Intre si intre

Standard
Intre si intre

E o zi ploioasa la Bangalore; din august, de cand m-am intors, musonul nu a incetat decat pentru cateva zile. Stau pe geam si ma uit cum ploua. Unul din motivele pentru care mi-am dorit apartamentul asta a fost fereastra “bow window”, cu pervaz lat si iesita in afara, ca o bancuta.

In noaptea asta plec la Singapore, intr-o vacanta pentru care nu am alt plan decat sa-i vad pe Vio si pe Dana (si pe Francisco si Laree), sa vorbesc romaneste (si spaniola) si sa simt ca nu am nicio grija pe lume.

Dar inainte sa plec am cateva griji pe lume: o masina de rufe de spalat, un workshop online de terminat, bagaje de facut.

Anul trei in India nu mai e asa uluitor ca unu si doi. Acum Kerstin striga: uite! ce nebunie de copaci luminati! iar eu raspund, placida: “Da, asa e de Diwali.”

ploioasa

Vedere de pe fereastra

Articolul din Dilema Veche pe care nu l-am scris niciodata

Standard

Acesta e articolul pe care nu l-am scris niciodata despre cunoasterea unei societati dupa cum isi reglementeaza traficul rutier si dupa cum se comporta in trafic. Toti cei care conducem in India venind de afara stim ca India va sfarsi prin a ne “strica” condusul si a ne face sa nu mai tinem seama de semne, benzi, treceri de pietoni sau chiar semafoare. Condusul in India e organic, bazat pe schimbul de priviri, claxoane si intuirea intentiilor vecinilor de sosea (chiar si cand acestia sunt rumegatoare mari). Semnalizarea luminoasa e intrecuta sau dublata de semnalizarea tip bicicleta, cu mana intinsa pe geam. Claxoanele au intelesuri multiple, de la “sunt aici, nu da peste mine” pana la “vin cu viteza si te fac zob, da-te”. De curand am auzit un claxon nou: “am Audi/ BMW, misca de pe banda mea!” Camioanele incarcate pana la refuz au liber pe toate strazile si stradutele. La fel autobuzele de pe vremea lui Pazvante, adeseori lasate periculos pe o rana. Aceste vehicule mari nu semnalizeaza niciodata, iar claxoanele lor sunt multi-tonale, adica te scoala din morti. Pietonii nu au prioritate niciodata, dar au la dispozitie mana intinsa tip Stop, cu care opresc masinile inclusiv pe autostrada.

Esti liber in trafic in India. Nu te constrang benzile, trecerile de pietoni, politia (doar uneori, semafoarele). Esti liber sa intorci unde ai chef, sa faci stanga de pe banda din extrema dreapta, sa blochezi intersectia, sa nu dai prioritate (ci doar claxon lung: pazeaaaaaa!), sa parchezi unde vezi loc, sa faci orice manevra fara semnal. Reversul medaliei e ca esti pe cont propriu. Asigurarea masinii e o gluma buna, soferul care te-a tamponat va zbura de la fata locului cat ai zice peste, politia e ineficienta, accidentele se lasa cu bani scosi din buzunarul tau.

In Dilema Veche numarul 556, Vintila Mihailescu a analizat cu ochi de sociolog o serie de “Societati in trafic“. Polii opusi sunt India si Germania, extrema reglementare care duce la un fel de “culcare pe o ureche”, dar e eficienta versus extremul haos, care tine toate simturile treze, dar produce si accidente ingrozitoare.

Vorbeste, la final, de anomie. Fiind prima oara cand vad acest cuvant, am cautat pe google ce inseamna. Rezultatul m-a uluit. Anomia este situatia unei societati “in tranzitie” intre doua coduri normative, in care regulile vechi nu se mai aplica, regulile noi sunt in facere, iar oamenii plutesc in deriva si-si fac singuri legea. Suna cunoscut?

Articolul din Dilema Veche se poate citi aici: dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/societati-trafic

Chai si voie-buna

Standard

2014-08-09 17.29.14

Ceaiul indian e o institutie in asemenea masura incat despre el se canta cantece si se scriu carti. E o bautura foarte dulce, care se bea in cantitati mici pe tot parcursul zilei.

Ceaiul indian se face din ceai negru bine fiert, cu lapte, zahar sau miere si cele mai diverse condimente: cuisoare, scortisoara, ghimbir, cardamom, fenicul, piper negru. De cand a aparut moda ceaiului fara lapte, ceaiul indian se mai cheama si “masala chai”, adica ceai cu condimente. Vanzatorii de ceai sunt la fiecare colt de strada, cu niste primusuri improvizate, pe care fierb zeci de litri de ceai zi de zi.

Ceaiul indian se face in oale uriase, adeseori cu aspect slinos din cauza laptelui prins de ele in ani de zile. Se strecoara cu tifonul si se cumpara cu paharutul (costa intre 2-4 rupii) de la chai-walla, vanzatorii ambulanti care umbla pe strada cu termosul si striga uneori “chaiaaa, chaiaaa”. Chai-wallah stau mereu in apropierea cladirilor de birouri, pentru ca stiu ca au clientii lor, care tot la doua ore coboara sa-si faca plinul de ceai. De ce nu-si fac ceai in birou? Nu stiu, dar obiceiul este fie sa cobori sa-ti cumperi ceai (paharelul acela mic, care-ti ajunge pe o masea), fie sa trimiti un baiat bun la toate cu o tava sau un carton pe care sa aduca zece-doisprezece paharute de ceai care se termina imediat. Copilasii cu tavi pe care cara paharute de ceai sunt prezenti si-n zonele comerciale, unde livreaza doza de ceai din dugheana in dugheana la fiecare doua ore.

Colega mea Liz a avut parte de priviri uluite cand s-a dus la chai-walla cu cana ei termoizolanta de la Starbucks si i-a cerut sa o umple cu ceai. Fastacit, vanzatorul a scos tot paharutul lui de plastic.

- Nu, nu, a zis Liz, paharutul ala nu-mi ajunge nici pe o masea. Vreau sa am sa beau toata ziua la scoala.

- Ceaiul, madam, se bea cate putin, a zis omul in cele din urma, E foarte concentrat.

Dar, la insistentele colegei, a umplut cana de la Starbucks, paharut cu paharut.

Cand eram la Mussoorie, ceaiul se facea ca un ritual dimineata la micul-dejun, la ora 11, la ora 3 si la 9 seara. Il facea mereu Attyia, despre care toata lumea spunea ca-l face potrivit de dulce si de condimentat. Beam din cani mari, pentru ca era frig. Familia avea puse deoparte si paharutele pentru lunile calduroase.

In Bangalore ceaiul se serveste numai in paharute mici. De cele mai multe ori e mai mult dulce decat condimentat, dar uneori dai peste locuri care servesc un ceai perfect, tare si aromat. Vanzatorii de ceai sunt nelipsiti de la evenimente, meciuri de cricket, concursuri si concerte, mereu cu termosurile lor aburinde, uneori desculti, alteori incredibil de batrani, chai-wallahs din tata in fiu, niste oameni uscativi, de culoarea ceaiului cu condimente.

Fireste ca ceaiul, fiind o institutie in India, nu putea scapa neatins de societatea de consum moderna. In India se vand mixuri de condimente pentru ceai masala, ceai masala gata ambalat la pliculete, ceai masala organic de pe plantatiile virgine din Darjeeling si cate si mai cate. Fireste, nu cu 2-4 rupii, ci cu zeci si sute.

Au aparut si cafenele/ ceainarii care servesc “Indian tea” cu 50-100 de rupii. Jaf la drumul mare, iti vine sa strigi. Unde mai pui ca gustul nu e nicidecum cel cunoscut de pe strada, ci ceva mult mai aseptic si fad. Poate ca oalele alea in care se fierbe ceai cu mcirobi de cateva generatii lasa un gust pe care aparatura moderna nu-l poate reproduce.

Se zice ca ceaiul a fost inventat in India, acum 5000 de ani (dupa alte surse, in China sau Tailanda). Am vazut si in Istanbul aceasta cultura a ceaiului in paharute mici. Acolo ceaiul se bea fara lapte, desi tot dulce.

Eu, una, ma declar indragostita de ceaiul indian de pe strada. Ceaiul ala pentru care, cand am vrut sa dau 5 rupii (costa 3 si mi s-a parut asa putin…), am primit “top-up”, adica omul a stat acolo langa mine pana am baut, ca sa-mi mai umple o data, de doua rupii, paharutul.

Sarbatorile vin – si cu ele, nervii

Standard

Se apropie doua sarbatori mari in India: Dussehra si Diwali. Dussehra se sarbatoreste in sud (cele mai nebune iluminatii si parazi de elefanti pot fi vazute saptamana viitoare in orasul Mysore), iar in nord aceeasi sarbatoare se numeste Navratri sau Durga Puja. Ideea din spatele amandurora e aceeasi: binele invinge raul. Urmeaza apoi Deepavali sau Diwali, iarasi cu semnificatii diferite in functie de regiune. In nord se sarbatoreste intoarcerea printului Ram din exil (insotit de fratele lui Lakshman si de sotia sa, Sita), conform povestii din Ramayana in care printul Ram se lupta cu o armata de demoni pentru a isi recupera sotia, pe Sita. In sud, indienii sarbatoresc uciderea demonului Narkusura de catre zeul Krishna. Demonii, in conceptia indienilor, sunt inspaimantati de zgomot si de lumina, asadar ne pregatim de festivalul petardelor si al focurilor de artifcii, de o luna (octombrie) de lumina orbitoare, beculete multicolore, reduceri uluitoare in magazine si oameni beti pe strada, care sarbatoresc victoria binelui prin fapte rele.

Da, ati citit bine. Sarbatorile vin, si cu ele vin nervii – nimic diferit, sa zicem, de Craciunul modern in tarile de traditie crestina. Urmeaza ambuteiaje (sau orase goale, cand lumea pleaca acasa, in sfarsit, pentru 2-3 zile), oameni care se calca pe picioare la reducerile din magazine, petarde cand ti-e lumea mai draga si o senzatie generala de asediu. Iesi pe strada: lume petrecand, blocade la intersectii (dansati cu noi!! striga petrecaretii), aglomeratie, mizerie. Stai in casa: comitetul de bloc isi face datoria sa organizeze “sarbatoarea blocului”, cu aceeasi muzica tare, galagie si mizerie pe care le vezi si afara.

Stilul de viata al indienilor e unul public, viata se traieste pe strada si toata lumea participa la viata tuturor. In general e dragut, sunt multe zambete si miscari ciudate din cap. Dar uneori e infricosator. Ca de pilda, miercuri.

Suntem opt sau noua colegi care venim la scoala zi de zi pe acelasi drum, la aceeasi ora. E un drum prin campii si sate, unde treci cu masina aproape prin curtea oamenilor. Mi-e teama de sate, pentru ca mereu sunt oratanii si copii mici pe drum si oricat as merge de incet ma gandesc ca e prea repede.

Miercuri uneia dintre colege i-a sarit un motociclist in fata masinii. Colega a oprit, dar tipul s-a rasturnat. Indata au aparut din tufisuri circa 50 de barbati care au inceput sa urle amenintari:

- Sa ne dai bani, ne-ai ranit tovarasul, crezi ca nu va stim pe astia care treceti zilnic prin satul nostru? Ne-am saturat de voi, sa platiti taxa daca vreti sa mai treceti pe aici cu masina!

Prinsesera sa zgaltaie masina si sa strige “Iesi afara!”, iar colega a sunat dupa ajutor. Indata au venit de la scoala cativa din baietii de la administratie, unii dintre ei de-ai locului si le-au cerut localnicilor sa-i dea drumul. “Ai sa ne platesti, nu mai ai ce cauta in satul nostru si sa le zici tuturor alora de trec pe-aici ca le vine si lor randul!” au urlat barbatii furiosi. Colega a scapat nevatamata (desi foarte speriata) si ocoleste zilnic 15 minute ca sa nu mai mearga prin sate la scoala. 15 minute la 6 dimineata conteaza enorm.

- Mergeti in coloana, sau mergeti o vreme pe drumul mai lung, ne-a sfatuit administratorul, cel care dealtfel a stat indelung la povesti cu derbedeii sa inteleaga de unde vine accesul asta de ura. Oamenii sunt innebuniti sa-si faca rost de bani pentru Diwali si se preteaza la orice. Stati sa treaca sarbatorile, sa plece inapoi de pe unde au venit. Astia lucreaza cu ziua cine stie pe unde si de sarbatori vin inapoi la parinti.

Ieri am mers in coloana la scoala.

Caloriile

Standard

(Un nou post din seria “Dragos“)

Am reusit pana la urma sa scriu pe o foaie ce mananc timp de o saptamana si sa i-o duc lui Dragos. A luat-o fara sa comenteze nimic, ne-am apucat de antrenamente, iar la sfarsitul orei am intrebat:

- Cum ramane cu regimul alimentar?

- O sa studiez ce mi-ai scris acolo, socotesc cate calorii mananci pe zi si apoi facem niste schimbari.

- Calorii??? Eu nu cred in calorii!

Iar Dragos, firesc:

- Pai e momentul sa incepi sa crezi!

Voi credeti in calorii? Le tineti socoteala?

Algo inesperado/ ceva neasteptat

Standard

Elevii mei de la spaniola-avansati studiaza timpurile trecute. Au invatat formele verbale, au exersat in contexte din cele mai diverse (autobiografie, povesti despre weekend, exercitii clasice de inlocuit cu forma corecta a verbului etc.), iar acum lucreaza la o prezentare foarte creativa cu titlul “Algo inesperado”.

Am pornit de la un filmulet de pe http://www.videoele.com pe care l-am vazut in clasa si am analizat contextele in care se folosesc timpurile imperfect si trecut simplu. Apoi i-am grupat cate 4 si au avut 20 de minute pentru un brainstorming in urma caruia fiecare grup a ales o intamplare neasteptata. Azi au scris povestea acelei intamplari, folosind trecutul si imperfectul [Era o zi frumoasa... ma simteam bine... purtam o camasa verde... cand deodata am auzit: "Toti baietii cu camasa verde sunt arestati!" Am fost luat pe sus si bagat intr-o duba. Soarele stralucea in continuare, dar eu ma temeam deodata pentru viata mea.] Si-au stabilit rolurile pentru o prezentare de tip sceneta sau film si maine vor avea timp sa faca repetitii. Luni fiecare grup isi va juca sceneta, motivand apoi alegerea unui timp sau a altuia in povestire.

Activitatea asta ii pasioneaza enorm! Povestile pe care si le-au ales sunt asa:

Grupul 1 – “Ma trezesc de dimineata si-mi torn un pahar de lapte. Mama imi zice buna dimineata, iar eu raspund MUU.” Acest personaj imprumuta vocile animalelor din care mananca, semn ca e cazul sa fie vegetarian.

Grupul 2 – Batman si gagica sunt in pragul nuntii, cand Superman aterizeaza din cer si o vrajeste pe gagica lui Batman. Batman e neconsolat, Superman si gagica zboara inapoi in cer.

Grupul 3 – Bunica povesteste cum a cerut-o bunicul de sotie, dar ori de cate ori incepe o scena, bunicul striga “N-a fost asa!” si povesteste cu totul altceva.

Grupul 4 – Un documentar de tip National Geographic cu tema “George a iesit din casa”. George e un adolescent dependent de jocuri pe computer. Azi e prima oara in 16 ani ca George isi paraseste vizuina ca sa mearga pana la colt sa ia … o cutie cu pasta de tomate! Acesta se dovedeste a fi un ritual initiatic foarte important pentru el si reporterii mai multor televiziuni sunt pe faza sa-l transmita in direct.

De fiecare data ma uimeste cu cata usurinta si bucurie invata elevii atunci cand li se pare ca ceea ce invata e relevant pentru viata lor si, mai ales, atunci cand au un minim control asupra continuturilor sau mijloacelor de invatare. In aceasta activitate elevii isi dezvolta gandirea creativa, scriu si vorbesc in limba straina, dezvolta deprinderi de lucru in echipa, de colaborare si de negociere, invata sa foloseasca timpurile trecute in spaniola si se distreaza, ceea ce la varsta lor (14-15 ani) e esential.

Sunt mandra de ei si abia astept sa vad luni prezentarile finale.

Birocratie indiana

Standard

Am un iPad si vreau sa-l leg la internet printr-o cartela telefonica cumparata de la compania Airtel.

Episodul 1

Ma duc cu Kerstin la magazin. Buna ziua, asa-asa, imi dati o cartela?

- Da…, ofteaza pe ganduri Arjun (scrie pe ecusonul din piept), dar cum sa facem, ca noi inchidem azi la 9…

- Pai si e opt?!

- Pai da… Ia uitati, alegeti-va de aici o cartela.

- Gata, asta.

- A, asa repede. Pai sa vedem: formular, poza tip pasaport, dovada ca sunteti angajat, foaia de rezidenta, dovada ca locuiti aici, un numar alternativ de telefon…

Ma uit cu stupoare cum Kerstin, tacticoasa, scoate dintr-un dosar toate aceste hartii!!!! Apoi inghit in sec si imi promit ca voi fi mult mai pregatita pentru…

Episodul 2

Pradeep Kumar mananca sub birou si sporovaieste cu colega ceva din care eu inteleg, ca intotdeauna: “ellaillaluuuu madi”. Limba kannada are niste consoane duble care se pronunta foarte apasat: amma, anna si tot la doua vorbe se aude “madi [ca numele frantuzesc "maRie"], adica sa faci, a face.

Hai sa facem un abonament la Airtel, zic. Prezint problema, Pradeep se sterge la gura, scoate de sub tejghea un teanc de formulare si incepe: numele, prenumele, prenumele sotului sau al tatalui, adresa din Foreign Land, adresa din Mama Indie, ce caut in Mama Indie, cat am de gand sa le poluez plaiurile, a, vorbim de niste ani, bine, poti sa faci abonament.

De data asta eram pregatita, dar, in mod misterios, a aparut un element nou: prietenul localnic.

- Local friend, madam, name and address of local friend you should write here only.

Dar stiti, pe Kerstin n-a intrebat-o nimeni.. si era tot Airtel… e, ce sa mai. Dau adresa si nr lui Zeenat.

- This guy Zeenat… he is not from Bangalore. [imediat se prind dupa nume]

Sa mori tu. E prietena mea locala, nu e barbat si poa’ sa fie de unde vrea muschii ei.

Pana la urma se finalizeaza treaba si primesc cartela.

- Gata, o bag in iPad si merge?

- Madam, cand o sa fiti acasa sa vina echipa sa verifice adresa?

- Seara, dupa ora 6.

- Nu se poate, madam, pai se termina tura.

- Pai se termina, baiete, dar crezi ca io nu lucrez? Sa vina la scoala!

- Aaaa, asa le zic. Ia sa-mi dati adresa de la scoala.

Notat, multumit, plecat cu cartela in iPad si promisiuni de activare dupa ce:

1. the guy Zeenat le confirma telefonic ca ma cunoaste si sunt de incredere

2. cineva verifica personal ca locuiesc la adresa la care zic ca locuiesc

3. cineva ma suna si verifica telefonic toate datele pe care le-am dat pe formular

Episodul 3

Zeenat e sunata si isi face numarul cu succes. Eu sunt sunata si raspund corect la toate intrebarile, inclusiv la cum il cheama pe tata – AION – ai-oh-en. Acum cu vizita.

- Alo, madam, sunt Dilip de la Airtel, sunt in fata blocului, la ce apartament sa vin?

- Dilip, baiete, nu ti s-a transmis sa vii la scoala?

- Nu, madam, nu vin la nicio scoala, eu am primit adresa asta, fabrica de lapte etc.etc.

- Dilip, eu sunt la scoala. Bla-bla-bla cu Dumnezeii si grijania aluia din magazin (desi saracul a notat pe formular sub ochii mei), sau a cui l-o fi trimis pe ala la mine acasa ziua la ora 1 cand nu e chip vreodata sa fiu acasa.

Episodul 4

Suna telefonul.

- Madam ‘jgasf;lghsjfkgkfdsjgkl;dshj;d Airtel, ;dalFKJds;klagnjsf;klg?

Nu ne intelegem deloc. Mi-o da pe colega, mai versata in ale limbii engleza.

- Madam, colegul meu a fost la apartament sa faca verificarea si nu v-a gasit.

- Da, stiti, eu pe formular am dat adresa de la scoala etc. etc.

- Madam, poate sa vina maine tot la ora 1?

- NU, PENTRU CA EU SUNT LA SCOALA ETC

- Madam, atunci sa vina la ora 2?

- NU, PENTRU CA … Auziti, sa vina sambata; atunci sunt acasa. Se poate?

- Ce sa se poata? Maine la ora 2?

- SAMBATA! Ziua aia care e intre vineri si duminica!!! Se poate?

- Se poate si maine la ora 4 daca doriti…

- Auziti ce spun, sau vorbesc cu peretii?!?!?!!?!?

La care duduia mi-a inchis, chicotind.

Episodul 5

Azi am avut doua missed calluri de la Airtel.