brusc – ca o data cu ea am pierdut legatura cu aceasta lume total. N-am tinut in mod deosebit la oamenii astia, pe multi prea putin am apucat sa-i cunosc, casele cu funde negre ma ingrozeau, iar satul mi se parea mereu murdar si intepenit intr-o viata trista si rudimentara. Dar au fost parte din imaginatia mea de copil si poate au contribuit intr-un fel insesizabil la ceea ce sunt azi.

Intr-o seara cand mamaie avea chef de vorba iar eu voiam sa fiu lasata in pace sa-mi scriu „memoriile”, am notat la spatele caietului cateva nume: Florea (strabunicul), Stefana (strabunica moarta la scurt timp dupa ce s-a nascut mamaie), Nastasia (stra-strabunica oarba pronuntata Nastasâia), Minodora/ Minadora („mama de-al doilea” care a crescut-o pe mamaie cu o mare asprime maritand-o la 16 ani). Urmau apoi chestii care mi se parusera haioase, cum ar fi o familie despre care se stia ca „sunt ai de arsera pisica-n cuptor” si orbi fiind amandoi nu si-au dat seama decat prea tarziu, cand casa s-a umplut de un miros insuportabil.

I amb el somriure, la revolta

Standard

Deci leapsa de la Octavian despre 6 situatii in care zambesc:

  1. imi zambesc in oglinda! aproape intotdeauna.
  2. zambesc cand vad copii, de fiecare data.
  3. zambesc de multe ori, de foarte multe ori, cand intru si ies de la ore. Pentru ca e contagios, pentru ca copiii ma fac sa zambesc si mi-s dragi si orele cu ei sunt mereu o surpriza si, de multe ori, una extrem de placuta.
  4. zambesc cand vorbesc cu Jose la telefon, intotdeauna. Zambesc mereu cand ma gandesc la Jose, cam de 4-5 ori pe saptamana (uneori mai rar).
  5. zambesc pe strada, cand e vreme frumoasa si sunt fericita.
  6. zambesc cand cer nota, cand multumesc si in alte interactiuni sociale in care mi se pare ca zambetul „unge” lucrurile. Desi nu e mereu adevarat.
  7. zambesc cand o vad pe Meli cea minunata.
  8. zambesc in general tuturor oamenilor care ma privesc, zambesc cand ma uit in gol si-mi incrucisez privirea cu altcineva.
  9. zambesc fara rost cand mi-aduc aminte vreunul din momentele de mai sus, cand ma gandesc la lucruri frumoase sau la oameni frumosi.
  10. cel mai mult imi place sa zambesc cand vad nori si avioane.

Din 6 situatii s-au facut 10. Dau leapsa oricui o vrea, dar mai ales lui Suzi (ofcors), Mih, Vio, Ynes. Si lui Jose.

care este leapsa pe cadouri bizare, care este

Standard

care este ca stau de la 5 jumate care este, cand am venit de afara cu doo sticle de jack daniels la oferta cu doo pahare, minunat, numai bune de spaga

care cand am deschis wordpressul zicea ca am comment de la octavian, dar pe site nu se vedea nimica, deci am banuit ca nu aprobasem si chiar asa era… nu stiu de ce octavian asta mereu are nevoie de aprobare speciala :p, poate fiindca pune linkuri :p

si da, era cu leapsa despre cadouri bizare

de departe cele mai bizare cadouri si naspa si nepotrivite mi se par animalele vii – thank God, n-am avut ocazia sa fiu destinatara unei astfel de bucurii si sper sa nu fie vreodata cazul. jur ca daca primesc vreodata un animal viu am sa-l refuz!

e asa de simplu

no pets

deci cadouri bizare:

1. un glonte intr-o cutie de metal – la craciunul din ’89. Nu mai mi-aduc bine aminte, dar cred ca a fost cadoul pt amandoi, eu si frate-meu. Cutia o avea tata, cine stie de unde. Glontele era de la tataie, din razboi, i se daduse gaura si devenise pandantiv. Azi i-am zis unui copil la a 5-a bancul cu peace, maica, peace, pentru ca si el mi-a zis cu yes! iesi! Oricum, glontele a fost de mare efect, avand in vedere momentul istoric, revolutia si celelalte. Si era asa o saracie in ’89 ca nici portocale n-am primit.

2. un numar infinit de parfumuri naspa; asta nu e un cadou bizar, doar ykk si sfatuiesc pe aceasta cale toti cititorii sa se abtina de la a face cadou parfumuri scumpe doamnelor si domnisoarelor pe care nu le cunosc [si ma sfatuiesc si pe mine sa nu le mai dau mai departe la dna doctor… na, acu faceti ce zice popa si asta e :))]

3. poezii pe bilete de tramvai de la colega mea de banca din liceu

4. o pereche de aripi de inger din voal vernil cu sclipici, de la Simonica aflata in pana de inspiratie

5. o urna de la Ciprian, prima data mi-a fost frica s-o deschid, dar era goala. Mi-a dat-o sa-mi stochez gandurile negre, acum multi ani.

6. o carte veche, din biblioteca, pe care o citisem deja. Tot la un Craciun cu saracie.

7. un calendar crestin-ortodox sigilat in plastic, din care au cazut -spaga- 500 000 lei vechi. De la un elev chiulangiu, azi om de afaceri de succes.

8. o carte despre arta tricotatului – de la dna diriginta din liceu

Nu prea am primit cine stie ce cadouri bizare; de departe cel mai penibil a fost ala cu spaga – din banii aia mi-am cumparat un pulover pe care-l am si azi, dar nu ma mai incape.

probabil am facut si eu la viata mea cadouri bizare… acu’ ca ma gandesc

oricum, eu as vrea o leapsa despre cadourile pe care nu le-am primit niciodata

pentru ca Pungabej voia un telefon public, iar eu mi-am dorit cu ardoare toata copilaria urmatoarele:

– o maimuta adevarata pe care s-o imbrac in hainele mele si sa merg cu ea de mana pe strada si la gradinita

– o casa adevarata de papusi cu mobile adevarate, asa cum vazusem eu la Romarta Copiilor si costa zece mii de lei [in cele din urma mi-am fabricat o falsa casa de p.d.h-uri [papusi de hartie]; fiind ele din hartie, desenate si decupate, mobila era si ea tot din hartie, cartoane indoite si lipite. in afara de pat, care era de la barbie, cu plapuma adevarata si cu fata de plapuma

o familie de liliputani. better still: un oras de liliputani! cand am citit Gulliver am fost marcata de omuletii aia mici; Doamne ce m-as mai fi jucat cu ei (fireste, cu mine in rol de regizor, ca sa vezi demiurgul unde zacea) si am cerut ani la rand sa primesc de ziua mea liliputani si tata tot imi zicea ca-mi aduce el de la servici, pana m-am dus la el la servici si nu avea…

– manechine adevarate, de-alea din vitrina, sa le imbrac eu cum vreau (nici de-astea nu mi-a adus tata de la servici) (ce usor eram de imbrobodit, zau asa!)

– o papusa care merge si vorbeste, promisa de unchiul mamei din germania ani la rand. asta nu prea m-a marcat, ca nu mi-o doream, eram doar curioasa cum o fi aia.

dar liliputanii! Doamne, ma si vedeam Gullivera unei colonii de liliputani! Sau macar de soareci, ca-n Familia Roademult…

Ce sa mai zic, dau leapsa mai departe la Suzi, la Vio, la Vio[el] si la Ciupercutza. Ce cadouri bizare ati primit?

Smilla aduna bunatati pentru iarna

Standard

Adun diverse chestii din diverse motive. Adun carti pentru ca vreau sa le citesc. Adun linkuri pentru ca vreau sa le studiez in detaliu. Adun pietre pentru ca sunt frumoase. Adun gargarite pentru ca mi-a placut odata de Andrei Gheorghe (prietenii stie!). Adun pixuri pentru ca imi place sa scriu. Adun psihologie si self-help pentru ca vreau sa ma iubesc. Adun cercei pentru ca imi vin bine. Adun orase pentru ca nu stiu unde vreau sa fiu.  Adun magneti pentru ca sunt veseli si colorati si mutunachi de la Bamboo pentru ca sunt haiosi.

Azi adun asa, sa fie pentru zile negre si pentru voi, daca aveti timp si chef sa intrati:

Dupa ce am citit „Vedere din parfumerie”, am ramas foarte marcata de moartea pisicilor ingropate sub betoanele care au acoperit fosta Hala a Unirii. Mereu am sperat ca au reusit sa fuga prin tunelele care se spune ca ar serpui pe sub casa poporului. Oare in cartea despre subterane spune ceva de ele?

Mereu mi-au placut tunelele. Tunelurile? Nu-s sigura, dar tocmai mi-am amintit ca trebuia sa caut un cuvant in dex: strate geologice. Cica nu s-ar zice straturi. Cine mai stie? Sunt adormita; n-am mai dormit decent de luni. Asa ca incoerenta se explica prin conexiuni lente intre neuroni :)

Si inca o chestie: mai stiti cand spuneam ca la oficiul postal 1 am descoperit o atmosfera comunista care m-a facut sa-mi imaginez tot felul de scenarii? Ei bine, erau reale! Bukresh Blog prezinta aceeasi lume paralela (cooperativa Metalocasnica), unde exista inca chiar si cosuri de la Alimentara!!!!

O fi de la lipsa de somn, dar zau imi doresc acum ca lumea asta paralela sa ramana pastrata undeva intr-un muzeu! Apartamentul de bloc, paslarii, radioul, cosurile de la Alimentara, borcanele de iaurt si sticlele de lapte, firmele vechi, toate anunturile alea de protectia muncii din uzine, cartile copilariei, muzica, pick-upul si aparatul de diafilme – le vreau la muzeul de istorie; vreau sa-mi salvez copilaria intr-o vitrina, ca pe o piatra gasita in mare pe care se cristalizeaza sarea in ciudate pete albe. :)

Am visat lifturi, muzica si zgomot. La sala Dalles e o carte pe care o vreau: Up, down, across – Elevators, escalators and moving sidewalks. Si putem vizita oricand Elevator Museum.

Simt ca-mi plezneste capul daca mai introduc o tema, dar e necesara: culorile. Am avut o dezbatere la scoala ref la diferenta dintre crem si bej si m-am dus pe wikipedia sa citesc despre culori. Am descoperit lucruri minunate si nu stiu cum sa le folosesc :)

Recapituland, obsesiile/ pasiunile sunt: lifturi, pietre, Bucuresti, trecutul/copilaria in comunism, amintirile.

Dintre sute de catarge

Standard

Leapsa de la Suzi: ce-mi place si ce nu-mi place.

Imi place de mine. Frate-meu zice ca-s narcisista, pentru ca imi fac poze singura (pozez mai ales picioarele, asa am vazut io pe la altii si vreau sa fac o colectie cu picioarele mele pe diferite pamanturi). Imi place cum m-am tuns. Imi place ca luna asta am cheltuit mai putini bani decat de obicei (de fapt sunt chiar placut socata de treaba asta!).  Sper s-o tin tot asa.

Imi plac norii, cerul, vremea buna, pasarile migratoare, avioanele, tot ce inseamna libertate si zbor.

Imi place mirosul de ploaie, padurea, frunzele ude, plaja cu scoici si nisip, sa merg cu bicicleta, sa beau cafea sau cappuccino cu frisca; imi place ciocolata si Cola Zero.

Imi place sa citesc si, mai ales, sa recitesc.

Imi plac copiii si-mi place sa ma joc cu copii. Intr-o companie de adulti si copii, eu rareori voi fi in grupul adultilor. Ma imprietenesc imediat cu copiii, ii iubesc la prima vedere pe toti si nu mi s-a intamplat vreodata sa ma satur de joaca sau sa ma plictisesc.

Imi place de Hugh Laurie si mi-a placut episodul 1 din sezonul 5 din House („Death Changes Everything”). O, da, House a revenit si e la fel de misto cum ma asteptam! Plus ca a avut iar cateva replici la care am ramas masca. Scenaristii lor sunt mai destepti decat ai nostri.

Imi plac versurile care-mi spun ceva si muzica pe care o ascult cu sufletul. Ii iubesc pe Raimon, Joaquin, Ada Milea.

Imi plac oamenii destepti si cei care au acelasi simt al umorului ca mine.

Imi plac oamenii educati, plini de bunavointa si buna-cuviinta. Gentlemanii.

Nu-mi plac lucrurile pe care nu le inteleg, oamenii badarani, preturile la carti, frigul de afara, muncitorii care imi toarna camioane de nisip in fata portii, nesimtitii, vitezomanii, credulii. Nu-mi place „La mama” din Pta Alba Iulia, in care de fiecare daca cand intru imi jur sa nu mai calc. Nu-mi place traficul din Pipera.  Nu-mi plac emisiunile TV, nici presa de la noi. Nu-mi place PR-ul care presupune minciuna si gard vopsit pe afara. Nu-mi place sa ascult manele in 133. Nu-mi place ce si cat mananc. Nu-mi place ca stau cu parintii (desi sunt si parti bune, gen mama spala, calca si gateste… recunosc!).

Imi place sa dorm si sa visez. Nu-mi place sa traduc din Josep Pla si sa fac planificari. Imi place sa fac ore misto, la care participa toti si e o atmosfera deschisa si receptiva si nici nu-ti dai seama cand trece timpul. Nu-mi place sa sterg tabla. Imi place sa invat si sa predau ToK. Imi place sa cunosc alti profesori de ToK. Imi place cum ToK ajunge sa devina un mod de a gandi si de a preda.

Imi place „Glossa” lui Eminescu.

Gmail down

Standard

Doo fixuri am si io pe lume la birou si trei acasa: gmail, google reader si blogul. La birou n-am acces pe blog, deci gmail si google reader imi lumineaza viata.

Acum gmail e picat si in urma numeroaselor mesaje care-au aparut pe twitter despre asta, cineva s-a gandit sa faca colectie de comentarii pe flickr, ca sa vedem cam in cate locuri din lume sunt probleme cu mailul de la google. Se pare ca-s destul de multe.

P.S. Intre timp gmail si-a revenit la mine, dar pe twitter inca se plange lume ca nu au acces. social media e asa cool cand n-ai somn. Octavian, zau asa, m-ai molipsit?

Twitter takes over the world

Standard

Twitter in plain English, un filmulet foarte dragut de la CommonCraft.com.

Pe scurt, Twitter e un site care combina blogul cu messengerul.

O data ce ti-ai creat un cont, poti deja sa incepi sa scrii. Pe pagina ta ai un textbox de 140 de caractere in care poti sa-ti pui un fel de statusuri: „citesc Ciresarii” „sunt nori afara”, asa cum faceam eu la inceput.

Apoi poti sa cauti pe Twitter oameni pe care-i cunosti (chiar daca-i cunosti doar de pe bloguri) si sa urmaresti ce scriu si ei. Ca sa faci asta, mergi pe profilul persoanei si apesi butonul Follow. Poti sa urmaresti oricati useri vrei, iar ei sunt liberi sa hotarasca daca te urmaresc pe tine sau nu. Poti sa vezi oricand pe cine urmaresti si cine te urmareste. De asemenea, daca un user te spameaza sau te enerveaza, ai optiunea de Unfollow prin care ti-l stergi din lista. E foarte simplu.

Cand te plictisesti de pagina standard de Twitter, poti sa mergi in Settings si sa ti-o customizezi. Unii isi pun poze, altii mini cv-uri, altii fac reclama unor produse – orice fond e acceptat, doar sa fie poza.

In 2-3 zile o sa te prinzi deja care e treaba cu twitter si o sa vezi ca multa lume intra acolo pentru dialog. O sa incepi sa folosesti si tu functia @username, care trimite un mesaj userului caruia vrei sa-i spui ce-ai de spus. Un mesaj public, pe care-l poate vedea oricine e abonat la twitt-urile tale. Si la care oricine poate raspunde. Discutia se poarta intre tine si toti oamenii din lista ta. Iar daca @username iti raspunde, pot intra in vorba si cei din lista lui. Si tot asa. E o conversatie infinita, aproape instantanee. Messenger cu lista deschisa.

Pe Twitter poti sa pui intrebari, sa dai raspunsuri, sa-ti rezumi viata in 140 de caractere si sa vorbesti cu oameni cu care poate n-ai fi interactionat altfel.

Pana in iunie, ma gasiti pe Twitter. Va astept!

Draguts

Standard

Voiam sa va spun ca-mi plac pozutele pe care le pune wordpress la cei care comenteaza si n-au cont de wordpress sau n-au poza incarcata.

Mi se par ca niste cusaturi pe etamina, iar culorile sunt foarte vesele.

Ciupercutza cica le poate si edita intr-un fel, dar mai am de citit ca sa aflu cum a facut ea din cusaturi monstruleti.

Joia e o zi frumoasa.

Bunatate.org takes over the world!

Standard

Se numeste Mic jurnal de fapte bune, dar nu e mic deloc, iar eu sper sa tot creasca din povestile noastre pana la dimensiunile unui urias bun, in al carui zambet sa incapem toti.

Pentru ca toti simtim o caldura in suflet cand facem o fapta buna – sau poate stim ca am facut o fapta buna, atunci cand simtim acea caldura in suflet? Avem un simt special pentru asta. Nu e grozav? Inseamna ca trebuie sa fim buni mai des :) Si, conform legii compensatiei, „ce faci, ti se face”. Imaginati-va o lume in care oamenii sunt liberi sa fie cat de buni pot. Eu deja am un zambet cat toata fatza la gandul asta.

Jurnalul de fapte bune al celor doua dragute „colectionare” de random acts of kindness e un pas spre acea lume.

Cititi, zambiti… si scrieti!

Spread the love!

Si, fiindca tot veni vorba despre bunatate, leapsa de la Gramo pica la fix si deja primul raspuns l-am dat. :)

Intrebarea este: Care 3-5 calităţi îţi câştigă respectul?

Raspunsul:

bunatatea („Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui” Prov. 19:22). Am mai scris despre bunatate cand am povestit de bunica mea din Germania. Nu cunosc o calitate mai mare, mai frumoasa, mai demna de respect.

mintea, desteptaciunea [nu stiu cum sa-i zic] – nimic nu-mi place mai mult decat sa descopar un interlocutor destept, cu care ai ce vorbi, de la care ai ce invata – e si mai grozav daca aceasta desteptaciune se combina cu:

modestie, bun simt [dar respect si oameni destepti si aroganti, doar pentru ca am invatat mult de la ei si, in fond, nimeni nu e perfect (doar perfectibil :p)]

si

simtul umorului – adica autoironie, o perspectiva detasata, capacitatea de a „intelege de gluma”

siguranta de sine e o alta calitate din lista mea – respect oamenii care stiu ce vor si au un plan de viata macar schitat, sau un simt al directiei. Probabil pentru ca imi doresc foarte mult sa fiu si eu asa.

Si s-au facut 5. Plus sau minus :)

Acum fuga sa compar cu celelalte raspunsuri, la Gramo si la Flu ;))

Onestitate si corectitudine – zice Gramo. Adevarat. La mine cred ca astea intra la bun-simt.

Flu mai adauga verticalitate si ardoare. Recunosc ca in mintea mea e o egalitate mica undeva intre a fi vertical si a fi rigid. Eu cred in flexibilitate si in schimbare. Dar probabil am in cap o confuzie de termeni.

Ardoarea sau pasiunea… cred ca imi starneste admiratie, dar nu respect, neaparat. Oricum, leapsa asta m-a facut sa-mi dau seama ca le cam confund, admiratia cu respectul.

Astept si celelalte raspunsuri si dau leapsa axiologica la Iaciu, Suzi, femeia simpla, Marieee si Madelin.

Ca tot imi cautam eu misiunea si valorile mai deunazi :)

Secrete online

Standard

Imi plac paginile de blog foarte personale, scrise de oameni pe care nu-i cunosc si unde nu exista comentarii. Imi plac blogurile pe care autorii le scriu pentru ei. Imi place site-ul PostSecret – intr-adevar unele din secretele de acolo imi dau fiori pe sira spinarii, la altele plang. Dap, sunt asa impresionabila.

Imi plac oamenii. Unii ma surprind. De la multi invat lucruri, care se lipesc de mine cateodata fara-mi dau seama – fie de minte, fie de suflet, fie bune, fie rele.

Imi place cum, pe bloguri, textul se imbogateste prin comentarii.

Imi place postul lui Drinutz despre cele 8 lucruri aleatorii – dar si mai mult imi place avalansa de confesiuni ce-i urmeaza.

Azi e joi – ziua mea preferata.

Pe site-ul TVR nu se vorbeste despre sex cu pescari

Standard

Hello and welcome to Smilla’s book, a blog about life in Bucharest, trees in bloom and children at play.

Azi avem un meniu variat, pentru ca ne-am facut excursia blogosferica saptalunara de primavara si-am adunat povesti, barfe si noutati din toate cele patru zari, pe care vi le prezentam pe tava, intru delectare.

[Bine, bine, recunosc, le pun aici ca sa le am pe toate la un loc si sa nu umblu pe urma de bezmetica din link in link, intrebandu-ma „unde am citit io despre piloti automati„? – btw, very interesting info, highly recommended!]

Prin bunavointa Internet Explorerului, care azi e cam predispus la crapare, sa incepem. Daca crapa, reluam. Noroc ca wordpress face autosave.

  • Azi e ziua in care multa lume cu greutate in blogosfera tace. Tace Gramo, tace Zoso, tace Manafu… si cine stie cati or mai tacea? M-am gandit sa tac si eu, dar mi-e peste putinta. Dar chiar si fara sa tac, pot sa va trimit pe site-ul campaniei WorldVision pentru sprijinirea unui copil fara posibilitati pe perioada liceului. Evident, eu am citit intai „vreau in clasă nouă”, dar de fapt e vorba de clasa a noua.
  • Tot la Gramo, am ascultat cateva voci din proiectul Habarnam si am auzit-o pe Suzi, care are o voce cristalina si dragalasa!
  • Pe urma am citit povesti pe Chitzchitz si cea cu Luna Albastra mi-a placut la nebunie; e un fel de Micul Print, in care rolul florii il joaca cutiuta cu grau incoltit… foarte dulce si sensibila. Intotdeauna mi-au placut povestile cu stele, cu planete si astronauti – de la Steaua KEŢ, rascitita in copilarie, pana la Ender si Luna Albastra. Mi-ar placea sa stiu sa scriu povesti pentru copii. Mi-ar placea sa am copii carora sa le citesc povesti de pe ChitzChitz.
  • La Luciat se vorbeste despre sex cu pescari! Foarte tare!
  • Femeia simpla a aparut la televizor! Prilej cu care am intrat pe site-ul TVR si am citit urmatoarea perla: „echipa TVR 2 a decis să ia decizia de a apela, din nou, la Alin Oprea, să fie deschizător de drumuri. ” Mie mi se pare normal sa decizi inainte sa iei decizia, zau. Mai ales daca esti indecis perpetuu, din ciclul „I used to be undecided, now I don’t know” ;)) Si, in afara de asta, e boring sa scrii content pentru un site care nu te pasioneaza, probabil. Iar dupa o vreme e din ce in ce mai usor sa scrii limba de lemn si tot mai greu sa scrii texte vii.
  • MAD s-a apucat de facut lucruri foarte dragute, de gasit aici: http://imadthis.blogspot.com/ Iubesc aceste site-uri de cercelusi si nebunii din margele si pasta colorata!

Sunt trista ca mi s-au cam desfacut carliontii… Ce permanent temporar e asta?!

Have a funny day [si diseara sa va uitati la Doctor House pe AXN, de la 21:00].

Today is Hughsday.

Roblogfest 2008 – castigatori, party si Smilla pe locul 7

Standard

Dintre multe si marunte bloguri de divertisment [adica un fel de lifestyle – s-a exprimat MC-ul Roblogfestului], Cartea Smillei pe care tocmai o rasfoiti a iesit pe locul 7 ;))
Pentru cele 26 de voturi, vreau sa va spun: multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc, multumesc!! [fara copy-paste :pp]

La petrecere a fost atata lume incat cu greu as fi putut spera s-o gasesc pe draguta Ciupercutza, pe care-mi doream asa de mult s-o intalnesc. Maybe next time :)

Pe scurt, a fost asa: intai ne-am ratacit Mih si cu mine pe la piata Cosbuc si-am ajuns aproape sa dam nas in nas cu blocurile multicolor-spalacite ale domnului Vanghelie. Apoi ne-am revenit in fire, Mih a dat un telefon eficient, am aflat unde e 11 iunie si ne-am parcat scurt in fata la parcul Carol. A! Inainte de asta am oprit la un birt care mirosea ca o cantina la ora de varf sa intrebam unde e aceasta fabrica. Patronul si cele doua angajate care asteptau acolo ora inchiderii (23:00) au izbucnit intr-un ras de-ala sanatos. Cred ca eram a suta mia persoana care intreba. Asa ca domnul patron a iesit cu mine, „sa vada si el ce se intampla acolo”.

Se intampla, drept sa spun, o mare coada. La coada i-am recunoscut pe Radu Ionescu, Nihasa si atat. Nihasa venea „dinauntru”, deci a povestit de ce merge asa de greu coada: la intrare te cauta pe o lista destul de lunga, se dau tricouri promotionale etc.

Si da, la intrare pe lista lunga nu m-au gasit, deci m-a scris de mana la sfarsit, frumos, cu Ch, Christina Anghelina plus unu [adica Mih, careia ii sunt vesnic recunoscatoare ca mers cu mine :)] si am primit: tricouri cu roblogfest „noi facem ordine in blogosfera” sau asa ceva, insigne cu academia catzavencu, stickere sa ne scriem numele pe ele, voucher pentru bere [aici l-am fericit pe Blondul lui Iaciu, deoarece Mih conducea, iar eu nu beau bere] si inca ceva, nu mai stiu ce.

La garderoba am platit 1 leu ca sa ne lasam hainele. Evident, mi-am uitat bricheta in haina :d

Apoi am imprumutat un marker si am scris frumos pe eticheta: Smilla.

Apoi am intrat intr-un loc plin de oameni, de fum, de proiectii pe pereti si de galagie. Apoi l-am vazut pe Cristian Greger, pe care-l stiam de la premierea bloggeri.com. Pe urma am mai vazut cativa oameni cu etichete in piept, dar n-am recunoscut blogurile. Mih m-a tras de maneca sa-mi arate o fata care are un super blog de foto, dar am uitat cum o cheama. Pe urma a sarit pe noi Iaciu, care e tunsa foarte frumos :*

Si ne-am luat de baut si a inceput premierea.

Cel mai bun blog din Romania este blogul lui Tolo, in opinia juriului, sau blogul lui JEG, in opinia maselor. Restul premiilor sunt pe site-ul Roblogfest; noutatea pentru mine a fost Copseanul, de care n-auzisem niciodata, dar o sa citesc.

Irene a castigat un domeniu si hosting de la Lipton, pentru mintea-de-ceai. Foarte dragut; pacat ca eram departe si n-am vazut-o cand a venit sa multumeasca.

Pe urma am vazut o fata care mi s-a parut cunoscuta. Era Lorena Lupu. Mi s-a parut foarte frumoasa.

M-am bucurat pentru Bookblog, care a luat premiu pentru cel mai bun blog cultural. Super tare! Mi-ar fi placut daca ar fi luat si Lucia T – oricum a iesit pe locul 3, deci Bravo!

Mi-ar fi placut sa fie mai liniste cand s-au dat premiile (sau sa fi stat eu mai in fata). Mi-ar fi placut sa aplaudam, eventual, sau macar sa nu se lase cu fluieraturi si huiduieli la anumite nume. Oricum, stand eu asa in spate, abia am auzit vorbele castigatorilor si habar n-am ce premii s-au dat (am auzit ceva de o invitatie la Kylie Minogue si una la Iron Maiden, parca). Poate apar pe site si premiile.

Cand s-a terminat premierea am plecat sa „mingle”, dar cu greu te puteai misca si nu ne auzeam vorbind si-am mers sa exploram nitel „fabrica” si-am gasit un loc unde faceau cafea si acolo ne-am oprit, la o cafea, intr-un salon aproape gol de la parter, unde am stat la povesti, despre market research si multe altele, in vreme ce muzica ne duduia in cap (si sub talpi), iar Mih devenea din ce in ce mai somnoroasa. :p

Am plecat la 12:30, dupa o ultima tura, in care nu i-am vazut nici pe Ciupercuta, nici pe Femeia Simpla, nici pe Andrei Rosca (pe care-l ochisem cand a luat premiul pentru Bookblog, apoi l-am pierdut). :-(((

Mi-au placut afisele cu Roblogfest de pe pereti si tricourile celor de la Adobe si tricourile cu Fredo si Pid’jin.

Si recunosc ca atatia bloggeri adunati la un loc ma intimideaza :)

1 martie 2008

Standard
  • am reusit sa pozez reclama la Mc Do de care vorbeam si fiindca nu stiu sa fac poza mica, trebuie sa dati click pe text ca s-o vedeti :)
  • azi n-am baut cafea si m-a durut capul ingrozitor. Bine, poate era si de la vant.
  • joi e baba mea.
  • „The Code of the Woosters” mi-a placut la nebunie. Il recomand oricui: distractie garantata, suspans cat sa te tina atent si o engleza extrem de inventiva :) Nu mi-a salvat viata, dar cu siguranta mi-a imbogatit-o.
  • n-am tradus nimic weekendul asta :-S
  • La multi ani, Andreea-Tom! :***** Astea le-am cules pentru tine ;)
  • anul asta n-am prea simtit ca a fost Martisorul, nu stiu de ce. Si uitam si de Babe, daca nu zicea Suzi.
  • am citit un articol scris de Ina intr-o revista si am fost foarte fericita si am spus la toata lumea ca o cunosc pe fata care a scris articolul si e draguta si are chihuahua :) Cu ocazia asta am constatat ca uneori e greu sa explici ce inseamna „o cunosc de pe blog”.
  • am citit Agatha Christie, intr-unul din cele mai cozy locuri pe care mi le-as fi imaginat vreodata:

im000211_mic.jpg

Si am pozat nori frumosi peste nori frumosi:

nori1.jpg nori2.jpgnori3.jpg

Saptamana poate sa inceapa!

Martisor Roblogfest!

Standard

M-am amuzat prima oara cand am vazut blogul meu nominalizat la „cel mai bun blog de divertisment„. In multe feluri l-as fi descris eu, dar numai de divertisment nu-mi daduse prin cap sa-i zic. Insa se pare ca reusesc sa-i amuz pe cititorii care m-au votat la Roblogfest, pentru ca, iata, Cartea Smillei a trecut de preselectii tocmai la categoria respectiva!

Intre cele 21 de bloguri finaliste la Roblogfest, sectiunea „Cel mai bun blog de divertisment”, veti gasi si Cartea Smillei! Iar daca tot am ajuns pana aici, zic sa fim si castigatori, nu? :p

VOTATI cu incredere, asadar, Cartea Smillei, drept cel mai bun blog de divertisment!!

Contul se creeaza AICI (pentru cine n-are; cine are trebuie doar sa se logheze si sa voteze din nou – de data asta e mai simplu :).

Eu, sincer, nu m-am intrebat niciodata ce fel de blog scriu. De aceea probabil l-as fi inscris la Roblogfest la „cel mai bun blog”, pentru ca ador competitiile de genul asta si era singura categorie destul de generala ca sa se incadreze. Pana la urma „cel mai bun” e ce-mi place mie :)  Insa cititorii mei draguti (carora le multumesc, pentru ca ma fac foarte fericita cu tot felul de comentarii si mesaje si coincidente si statistici minunate!) au mers mai departe si m-au inscris la mai multe categorii. Si iata ca iepurul a sarit de unde nu ma asteptam.

E drept ca multi imi spun ca blogul meu e amuzant, ca se distreaza citind, sau ca-i binedispune. Eu tot ce stiu este ca-l ador, ca mi-a schimbat viata si ca scriu tot ce scriu cu mare mare placere.

Cum va ganditi voi la blogul asta: va amuza, va intristeaza, va gadila intr-un fel placut?

Leapsa – ideal place to live

Standard

De la Bibishor vine o leapsa noua – unde mi-ar placea sa locuiesc? Se accepta si varianta „vacanta ideala”. Am mai vorbit eu de vise cu locuri si case in postul de pe Yahoo 360 despre cele 10 lucruri MARI pe care mi-as dori sa le fac in viata. Poate e momentul sa incep sa si cred in ele. :)

Deocamdata cred ca mi-ar placea sa locuiesc intr-un oras mare. Madrid, Barcelona si Londra se apropie periculos de mult de acest ideal. Si Budapesta si Berlin ar fi ok, dar mi-ar placea totusi sa stiu limba. Vreau un oras destept, cu stima de sine, cu turisti si cu multe multe locuri frumoase de vazut si strabatut. Si-n ultima vreme (fiindca e primavara – sau aproape – si e cam vremea aia cand stateam la coada la viza si Mih venea sa-mi aduca ceai cald pe la 8 dimineata) imi doresc ca orasul ala sa fie Londra. Poate si din cauza ca iar citesc Forsyte Saga. Am ajuns, ca racul, la primele 3 volume.

Londra are toata impresia aia de invers care ma innebuneste; din cauza traficului cu totul diferit de „stanga-dreapta” cu care sunt eu obisnuita, mi se pare ca totul e invers, ca strazile sunt invers – merg la stanga ca sa ajung la dreapta, lol, ca harta e bizara si intortocheata, ca totul e altfel, minunat de altfel! Inca nu pot sa inchid ochii si sa suprapun harta peste oras, ceea ce ma face sa-l simt cu atat mai misterios. Pot sa jur ca merg intr-o directie si sa ajung exact in directia opusa (Iuliana stie!!) Imi plac muzeele, strazile, casele din zonele posh, parcurile, autobuzele, metroul, magazinele, Tamisa. Plus ca vorbesc intr-un mare fel britanicii, ador accentul ala pe care nu cred ca voi fi vreodata in stare sa-l imit fara sa ma simt ridicola.

Deci Londra, clar. Nici o insula pustie, nici un paradis terestru nu o poate egala.

Iar la pensie, o casa pe malul marii intr-un loc unde sa nu fie niciodata frig. Avand in vedere cat mai am pana la pensie si cum se incalzeste planeta, probabil ca locul ala poate sa fie si Constanta :D

Roblogfest 2008 – eu unde votez?

Standard

A inceput votarea la Roblogfest 2008!

Cartea Smillei este inscrisa la urmatoarele categorii:

Pentru a vota trebuie sa va creati un cont si veti primi pe mail un username si o parola. Se poate acorda un singur vot pe fiecare categorie.

Mie mi se pare haios ca blogul meu e nominalizat la „cel mai bun blog de divertisment” ;))

La joaca prin blogosfera

Standard

Ne jucam leapsa, Bebelusha si cu mine ;)) Ea a raspuns, acum e randul meu. Si Suzi mi-a trimis o leapsa si o s-o fac din nou. Amandoua sunt legate de citit, for some reason. Mi s-o fi dus buhul ca-s… cititoare? :-)

Leapsa UNU

1 -Cat timp acorzi internetului?
Aproape tot. Lucrez „in online”, deci sunt pe net nonstop, dupa care ma duc acasa si intru la loc, sa vad ce s-a mai intamplat. Sounds addicted, da’ nu e chiar asa. Uneori mai citesc o carte, mai ies la o cafea :p

2- Cel mai interesant blog pe care-l citesti
Cele mai interesante bloguri pe care le citesc sunt cele despre carti (preferatul meu: Cartusiera de carti), urmate de niste bloguri despre dezvoltare personala (aici imi place blogul lui Andrei Rosca si-l citesc adesea si pe Steve Pavlina), urmate de blogurile despre House (End of the Thought Process si Watching House fiind cele mai la zi)… urmate de toate blogurile personale pe care le iubesc, urmate de toate celelalte bloguri pe care inca nu le cunosc suficient ca sa le iubesc, urmate de… :-)

Da, gasesc ceva interesant cam in orice citesc. Dar topul e cel de mai sus.

3- Trimite leapsa catre 5 prieteni/cunostinte/persoane pe care le citesti frecvent
Pai trimit la Vidal, Runbaby, Sandra, Suzi [cum am vorbit :)], Nosia.

Leapsa DOI

1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
Radu Carp, Simona Sandru – Dreptul la intimitate si protectia datelor cu caracter personal

2. Deschide-o la pagina 123.
Pagina se intituleaza „Legislatia interna”.

3. Gaseste a 5-a propozitie/fraza.
a 5-a propozitie: Aceasta exceptie nu este prevazuta in directiva.
a 5-a fraza: De altfel, prin inregistrarea unor date personale in documente care sunt accesibile publicului, conform legii, se realizeaza o masura de interes public, iar datele in cauza devin publice (ies, prin urmare, din sfera vietii private), astfel incat prelucrarea lor de catre un tert (altul decat detinatorul sistemului de evidenta din care fac parte documentele accesibile publicului) nu mai necesita consimtamantul persoanelor vizate.

Intristing. Veeeri intristing. Tre sa citesc mai mult.

4. Posteaza pe blog textul urmatoarelor 4 propozitii/fraze cu aceste instructiuni.
Dada, whatever, tre sa citesc cartea asta!

5. Nu îndrazni sa scotocesti prin rafturi dupa cartea aceea foarte deosebita sau “intelectuala”.
Bine ca n-am indraznit, ca iata ce chestii aflu.

6. Da leapsa mai departe la alti 6 prieteni.
Sase prieteeeeeni! Treceti incoa’ si luati leapsa! ;))

Cartea Smillei la Roblogfest 2008

Standard

A inceput Roblogfest 2008, cu un site mult mai bun decat anul trecut (se vede multa munca si bataie de cap acolo!) si cu un nou sistem de creare de conturi pentru a putea nominaliza si vota bloguri. Cineva a inclus deja „Cartea Smillei” in categoria „Popular – Cel mai bine scris blog„, ceea ce ma bucura tare si-i multumesc!

O sa va tin la curent cu derularea concursului; in sfarsit o veste buna pentru toti cititorii care ma intreaba regulat „da’ unde te mai votam?” :-)

Vorbesc singura. Oameni. Multiplu de 5

Standard

De cand cu vacanta de iarna, blogul meu a devenit un culcus cald. Nu mai e un pod strabatut incoace si incolo de pasii apasati ai cautatorilor de „compuneri” „imagini Madrid” „carte Super Nanny” si alte produse de larg consum, sau de pasii sfiosi ai celor care isi beau cafeaua cu mine [>:d<] zi de zi, sau de pasii curiosi ai celor ce aterizeaza pentru prima oara pe o fila din cartea Smillei. Nu mai e nimic din toate astea.

S-a transformat intr-un loc nins si alb, unde eu ma povestesc aproape zilnic, din obisnuinta. Si-mi place si asa.

Sigur ca-mi lipseste dialogul, tropaitul, zgomotul de pasi, viata. Dar e firesc ca ele sa se estompeze nitel in perioada asta si sper ca, oriunde ati umbla, va bucurati din plin de vacanta!

Pentru ca eu fix asta fac si e minunat! Carti, muzica, patinoar, iesiri cu prietenii, cadouri, ceai cald, shopping in Real la 3 noaptea, iar cadouri, suc de rosii, Joaquin la maxim pe ipod [eu o casca, Livia o casca – double the fun! :))], filme, prieteni, muzica, traducere, carti, dictionare, somn, cadouri, patinoar, vin fiert, shopping :) I could do this for a living :>

Bilant?

N-am chef de bilanturi. 2007 a fost ok. Ne-am integrat in UE cel putin. Si am batut pasul pe loc. Pentru mine 2007 e 2002 reloaded. Pana si la Madrid am fost, la fel ca-n 2002! :))

In 2007 mi-am deschis blogul de pe WordPress. Asta da! Si pe cel despre Altdorf, pe care-l cam ignor.  Si am castigat la concursul bloggeri.ro tot felul de chestii dragute, printre care minunatul ipod. Si un domeniu al meu, pe care nu stiu de unde sa-l apuc :(

De fapt in 2007 m-am „dat online” pe bune: linkedIn, facebook, last.fm si alte web doi-zero-uri. [cum se zice web 2.0 in engleza? two-zero? two-oh? web point two? pls help]

In 2007 m-am mutat jos, nu mai locuiesc in pod. E o schimbare :)) Si mi-am cumparat minunatul raft, cu care ma laud la toata lumea.

N-am scris nici o carte, n-am plantat nici un copac, n-am facut nici un copil.

Da’ am citit destule carti, am vegetat la umbra multor copaci [si am reciclat hartie!] si m-am jucat cu copii.

Si-am fost foarte online, sau asa mi se pare.

Nu mai am chef sa scriu.

E 4:41.

Buna dimineata!

Ultima zi din 2007.

Duca-se.

WordPress in romana, the horror

Standard

Nici putin n-am inchis pagina (ca sa dedic toata atentia mea minunatului manual pe care il puric de vreo cinci zile!), ca m-am si trezit ca se facuse in romaneste! „Salut, Smilla!” zicea, cu toata inocenta unei pagini careia i-a fost siluita limba in mod barbar si care s-a trezit in doar cateva ore cu „tablou de bord” si „textul sursa” in loc de Dashboard si [naiba stie cum zicea inainte acolo unde acu’ scrie textul sursa!!]

Nu-mi place. L-am pus la loc in engleza, dar nu stiu cum sa-l pun si pe pagina de blog, nu doar pe back-office.

Leapsa de la Tomata

Standard

Tomata cu Scufitza (care nu e Scufitza Rosie… sau nu recunoaste?) mi-a dat o leapsa: unde as vrea sa locuiesc? Raspunsul meu e: cate putin peste tot. Nu m-as duce in Thailanda sau in vreo tara asiatica decat cu un ghid competent care stie cum merg lucrurile la fata locului, dar as vrea sa locuiesc intr-o casa de vacanta la mare, in Grecia sau in Sudul Frantei; mi-ar placea sa stau cativa ani in America Latina (mai ales in Buenos Aires); visez sa vad New York-ul si Parisul; as vrea sa merg in Australia, in Groenlanda, in Canada, in Noua Zeelanda, in Maroc si-n Egipt. In general cam prin locuri care se aseamana cat de cat cu cultura europeana plus locuri traditionalmente turistice, fara socuri culturale majore. Nu in aceasta etapa a vietii mele.

Bine, cu Asia mi-a ramas piticul de cand mi-a povestit o tipa, prin facultate, ca a primit o bursa de un an in China (ea fiind studenta la chineza) si n-a reusit sa reziste nici doo luni acolo. Pur si simplu nu s-a adaptat, nu i-a placut mancarea, nu s-a inteles cu oamenii, s-a simtit groaznic si a decis sa renunte la bursa. Asa ca am ramas cu ideea ca Asia e ceva foarte diferit si weird si tre sa ai o oarecare inclinatie ca sa locuiesti acolo. Iar eu nu simt c-as avea-o. Desi poate ma loveste fix cand ajung acolo. J’sais pas.

Ideea e ca mi-am dat seama ca oriunde as locui, nu pot sa locuiesc afara din mine, iar asta e o chestie cu care trebe inca sa ma obisnuiesc. Ca oriunde plec, ma iau cu mine. Sau poate inainte nu eram asa: eram mai cameleonica. Nu stiu. Cert e ca mai am sa verific treaba cu „schimbi locul, schimbi norocul”.

Jucarele

Standard

Song tag
RULES:

1. Put your music player on shuffle
2. Press forward for each question.
3. Use the song title as the answer to the question even if it doesnt make sense. NO CHEATING!

1.How are you feeling today?

I need you – Dave Gahan (LOL!)

2.Will you get far in life?

Savina Yannatou – Tres hermanicas eran – adica o sa devin evreica sefarda, sau? Oricum, cantecul e dragut.

3.How do your friends see you?

Cibernauta Joan – Antonia Font (no, no m’he trobat dibuixat en els mapes… nu, nu m-am gasit desenat pe harta)

4.Will you get married?

Lhasa – Mi vanidad (desi n-am visat la rochia de mireasa inca din frageda pruncie, e momentul sa recunosc ca sunt dintre cei care cred in casatorie) 

5.What is your best friend’s theme?

Lhasa – La maree haute (la route chante quand je me’n vais…)

6.What is the story of your life?

Depeche Mode – Behind the Wheel (oh, da!!! check this, minutul 1:11 :p)

7.What was high school like?

Ada Milea – Sfaturi (Quijote) (Ai noroc, Sancho… well, da)

8.How can you get ahead in life?

Raimon – A un amic („el teu pais es mou” – tara ta se misca. Exact ce vorbeam ieri cu Tania, o panameza foarte simpatica, cu care faceam comparatii intre tarile noastre si Spania si constatam cat mult se misca totul acasa si cat de putin aici)

9.What is the best thing about your friends?

Depeche Mode – John the Revelator (asa sa fie!!) 

10.What is in store for this weekend?

Lhasa – Small song (de fapt in store e un zbor inapoi la Bucuresti)

11.What song describes you?

Ada Milea – Toboso („de ce nu ma lasi sa zic cum zic, cand intelegi ce vreau sa zic”)

13.How is your life going?

Edith Piaf – Le chemin des forains

*forain, marchand qui court les villes, les campagnes, les marchés, les foires (bien que forain signifie qui est étranger, et non qui est de la foire); itinérant.

14.What song will they play at your funeral?

Depeche Mode – A question of time (hahaha)

15.How does the world see you?

Joan Oliver – Moli de vent („eu nu-nteleg cum vezi tu mori de vant” ;))

16.Will you have a happy life?

Question of time – din nou

17.What do your friends really think of you?

Depeche Mode – Just can’t get enough (of them, of course!!)

19.How can you make yourself happy?

Dave Gahan- Kingdom (yeah, always wanted to be royalty…)

20.What should you do with your life?

Katia Guerreiro – Amor de mel, amor de fel (siiiigur ca da!! asta am facut si pana acum :p Dar ADOR cantecul asta!)

Jocul asta a circulat demult pe bloguri, dar cum eu nu aveam ce sa pun pe shuffle nu m-a interesat. Acum insa mi-am amintit de el si iata-l! E un fel de ruleta ruseasca combinata cu ce faceau bunicii nostri in momente de mare cumpana, deschizand la intamplare Biblia sau cartea de rugaciuni, convinsi ca vor primi un semn :)

Cine vrea sa se joace mai departe, e invitat sa copy-paste (adica sa copie y pegue) joculetul.

Io ma duc sa dau ochii cu minunatul oras, unde de diseara incepand o sa ploo pana miercuri. Deci tre sa-mi cumpar umbrela azi.

Cum vi se par cantecelele care mi-au picat, se potrivesc sau nu? Foarte multa miscare si nehotarare: itinerant, moara de vant, miere si fiere… cam cum ma simt si eu acum.

Leapsa cu carti

Standard

Am primit leapsa de la Silviu!

Ultima carte citita: Nu-ti pierde mintile cand vrei sa slabesti. O porcarioara amuzanta; mi-am luat-o ieri de la Kilipirim si intr-o ora era gata – mi-a venit s-o duc inapoi! Practic e la fel de nou-noutza. E un soi de carte cu experiente pe diverse voci: cum au slabit, cum s-au mentinut, cum au scapat de pofta de ciocolata, unde se ascund cel mai bine biscuitii in casa etc. Daca o vrea cineva, o dau la reducere :p

O carte pe care n-am terminat-o? Sunt mai multe, pentru ca citesc cam 2-3 carti in paralel. N-am terminat Despre scris, a lui Stephen King (ma intreb de ce i-au zis „Misterul regelui”? oare pt ca se numeste King?). Am inceput-o saptamana trecuta, dar undeva m-a pierdut. Vreau totusi s-o termin, pentru ca sunt curioasa.

Si n-am terminat o carte de Rodica Ojog-Brasoveanu, pe care am inceput-o miercuri si joi m-am plictisit cumplit si n-am mai putut s-o termin. Cred ca epoca Rodica Ojog a cam apus pentru mine :>

Si n-am terminat The Tenth Circle, a lui Jodi Picoult. Si Jodi e over and out pentru mine.

N-am terminat nici Kafka on the shore, desi Jose ma asteapta s-o comentam. Dar Murakami inca imi place.

Si mai adaug de la mine un capitol la leapsa asta: carti pe care vreau sa le citesc! Am asa: ultimul Orson Scott Card care s-a tradus (Umbra uriasului); Civilizatii si tipare istorice (Neagu Djuvara) si o carte in catalana care nu stiu cum se cheama!

Ieri am fost la Kilipirim, dupa cum am zis. A fost un targ tip „lupta corp-la-corp”, cu reduceri destul de mari si aglomeratie pe masura. Dominau clar cartile de self-help, calatorii, ocultism/feng shui/spiritism/societati secrete. Literatura si cartile pentru copii faceau figura buna – cu conditia sa ajungi la ele prin marea de oameni. Cel mai liber era la standul Re:Publik, de unde mi-am luat DVD cu Cidade de Deus si Good-bye Lenin. Cel mai aglomerat era la Polirom. Cel mai frumos loc din targ: sus, langa balustrada, privind in jos spre furnicarul de oameni.

Leapsa merge la Shimmo, runbaby si  nosia

bloggeri.ro iar s-a luat la hartza

Standard

Nu stiu de ce, dar citind o suta si-o mie de pareri, de bloguri, de certuri, de justificari, de acuze… n-aveam in cap decat un vers din Ada Milea, care zice a intrat Don Quijote-n turmele de oi/ a taiat si-a ucis ca la razboi.

Rezumatul scandalului il face, scurt si la obiect, Irina – deja femeie simpla cu domeniu, nu puturoasa ca mine :) [ca domeniu am, blogul l-am transferat, da’ sunt rezistenta la schimbare, na! :)]

Am observat ca-n ultima vreme e la moda sa tratezi mass-media si mijloacele de informare ca pe o portavoce personala (vezi scandalul „divelor”, care mai de care mai „dotata” cu emisiune personala in care-si poate varsa povestea :d) si vad ca incepe sa se practice asta si cu blogurile. E haios si copilaresc acest scandal, plin de neintelegeri si orgolii ranite. Si eu cred ca se va stinge de la sine cu un fssss… si gata.

La fel ca si Irina, n-am nimic de reprosat in privinta corectitudinii juriului la prima editie. M-am inscris pentru ca sincer credeam ca pot castiga si am castigat pentru ca am scris articole dragute care au fost apreciate la justa lor valoare. O situatie absolut win-win, in care eu n-am adus decat entuziasm, cunostinte de limba romana scrisa si o oarecare usurinta in exprimare. Pe organizatori mi-a facut placere sa-i cunosc la petrecerea de acordare a premiilor si mi-au facut o impresie excelenta. Si zau, ne invartim toti pe la aceeasi medie de varsta (care nu e 50-60!) – nu vi se pare deplasat sa fim asa de suspiciosi si de orgoliosi si de conspirationisti? Ma sperie atata incrancenare la o varsta la care ar trebui sa fim deschisi si optimisti.

Si ma amuza cei care comenteaza de pe margine la scandalurile astea… asa, ca mine :)

Deci tac.

P.S. La editia a doua a concursului nu m-am mai bagat, pentru ca nici una din teme nu m-a inspirat indeajuns. Si, oricum, fiind plecata pe mai toata durata concursului, mi s-a parut mai intelept sa stau deoparte. Ceea ce nu inseamna ca nu urmaresc ce se intampla si nu le tin pumnii sa fie bine. Ne vedem la party! :)

Cartea Smillei, acum si online!

Standard

Deci doresc sa multumesc pe aceasta cale parintilor mei, care au crescut o fetita frumoasa si desteapta (yeah, that would be me ;;), prietenilor mei, care m-au incurajat sa scriu si cititorilor din cele 4 zari, care m-au „comentat” si m-au adaugat in blogroll-urile lor :p

Si mai multumesc organizatorilor concursului bloggeri.ro, care mi-au dat ocazia sa castig primul (si al doilea!) premiu din scris si echipei Haipa.ro, care mi-a daruit un minunat domeniu!

Inca nu m-am mutat – parca mi-e mila de wordpress, pe care n-am stat prea mult (dar Altdorf ramane aici, deci voi mai avea ocazia sa intru) si nici n-am incercat inca sa export-import blogul de aici acolo, pentru ca mi se pare o intreprindere care cere timp si concentrare, ceea ce n-am prea avut zilele astea.

Dar destul cu povestile; important e ca exista, e online si e al meu! E Cartea Smillei: www.carteasmillei.com!

In curand ne vedem acolo :)

Laureata est!

Standard

dscf6192.jpg

Poza e de la Piticu. Eu sunt mica, cu gura cascata, dupa fata in verde.

Am castigaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaat!!

Daca va duceti pe bloggeri.ro, o sa vedeti si ce-am castigat :p Sau puteti citi la blogatu, caruia ii multumesc pentru felicitari. Exista si poze la piticu – si cred ca or sa mai fie si altele. Exista si o lista de participanti la Buddha si o sa mai apara, probabil, reactii… si nu stiu ce sa mai zic. O sa spun doar atat: de cand am citit prima oara care sunt premiile (adica way back, in September, cand m-am inscris la concurs), eu mi-am dorit premiul 2! Pe urma, cand a intrat in joc iPod-ul de la DGeneration, mi-am dorit si iPod-ul (si-am scris un articol despre Intranet bazat pe web2.0)! Iar acum sunt ale mele si-s asa de fericita ca abia m-am dezlipit de ele azi-dimineata, sa plec la servici. Nu le-am desfacut inca – o sa fac poze cu ele, le pun pe blog… pe urma cineva trebuie sa ma invete cum se umbla cu un iPod… ohhhhhhhhh, cum voi mai strabate eu orasul cu Raimon si Lluisset sunandu-mi in ureche, the joy! :”>

Va multumesc mult pentru voturi!

Chrismilla, Chrismilla, Chrismilla, ii sopteam Liviei atunci cand Buddha anunta premiile pentru locul 2. Si-a fost o surpriza foarte placuta sa aud ca, intr-adevar, Chrismilla era castigatoare! ;)) La iPod nu ma asteptam si-s foarte happy. L-am cunoscut si pe Dragos de la DGeneration (multumesc, Dragos! ma bucur ca ti-a placut articolul meu:) siiiiii… am cunoscut-o pe mama-lui-Calin aka Irina aka femeia simpla, care a castigat locul 1! Felicitari, Irina! Felicitari si celorlalti castigatori: DeMaio, Tomata cu Scufitza (imi pare rau ca n-ai venit!), Petru + toti cei care au luat premii la alte categorii si premii speciale.

Mi-a placut concursul asta, mi-a placut si party-ul si lumea si muzica… urma karaoke si stand-up comedy, dar la 11 trebuia sa fiu in alta parte si n-am putut sta. Dar pe 25 octombrie ma inscriu la editia a 2-a a concursului si la urmatorul party stau pana la ultimul om!

Ce dragut – petreceri de bloggeri ;)) Io care nu ma simt blogger, doar Smilla mazgalind pe coltul ei de internet povesti care spera sa le placa si altora… Si o sa am domeniu! Cum sa-i zic? Help me, pls!

Edit: am gasit la Trepadusu o poza triumfala. Merci  :)

Jucarica draguta – cum sa fac sa mearga?

Standard

Dragii mei cititori priceputi la WordPress,

Am gasit o jucarica minunata pe blogul domnisoarei Panselutze si vreau si eu sa ma joc cu ea pe wordpresu’ meu. Chestia e ca oricum as da-o, nu-mi citeste codul si pace! Am observat ca are o problema cu <style type=”text/css”>, pe care pur si simplu nu-l vede. Ce sa fac, ce sa fac?

Puteti s-o vedeti in toata splendoarea ei pe yahu 360. N-am prea multe albume deocamdata, ca nu prea ascult muzica acasa, dar ma intreb daca se updateaza singura cand mi se mai umfla acolo contul de pe last.fm cu artisti si muzichii?

Any help is welcome – taaare mult mi-o doresc.

Thank you :)

Cartea Smillei sau 16 ani de „memorii”, 3 ani de „blog”

Standard

S-a intamplat ca intr-o zi tata mi-a adus de la serviciu un caiet cu coperti de carton si foaie velina, cica sa desenez pe el. Aveam 12 ani si 7 luni si nu prea desenam cine stie ce, in schimb scrisesem deja vreo trei „romane” si cateva „nuvele”, asa ca destinatia caietului mi-a fost clara inca de la inceput: Caietul meu de scris in el, supranumit si Caiet ca toate caietele. Al meu.

De aici a inceput povestea. Prin caietele care s-au tot adunat si inmultit, se perinda si acum Christine care nu mai exista, pe care nu le recunosc, dar care mi-s dragi, pentru ca odata si ele au fost eu. Multe s-au intamplat pe parcurs: de nu stiu cate ori am fost mustruluita de bunica-mea ca stau cu lumina aprinsa „pana la puterea noptii”si-mi stric ochii cu prostii; mama si tata mi-au gasit/citit/adnotat pe rand caietele, de era sa renunt la „blogareala” si la tot si sa-mi vad numai de „romanele” in care se aglomerau personaje fictive care erau tot eu sau colegi si prieteni de-ai mei :) ; colegii din birou s-au napustit sa-mi citeasca primul „weblog” deschis prin 2004, de unde am curatat repede toate gandurile prea personale pentru a fi impartasite.

Cea mai frumoasa perioada a inceputurilor mele ca blogger a fost perioada Yahoo 360. Ne facuseram profil si blog aproape toti din birou si era foarte distractiv sa scrii stiind exact cine te citeste, sau sa citesti ce mai scriau ceilalti… a fost o perioada foarte vesela, in care ne lasam unii altora mesaje pe blog pe care le comentam apoi la cafea, ne dadeam pe blog replica pe care ar fi trebuit s-o dam pe mail si ne distram de minune!

Intotdeauna am scris bloguri despre mine si intotdeauna am avut in minte – si-n realitate – cel putin un cititor, preferabil ales de mine, pe criterii de incredere. Pentru ca nu voiam sa fiu judecata prin prisma a ceea ce scriam, preferam sa-mi aleg doar cititori care stiam ca ma incurajeaza. Intotdeauna m-am gandit ca intr-o zi am sa-mi public „memoriile”, chiar si dupa ce am citit carti adevarate de memorii si am remarcat ca ceea ce le da valoare nu e atat trairea personala, cat surprinderea unor evenimente, a unor relatii, a unor epoci despre care altfel s-ar sti mult mai putin. Cine va vrea sa citeasca vreodata despre cum ne-am batut noi cu avioane in ora de desen din clasa a 7-a? Ei bine, cine n-ar vrea? Inca sunt convinsa ca daca stiu sa spun bine povestea, ora de desen a Christinei din 1992 poate deveni o ora de desen de referinta in literatura :)

Blogul meu vorbeste despre mine si despre oamenii si lucrurile care-mi sunt dragi. Mai vorbeste despre chestii care mi se intampla sau pe care le aflu si vreau sa le impartasesc si altora. Uneori postez cantece sau versuri, alteori doar linkuri pe care vreau sa le salvez. Tin la calitatea postarilor, la ortografie si la aspectul ingrijit. Iar daca uneori scriu in „romgleza” este pentru ca asa vorbesc si gandesc, robotel de corporatie ce sunt!

Prin blog am cunoscut oameni si m-am lasat cunoscuta de ei; mi-am facut prieteni si am invatat mult de la ei; am aflat lucruri noi si am fost schimbata de ele. Am interactionat cu persoane la care mi-ar fi fost poate greu sa ajung altfel si ceea ce nu inceteaza sa ma umple de admiratie pentru fenomenul web 2.0: am schimbat lucruri prin cuvintele mele. E o relatie directa, usoara, rapida, cu orice om, din orice colt al lumii. Sunt fascinata de jurnalul pe care-l scrie, cu mult talent si o enorma sinceritate, o tanara din SUA care preda de 2 ani engleza intr-un sat din China. Am fost uimita cand directorul unui restaurant de care m-am plans pe un blog a lasat comment ca totul e bine acum si-mi multumeste pentru opinii. Am zilnic cel putin 2-3 cititori cu care ma intalnesc pe holurile serviciului si care-mi spun ca-si beau cafeaua cititnd blogul meu sau ca au aflat de acolo un lucru interesant pe care nu-l stiau. Primesc cadouri care-mi fac placere, pentru ca mi-am facut publice gusturile pe blog. Imi trec blogul in CV, pentru ca angajatorul sa aiba o viziune mai complexa decat i-ar putea oferi bucata de hartie pe care mi-am insirat educatia si realizarile in ordine invers cronologica.

Imi place sa fiu citita, imi place enorm sa primesc comentarii si sa raspund la ele si sa descopar noi bloguri (am deja o multime in blogroll, urmaresc alte 20-30 prin feedreader si descopar zilnic noi si noi bloguri pe care le adaug in Favorites, in speranta ca vreodata le voi putea acorda atentia pe care o merita!). Imi place ca oamenii sa se recunoasca in povestile mele sau sa ofer informatii de care cineva are, la un moment dat, nevoie. Dupa clasificarea lui Jeremy Wright, sunt un blogger-pod – prin mine se cunosc oameni, se descopera lucruri si se trece de colo-colo, ceea ce nu poate decat sa ma bucure, nu-i asa? In fond ce-ar fi un blogger fara trafic?

La bani ma gandesc mai putin; n-am fost niciodata un geniu al afacerilor. Insa, la un moment dat, toate aceste bloguri si experiente vor deveni o carte. O stiu si o simt cum se coace si stiu ca la momentul potrivit tot ce voi avea de facut va fi s-o culeg. Poate aceasta carte sa fie modul meu de a „face bani din blog”. Pana atunci, am sa continui sa scriu doar pentru glorie.

Primul meu post in cadrul concursului bloggeri.ro.  

Pentru scriitorul din noi :-)

Standard

150x60_2.jpg

Din ciclul Eminescu este chipul/ infinitului din noi, va anunt cu bucurie ca a aparut un concurs nou pentru bloggeri: la Bloggeri.ro toti autorii de blog cu talent la scris pot participa la un concurs de „compuneri cu tema data” + o compunere libera. Compunerile vor fi evaluate de un juriu special, dar si de cititorii bloggeri.ro. Premiile sunt super atragatoare… eu deja m-am inscris! Ma votati, da?

10.09 – 20.09 – Perioada de inscrieri
21.09 – 12.10 – Desfasurare concurs
13.10 – 15.10 – Analiza voturilor
16.10.2007 – Anuntarea castigatorilor

Blog-hopping

Standard

Din sotronul pe bloguri de astazi, va aduc asa:

utilitare si ecologice

Standard

Buna dimineata!

Pentru cele doua persoane care au ajuns pe blogul meu cautand „centre colectare maculatura”, iata aici o lista de centre din Bucuresti.

Pentru cei care cauta „carte Super Nanny”, va spun sigur ca o are la Diverta si la Carturesti – am vazut-o eu. Am si rasfoit-o si pare destul de interesanta si placut scrisa. Are multe studii de caz, ceea ce o face mai usor de citit. Dar e prost legata si ti se desfac fasciculele alea in mana.

Totusi, daca aveti copii neastamparati pe care nu stiti cum sa-i mai potoliti, in afara de Super Nanny exista si solutia Wheel of Dreaded Consequences, adica un fel de ruleta pe care o invarti ca pedeapsa ca n-ai fost cuminte si oricum ai invarti-o tot la ceva naspa se opreste: curat in camera, strange jucariile, da cu aspiratorul, o ora fara TV, culcare mai devreme etc. Am aflat de ea aseara si mi se pare destul de cool, mai ales in varianta „Wheel of Consequences and REWARDS” despre care puteti citi in recenzia de pe about.com. Partea pozitiva e ca toate aceste pedepse si rasplati sunt concepute de comun acord cu copilul si pe masura varstei lui. Din testimonialele unor mamici, se pare ca simpla prezenta a rotii pe perete il face pe copil sa se gandeasca de doua ori inainte sa faca vreo prostie. Si, vorba unei mamici, merge de minune si la scoala, mai ales in clasele mici ;)

Revenind la cautari, „ce scrie Sandra Brown pasaje” n-o sa gasiti niciodata aici, sorry. Nici ce scrie Coelho, nici ce scrie Pascal Bruckner. Me no like ‘em. Ma tem ca nici „integrame crestine” n-o sa bag prea curand, mai ales ca nici nu stiu de unde sa le iau. S-ar putea sa inventez niste „jocuri cand papusile se duc la concerte” (ioi, oare cati anisori are cel/cea care a cautat asta?) si sa va dau idei de „compuneri despre vacanta ideala”, dar numai daca sunteti cumintei si nu ma faceti sa invart de roata aia, da? ;))

In rest, Barcelona, Lisabona, cartea Mihaelei Radulescu, Povestasul, blogul Cristinei Bazavan, nume frumoase si trupa Tuig sau Apa Aer Foc in general avem si va oferim cu placere. Lectura placuta si mai poftiti pe la noi!

Ce cauta Raduleasca langa Anna Karenina

Standard

Ultimii termeni de cautare pe acest blog au de-a face cu trei subiecte majore: nume (de fete, de baieti, frumoase, rare, diferite, care incep cu a sau cu e), Raduleasca (mama, cartea) si Lisabona (bilete ieftine, cum se ajunge, ce e de vazut, tips si – i-auziti aici! – „secrete oras”). Revine obsesiv intrebarea „ce zi e azi”, ceea ce ma face sa cred ca zilnic cel putin un ratacit cauta pe google sa afle ce zi e, iar google, neintelegand unde bate omul, ii da tot contexte unde apare, textual, formularea „ce zi e azi”! Draguta mostra de interactiune ratata om-masina. Mai avem pana cand robotii vor guverna lumea :p

Voiam sa va spun ca am citit cartea Mihaelei Radulescu si ca mi-a placut. Inainte ca Tolstoi sa-si faca pumn la mine degetele lui „de ghiocei, de crini, de toporasi„, iar Anna sa iasa, fantoma furioasa, de sub rotile trenului, lasati-ma sa precizez ca femeia a avut dreptate: nu e o opera literara nemuritoare, ci doar o carte draguta de luat la plaja. Eu, fiindca nu-s mare facatoare de plaja, am luat-o la Sinaia si-am citit-o cam intr-o ora.

E o carte scrisa cu foarte mult bun simt, cu un dram de talent si cateva figuri de stil interesante, e o carte „de viata” a la Rodica Ojog Brasoveanu (evident, fara intriga politista), ne spune cum sa ne imbracam, ce sa mancam, cum sa ne aranjam (noi, femeile, ca doar e bazata pe articole din „Elle”), dar are si povesti despre vedete si mondenitati, despre sedinte foto, despre copilul ei… are si ceva schite literare, se citeste usor si chiar nu-ti strica unele chestii pe care le afli de acolo.

Eu cred ca daca Anna ar fi trait in zilele noastre, ar fi citit cu mare placere aceasta carte.

Blog stats

Standard

Statisticile de pe wordpress ma fascineaza. Am cam 30 de vizite atunci cand nu scriu nimic si cam 100-140 atunci cand postez o poveste mai lunga (si-i pun link pe 360 si, uneori, in status). Si, pentru ca cele doua situatii alterneaza, graficul meu e ca electrocardiograma elevului indragostit din „Liceenii” – sus, jos, sus, jos, intr-un dans frenetic. Uneori am mai multe zile la rand cand scriu (sau nu scriu), iar atunci punctele se inlantuie ca niste dansatori de sardana, la aproape acelasi nivel, cuminti. Ma tot intreb, daca am transforma graficul ala in portativ si punctele in note muzicale, cum ar suna melodia?

Cand Smilla nu doarme

Standard

In fiecare zi cineva cauta pe Google „ce zi e azi” si ajunge la blogul meu. Acuma stiu ca Google poate deveni o obsesie, dar de aici si pana sa caut acolo ziua/ data/ ora/ cheile/ telefonul mai am. Nu ca nu mi-ar placea sa bag pe google „nokia lu’ chris” si sa apara dragul de el de pe unde sade pitit, sau – si mai bine – sa bag „cheile mele de la casa cu camasuta verde” si sa apara ca prin minune! Ca la chei e mai greu, macar lui nokia pot sa-i dau bip si-l reperez…

Da. Dorm in camera cu doua ceasuri de perete care fac tic-tac, deci nu pot sa dorm, deci imi bag in seama blogul. Balaura imi zice ca m-am blazat, Getitza ca se bucura sa ma citeasca. Am si cititori care-si beau cafeaua cu mine dimineata (hihi!) si altii, multi, carora trebuie sa le pun teaser pe 360 ca sa mai treaca pe la mine.

Dar nu despre blogul meu vreau sa scriu, ci despre „blogurile mele”… preferate adica si citite daca nu zilnic, oricum foarte des. Variaza, in functie si de cat si ce se scrie pe ele, dar sunt si cateva constante.

Prima, in ordine cronologica e Boo, prietena cu colega mea Diana si bloggeritza chic-lit de mare succes. O vreme a tacut, spre disperarea fanilor, dar acum a revenit si e la fel de draguta si cred ca sunt un pic invidioasa si as vrea sa scriu ca ea dar nu pot (si nici nu vreau, pentru ca eu nu scriu asa :). Anyways, thumbs up for Boo!

Urmeaza Ina, pe care o citesc inca de cand era studenta bursiera in Polonia si-mi amintea atat de mult de tineretile mele bursiere de prin Spania. Acum e ziarista – dar nu vrea sa ne spuna unde – si scrie aceleasi superbe bloguri de fata puternica si desteapta. O admir foarte mult si as vrea sa fiu ca ea :)

Tot asa de vreun an si ceva il citesc pe Patric, care nu scrie foarte constant, dar cand scrie e foarte simpatic. Ca sa nu mai zic ca atunci cand nu scrie placerea mea cea mai mare, daca tot am ajuns pe pagina lui, e sa dau refresh incontinuu si sa citesc Jabberwocky in tot soiul de limbi :)) 

Intr-o zi, nu mai stiu cum, am dat peste blogul vechi al lui Suzi, care avea o fetita draguta in header (foarte foarte vesela!) si postarile grupate in categorii auto-alintate gen „Suzi citeste” „Suzi mazgaleste” etc., care mi-au atras atentia. E unul din cele doua bloguri din viata mea pe care le-am citit ca pe o carte (primul fiind Beth pe yahoo 360, acum ascuns maselor). Pur si simplu timp de vreo doua ore jumate nu m-am dezlipit de calculator, iar cand mi-am dat seama ca am terminat de citit tot-tot ce scrisese Suzi m-a apucat deprimarea si am inceput sa dau refresh, in speranta ca poate a mai scris ceva in timp ce citeam. Such is the power of Suzi :x [and has been ever since]. Ca sa nu mai zic ca am contagiat virusul Suzi prin birou si am petrecut ore detectivistice incercand sa ghicim „daca Suzi e in Irlanda”, pe vremea cand inca era misterioasa :p

~va urma [mi se tot blocheaza calculatorul]~  

fenshui

Standard

Casa mea are un feng shui cu care nu ma mai impac – adica e plina de mobila veche si desperecheata si nu e deloc „a mea” si nu stiu de cand imi pasa mie de mobile!

Intotdeauna m-au interesat la obiectele de mobilier doar functiile: patul trebuie sa fie suficient de mare/moale/curat ca sa dorm in el; in sertare trebuie sa am loc de haine si biblioteca trebuie eventual sa fie extensibila, la cat o supraincarc. Dar nu ma intereseaza daca sunt din set sau desperecheate, atata timp cat nu miros a vechi.

Am gasit doua bloguri dragute: icecevici si gene-ncretzite.

Si un articol despre cele mai urate cuvinte inventate de mediul online. Printre ele „blook” adica blog publicat in carte si „godcast” adica slujba transmisa pe internet (anyone remember Titanic Vals!?). Amuzat de articol, Mihai a compus si un banc:

Cum isi exprima blogerii stupefactia? Oh, my blog!

Raspundem ascultatorilor

Standard

Nu pot sa ma abtin, desi sunt distrusa si abia astept sa ajung la bere, sa nu raspund la doua aparitii din search terms de azi:

– persoanei care intreaba despre chiftelele de la Ikea as dori sa-i spun ca nu sunt bune! Sunt ieftine, ok, nu mori de la ele, dar nici carne prea multa nu au. Sunt ca micii aia de terasa umflati la maxim cu amidon. Si au un gust aiurea. In schimb pestele e bun.

– persoanei care intreaba despre plata traduceri la Humanitas n-am ce sa-i transmit decat ca e mica: 2 euro pe pagina si aia impozabili. Si cum „Razboi si pace” s-a tradus deja si traim intr-o lume in care se scrie subtire, ca totul deja s-a spus, nu stiu cat renteaza sa traduci la Humanitas. Ceea ce nu inseamna ca nu as traduce si maine, daca as avea timp si m-ar accepta si ei – dar nu pentru bani, ci din placerea de a oferi publicului roman un autor care mi-e drag si la care vreau sa aiba si ei acces. Si pentru prestigiul editurii. Dar omul intrebase de plata, asa ca am zis sa-l lamuresc.

Acestea fiind zise, va pup si ma duc sa ma imbat.

Compunere libera cu cuvinte date

Standard

Din termenii de cautare se pot scrie bloguri dupa bloguri si chiar azi am citit unul care m-a inspirat. Uitand de Ralph si de Corina Vasile (impreuna, in pat, pe hi5, casatoriti, adevarul despre, profa, profesoara, cine este etc. etc. etc. – why are u so curious, ppl?), o sa va vorbesc despre celelalte lucruri care se cauta pe blogul meu si pe care nu vreau sa plece nimeni fara sa le gaseasca.

Mori de vant n-am urmarit niciodata, nici pe Quijote nu l-am putut citi pana la capat (shhh!), dar va recomand spectacolul Adei Milea, care e exceptional! Si daca numele andreea nu va spune nimic, sa stiti ca mi-am dorit multa vreme sa ma fi chemat asa si eram atat de deprimata ca nu ma cheama Andreea, incat dupa ce am intrat la facultate am hotarat sa ma prezint tuturor Andreea. Si-asa nu ma cunostea nimeni. Dar n-a prins.

N-am fost niciodata priceputa la jocuri cu bataie, deci nu ma risc sa dau sfaturi, dar cind nu ai chef de nimic… inseamna ca esti pe drumul cel bun spre o viata de huzur. Daca mai pica si o mostenire, om te-ai facut. De nervul auditiv nici sa nu-ti pese; el isi face treaba lui, tu pe-a ta. Bine, cand incepe sa nu-ti mai functioneze (or worse, nu ti-a functionat niciodata – desi atunci e mai bine, ca nu stii cum e sa fie altfel…), deja e nasol si un nume la moda n-o sa te ajute. Cred ca la moda in ultima vreme sunt nume gen Katia, Maria sau Sofia. La baieti nu stiu, ca eu vreau fata :D 

Pe Neagu Djuvara v-am spus deja ca l-am vazut la Targul de carte, ca il iubesc si ca sunt cumana, din simpatie pentru domnia sa! 

Pentru cine vrea sa afle cum e vremea in catalonia, vreau sa spun ca e frumos, e cald si ninge cam o data la 6-7 ani. Deci maieutze, slapi si la plaja! 

Facebox romaneste e o idiotenie absoluta; radulescu bookfest – vazut, placut, bifat; cum se instaleaza pagina de hi5 nu ma intereseaza, pentru ca hi5 mi se pare o prostie inutila; unde se vorbeste catalana? intr-o zona numita Països Catalans si care cuprinde insulele Baleare, Catalunya si Valencia – pe teritoriul Spaniei, plus o zona din sudul Frantei si Andorra. S-a mai vorbit catalana in Evul Mediu in parti din Italia si anumite insule din Grecia.  

Din pacate nu stiu cum se joaca fm 2007 in retea, dar cand e cald eu visez la vacanta si ma apuca o toropeala de nu mai stiu de mine. Poate numai revista rebus pentru rezolvat iunie 2007 sa ma mai salveze; desi marturisesc ca nu mi-a trecut prin cap s-o cumpar.

Acceleratia gravitationala de la pol il face pe bietul urs sa cada de la etajul 10, dupa cum ati vazut. Desi nu am inteles la care pol se refera cautatorul nostru si nici nu stiu daca conteaza.

Finally, alboteanu ana teza ma duce cu gandul la „Lostrita” si la basmul cu Harap Alb in varianta esoterica despre care am invatat intr-a zecea. Nu erau grele tezele, dar nu stiu cum sa facea ca niciodata nu luam mai mult de 9. 

Am terminat „Extrem de tare si incredibil de aproape”. Cititi-o si voi si hai sa vorbim despre ea. Acum citesc „O poveste neobisnuita cu un caine la miezul noptii”. E… ciudata. Imi place. Ma sperie.

Ma sperie cam la fel de tare ca sculpturile lui Ron Mueck.

Shhh… creste! :)

Standard

Dupa o saptamana de corina vasile si hi5, sunt in masura sa va anunt ca termenii de search prin care se ajunge la blogul meu s-au mai diversificat! Deja ma saturasem sa vad acolo numai „profa de romana”, „corina vasile”, „ralph” si „profil corina vasile hi5”. Iata cum arata ziua de 1 iunie, in termeni de cautari „esuate” pe blogul meu: 

2007-06-01

corina vasile 14
corina vasile hi5 9
Corina Vasile 2
corina vasile a recunoscut 2
pagina de hi5 Corina 1
hi5 ralph si corina 1
VASILE CORINA WEB 1
Corina Vasile si Ralph 1
profesoara corina hi5 1
corina hi5 1
profesoara corina 1
1098 1

1098, din cate vad, e un model de Ducati. Special greetings and hugz pentru cel/cea care a cautat chrismilla :xxx

2 si 3 iunie au fost la fel ca 1. De ieri incepand, s-a facut lumina. Azi am primit pe blog vizite de la oameni care chiar cautau chestii pe care le pot gasi aici: „povestasul online” „take ianke si cadar” „barcelona catalana” „everything is illuminated” si „jurnal gombrowicz”.  Pana acum cel mai exotic termen de cautare este „coafor magazin unirea” :))

Pana se va mai aduna ceva juicy stuff, va invit sa cititi cel mai tare post ever pe tema asta [daca ma sunt si altele out there, va invit sa mi le semnalati!]: I R Oracle .

Atentie! S-ar putea sa va apuce un ras din ala sanatos citind, asa ca asigurati-va ca nu e seful prin preajma :p

Un subiect de actualitate

Standard

Well, nu prea scriu eu despre actualitati (fiind oleaca mai egoista si mai concentrata pe mine :), dar azi trebuie sa abordez – fie si tangential – un subiect care-mi aduce trafic pe blog: sinuciderea elevului Ralph, din dragoste pentru profesoara Corina Vasile. In ultimele 2 zile, o seama de internauti au gasit calea catre blogul meu cautand pe google cuvintele „hi5 Corina Vasile”. Unde au ajuns? Am cautat si eu si sunt in masura sa va expun rezultatul:

2007 March « Disentangling the web

Mi-am facut profil pe Facebox, o unealta de spam gen hi5 prin care toooot primesc am avut un PR Director sau Director de Relatii Publice (Corina Vasile,
chrismilla.wordpress.com/2007/03/ – 22k – CachedSimilar pages

Intru lamurirea cautatorilor, Corina Vasile despre care vorbesc eu este Director de Comunicare la Raiffeisen Bank si a sustinut o prezentare despre managementul schimbarii in cadrul PR Forum, Bucuresti, 13 martie. Iar hi5 pentru mine nu prezinta interes, desi mi-am facut la un moment dat profil acolo…

Oricum, sper ca cei veniti pe pagina mea in urma diverselor cautari pe google, sa gaseasca totusi ceva care sa le placa, chiar daca nu e tocmai ce cautau. Eu le urez bun venit! :)

P.S. Sunt hepi ca cineva m-a gasit cu search dupa „Take, Ianke si Cadar”. Inainte sa merg la piesa am cautat si eu pe google si pe bloguri sa citesc ceva cronici despre piesa si am gasit cateva insemnari interesante.